Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că, iată, toate sunt gata!
Şi au început toţi, câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog, iartă-mă.
Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă.
Şi altul a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni.
Şi, întorcându-se, sluga a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii şi pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi adu-i aici.
Şi a zis sluga: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc.
Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa.
Căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea (Lc 14, 16-24).
Cina din pilda Evangheliei este
Împărăţia lui Dumnezeu; este mântuirea noastră cea sufletească prin
Jertfa cea mare şi sfântă a Fiului Său. Cei chemaţi la această cină au
fost în primul rând evreii. Pentru ei pregătise Dumnezeu acest ospăţ al
mântuirii. Dar ei au refuzat chemarea Domnului; Evanghelia mântuirii a
trecut asupra „neamurilor“, asupra popoarelor păgâne.
Dar, afară de acest înţeles, pilda cu
cei chemaţi mai are şi un alt înţeles, care ne priveşte pe noi, pe mine
şi pe tine, dragă cititorule. Pilda cu cei chemaţi este o invitaţie ce
ne cheamă şi pe noi la „cina cea mare“. Domnul ne cheamă la cina
mântuirii sufleteşti. Domnul ne cheamă cu o invitaţie scrisă: cu
Evanghelia, cu cuvintele lui ce ni le-a lăsat scrise în Noul Testament,
în Sfânta Scriptură. Nimeni nu va putea spune că n-a fost invitat şi că
n-a ştiut de această invitaţie.
Domnul ne cheamă la cina mântuirii
sufleteşti, dar, la chemările Domnului, oamenii de azi răspund tot aşa
ca şi chemaţii din pilda Evangheliei. Mulţimea cea mare a creştinilor
n-ascultă chemarea Domnului; n-au oamenii vreme pentru cele sufleteşti.
Sunt cuprinşi de vârtejul daraverilor, afacerilor, averilor şi
ispitelor.
Pilda Evangheliei îi împarte în trei clase pe cei care au refuzat invitaţia la cină.
În prima clasă a fost cel care „trebuia“
să-şi vadă ţarina. În clasa asta sunt şi azi cei cuprinşi şi înecaţi de
grijile avuţiilor. Averea şi strângerea acesteia nu este, în sine, un
păcat. Este chiar o datorie pentru fiecare tată de familie. Dar devine
un păcat averea când facem din ea un idol, singurul pentru care trăim şi
muncim. Lăcomia averilor strică gustul de cele sufleteşti… Ne fură
toată vremea, toate gândurile şi toate preocupările noastre. Lăcomia
aceasta îi face pe unii oa¬meni zgârciţi. Sunt atâţia oameni care au
avere cât să poată trăi şi o sută de ani, dar lăcomia nu le dă răgaz să
scape la cele sufleteşti. Strâng avere de dragul averii, de dragul unui
idol de suflet pierzător. Însemn aici că şi puţinul celui să¬rac poate
fi un astfel de idol.
În clasa a doua a fost cel care se scuza
că şi-a cum-pă¬rat perechi de boi şi merge să-i încerce. Asta-i clasa
„afacerilor” şi a negustoriilor. Asta-i clasa vremurilor şi a oamenilor
de azi. Nici negustoria nu-i un păcat. Este şi ea o ocupaţie ce începe
la un loc cu mântuirea sufletului. Numai că – dacă nu băgăm de seamă –
această ocupaţie se poate face o mare, o foarte mare ispită pentru
suflet. Afacerile şi negustoriile îl atrag pe om – dacă nu bagă de seamă
– într-un vârtej din care nu mai poate scăpa la cele sufleteşti. Aţi
văzut pe oamenii de „afaceri” cât sunt de cufundaţi în afacerile lor.
Toată vremea şi toată viaţa lor curg în partea aceasta. Pentru cele
sufleteşti, n-au răgaz nici măcar un minut. Am scris la foaie despre un
negustor ce ne-a ameninţat că ne pârăşte pentru că trimisesem din
greşeală o Biblie rambursată cu 120 de lei. Ne scria că l-am conturbat
în negustoria lui cu… Biblia, cu Cuvântul lui Dumnezeu. Ah, ce ispită
grea sunt afacerile şi negustoriile pentru mântuirea sufletului!
Al treilea invitat din Evanghelie spunea
că s-a în-surat şi nu poate veni. Asta închipuie grijile familiale
care, şi ele, copleşesc uneori grija de suflet. Mulţi îşi închipuie că
greutăţile şi datoriile familiale sunt o piedică pentru cele sufleteşti.
Greşită părere. Un tată şi o mamă pot sluji Domnului mai mult decât
alţii, aducând la Domnul şi pe copiii lor, pe slujitorii lor şi
priveghind să fie căsuţa lor totdeauna plină de rugăciune şi purtări
curate.
„Însuratul” din pilda Evangheliei
închipuie şi des-fătă¬rile, poftele cele lumeşti care sunt, şi ele, o
mare – o foarte mare – piedică pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Cine a
apu¬cat cu poftele şi dezmierdările cele lumeşti asurzeşte cu totul
pentru chemările Domnului. Nu mai are nici un auz şi nici o plăcere
pentru chemările mântuirii sufleteşti.
Acestea sunt cele trei clase de invitaţi
pe care-i mustră pilda Evangheliei. Îi mustră nu pentru că îşi aveau
averile şi afacerile lor, ci pentru că afacerile lor erau mai de preţ
decât chemarea la cina Domnului.
Să luam aminte! Evanghelia nu ne mustră
pentru că ne-am avea boii, averile şi afacerile noastre, ci ne mustră
pentru că grija de suflet stă în urma tuturor afacerilor şi alergărilor
noastre. În mijlocul vieţii noastre trebuie să stea „cina Domnului”,
Împărăţia lui Dumnezeu, grija mântuirii sufleteşti. Grija de suflet
trebuie să dospească şi să copleşească toate frământările şi alergările
noastre. Însă viaţa oamenilor de azi e dospită cu totul de cele lumeşti.
Ah, ce nebunie este a trăi o astfel de viaţă! Cei mai mulţi oameni
trăiesc în această nebunie pentru că n-au gustat din „cina Domnului”,
n-au aflat cât de dulce şi liniştită este o viaţă trăită cu Domnul.
„Veniţi, că, iată, toate sunt gata”… aşa chema sluga Domnului, din Evanghelie.
O, ce înţeles adânc este în aceste
vorbe! Aşa ne cheamă şi pe noi Domnul. Veniţi, că toate sunt gata – ne
zice şi nouă Tatăl Ceresc – totul am făcut pentru viaţa şi mântui¬rea
voastră… Veniţi, că e gata Jertfa Fiului Meu… Veniţi, că v-am iertat
prin Jertfa Fiului Meu… Veniţi, că totul e gata – ne zice şi Iisus
Mântuitorul. Veniţi, că, iată, am suit Golgota. Veniţi, că, iată, cuiele
au trecut prin mâinile şi picioarele Mele… Veniţi, că suliţa a străpuns
coasta Mea… Totul e gata, toate am suferit pentru voi şi pentru
mântuirea voastră… Veniţi să luaţi în dar viaţă şi mântuire…
În clipele când Şi-a dat duhul pe crucea
Golgotei, Mântuitorul a strigat cu glas înalt: „Săvârşitu-s-a!” Prin
acest cuvânt Mântuitorul spunea că Şi-a împlinit chemarea ce a avut-o în
lume. Cuvântul „Săvârşitu-sa!” a fost un strigăt de biruinţă.
Mântuitorul biruise toate ispitele şi durerile. Diavolul era biruit.
Jertfa era gata.
Dar, vai, acest strigăt, pentru mulţi va fi un strigăt de pieire în Ziua Judecăţii. O, scumpul meu Mântuitor, Tu ne-ai lăsat gata Jertfa mântuirii. „Cina” Ta este ga-ta… Masa e întinsă… Toate uşile sunt deschise… Din toate păr¬ţile se aude chemarea: „Veniţi, că, iată, toate sunt gata”… Însă, vai, cei mai mulţi nu vor să intre şi să guste din cina mântuirii.
„Veniţi, că, iată, toate sunt gata!”
Auzi tu, dragă cititorule, şi asculţi tu această chemare dulce de
mântuire? Grăbeşte, dragă frate, grăbeşte să intri la cina mântuirii. La
masa marelui ospăţ mai este un loc şi pentru tine. Uşa e încă deschisă.
Intră şi tu, dragă suflete! Intră numaidecât, întră azi, căci mâine
poate fi prea târziu. Se va închide uşa şi tu vei rămâne afară în pieire
veşnică.
Rugăciune
Preabunule Doamne şi Tată Ceresc, şi
eu sunt între cei chemaţi la cina cea mare. Cuvântul şi darul Tău mă
cheamă mereu şi pe mine la cina mântuirii mele sufle-teşti, iar eu sunt
între cei nesocotiţi, care refuză chemarea Ta. Aud chemarea, dar lumea,
cu ispitele ei, nu mă lasă să o ascult.
Mai zilele trecute, o societate mi-a trimis invitaţie în scris să merg la petrecerea ei. Şi m-am dus îndată. Mă simţeam mândru că m-a chemat.
Cu o invitaţie în scris – cu Sfânta Scriptură – mă inviţi şi Tu, Preabunule Doamne, la cina marelui ospăţ. Dar pe aceasta nu o ascult. Ah, ce nebunie mare este acest lucru!
Duhule Sfinte, luminează-mă şi mă întăreşte cu darul Tău, să ies din nebunia aceasta de suflet pierzătoare. Duhule Sfinte, ajută-mă să ascult chemarea Tatălui Ceresc… Ajută-mă să intru la cina marelui ospăţ… Ajută-mă să intru chiar azi, căci mâine se va închide uşa şi atunci va fi prea târziu… Voi rămâne afară, în pierzare veşnică.
Din pildele Mântuitorului / preot Iosif Trifa. – Ed. a 6-a. – Sibiu : Oastea Domnului, 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!