Dragostea, după felul ei, este asemănare cu Dumnezeu, precât e cu putinţă oamenilor; după lucrare, este beţie a sufletului; iar după însuşirile osebitoare, izvor al credinţei, adânc al îndelungii-răbdări, mare a smereniei.
Dragostea este cu adevărat lepădare a tot cugetul potrivnic, căci dragostea nu gândeşte răul (1 Cor. 13: 5). Dragostea, nepătimirea, şi înfierea se deosebesc numai cu numele. Precum lumina, flacăra şi focul întru o lucrare se împreunează, aşa şi pe acestea să le înţelegi. Cu cât slăbeşte dragostea, creşte înlăuntru frica: căci cel ce este fără de frică, ori în dragoste preaprisoseşte, ori este mort sufleteşte.
Sfântul Ioan Scărarul – Scara, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!