Simon Cirineanul ajută Mântuitorului să-Şi ducă Crucea
Să mergem mai departe pe drumul Crucii, pe drumul vieţii şi mântuirii noastre sufleteşti.
Slăbit de bătăi, de rane şi de dureri, Mântuitorul abia înaintează sub greutatea Crucii şi sub povara păcatelor noastre.
De la locul unde Mântuitorul S-a întâlnit cu Maica Sfântă, începea urcuş mai mare. Mântuitorul abia putu face câţiva paşi pe treptele acestui urcuş şi căzu din nou sub greutatea Crucii.
Ostaşii îl loviră din nou, dar văzând că bătaia nimic nu mai poate ajuta, siliră pe un oarecare Simon Cirineanul, care se întorcea de la câmp, să-I ajute Mântuitorului a-Şi duce Crucea.
„Şi au silit pe un oarecare Simon Cirineanul, care trecea venind din ţarină, ca să ducă Crucea Lui” (Marcu 15,21).
“Despre acest Simon evangheliile spun că era «tatăl lui Alexandru şi al lui Ruf” (Marcu 15,21).
Fiii săi cunoşteau evangheliile şi primiseră pe Mântuitorul, însă Simon, tatăl lor, încă nu.
Acesta fu pentru el, şi mai ales pentru sufletul lui, un bun prilej de a-L cunoaşte pe Mântuitorul.
Greutatea Crucii i-a fost spre mântuire sufletească lui Simon, căci văzu liniştea şi răbdarea Mântuitorului, auzi cuvintele Lui de pe Cruce, văzu minunea ce se întâmplă la moartea Lui şi se întoarse acasă mărturisind pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu.
Am îngenuncheat şi m-am rugat pe acest loc, aducându-mi aminte că şi eu eram odată un Simon care nu cunoştea pe Mântuitorul.
Însă Domnul nu m-a lăsat să mă pierd.
Pe când mergeam pe drumul vieţii (sau mai bine zis al pierzării), fără nici o grijă de cele sufleteşti, deodată, ca şi în calea lui Simon, mi-a ieşit şi mie o cruce, mi-a pus Domnul o cruce pe umeri: o cruce grea, crucea suferinţelor şi necazurilor.
O, Scumpul meu Mântuitor – viaţa mea şi lumina mea – iartă-mă că la început şi eu, ca Simon, n-am priceput această cruce.
Îmi venea să o arunc din spate, îmi venea să scap de ea, mi se părea o nefericire, un „nenoroc” căzut peste capul meu.
Acum însă, Iisuse Mântuitorule, îţi mulţumesc pentru această cruce, căci ea m-a ajutat să Te aflu pe Tine şi Crucea Ta cea sfântă.
Acum nu Te mai rog să mă scapi de ea, ci Te rog, lasă-mă să stau mereu sub greutatea ei; apasă-mă mereu sub greutatea ei, ca să mă ţin mereu de Tine şi să Te urmez pe Tine. Lasă, Doamne, această cruce pe umerii mei, ca să nu uit niciodată cuvintele Tale: „Oricine voieşte să vină după Mine, să-şi ia crucea sa în fiecare zi şi să vie după Mine” (Marcu 8,34).
Lasă, Doamne, această cruce pe umerii mei, căci acum după ce am aflat Crucea Ta, crucea mea nu-mi mai este grea, dimpotrivă, această cruce îmi este o greutate dulce, îmi este „jugul cel uşor” despre care ai zis: „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi veţi afla odihnă sufletelor voastre, căci jugul meu este bun şi povara Mea uşoară” (Matei 11,29-30).
Aici la popasul acesta m-am gândit la cei mulţi, mulţi care umblă să scape de crucea pe care Domnul o pune pe umerii lor sufleteşti.
Suferinţele, prigoanele, necazurile, lepădarea de „lume”, li se pare un jug prea greu. Le-ar plăcea o cruce uşoară de tot; umblă neîncetat să scape de crucea pe care Domnul a pus-o pe umerii lor, pentru că nu cunosc dulceaţa şi odihna şi mântuirea acestei cruci.
Părintele Iosif Trifa
din volumul “Pe urmele Mântuitorului“
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!