Al 11-lea popas din drumul Crucii

Mântuitorul e pironit pe Cruce. 

„Ca o oaie spre junghiere Se aduce şi ca un miel fără de glas înaintea celui ce-l tunde aşa nu-Şi deschide gura Sa…”

În tot drumul spre Golgota, Maica Sfântă şi femeile credincioase Îl însoţiră pe Domnul. Ele erau şi aici de faţă la groaznica moarte ce I se pregătea Mântuitorului.

Se apropiaseră şi câţiva din învăţăceii Domnului.

Maica Sfântă tot mai credea şi nădăjduia că Fiul Cel Sfânt nu Se va lăsa până la sfârşit, va scăpa cumva,va face vreo minune.

Dar Mântuitorul acum nu mai făcu nici o minune.

El era acum Mielul Care Se aducea Jertfă pentru ispăşirea păcatelor noastre.

Ostaşii se apucară de lucru.

Alături cei doi tâlhari se izbeau în toate părţile când îi legau pe cruce.

Dar Domnul nu Se împotrivi.

El îşi întinse de bunăvoie mâinile pe cruce. „Ca o oaie spre junghiere Se aduse şi ca un miel fără de glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu-Şi deschise gura Sa”(Isaia cap.53).

O, ce privelişte grozavă urmează acum!

Ciocanele se ridicară sus în aer, şi în clipa următoare din sfintele mâini şi picioare ale Domnului ţâşni sângele.

Maica Sfântă căzu jos leşinată, femeile începură a plânge cu hohot, învăţăceii se retraseră îngroziţi.

Mă îngrozesc şi eu, Iisuse Bunule, dându-mi seama că în ciocanele ce răsună şi în cuiele ce sfredelesc sfintele Tale mâini şi picioare sunt şi toate păcatele mele.

Mântuitorule Bune, cu ce voi răsplăti eu, ticălosul, această Mare Jertfă ce o faci pentru mine şi iertarea mea?

Mă aplec plângând şi sărut sfintele Tale rane.

Veniţi, fraţilor, veniţi, suflete însetoşate, să gustăm din cei dintâi picuri de viaţă şi iertare ce ţâşnesc din ranele Domnului.

Durerile ce le răbda Mântuitorul în vremea când cuiele sfredeleau mâinile şi picioarele Sale, erau groaznice.

Cuiele fiind mari şi lătăreţe, trebuiau multe lovituri de ciocan până pătrundeau carnea şi osul.

Mântuitorul răbda în tăcere toate aceste grozave dureri.

Nici un strigăt de durere nu ieşi din gura Lui.

În nemărginita Sa iubire de oameni, Mântuitorul începu să uite grozavele Sale dureri. Văzând pe cei care-L pironeau pe Cruce, I se făcu milă de ei şi de cumplita pedeapsă ce trebuia să-i ajungă în Ziua Judecăţii, Domnul Se rugă pentru ei, zicând: „Tată, iartă-le lor, căci nu ştiu ce fac” (Luca 23,34 ).

Auzi tu, dragă cititorule, ce zice Mântuitorul?

În vreme ce vrăşmaşii Îi sapă mâinile şi picioarele, El Se roagă pentru ei şi iertarea lor.

O, cum n-am eu glas de înger şi de arhanghel să strig aceste cuvinte în toata ţara, să le audă toţi acei creştini care pentru toate nimicurile se duşmănesc şi îşi petrec viaţa întreagă în ură, răzbunare şi duşmănie.

Cel dintâi cuvânt al lui Iisus pe Cruce a fost iubirea şi iertarea.

Cine nu le are pe acestea, nu poate înainta spre mântuire şi nu poate primi Jertfa şi darurile Crucii.

Iată, Crucea se înalţă…

După ce ostaşii îl pironiră pe Mântuitorul pe Cruce, câţiva bărbaţi mai tari apucară Crucea să o ridice sus şi să o înfigă în pământ.

Durerile cele mai grozave abia acum începeau.

Când se ridica crucea, cel răstignit se sprijinea cu totul în cuiele şi ranele mâinilor şi picioarelor.

Ridicat pe cruce în starea aceasta, cel răstignit simţea o durere teribilă ce trece peste închipuirea noastră.

Creştinilor!

Aplecaţi-vă, căci iată se înalţă Crucea, iată se înalţă mântuirea noastră… iată Jertfa cea de taină negrăit se aduce… iată pe Răscumpărătorul pe Care ni L-a proorocit Isaia proorocul când a zis: „Acesta păcatele noastre le poartă şi pentru noi rabdă durere, şi noi am gândit că de la Dumnezeu este El întru durere. Iară El s-a rănit pentru păcatele noastre şi a pătimit pentru fărădelegile noastre”.

Rascumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul Legii cu Scump Sângele Tău.

Cu sufletul înfiorat şi cu ochii plini de lacrimi ne închinăm sfintelor Tale Patimi şi Sărutăm ranele Tale din care curge pentru noi izvor de iertare şi de viaţă.

O, ce privelişte grozavă!

Din mâinile şi picioarele Domnului curge sângele valuri.

Se înfioară şi îngerii din cer de această vedere.

Iadul se cutremură…

Dar la răstignirea Mântuitorului s-au înfiorat şi s-au îngrozit nu numai îngerii din cer, ci mai ales s-a îngrozit diavolul, ştiind că i se dărâmă puterea.

Diavolul căuta în tot chipul să zădărnicească planul cel mare al mântuirii omului prin Jertfa lui Iisus.

De aceea pe tot drumul Golgotei, diavolul a aprins mereu ura în sufletele iudeilor şi ostaşilor, ca să-L bată şi să-L batjocorească tot mai cumplit pe Domnul, în nădejdea că Domnul îşi va pierde răbdarea, va lovi cu puterea Sa pe batjocoritori şi va scăpa din mâinile lor.

Dar Domnul le răbda pe toate.

Când satana văzu că Domnul rabdă şi cuiele, se îngrozi şi mai mult, iar când Crucea se înălţă în vârful Golgotei, tot iadul se cutremură.

Diavolul mai făcu o ultima încercare.

În faţa Crucii, el nu lăsă să se trezească mila în chinuitorii Domnului, ci trezi din nou ura în sufletele lor.

Diavolul puse în gura lor fel de fel de batjocuri şi hule la adresa Domnului, în nădejdea că Domnul nu le va răbda până la sfârşit, va face vreo minune, Se va mântui, şi prin asta planul mântuirii se va zădărnici.

Iudeii şi ostaşii începură a-L batjocori pe Domnul, zicând: „Auzi măi, Tu Cel Care strici biserica şi în trei zile o zideşti, mântuieşte-Te pe Tine însuţi şi pogoară-Te de pe Cruce” (Marcu 15,29-30).

„Pe alţii a mântuit, iar pe Sine Însuşi nu poate să Se mântuiască.

Mântuiască-Se pe Sine Însuşi, dacă este Hristos, Împăratul lui Israel.

Pogoare-Se acum de pe Cruce, ca să vedem şi să credem Într-însul” (Marcu 15,31-32). „Nădăjduia spre Dumnezeu, izbăvească-L acum, de-L voieşte, căci a zis: „Fiul lui Dumnezeu sunt” (Matei 27,43).

Mântuitorul rabdă în linişte şi tăcere şi aceste ultime zvârcoliri ale satanei.

El S-ar fi putut coborî de pe Cruce; cu un singur cuvânt Domnul ar fi putut doborî la pământ pe batjocoritori, dar atunci planul mântuirii noastre ar fi fost pierdut şi satana ar fi triumfat.

O, Iisuse Bunule, Satana mă ispiteşte şi pe mine în fel şi chip ca să pierd mântuirea. Mă aplec sub Crucea Ta ca să scap de ispitele lui.

Mă aplec şi rămân la picioarele Crucii Tale, căci aici satana n-are putere asupra mea.

Părintele Iosif  Trifa

din volumul “Pe urmele Mântuitorului“