PENTRU GÂNDURILE CELE DE HULĂ CARE VIN ÎN INIMA OMULUI

ÎNTREBARE1(Dintre ale lui Anastasie Sinaitul, puţin schimbată.)

 1. Oare, de unde se întâmplă de vin şi intră în inima omului, fără de voia şi învoirea lui, nişte gânduri rele, necurate şi hulitoare spre însuşi Domnul Dumnezeu şi spre Preacurata şi pururea Fecioara Maria, Maica lui Hristos Dumnezeu şi spre sfinţii lui Dumnezeu, în vremea rugăciunii şi în vremea cuminecării cu Sfintele Taine? Pentru care mulţi au căzut întru deznădăjduire, socotindu-se pe sine fără Dumnezeu şi mai răi decât păgânii şi decât dobitoacele cele necuvântătoare, atât de mult, încât de aceea nici creştini nu se mai socoteau a fi şi mulţi de această supărare s-au oprit de la Sfânta Împărtăşire. Unii au vrut ori să sară în apă să se înece, ori într-alt chip să se omoare, socotindu-se că ei nu mai au iertare de păcatul acesta, nici nu mai este nădejde de mântuirea lor, pentru că au hulit pe însuşi Domnul Dumnezeu, aducându-şi aminte şi socotind cuvântul Domnului ce este scris în Sfânta Evanghelie, care zice: tot păcatul şi hula se va ierta oamenilor, iar hula care este asupra Duhului Sfânt nu se va ierta, nici în acest veac, nici în veacul ce va să fie. Deci, de unde vin în inima omului nişte gânduri rele şi spurcate şi hulitoare de Dumnezeu, ca acelea care sunt fără voia omului? Şi în ce chip poate omul să se izbăvească şi să scape de pieirea acelor gânduri pierzătoare de suflet?

 RĂSPUNS

 2. De acea ispită, de vei citi cu luare aminte, vei afla folos, că ispită ca aceea se întâmplă la mulţi dacă-l sloboade Dumnezeu pe diavol, ca să-i ispitească pentru înălţarea şi mândria lor, ca să-i smerească şi să-şi vină întru cunoştinţă, să-şi cunoască neputinţa lor şi să se pocăiască de mândria lor. Iar unora fiind smeriţi şi cucernici, li se întâmplă lor o ispită ca aceea, din zavistia şi pizma vrăjmaşului diavol. Pentru aceea şi multora din prea cuvioşii părinţi care trăiau prin pustie cu multă înfrânare şi pustnicească viaţă, li se întâmpla lor de cădeau în acea boală şi în ispita diavolicească a gândurilor rele şi hulitoare asupra dumnezeirii. Precum zice sfântul Ioan Scărarul şi alţi sfinţi părinţi, că de multă supărare şi scârbă ce aveau pentru acele gânduri diavoliceşti hulitoare de Dumnezeu, cădeau în deznădăjduire, întru slăbiciune şi boală sufletească şi trupească, încât li se veştejeau şi li se schimbau feţele de multe osteneli, foame şi sete, răbdare cu privegheri şi rugăciuni, că doar s-ar izbăvi de acele gânduri hulitoare, dar nu se puteau izbăvi. Şi când le veneau lor acele gânduri hulitoare asupra lui Dumnezeu, li se părea că se va desface pământul şi-i va înghiţi, sau va cădea foc din cer şi-i va arde. Dar toate le pătimeau şi le răbdau pentru nesocotinţa, neştiinţa şi nepriceperea lor, că nu se socoteau, nici ştiau, nici pricepeau aceasta, că tot adevăratul dreptmăritor creştin care se teme de Dumnezeu şi face pouncile Lui, nevinovat este de nişte gânduri spurcate, rele şi hulitoare de Dumnezeu ale vicleanului diavol care nu sunt cu voia şi învoirea omului, ci sunt nişte năvăliri diavoleşti asupra omului, fără de voia lui. Pentru care gânduri omul nu are nici o vină sau păcat, nici pedeapsă de la Dumnezeu, fiindcă omul nu le primeşte nici nu le urmează lor, ci îi cad lui năpastă. Căci cum ar putea cineva din creştini să-L hulească pe Dumnezeu, căruia I se închină şi I se roagă? Noi creştinii Aceluia ne închinăm şi ne rugăm şi-L binecuvântăm ziua şi noaptea, în toată vremea şi în tot ceasul. Aceluia îi mulţumim şi pe Dânsul îl preamărim. Aceluia îi slujim, pe Acela îl chemăm pururea întru ajutorul nostru, înaintea Lui stăm şi îl rugăm şi pe El Unul îl ştim Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, într-o Dumnezeire, slăvit de toată făptura. Pentru Acela toate chinurile şi mucenicia cu bucurie le primim, le răbdăm şi le pătimim. De aceea suntem necăjiţi şi supăraţi şi luptaţi de vrăjmaşi, pentru Acela suntem izgoniţi, pentru Acela ne lepădăm de lume şi de toate cele ce sunt într-însa. De aceea îi lăsăm pe părinţii, fraţii şi surorile noastre şi ne lăsăm soţiile şi fiii noştri, încă şi viaţa noastră şi trupul nostru le dăm la munci şi la pedepse cu osârdie. Cum s-ar putea ca să hulim şi să grăim de rău şi să-L ocărâm pe Dumnezeul nostru, pentru care în toate zilele murim? Însă acele gânduri rele şi hulitoare sunt ispitele vicleanului duh al satanei, care vrea să ne smintească şi să ne despartă pe noi de Dumnezeul nostru. Nimeni nu poate să facă aceasta precum mai sus am zis, să se închine lui Dumnezeu şi să-L hulească, nici chiar elinii cei păgâni. Nici chiar diavolii, care ne aduc şi ne aruncă în inimi gânduri rele şi hulitoare ca acelea, nu îndrăznesc să-L hulească pe Dumnezeu. Precum despre aceasta mărturiseşte sfântul Apostol Iacov, fratele Domnului, zicând: tu crezi că este un Dumnezeu şi bine faci, că şi dracii cred şi se cutremură. Deci, lucru arătat este, că ei nu îndrăznesc să-L hulească. Încă şi de Domnul Hristos cu frică şi cu cutremur se rugau să nu-i trimită pe ei în chinuri şi Îl mărturiseau şi Îl grăiau de bine, zicând: ce este nouă şi Ţie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Celui viu? Ai venit mai înainte de vreme să ne munceşti? Ştimu-Te pe Tine cine eşti, Sfântul lui Dumnezeu. Precum de aici este arătat şi cunoscut lucru că diavolii vrăjmaşi fiind neamului omenesc şi având pururea mare pizmă şi zavistie asupra noastră, aruncă aceste gânduri spurcate şi hulitoare de Dumnezeu în inima omului, socotind vrăjmaşul căci cu acele gânduri hulitoare asupra Dumnezeirii, ar putea omul să se scârbească şi să se deznădăjduiască de mântuire, şi cu aceasta să-l despartă şi să-l îndepărteze de Dumnezeu. Dar noi creştinii şi credincioşii lui Hristos, pentru acele gânduri străine ale vrăjmaşului diavol, nici o osândă, cercetare, sau pedeapsă nu avem de la Dumnezeu. Că de ar fi ale noastre şi din inima noastră acele gânduri hulitoare, pe care le-am grăi noi şi le-am zice cu gura noastră. Dar noi mai mult voim să fim arşi în foc decât să grăim cu gura noastră cuvinte de hulă asupra Dumnezeului nostru. De acestea noi înştiinţându-ne şi încredinţându-ne, nici într-o seamă să nu băgăm acele gânduri, ci când îţi va aduce diavolul şi va arunca în inima ta nişte gânduri hulitoare ca acelea, să-i zici şi să-i răspunzi în gândul tău aşa: să se întoarcă boala ta pe capul tău şi pe creştetul tău şi hula ta să se pogoare asupra ta, viclene diavole şi duhule necurate! Iar eu, Domnului Dumnezeului meu totdeauna mă închin, Îl laud şi Îl slăvesc şi niciodată nu-L voi huli, căci cum aş putea eu să hulesc şi totodată să proslăvesc pe Domnul Dumnezeul meu? Cum aş putea să-L ocărăsc când în toate zilele şi în tot ceasul, cu tot sufletul şi inima mea Îl preamăresc şi Îl rog pe Dânsul? Iar hula ta, viclene diavole, să se întoarcă pe capul tău! Şi în acest chip poţi să te izbăveşti de acea ispită diavolească, nesocotindu-le şi nebăgând în seamă acele gânduri ale lui, ci ocărându-l şi batjocorind pe vrăjmaşul diavol, ştiind şi cunoscând noi că de la el şi ale lui sunt acele gânduri hulitoare iar nu de la noi, nici ale noastre. Ci de la noi şi ale noastre sunt alte gânduri şi patimi care se nasc, adică: curvia, preacurvia, îmbuibarea pântecului, beţia, zavistia, mânia, pizma, iubirea de argint, clevetirea, învrăjbirea, scumpetea, nemilostivirea, tirania, minciuna şi altele asemenea acestora. Aceste patimi sunt din voia noastră, de le vom face ori de nu le vom face. Şi de le vom gândi ori de nu le vom gândi, în cele ce facem noi cu voia noastră, vinovaţi şi greşiţi suntem înaintea lui Dumnezeu şi numai de acele patimi şi păcate şi gânduri rele vom fi şi noi cercaţi şi întrebaţi, care sunt sub puterea şi stăpânirea şi voia noastră. Iar de cele ce nu sunt în voia şi stăpânirea noastră nu vom fi cercaţi, nici întrebaţi şi gândurile cele hulitoare de Dumnezeu nu sunt în voia şi stăpânirea noastră, ci sunt nişte lucruri străine ale diavolului, pentru care gânduri noi nevinovaţi suntem. Cade-se a şti că aceste gânduri hulitoare de Dumnezeu, nu le duce diavolul să le arunce în inimile necredincioşilor păgâni şi ereticilor, pentru că spre aceia nu are el zavistie, nici pizmă, nici război fiindcă ei, cu necredinţa şi eresul lor, nu-i sunt potrivnici, ci îi sunt supuşi. Ci toată silinţa şi nevoinţa lui este împotriva dreptmăritorilor creştini, ca să-i împiedice şi să-i smintească din credinţa lor, să-i scârbească, să-i deznădăjduiască, să-i depărteze şi să-i înstrăineze de Dumnezeu. Că ne spunea un părinte oarecare din Schit, că multă scârbă şi supărare avea de spurcatele şi hulitoarele de Dumnezeu gânduri diavoleşti. Iar odată neştiind ce să mai facă de mare scârbă şi supărare ce avea din acele gânduri drăceşti, a mers la fericitul Petru, arhiepiscopul Alexandriei, mucenic şi s-a jeluit lui şi i-a spus toată scârba şi supărarea ce o are din pricina acelor gânduri hulitoare asupra Dumnezeirii şi asupra credinţei creştineşti. Iar fericitul arhiepiscop i-a răspuns, zicând: mergi, fiule şi te îngrijeşte pentru alte greşeli ale tale, iar acel păcat pentru gândurile hulitoare asupra Dumnezeirii şi asupra credinţii creştineşti care zici că te supără, lasă-l să fie asupra mea. Că tot creştinul dreptmăritor, care slujeşte şi se închină lui Dumnezeu cu credinţă, nu este vinovat de acele diavoleşti gânduri hulitoare de Dumnezeu, ci diavolul le aruncă în inima omului fără voia lui, pentru pizma şi zavistia lui cea mare, ce o are asupra omului creştin. Că şi mie, fiule, odată mi s-a întâmplat de mă supărau gândurile hulitoare şi mergând m-am jeluit şi i-am spus sfântului Pafnutie mărturisitorul şi mucenicul. Iar el m-a întărit, zicând aşa: când m-au prins pe mine prigonitorii şi m-au dus să mă muncească pentru mărturisirea lui Hristos, tocmai atunci, la acea judecată şi muncă, când mă chinuiau şi îmi ardeau trupul pentru Domnul Hristos şi cu cârlige de fier mă strujeau, vicleanul diavol îmi aducea gânduri de hulă către Dumnezeu, iar eu îi răspundeam cu mânie, zicând: o, duh viclean şi necurat, eu sufletul şi trupul şi toată viaţa mea mi le dau chinurilor şi morţii pentru Dumnezeul meu şi tu îmi aduci mie gânduri de hulă către Domnul Dumnezeu? Că de L-aş huli pe Domnul Dumnezeul meu, după vicleanul şi vrăjmăşescul tău sfat, nu mi-aş da trupul şi sângele chinurilor şi focului pentru Dânsul; ci hula să se întoarcă pe capul tău, viclene diavole! Acestea spunându-le fericitul Petru arhiepiscopul, acelui părinte, l-a mângâiat şi l-a întărit. Deci, din atâta putem noi să cunoaştem, că acele gânduri diavoleşti hulitoare asupra Dumnezeirii, nu se pot izgoni cu altceva nici într-alt chip nu se poate izbăvi omul cel supărat de dânsele, fără numai să nu le bage niciodată în seamă. Că nu pot nimic să-ţi strice ţie acelea, fiindcă acele gânduri nu sunt de la tine, ci de la diavol. Pentru aceea tu n-ai să dai seamă de acele gânduri. Şi prea cuviosul părintele nostru Pamvo, ne spunea nouă, zicând: eu, fiilor, trăind în adâncul pustiului şi rugându-mă lui Dumnezeu pentru iertarea şi îndreptarea vieţii mele, odată mi-a adus şi mi-a aruncat diavolul în inimă gânduri hulitoare asupra lui Dumnezeu şi a sfinţilor Lui şi foarte tare mă supărau. Iar eu neştiind ce să fac de scârba şi supărarea ce aveam, am început cu osârdie a mă ruga lui Dumnezeu să izgonească şi să depărteze de la mine aceste gânduri rele. Şi cu aşa de mare osârdie rugându-mă lui Dumnezeu, am auzit glas de sus grăindu-mi aşa: Pamvo, nu avea nici o grijă de păcatele străine, ci de ale tale îngrijeşte-te că acele gânduri hulitoare sunt ale vicleanului diavol.

 3. Un frate l-a întrebat pe unul din părinţi despre gândul hulei, zicând: se necăjeşte sufletul meu, avvo, de dracul hulii, ci fă milă şi spune-mi, din ce mi se întâmplă şi ce voi face? Răspuns-a bătrânul: un gând ca acesta ni se întâmplă nouă din clevetire, defăimare şi osândire, dar mai vârtos din mândrie şi din a-şi face cineva voile sale şi a se lenevi în rugăciunea sa, şi din mânie şi iuţime care sunt semne ale mândriei, căci aceasta ne aruncă pe noi în patimile ce s-au zis şi de acolo se naşte gândul hulii şi de va zăbovi în suflet îl dă dracul hulii la cel al curviei şi de multe ori îl aduce până la ieşirea din minţi, iar de nu se va deştepta omul, piere.

Patericul sfintilor batrini