Despre aprofundarea şi citirea Sfintei Scripturi. (42) -- Introducere la Cartea Profetului Iona

Cartea lui Iona este o prezenţă cu totul singulară între operele profetice ale Vechiului Testament şi, în felul ei, ciudată. Ea nu cuprinde nici o profeţie, ci se rezumă la a fi o istorisire asupra unui personaj care-şi spune Iona, care vorbeşte la persoana a treia şi despre care nu există nici un indiciu intratextual că ar fi şi autorul scrierii. Cu toate acestea, în cea de a patra carte a Regilor (14, 25) - care este, totuşi, o operă istorică - se aminteşte faptul că robul lui Dumnezeu, Iona, „fiul lui Amitai, profetul din Gat-Hefer“ i-a transmis regelui Ieroboam al II-lea un anume mesaj din partea lui Dumnezeu. Un „Iona, fiul lui Amitai“ este pomenit şi în scrierea de faţă, ceea ce înseamnă că cei doi sunt una şi aceeaşi persoană.

Ce se întâmplă cu acest Iona? Dumnezeu îl trimite în cetatea Ninive, capitala Asiriei, să-i îndemne pe locuitori la pocăinţă. Incapabil să priceapă că dreptul la mântuire îl au şi alte popoare în afara Israelului, Iona se sustrage poruncii divine şi se îmbarcă pe o corabie, cu intenţia de a se refugia în Tarsis, tocmai la capătul lumii. Se iscă însă o furtună, corabia stă să se scufunde. Spre a-i îmblânzi pe zei, corăbierii îl aruncă pe Iona în mare, dar acesta este înghiţit de un chit, în al cărui pântece stă trei zile şi trei nopţi, după care este scuipat pe ţărm. Ajuns în Ninive, profetul anunţă o catastrofă iminentă, dar locuitorii - şi regele însuşi - se pocăiesc, Dumnezeu îi iartă, Iona se întristează, Dumnezeu îl mustră.

Scrisă de un mare meşter al condeiului, cartea lui Iona stă şi astăzi sub semnul controverselor: este ea o relatare istorică, sau o operă de ficţiune? Piatra de poticnire o constituie, desigur, episodul chitului, pe care însă Iisus Mântuitorul îl va cita ca pe un fapt real şi, totodată, simbolic.

sursa: Sfânta Scriptură: Versiunea Anania