Maica Domnului – „Leagăn alb de iasomie”

„În Maica Domnului avem în cer o inima de mamă, inimă care s-a topit cel mai mult pentru Fiul ei și a bătut și bate ea însăși la inima Lui pentru cauza Lui, care e mântuirea noastră, căci mântuirea nu e o chestiune de justiție, ci de iubire între Dumnezeu și oameni.”( Părintele Dumitru Stăniloae)

Maica Domnului, (Aramaică: ܡܪܝܡ‎Mariam; Ebraică: מִרְיָם‎ Miriam; cca.18 î.Hr. – cca. 43 d.Hr), Prea Curata Fecioară Maria este „Născătoare de Dumnezeu”, maica lui Iisus Hristos, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, pe Care L-a zămislit prin puterea („umbrirea”) Duhului Sfânt. Iosif, logodnicul Ei, la îndemnul îngerului (Mat.1,20), a avut grijă de Ea și a luat-o în casa sa împreună cu Pruncul, pe care L-a crescut ca și cum ar fi fost copilul său. Prea Curata Fecioară Maria a fost fecioară înainte, în timpul și după nașterea cea mai presus de fire a Fiului lui Dumnezeu, după cum o atestă și unul din apelativele cu care Biserica o cinstește: Pururea Fecioara Maria.

Biserica Ortodoxă pomenește viața Născătoarei de Dumnezeu prin mai multe Praznice. Anul liturgic începe și se sfârșește cu praznicele Născătoarei de Dumnezeu. Pentru cinstirea unora dintre Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului s-au instituit, de asemenea, zile de pomenire.

– Nașterea Maicii Domnului se sărbătorește pe 8 septembrie;

– Acoperământul Maicii Domnului se sărbătorește la 1 octombrie;

– Intrarea în Biserică; Aducerea Maicii Domnului la Templu se sărbătorește la 21 noiembrie;

– Soborul Maicii Domnului se sărbătorește a doua zi de Crăciun, pe 26 decembrie.

– Bunavestire; Vestea cea bună adusă Maicii Domnului de Sfântul Arhanghel, Gavriil se sărbătorește pe 25 martie.

– Izvorul Tămăduirii se sărbătorește vineri în Săptămâna luminată.

În slujbele Bisericii Ortodoxe, Maica Domnului este numită adesea Preasfânta, Preacurata, Preabinecuvântata, slăvita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și Pururea Fecioara Maria.

Mărturii din Biserica primelor veacuri.

– Biserica a continuat să o numească Fecioară pe Născătoarea de Dumnezeu (Theotokos) chiar și după ce se presupune, cum zic unii, că ar fi avut alți copii. Ar fi destul de ciudat să continui să numești o femeie Fecioară sau Pururea Fecioară dacă te găseai, în Biserică, în prezența altor odrasle ale acesteia.

Maica Domnului este cea care, adusă fiind la Templu, a trăit în necurmată rugăciune de la vârsta de trei ani. Fecioara-Mamă devine astfel modelul rugăciunii şi al vieţii isihaste, întrucât avea rugăciunea în inimă, în minte, în toată fiinţa ei. Întreaga sa viaţă a fost o rugăciune continuă, o pomenire neîncetată a lui Dumnezeu. În felul acesta, Sfânta Fecioară a ajuns „la cea mai înaltă şi curată treaptă a trăirii duhovniceşti, aşa încât s-a numit Preasfânta Maică a Cuvântului lui Dumnezeu, Izvorul Rugăciunii”. De aceea, intrarea în Sfânta Sfintelor şi smerita ascultare a Fecioarei Maria este descrisă ca o înainte-prăznuire sau anticipare a Bunei Vestiri, pentru că păşind Preacurata în sălaşul în care nu se putea intra, înalte „suişuri în inima sa a pus” (Ps. 83, 6), şi ajungând până la ceruri, L-a atras pe Dumnezeu către noi.

Maica Domnului, „cea mai frumoasă făptură a lui Dumnezeu”, rămâne pururi un model pentru fecioare pentru că și-a păstrat fecioria neîntinată, ca pe un dar de mare preț și astfel Ea este cea mai frumoasă făptură a lui Dumnezeu. Se poate spune că „pe treapta cea mai de sus se află frumuseţea Născătoarei, Maica Domnului, şi astfel Mama tuturor oamenilor, noua Evă-Viaţă. Loc privilegiat al Duhului Frumuseţii, numai icoana ei poate din nou să ne apropie misterul”. Petrecând în Sfânta Sfintelor, Maica Domnului a întrecut pe toţi oamenii prin negrăita frumuseţe a curăţiei sale.

Dar, spre deosebire de lumea creată, toată frumuseţea şi slava Fecioarei nu sunt exterioare, ci purced dinlăuntrul ei, din puritatea sufletului ei feciorelnic. Astfel, această frumuseţe şi slavă interioară a sufletului ei vin din cultivarea virtuţilor şi aprofundarea rugăciunii, din pedagogia divină, şi nu din învăţătură omenească: „Toată slava fiicei Împăratului este înlăuntru, îmbrăcată cu ţesături de aur şi prea înfrumuseţată” (Ps. 44, 15). Pentru aceasta, slava Fecioarei Maria se revarsă ca o lumină, arătând că sufletul ei curat e cu adevărat preafrumos.

Cine nu ar dori să urmeze Maicii Domnului pe calea virtuților sfinte, să fie părtaș la darurile Fiului lui Dumnezeu, prin care suntem mântuiți?

Să ne întoarcem ochii sufletului spre Sfânta Fecioara Maria și să învățăm din predica ei smerită, fără cuvinte și din viața ei trăită în totală discreție, nu în umbră, ci în lumina iubirii nețărmurite pentru Iisus Hristos și pentru toți oamenii. Privind icoanele care o înfățișează pe Maica Domnului, se pot vedea modestia, buna-cuviință și desăvârșita simplitate. Toate izvorăsc din sufletul Ei curat și plin de iubirea lui Dumnezeu, de aceea Ea este teologia desăvârșită.

Sfânta Fecioară, ca Maica Vieții, este cea prin care tinerele femei pot să redescopere propria lor vocație. Sensibilitatea, frumuseţea lăuntrică, tandreţea sunt daruri pe care femeia le are întru sine și poate să le ofere la rândul ei și celorlalți. Aceste daruri prisosesc la Fecioara Maria, daruri pe care le împărtășește tuturor fără măsură.

Maica Domnului este grabnic-ascultătoare și bucuria neașteptată. De aceea și femeia, prin firea ei, este mai dispusă să asculte şi să fie mai răbdătoare, mai receptivă la nevoile celor din jur, persoana care poate să dăruiască oricând o bucurie binecuvântată.

Sfânta Fecioară este dulcea sărutare. Vedem în icoane pe Născătoarea de Dumnezeu având obrazul lipit de obrazul Pruncului Iisus. Niciodată un bărbat nu va fi capabil de o asemenea tandrețe. Această iubire a mamei pentru copilul ei este prelungirea iubirii profund materne cu care Maica Domnului îşi îmbrățișează Pruncul, conștientă de menirea Ei sacră.

Maica Domnului este mângâietoarea noastră în dureri și în necazuri. De aceea, mângâierea soţiei și a mamei este unică. În acest chip, femeia are în firea sa delicateţea şi gingăşia; e mângâietoare și ascultătoare, cea care răspunde imediat nevoilor celor din jur, alinând durerile și suferințele tuturor.

Toate aceste virtuți ale Sfintei Fecioare sunt și sensuri pe calea împlinirii în această viață, către care femeia trebuie să tindă, în mod firesc, deoarece întrupează toate calităţile Maicii Domnului. Înlăuntrul ființei sale, fiecare femeie îşi doreşte de la Preacurata Fecioară să se împărtăşească de tandreţe, de mângâiere, de atenţie şi de o grijă permanentă și să-și manifeste, la rândul ei, grija maternă față de ceilalți. Toate aceste imbolduri există în firea fiecărei femei.

Alegerea Maicii Domnului ca model de viață presupune o credință lucrătoare. Dar dacă nu ascultăm și nu stăruim în rugăciune, cum să credem? Și dacă nu cunoaștem, cum vrem să alegem calea cea dreaptă? Și dacă nu facem pași pe cale, cum vrem să înțelegem și să vedem mai presus de sentimentalisme și de raționamente subiective? Și dacă nu cunoaștem, cum putem spune că iubim? Iar dacă spunem că iubim, atunci de ce nu păzim Sfintele Porunci? Întrebări retorice, de bună seamă!

Maica Domnului este modelul desăvârșit de trăire creștină, curată, sfântă și plină de roadele Duhului Sfânt. Fecioara Maria este icoana sfântă a tuturor femeilor, mai presus de vremuri. Ea este Mamă după trup a lui Iisus Hristos, iar prin iubire și întru iubire, Mamă a tuturor oamenilor. Să privim mereu spre Sfânta Fecioară ca să putem răzbate într-o lume în care sensul creştin al mamei și al familiei se pierde tot mai mult. Chipul iconic al Maicii Domnului este un îndemn de a ne întoarce smeriți către Fecioara-Mamă, pentru că ea a împlinit în mod absolut unirea cu Dumnezeu şi tot ea ne este călăuza pe această cale. Fecioara Maria s-a dăruit pe sine nu numai ca mijlocitoare a întrupării Cuvântului, ci s-a făcut, în chip desăvârşit şi unic, mărturisitoare a Adevărului.

Să avem mai multă încredere în Dumnezeu, mai multă încredere în Maica Domnului, mai multă încredere în bunătatea lui Dumnezeu şi în bunătatea Maicii Domnului. „Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii întru cântări cinstind-o să o mărim!” Să o mărim cum a mărit-o Dumnezeu când a ales-o. Să o mărim cum a mărit-o Fiul său când S-a sălăşluit în pântecele ei cel pururea fecioresc. Să o mărim cum a mărit-o îngerul binevestitor care i-a zis: „Binecuvântată eşti tu între femei!” (Luca 1, 28). Să o mărim cum a mărit-o Elisabeta, plină de Duhul Sfânt, care a zis: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău” (Luca 1, 42). Să o mărim cum a mărit-o femeia care a ridicat glas din popor şi a zis către Domnul Hristos: „Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt” (Luca 11, 27). Să o mărim cum au mărit-o îngerii şi toţi sfinţii, cum a mărit-o Biserica în toată vremea şi să nu ne lăsăm încurcaţi în gândurile şi în simţirile noastre de oameni care nu sunt cinstitori ai Maicii Domnului.

Dumnezeu să ne ajute, Maica Domnului să ne ocrotească şi să ne înţelepţească, pentru ca să avem bucuria pe care o dă Maica Preacurată, Maica bucuriei!

Prof. Vasilica Dimitriu Sîrghie –
Colegiul Național „M. Sadoveanu”- Pașcani

sursa: aici