Cina din pilda Evangheliei este
Împărăţia lui Dumnezeu, adică mântuirea noastră cea sufletească prin
Jertfa Fiului Său, iar „cei chemaţi“ care n-au vrut să meargă la cină
sunt creştinii cei cuprinşi de vârtejul treburilor, ispitelor, patimilor
şi păcatelor lumii acesteia. Evanghelia aceasta, cu adevărat, este
parcă Evanghelia vremurilor şi a oamenilor de azi, pentru că niciodată
n-au fost nepăsarea şi negrija de Împărăţia lui Dumnezeu, de cele
sufleteşti, aşa de mari ca azi.
Care să fie pricina acestui lucru? Unii
zic că „au uitat oamenii datoriile ce le au faţă de cele sufleteşti“. Eu
zic că-i alta. Iisus a zis odată: „Asemenea este Împărăţia lui Dumnezeu
cu o comoară ascunsă într-o ţarină, şi cine o află îşi vinde tot ce
are, ca să cumpere ţarina“ (Matei 13, 44). Cei mai mulţi creştini însă
n-au aflat comoara sufletească, darul, puterea şi bucuria ce le dau
căutarea şi aflarea Împărăţiei lui Dumnezeu şi de aceea nu-şi bat capul
cu cele sufleteşti.
„Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul“,
zice Psalmistul, dar puţini au gustat şi au aflat bunătatea sufletească
ce este în „Cina Domnului“. Cine a aflat o dată darul, puterea şi
bucuria ce o dă „Cina Domnului“ (Sf. Cuminecătură), Jertfa
Mântuitorului, aceluia nu-i mai trebuie nici o predică despre
„datoriile“ ce le are faţă de suflet. „Toate le socotesc gunoaie, ca
să-L dobândesc pe Hristos“, zicea Apostolul Pavel (Filipeni 3, 8).
Acesta este credeul celui care a aflat comoara Împărăţiei lui Dumnezeu.
Cititorule! Nu cumva să crezi că
Evanghelia te-ar mustra, pentru că îţi ai ţarina ta şi boii tăi şi
lucrurile tale. Grija sufletului o laşi în urma tuturor afacerilor şi
intereselor tale.
Pentru asta te mustră Evanghelia. În
mijlocul vieţii şi al frământărilor noastre trebuie să stea „Cina
Domnului“, Împărăţia lui Dumnezeu; şi noi n avem lucrul acesta. Într-o
altă pildă, Iisus a zis că Împărăţia lui Dumnezeu este asemenea unui
aluat pe care o femeie îl pune într-un vas de făină şi se dospeşte toată
făina (Matei 13, 33). Aşa, iubite cititorule, şi grija de suflet
trebuie să dospească, să copleşească toate frământările şi alergările
noastre.
Poţi pune într-o oală la foc cele mai
scumpe mâncăruri, dar dacă nu le sărezi nu-s bune de nimic. Aşa şi
averea ta, banii tăi, alergările tale, învăţătura ta trebuie sărate cu
sarea grijii şi îngrijirii de cele sufleteşti, căci altcum nu ţi-s bune
de nimic.
„Veniţi, că, iată, gata sunt toate!“ –
aşa chema sluga Domnului din Evanghelie. O, ce adânc înţeles sufletesc
este în aceste vorbe! Aşa ne cheamă şi pe noi Domnul: Veniţi, că toate
sunt gata! – ne zice şi nouă Tatăl Ceresc. Totul am făcut pentru viaţa
şi mântuirea voastră… Veniţi, că e gata Jertfa Fiului Meu! Veniţi, că
v-am iertat prin Jertfa Fiului Meu!
Veniţi, că totul e gata!… ne zice şi
Iisus Mântuitorul. Veniţi, căci, iată, am suit Golgota!… Veniţi, că,
iată, cuiele au trecut prin mâinile şi picioarele Mele!… Veniţi, că
suliţa a străpuns coasta Mea!… Totul e gata, toate am suferit pentru voi
şi mântuirea voastră!… Veniţi şi luaţi în dar via¬ţă şi mântuire!…
În clipele când Şi-a dat duhul pe Crucea
Golgotei, Mântuitorul a strigat cu glas înalt: „Săvârşitu-s-a!“. Prin
acest cuvânt, Mântuitorul spunea că Şi-a împlinit chemarea ce a avut-o
în lume. Cuvântul „săvârşitu-s-a“ a fost un strigăt de biruinţă.
Mântuitorul biruise toate ispitele şi durerile. Diavolul era biruit.
Jertfa era gata.
Dar, vai, acest strigăt pentru mulţi va
fi un strigăt de pieire în Ziua Judecăţii. O, Scumpul meu Mântuitor! Tu
ne-ai lăsat gata Jertfa mântuirii. „Ospăţul Tău este gata… masa e
întinsă… toate uşile sunt deschise… din toate părţile s-aude chemarea:
„Veniţi, că toate sunt gata!“ (Luca 14, 16-24). Veniţi, că, iată, cuiele
au săpat mâinile şi picioarele Mele!…
Veniţi, că suliţa a împuns coasta Mea!…
Veniţi, că totul e gata! Însă, vai, cei mai mulţi nu vor să intre şi să
guste din Cina mântuirii. Cei mai mulţi îşi sfârşesc viaţa cu pieire
sufletească, trăiesc o viaţă cheltuită în zadar. O, ce osândă îi
aşteaptă!
„Veniţi, că, iată, gata sunt toate!“
Auzi tu, dragă cititorule, şi asculţi tu această chemare dulce de
mântuire? Grăbeşte, dragă frate, grăbeşte să intri la cina mântuirii. La
masa marelui ospăţ mai este un loc şi pentru tine! Uşa e încă deschisă.
Intră şi tu, dragă suflete, intră numaidecât, intră azi, căci mâine
poate fi prea târziu! Se va închide uşa şi tu vei rămâne afară, în
pieire veşnică.
Alexandru Macedon şi înţelepţii din Persia
Când purta odinioară Alexandru Macedon
războaie să cucerească lumea şi să cuprindă bogăţii, auzise în Persia de
nişte filozofi mari ai locurilor de pe acolo. Aducându-i înaintea sa,
le zise:
– Cereţi de la mine orice şi vă voi da.
– Să ne dai, împărate, viaţă fără de moarte aici pe pământ! grăiră filozofii.
– Aţi cerut o nebunie, grăi împăratul, căci oare cine dintre oamenii pământului ar putea scăpa de moarte?… Vă credeam nişte filozofi vestiţi, dar acuma văd că sunteţi nişte nebuni…
– Apoi, dacă nimeni nu poate scăpa de moarte, grăiră filozofii, ne luăm voie să te întrebăm că oare şi tu vei muri cândva?
– Asta-i sigur, răspunse împăratul.
– Apoi dacă asta-i sigur, grăiră mai departe filozofii, tu de ce trăieşti aşa ca şi când n-ai muri niciodată?… De ce nu-ţi mai ajung împărăţiile, comorile, averile, prăzile şi bunătăţile pământeşti?…
– Să ne dai, împărate, viaţă fără de moarte aici pe pământ! grăiră filozofii.
– Aţi cerut o nebunie, grăi împăratul, căci oare cine dintre oamenii pământului ar putea scăpa de moarte?… Vă credeam nişte filozofi vestiţi, dar acuma văd că sunteţi nişte nebuni…
– Apoi, dacă nimeni nu poate scăpa de moarte, grăiră filozofii, ne luăm voie să te întrebăm că oare şi tu vei muri cândva?
– Asta-i sigur, răspunse împăratul.
– Apoi dacă asta-i sigur, grăiră mai departe filozofii, tu de ce trăieşti aşa ca şi când n-ai muri niciodată?… De ce nu-ţi mai ajung împărăţiile, comorile, averile, prăzile şi bunătăţile pământeşti?…
Împăratul înţelese atunci „nebunia“ filozofilor şi plecă îngândurat.
O, de am înţelege şi noi această istorioară, căci şi noi ştim că vom muri, dar trăim aşa ca şi când n-am muri niciodată!
„Mai aveţi vreme“…
O poveste spune că Scaraoschi,
mai-marele dracilor, a ţinut sfat cu diavolii despre cum ar câştiga mai
multe suflete printre oameni. În multe feluri au început a se ocoşi
diavolii.
Unii ziceau: Să le şoptim oamenilor că
nu este Dumnezeu, nici suflet, nici rai, nici iad… Dar Scaraoschi a
primit sfatul unui drac care zicea: Să le spunem oamenilor că este
Dumnezeu, este rai şi iad, dar să le şoptim mereu: „mai aveţi vreme,
oameni buni, pentru acele treburi“…
Şi, de atunci, dracii câştigă cele mai
multe suflete, şoptind mereu oamenilor înşelăciunea că pentru cele
sufleteşti mai au vreme.
Într-o carte bătrână am aflat această
poveste şi am pus-o aici, în cartea aceasta, ca tot omul să înţeleagă şi
să priceapă că diavolul e acela care şopteşte mereu oamenilor să-şi tot
amâne din an în an grija de suflet şi întoarcerea la Dumnezeu.
Pr. Iosif Trifa – Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!