MILA (εΰσπλαγχνία, ή — o eisplaghnia; θείω ελέω — Teios Eleos = Mila lui Dumnezeu; slv. milu) – este un sentiment care izvorăşte din înţelegerea suferinţelor, a durerilor semenilor noştri (şi a tuturor făpturilor neajutorate) şi care au nevoie de ajutorul nostru. Concretizarea milei este fapta, este forma de ajutorare; „Parabola samarineanului milostiv”, după cum se precizează şi în titlu, a fost spusă de Mântuitorul cu scopul de a ilustra cum trebuie să se manifeste acest sentiment, care numai însoţit de faptă îşi dă adevărata măsură: mila creştină nu umileşte şi nu minimalizează personalitatea celui care ne-a inspirat mila. Este starea pe care o trăim fiecare dintre noi, care ne rugăm lui Dumnezeu să se îndure de noi, să ne poarte de grijă, este rugăciunea nelipsită din Sf. Liturghie: „Doamne miluieşte”, este rugăciunea isihastă: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!” Aşa cum mila Iui Dumnezeu, pe care orice om credincios, din orice religie, o cere, fără a se simţi umilit şi Dumnezeu o arată faţă de om, fără a-l umili, aşa trebuie să fie şi mila oamenilor, a unora faţă de alţii. Cei milostivi vor avea, la rândul lor, parte de mila şi îndurarea lui Dumnezeu, aşa cum spune Mântuitorul în Predica de pe munte: „Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5,7).
Sursa: Pr. Prof. Ene Branişte, Prof. Ecaterina Branişte, „Dicţionar de cunoştinţe religioase”, Editura „Andreiana”, Sibiu, 2010.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!