Samarineanul milostiv (Luca 10.25-37)

E povestea din Evanghelie care ne-a atins pe toți în viață. Fie când eram copii, în fața blocului, loviți de vreun altul din bloc, fie crescuți, în curtea liceului, fie pur și simplu, pe când eram căzuți și nimeni nu mai părea că ne bagă în seamă. Cei care n-ați trecut prin asta, pilda o să vi se pară străină.

Ceilalți știm că cel căzut suntem noi. Suntem noi la marginea dintre viață și moarte. Poate că recitind pilda înțelegem că Hristos este mereu cu ochii pe noi, gata să ne sară în ajutor. Sub chipul prietenului care se cunoaște la nevoie.

Aceasta este și taina numirii samarineanului ca fiind milostiv. El era unul care nu avea în fișa sa, de cetățean non grata pe teritoriul țării israeliților, intervenția în favoarea aproapelui. Ce ne spune Hristos Domnul e simplu și de aceea ne complică viețile: când cineva e la pământ nu mai poți ține cont de nimic, nici măcar de propria ta viață. El este cel trimis ție să-ți încerce mila. Mesajul Mântuitorului este limpede și pentru aceia care confundă credința cu o încrengătură de funcții administrative ori disjuncții funcționărești. Nu de funcționari are nevoie Duhul Sfânt ci de conlucrare, de omul care se pleacă la nevoia omului. Părintele Nicolae Steinhardt consemna că pilda aceasta este despre om împotriva omului (tâlharii ucigași), omul pe lângă om (preotul, levitul) și omul pentru om (samarineanul). O dată în plus vedem ce bine ne cunoaște Dumnezeu.

Suntem în momente de cumpănă sufletească, comunitară și umană. Simțim cum se trântesc fundamentele vieții și deseori nu mai înțelegem încotro să ne îndreptăm. Avem multe drepturi stipulate prin tot soiul de documente, facem apel la multe dintre ele. Cel mai de preț este dreptul la omenie. Nu prea avem cursuri la școală pentru aceasta și de când batjocorim familia nu prea mai avem nici catedra dintâi, cei șapte ani de-acasă, dedicați pentru a învăța sufletul nostru să ajute sufletului omului de lângă noi. Mântuitorul despre aceasta vorbește: nu uitați de omenie, nu uitați că sunteți chipul slavei lui Dumnezeu. Păstrați-vă viu chipul lui Dumnezeu în voi. Suntem pe cale, coborâm mereu spre țărmurile sărate ale mării care este moartea. Oricât de destinși am privi spre orizont, acolo unde marginea drumului se umple de atacurile tâlharilor suntem însingurați, fragili. Pentru a trăi bucuria vieții în Hristos avem obligația de a sta cu El. Nu pe lângă și nici împotriva Lui. Să începem să fim creștini prin a fi milostivi, samarineni cu simț uman.

 

 

 Pr. Conf. Dr. Constantin Necula

sursa:  sibiu100.ro