Al 9-lea popas din drumul Crucii

Mântuitorul cade a treia oară

Şi acum să mergem mai departe cu Domnul pe calea cea grea a Crucii.

Iată, se apropie Golgota.

Drumul începe a urca mai tare.

Istovit de bătăi şi de dureri, Domnul abia mai înaintează… se clatină ca o umbră şi cade a treia oară sub greutatea Crucii.

Acesta e al 9-lea popas din drumul Crucii.

De data asta Domnul cade ca mort la pământ.

Se înfioară şi ostaşii, se înfioară chiar şi iudeii.

Suspină Maica Sfântă,plâng femeile, plâng şi îngerii din cer de atâta suferinţă.

O, ce privelişte grozavă!

Pana îmi cade din mâini, lacrimile mă podidesc şi încep şi eu să plâng…

În drum spre Golgota…

În drum spre Golgota merge Fiul durerii

Pe noi să ne scoată din calea pierzării,

El merge-nainte, şi-n urmă-I se ţin

Iudeii cei răi şi-ostaşii păgâni.

Coroană de spini Îl apasă pe cap,

Soldaţii cu bice întruna-L tot bat.

Din fruntea-I senină picură sânge

Şi Maica cea Sfântă cu lacrimi Îl plânge.

O, frate iubite şi drag cititor,

Eu plâng cu amar şi mult mă-nfior

Găndindu-mă că-n Crucea din spatele Lui

Sunt toate păcatele mele, şi-a-tale şi-a-oricui,

Cu-a noastre păcate şi noi Îl lovim

Pe Domnul Cel Sfânt şi chinu-I sporim.

Dar, frate iubite şi drag cititor,

Pe Domnul nu-aceste păcate Îl dor,

Căci El a venit anume să ia

A păcatelor noastre sarcină grea,

Pe Domnul Îl doare şi inima-I plânge

De cei ce n-au primit Sfântul Lui Sânge,

De cei ce n-au primit a Lui viaţă şi dar

Şi pentru care a suferit şi-a murit în zadar.

Pe locul unde a fost al 9-lea popas din drumul Crucii se află azi o mănăstire rusească în care sunt zugrăvite Patimile Mântuitorului în culori atât de vii şi de înduioşătoare cum n-am mai văzut în viaţa mea.

Tot aici am văzut şi un lucru de suflet mişcător despre care scriem mai departe.

Un lucru mişcător am văzut la al 9-lea popas

Unul care a dus o cruce în spate până la Ierusalim

Era aici o cruce mare de lemn pe care un pelerin din Ungaria în vremile de pace, de dinainte de război, o dusese în spate până la Ierusalim (pe cruce era însemnat omul cu numele şi anul în care o dusese, dar mi-a scăpat din vedere să însemn aceste date). Închinătorul a mers tot pe jos cu crucea în spate până la Ierusalim.

A trecut prin Serbia, Bulgaria, Turcia şi, trecând Bosforul, a luat-o peste Asia Mică până la Ierusalim.

Ne putem închipui prin câte osteneli, prin câte primejdii, ba şi prin câte râsete şi batjocuri va fi trecut închinătorul până să ajungă la Ierusalim.

El însă n-avea grijă de nimic şi nu simţea nimic.

El vedea mereu înaintea ochilor săi numai chipul lui Iisus Cel Răstignit, Care-l atrăgea spre Ierusalim şi îi dădea putere să meargă înainte.

Văzând acest semn grăitor despre o credinţă atât de vie şi tare, mi-am adus aminte de cuvintele Mântuitorului: „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa în fiecare zi şi să vină după Mine” (Marcu 8,34).

În înţeles sufletesc şi noi trebuie să facem ceea ce a făcut pelerinul din Ungaria.

Spre Ierusalimul cel sufletesc, spre mântuirea noastră cea sufletească, trebuie să călătorim şi noi purtând mereu o cruce sufletească, o cruce pe care Domnul o pune pe umerii noştri.

Ştii tu care este acea cruce?

Este aceasta o cruce care-ţi spune să te lepezi de tine, adică să te lepezi de plăcerile şi de patimile tale cele rele; este aceasta o cruce ce-ţi aduce mereu aminte ce grozave chinuri a răbdat Domnul pentru tine şi te întreabă: tu ce rabzi pentru Domnul şi pentru sufletul tău?

Este aceasta o cruce ce-ţi spune mai bine să rabzi batjocuri, ocări şi pagube decât să-ţi vatemi sufletul şi pe Domnul.

Această cruce trebuie să o ducem şi noi aşa cum o ducea pelerinul din Ungaria: privind mereu la Chipul Celui Răstignit, Care ne atrage la El şi ne dă putere să înaintăm spre Ierusalimul cel sufletesc.

Fie ca măcar pilda creştinului care a dus o cruce grea în spate, pe jos, până la Ierusalim, să ne fie un îndemn şi o întrebare: ce jertfe facem noi pentru Domnul şi pentru sufletul nostru?

Mântuitorul e bătut încă o dată

Şi acum să mergem mai departe pe drumul Crucii în urmele patimilor Mântuitorului.

Am spus la început că drumul Crucii are 14 popasuri, din care am arătat până acum 9. Celelalte 5 popasuri sunt sus pe vârful Golgotei.

Precum am mai scris, pe locul unde a fost vârful Golgotei, împărăteasa Elena a clădit o măreaţă biserică.

Această biserică cuprinde în ea locul unde a fost răstignit Mântuitorul şi locul unde a fost îngropat şi a înviat.

Să mergen dar înainte spre vârful Golgotei, spre biserica Sf.Mormânt, ca să vedem toate înfricoşatele patimi ce le-a răbdat Mântuitorul pentru noi şi mântuirea noastră.

De la al 9-lea popas, drumul durerilor începe a urca tot mai tare, trecând printr-o stradă cu bazar, cu târg de fel de fel de negoţuri.

Ieşind din această stradă şi mai urcând puţin, iată, ajungem în faţa bisericii Sf. Mormânt, adică la locurile unde a fost vârful Golgotei.

Intrând în sfânta biserică din partea aceasta (faţada bisericii şi intrarea principală e pe partea cealaltă), ajungem la al 10-lea popas din calea Crucii.

Este aici locul unde convoiul s-a oprit în loc, şi Mântuitorul, înainte de a fi răstignit, a fost legat din nou de un stâlp de piatră şi bătut cumplit.

O, vai, fără de inimă ostaşilor păgâni şi voi, de ură îmbătaţilor iudei!

„Omul” pe Care Îl duceţi la moarte Se clatină ca o umbră, slăbit fiind de bătăile şi de loviturile voastre, şi vouă tot vi se pare că n-a fost chinuit de-ajuns?

Vai vouă, nelegiuiţilor!

Pe acest loc unde Mântuitorul a fost din nou biciuit este azi o capelă ce se cheamă „capela biciuirii”.

Se păstrează în această capelă şi stâlpul de piatră de care a fost legat Mântuitorul când Îl băteau.

Cu sufletul înfiorat îngenunchem pe acest loc şi cu ochii plini de lacrimi sărutăm piatra sfântă.

Mergem mai departe printr-un coridor din biserica Sf.Mormânt.

Iată şi locul unde tradiţia spune că pe timpul pregătirilor răstignirii Mântuitorul a fost din nou legat în cătuşe şi încuiat în temniţa unei peşteri.

Un călugăr ne duce cu o lumânare aprinsă în această temniţă adâncă şi plină de întuneric şi de fior.

O Scumpul meu Mântuitor! Cumplite chinuri ai răbdat, prin temniţe grozave şi pline de întuneric ai intrat, pentru ca pe noi să ne scoţi din întuneric la lumină şi din moarte la viaţă.

Însă vai, câţi trăiesc nepăsători în întuneric şi în moarte!

Sus pe vârful Golgotei

Fiind toate pregătirile răstignirii gata, Mântuitorul e scos din temniţă, şi convoiul pleacă spre vârful Golgotei.

Locul unde se pedepseau cu moartea crucii cei osândiţi este tocmai sus, pe piscul Golgotei.

Pe evreieşte numele acesta, Golgota, înseamnă „căpăţână”, căci avea forma unui cap pleşuv.

Mai însemna şi rostogolire, pentru că de aici se rostogoleau la vale capetele celor osândiţi la moarte.

Acest pisc al Golgotei a rămas întrucâtva până azi, căci în Biserica Sf .Mormânt altarul zidit pe locul unde a fost vârful Golgotei e azi cu mult mai înalt decât toate, celelalte locuri sfinte din biserică.

De la al 10-lea popas unde Mântuitorul a fost biciuit şi a stat în temniţă trebuie să urci 18 trepte de piatră până ajungi sus la Golgota unde a fost răstignit Mântuitorul.

Pregăteşte-te, dragă cititorule, pregăteşte-te să ne suim la locul cel mare şi sfânt unde Iisus Mântuitorul S-a răstignit şi a murit pentru noi şi mântuirea noastră.

Despre cum e azi locul unde a fost Golgota, ce am văzut şi ce am simţit pe acest loc, vom scrie pe larg, arătând locul şi cu o fotografie mare.

Acum vom merge mai departe cu istoria patimilor Mântuitorului.

Părintele Iosif  Trifa

din volumul “Pe urmele Mântuitorului“