Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Simeria-Biscaria, va găzdui, la sfârșitul lunii martie, în sâmbăta Floriilor, o seară duhovnicească dedicată comemorării fratelui ostaș veteran Cornel Rusu (de la Simeria ), de la a cărui mutare la cele veșnice se împlinesc anul acesta 23 de ani: sâmbată 31 martie 2018
* ora 17.00 – Vecernia Floriilor
* ora 18.00 – Program duhovnicesc al Oastei Domnului - cântări, poezii religioase, cuvinte de învățătură și de mărturisire duhovnicească
* ora 17.00 – Vecernia Floriilor
* ora 18.00 – Program duhovnicesc al Oastei Domnului - cântări, poezii religioase, cuvinte de învățătură și de mărturisire duhovnicească
Pe lângă preoții așteptați să participe la această manifestare duhovnicească, vom avea în mijlocul nostru un grup de tineri ostași de la Biserica Ortodoxă Sf. Alexandru din Cluj-Napoca dar și din alte colțuri ale țării.
De asemenea cei care l-au cunoscut, apreciat și iubit pe acest smerit om al lui Dumnezeu, sunt așteptați să participe la slujba de pomenire ce va avea loc tot în această zi (31 martie) la Biserica ”Înălțarea Domnului” ( de la șosea), ora 10.
Corul acestei bisericii l-a avut ca dirijor mulți ani de zile, iar după mutarea sa la cele veșnice, soția sa, Maria, a condus corul mai departe.
Blândul mărturisitor Cornel Rusu
Fratele
Cornel Rusu a văzut lumina zilei la 8 octombrie 1924, în oraşul
Petrila, jud. Hunedoara. S-a născut din părinţii Teodor şi Maria Rusu,
fiind al treilea dintre cei cinci copii cu care Dumnezeu a binecuvântat
această familie.
Scoala primară şi cursurile Scolii medii tehnice de mineri le-a urmat
în aceeaşi localitate, completandu-le cu cele pentru obtinerea
calificarii de maistru-miner. Dar tanarul acesta se dovedea a fi nascut
nu doar pt. a lucra la „rădăcinile luminii”, alaturi de ceilalti mineri,
ci si pt. a învata să descifreze tainele artei care exprima frumosul si
adevarul prin imagini realizate din materialul concret al sunetelor.
La varsta de 13 ani, uimindu-i pe toti cei care-l cunosteau,
înfiinteaza şi instruieste o formatie de cor mixt, in oraşelul natal.
Tot la aceasta varsta cunoaste Miscarea ortodoxa Oastea Domnului şi
participa la adunarile acesteia.
Contactul duhovnicesc cu bunul si blandul pastor, preotul Petre Fanu
din Petrila, l-a determinat sa primeasca botezul ortodox la varsta de 16
ani. Era primul lui botez si sub harul acestuia a ramas tot restul
vietii. Faptul este cu atat mai surprinzator cu cât noul ostas provenea
dintr-o familie de baptisti. Un rol
important in viata sa l-au avut si legaturile cu statornicul si
incercatul frate Ioan Capata, aflat cu serviciul in zona Petrosanilor.
Ca urmare, la varsta de 17 ani, depune hotararea si legamantul prin care
intra in Lucrarea Oastei.
In tot acest timp, preocuparile pentru muzica religioasa devin tot
mai rodnice. Cu timpul, isi va largi aria activitatii misionare in Corna
(Roşia), Roşia Montană, Simeria, Orastie, îmbogatindu-si mult
experienta componistica si dirijorala. In acesti ani ai adolecentei,
participa la adunarile din zona, unde va face cunostinta si cu poetul
Traian Dorz. Evenimentul este deosebit de important. Tânărul ramane
profund impresionat de personalitatea acestuia. La randul sau, maestrul
ii remarca talentul în domeniul muzicii, si capitalul de incredere
investit in acest tanar a fost pe deplin justificat de evolutia pozitiva
a lui.
In acelasi timp, inclinatiile sale muzicale sunt remarcate si de
catre activistii sindicali, care cauta sa-l atraga in activitatea
culturala pusa in slujba viitorului regim ateu [comunist]. Il asteapta o
cariera comoda si bine renumerata, nu imprevizibilul si riscurile din
subteran, ca viitor miner. A rezistat insa acestei ispite, punandu-se cu
totul in slujba lui Dumnezeu.
Consecventa si seriozitatea in munca si, mai ales, angajarea hotarata
in Lucrarea Oastei au devenit insa incomode atat pentru oficicialii
regimului, cat si pentru aceia din Lucrarea Oastei care s-au lasat
amagiti de „blidul de linte” al lui Esau. La varsta de 19 ani, Domnul ii
va pune pe umeri jugul greu a unor incercari ce il vor marca fizic, dar
si duhovniceste, pentru tot restul vietii.
Intr-una din zile, in timpul serviciului de la mina Petrila a cazut
de pe un suitor, de la inaltimea de 33 de metri. Dar in ciuda acestui
fapt demn de cartea recordurilor, scapa cu viata, desi se produsesera o
fractura de coloana si grave traumatisme intestinale. Domnul il ridica
din patul de suferinta iar cel salvat va ramane pt. tot restul vietii cu
o sanatate subreda, pt. ca mereu sa fie constient ca viata lui atarna
numai de Dumnezeu. Insa, in suferinta trupului, asumata ca o
binecuvantare, se va afirma tot mai convingator biruinta spiritului.
Anii de formare a caracterului acestui tanar nu se incheie doar cu
aceasta experienta.
In pofida sanatatii sale precare, este totusi recrutat si incorporat
in urma unei interventii speciale, pentru satisfacerea serviciului
militar, in anul 1946, la unitatea de pioneri din Lipova. El si ai lui
se asteptau la alte grele incercari, dar in acelasi timp, stiau ca Iisus
Mantuitorul va interveni la momentul potrivit. Si nadajdea lor n-a fost
inselata. In chip minunat, cantecul harfei sale l-a scutit de perioada
grea a instructiei. Interpretarea, continutul repertoriului,
seriozitatea unita cu blandetea l-au impins pe tanarul dirijor,
contribuind mult la educatia moral-cetateneasca a recrutilor. Nici un
moment, militarul in termen Cornel Rusu n-a savarsit si ceva care sa
incalce statutul sau de ostas al lui Hristos. Dimpotriva, atitudinea lui
deschisa si hotarata i-a adus respectul tuturor. In felul acesta, a
trecut mai mult decat biruitor si peste episodul serviciului militar.
Dupa eliberarea din armata, il astepta un nou pas hotarator:
casatoria. A trecut cu bine si acest prag, caci fratele Cornel n-a ales
el insusi, ci L-a lasat pe Domnul sa aleaga in locul lui. Si El i-a
facut o alegere minunata in persoana surioarei Maria Dandrea, din Rosia
Montana. Nunta ostaseasca a avut loc in 7 februarie 1948.
Cu adevarat, Domnul i-a randuit un ajutor de nadejde si un reazem
destoinic si tandru. Era o dreapta rasplatire pt. tot ce a facut si va
mai face in Lucrarea Lui acest rob al Domnului, care s-a dovedit si in
continuare a fi gata si de jertfa, si de plug, si de mangaierea harfei,
in momentele de durere sau de bucurie.
In anul 1949, prin schimbarea serviciului, tinerii casatoriti vor
ajunge la Ghelar, iar de aici in 1950, prin angajarea la Combinatul
Siderurgic Hunedoara se vor stabili cu domiciliul in Simeria, unde
exista o puternica adunare a Oastei Domnului. I se deschid aici noi
perspective, prin colaborarea fructuoasa cu fratele Traian Dorz, fondata
pe o temeinica si statornicie prietenie. Locuiesc o perioada de timp
chiar sub acelasi acoperis, in casa din strada Mihai Viteazul, nr.38.
La Hunedoara, in marele Combinat Siderurgic, va ajunge sef de sectie,
avand sub ordine peste 300 de muncitori. Nu „competenta” pe linie de
partid comunist sau colaborationismul cu regimul ateu l-a impus, ci
capacitatea lui de munca. Priceperea si corectitudinea sa, recunoscute
nu numai de subalterni, dar si de sefii sai, explica aceasta promovare.
In tot acest timp, n-a pierdut din centrul preocuparilor sale
activitatea corala si componistica. Dirija corul bisericii ortodoxe din
localitate, se ocupa cu tinerii din zona, alcatuind un cor mixt al
Oastei, bine pus la punct, compunea melodii pe textele inaripate ale
fratelui sau de suferinta si de lupta, Traian Dorz, facandu-si simtita
peste tot prezenta duhovniceasca.
Dumnezeu n-a randuit familiei sale copii, dar copiii si tineretul
Oastei i-au devenit adevarata familie, pe care fratele Cornel si sora
Maria s-au straduit s-o creasca cu raspundere si multa dragoste, spre a
ajunge la maturitatea duhovniceasca ceruta de Mantuitorul. Acestia vor
fi adevaratul sprijin al Lucrarii Domnului, atunci cand batranii ei vor
fi aruncati in lanturi.
Prima arestare, cauzata de activitatea sa religioasa prea bogata si
de faptul ca locuia impreuna cu Traian Dorz, a avut loc tocmai in ajunul
Craciunului din 1952, cand poetul isi sarbatorea ziua de nastere intre
cei dragi de la Simeria. „Colindatorii” Securitatii, purtand „steaua”
comunista inrosita de sangele martirilor, le-au adus „vestea” arestarii
lor, a amandurora, si in chiar aceasi seara i-au infundat in beciurile
Securitatii din Deva. Sunt condamnati administrativ (adica fara sentinta
judecatoreasca), eliberati fiind abia in 1954.
Asemenea mentorului sau, fratele Cornel isi va relua activitatea
misionara cu si mai multa ravna, pe toate planurile. Sectia ideologica a
Partidului Comunist a slabit surubul pentru doi-trei ani, spre a vedea
ce rezultate dau in teren masurarile restrictive luate impotriva
credinciosilor din toate denominatiunile crestine.
In 1959, pentru ca prima lectie de reeducare nu dovedea sa fi dat
rezultate, inca din iunie, urmeaza un al 2-lea val de arestari, cu o
anvergura mult mai cuprinzatoare si mai dura. Fratele Cornel va face si
el parte din lotul celor 23 de ostasi din toate zonele tarii,
condamnati, in 19 noiembrie 1959, de Tribunalul Militar Cluj.
Primeste o pedeapsa de 8 ani, dar, in 1964 conform decretului general
de gratiere din 24 iunie, va fi pus in libertate si se va intoarce la
vatra de unde a lipsit cinci ani de zile. Cum a decurs reintalnirea ne-o
poate spune numai sora Maria, care l-a purtat in rugaciunile si
dragostea ei statornica tot timpul nedreptului surghiun.
Comportarea fratelui Cornel pe tot timpul detentiei a fost exemplara.
Iata cum il caracterizeaza in lucrarea Hristos Marturia mea, marele
intemnitat pentru cauza lui Dumnezeu, Fratele poet Traian Dorz, care a
totalizat peste 17 ani de inchisoare: „Pe Cornel il cunosteam bine, ca
pe un frate adevarat si sincer fata de Domnul si fata de Lucrarea Lui.
El facea parte din aceea multime binecuvantata a fratilor smeriti si
curati cu inima, care n-au creat niciodata vreo nemultumire fratietatii,
ci numai bucurii” (vol II, pag.302); sau „Ochii lui Cornel erau limpezi
si umezi. Ma priveau calzi si intelegatori” (idem pag.303).
Cu mahnire trebuie sa mentionam ca acolo, in suferinta, unii frati
s-au lepadat pe fata de Fratele Traian, unindu-se cu dusmanii vicleni si
neimpacati ai Adevarului si adaugand in acest fel alte catuse la cele
pe care le purta marele om pus in slujba cauzei Bisericii lui Hristos.
In tot acest timp, fratele Cornal Rusu si fratele Ion Capata, precum si
alti cativa frati, s-au dovedit credinciosi Lucrarii Oastei si
inaintasilor ei, sprijinindu-l cu toata puterea pe Fratele Traian. Dar
nici in conditiile grele ale celulei sau ale lagarelor de munca fortata
de la Gherla, Periprava, Grind, Salcia, Stramba etc., fratele Cornel
Rusu n-a renuntat asemenea adevaratilor ostasi la activitatea misionara
si artistic-religioasa.
Vestea Cuvantul, compunea melodii pe texte create in inchisoare de
Fratele poet Traian Dorz sau de alti frati, ii invata pe cei intristati
si apasati de durere sa cante, spre a-si descarca suferinta si
deznadejdea, cunoscandu-L astfel si laudandu-L pe Dumnezeu. Pregatea
raspunsurile la slujba Sfintei Liturghii ce se desfasura sub semnul
strictei ilegalitati.
Poate ca acolo am invatat sa pretuim comorile ce se ascund in Iisus
Hristos cel Euharistic. Preotul rostea ecteniile plangand, iar corul
raspundea tot plangand.
Fiecare cuvant ne dezvaluia intelesuri si adancimi pe care niciodata
nu le banuisem. Mii de detinuti deznadajduiti s-au mangaiat si intarit,
rezistand datorita cantarilor si slujbelor religioase de dupa gratii sau
de dincolo de gardurile din sarma ghimpata. La organizarea acestor
manifestari, in acele conditii de teroare, isi riscau putina lor
„libertate” parintii nostri preoti, dirijorul, coristii, si bineinteles
participantii.
In aceste locuri si imprejurari de exceptie, prin gravitatea lor s-a
nascut Biserica cea vie, zidita din suflete chinuite si dornice de
libertate si de Hristos. Acolo s-au format acele constiinte, acei
rugatori din „manastirile suferintei” aluatul binecuvantat acer va dospi
framantatura acestui popor rastignit pe crucea istoriei, pt. a se naste
din nou, prin pocainta, aceasta devenind cu adevarat alternativa pentru
o Romanie noua.
Cand in 1964, fratele Cornel revenea in libertate, sanatatea ii era
zdruncinata; se intorcea „pe-un ciob de scut, un ciot de cavaler” (Radu
Gyr). Era o adevarata minune ca un om cu trup atat de slabit infratit
toata viata cu suferinta, a reusit sa supravietuiasca fizic conditiilor
oferite de infernul comunist.
Din nou, sora Maria va intra in rol, unind de data aceasta, puterea
rugaciunii cu dragostea si devotamentul impinse pana la incandescenta,
pt. a restabili sanatatea fizica a sotului ei. Caci sanatatea
duhovniceasca a fratelui nostru era mai puternica si mai vie ca oricand.
El a iesit din „Egiptul” inchisorilor imbogatit, aducand cu sine
comoara unor cantece nemuritoare si o experienta cu Hristos inegalabila.
S-a reangajat tot in fosta intreprindere I.C.I.L. Simeria, devenind
seful serviciului financiare. Dupa cum era si de asteptat, si-a
continuat vechea pasiune de creare si promovare a muzicii puse in slujba
lui Hristos. Corul catedralei din Orastie, apoi cel al bisericii
„Inaltarea Domnului”, din Simeria, il au ca dirijor.
Munceste mult se roaga si asterne pe hartie nu numai melodii, ci si
ganduri duhovnicesti. In cateva randuri organele de Securitate i-au
confiscat manuscrisele si l-au amendat drastic. Dupa o astfel de
perchezitie l-a vizitat, in aceasi zi Fratele Traian Dorz.
Imbratisandu-l ca pe un parinte si bun frate de suferinta, fratele
Cornel i s-a adresat plangand:
-Până când, frate Traian, trântorii si viespile astea rosii vor prada
dupa bunul lor plac fagurii din prisaca Domnului? Pana cand va mai
ingadui Dumnezeu asemenea jafuri?
Cu ochii umezi si cu glasul trecut prin dulceata rabdarii indelungate, Fratele Traian l-a mangaiat spunandu-i:
– Lasa, frate Cornel, asa le ingaduie Domnul pe toate! El vrea ceva si mai bun si mai frumos de la noi. Trandafirul, cu cat il zdrobesti, cu atat isi raspandeste si mai puternic parfumul. Perlele sunt flori care cresc din ranile scoicilor…
Si astfel, revenindu-si din deznadejde si mahnire, cu puteri innoite,
s-a aruncat in continuare in lupta Domnului, ajungand la acea
maturitate spirituala si morala demna de urmat. A luptat cu indarjire
pentru pastrarea unitatii Oastei, dar nu prin sacrificarea adevarurilor
ei de credinta.
Asa cum oasele Mantuitorului s-au pastrat intregi, iar camasa Lui nu
I-a fost sfasiata, desi El a trecut prin mainile calailor rastignitori,
tot asa, blandul marturisitor Cornel Rusu ar fi dorit din toata inima ca
Lucrarea Oastei Domnului, trecand peste toate divergentele dinauntru si
peste toate atacurile viclene ale celor din afara, sa ramana intreaga,
in cadrul Bisericii noastre bune si strabune.
In urma fratelui Cornel Rusu raman peste 20 de scrieri religioase
continand meditatii, culegeri din Sfintii Parinti ai Bisericii noastre,
exegeze biblice, precum si doua volume masive de cantari pe note melodii
cunoscute si melodii originale.
Ele fac parte din tezaurul Oastei Domnului si vor fi date la lumina,
spre a-si implini lucrarea sfanta pentru care i-au fost daruite de Duhul
Sfant.De acolo de sus, din randurile Bisericii Triumfatoare, fratele
Cornel priveste spre noi si ne indeamna sa calcam pe urmele stralucite
si inmiresmate ale Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.
Acum, il simtim totusi mai mult ca oricand, mai alaturi de noi in
lupta pentru mantuire si pentru apararea drepturilor lui Dumnezeu in
lumea secularizata a acestui sfarsit de mileniu si bucurandu-se ca tot
ceea ce a semanat el cu multe lacrimi, va fi secerat de altii cu mare
bucurie si cu sporit folos duhovnicesc.
Slăvit să fie Domnul.
Prof. Gheorghe Precupescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!