Crucea
lui Iisus începe odată cu Naşterea Sa. Între ai Săi a venit şi ai Săi
îl aşteptau cu mâna pe sabie. Toţi copiii din Betleem până la doi ani au
fost condamnaţi la moarte. Aşa au trebuit să plătească cu viaţa cei mai
nevinovaţi – copiii – naşterea lui Iisus între ei. Ei au fost – spune
Predania Bisericii – 14 mii de prunci. Crima aceasta, unică în istoria
omenirii, a fost prevestită cu 7 veacuri în urmă – “Plângere şi tânguire
în Rama…” (Ieremia 31, 15).
Providenţa
o luase înaintea răutăţii omeneşti. Iosif a fost înştiinţat de îngerul
Domnului în vis despre planul ucigaş al lui Irod, motiv pentru care
trebuia să se scoale, să ia Pruncul şi pe mama Lui şi să fugă în Egipt
şi să stea acolo până ce va fi vestit din nou ce are să facă.
Îngerul Domnului era “îngerul Pruncului” – îngerul omului.
Iisus, întrucât îşi ascunsese Dumnezeirea, smerindu-Se până la marginile omului pământean, avea nevoie de înger păzitor.
Îngerul
fiind o făptură de gând şi mult mai subţire decât gândul omenesc, în
temeiul tocmirii sale şi a rosturilor superioare pe care are să le
împlinească, face deşartă ura ucigaşă şi planul potrivnic. Dacă în
Vechiul Testament vedem intervenţia îngerilor, ca păzitori ai vieţii
omeneşti, numai unde şi unde, în creştinism îngerii fac parte din
iconomia mântuirii fiecărui creştin în parte. Ei simt păzitori în
limitele libertăţii omeneşti, ai darurilor mântuirii cereşti.
Drept
aceea, în aceeaşi noapte, pregăteşte caravana pribegiei fugarului
Iisus. Aurul magilor era foarte binevenit. În călătoria foarte lungă
prin deşerturi şi tâlhari într-o ţară necunoscută, fugă, nu călătorie,
răspunderea de soarta mântuirii omului n-o puteau prelua decât primii
mari credincioşi ai Copilului – Sfânta Sa Maică şi Dreptul Iosif.
Copilul fugar, dar dus în braţe.
Astăzi
Irod s-a multiplicat; aproape că nu mai există familie în care Irod
nu-şi ucide copiii. Doar puţini copii fugari mai scapă în Viaţă. Unde
eşti Maica Domnului să scapi pe maica omului de pofta ucigaşă a lui
Irod?
† † †
Irod,
stârpitura deşertului, căci nu era iudeu, îşi omoară prima nevastă şi
toţi copiii cu ea, de teamă ca aceştia să nu-i ia tronul. Era deci un
ucigaş care-şi temea domnia până şi de propriii lui copii. A doua
nevastă şi cei trei copii cu ea, s-a întâmplat să scape.
N-a scăpat de blestemul mamelor cu mii de copii ucişi. Despre el se ştie că la trei ani după naşterea lui Iisus a murit putrezit de viu, ros de boli ruşinoase şi împrăştiind o putoare pe care nimeni nu o putea suporta. A încercat şi să se sinucidă, dar trebuia să fie osândit, ca model pentru toată omenirea de pedeapsă dumnezeiască pentru aşa mari fărădelegi.
Arhelau,
urmaşul său în patria Iudeii, e reclamat de iudei romanilor, care-l
exilează în Galia şi ţara este anexată Siriei. În timpul domniei lui
Arhelau, fugarii se întorc după vestirea îngerească, însă nu în Iudeea
ci în Nazaretul Galileii. Evanghelia după Matei, care scrie Evanghelia
sa pentru iudei, nu scapă nici un prilej de a le dovedi că în Iisus se
împlinesc toate proorociile până şi cele de amănunt. Astfel nu este
trecută cu vederea proorocia lui Ieremia, despre plângerea şi tânguirea
din Rama; nu este scăpată din vedere chemarea fugarilor din Egipt şi
nici aşezarea Sfintei Familii în Nazaret. Grija Evangheliei de a dovedi
providenţa, adică purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru om, asistenţa
Lui la micile şi marile noastre decizii despre El, ne încurajează să
călătorim şi noi amărâta noastră viaţă de fugar, sub călăuza unui înger.
Călăuza idealului pentru care şi Iisus a fost fugar.
(extrase din: Rostul Incercarilor – Ierom. Arsenie Boca, Ed. Credinta stramoseasca, 2004)
sursă www.calauzaortodoxa.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!