EVANGHELIA DE DUMINICĂ: SLĂBĂNOGUL DIN CAPERNAUM

 

(Mc 2, 1-12)

Evanghelia ne spune ci Iisus i-a zis mai întâi slăbănogului: „Iartă-ţi-se ţie păcatele tale” şi numai după aceea: „Scoală-te şi umblă”. Asta înseamnă că păcatul îl ţinea pe slăbănog legat pe pat. Boala lui cea adevărată era cea sufle­tească şi această boală dinlăuntru trebuia tămăduită mai întâi, ca să scape şi de cealaltă ce se vedea în picioarele şi oasele lui. Da, da, iubite cititorule, boala cea adevă­rată este cea dinlăuntru, cea sufle­tească. Tămăduirea omului trebuie să plece din lăuntru în afară. Su­fletul trebuie mal întâi tămăduit, ca, prin tămăduirea lui, să se vindece şi trupul. Şi sufletul îşi are bolile lui. Păcatul, cu toate felurile şi formele lui, este acela care ne îmbolnăveşte sufletul. El face rană în suflet şi el o tot măreşte şi otrăveşte mereu.

Creştinilor! Să luăm aminte.

Trăim vremuri de cumplite boli pentru suflet. Niciodată parcă n-au fost atâtea păcate între oameni şi de aceea parcă niciodată n-au fost oamenii atât de bolnavi cu sufletul ca astăzi. Dacă într-o bună dimineaţă sufletele oamenilor ar lua în­făţişarea văzută – s-ar umple lu­mea de slăbănogi, de ciungi, de şchiopi, de orbi, de surzi, de muţi, de hâzi, de zdrenţăroşi, de toate schilăveniile şi mirozeniile – ca o dovadă cât de puţin şi cât de puţini sunt aceia care caută grija, frumuseţea şi sănătatea sufletului.

E plină lumea şi azi de „slă­bănogi” cari nu pot umbla pe căile binelui, pe căile Domnului, sau, mai bine zis, nu se apropie de Domnul cu bolile lor sufleteşti, ca să ia tămăduire. E plină lumea de orbi şi orbiţi de patimi, de bol­navi şi bolnăviţi de păcate; şi cei mai mulţi mor în beteşugurile lor sufleteşti fără să ia tămăduire de la Mântuitorul. Sunt oameni care poartă o viaţă întreagă grele beteşuguri sufleteşti şi se bagă cu ele în pă­mânt. Să luăm aminte că toţi sun­tem bolnavi cu sufletul, mai uşor sau mai greu. Ce facem noi pen­tru tămăduirea sufletului? Aproape nimic. Pentru un dinte ce ne doare, pentru o mică rană la un deget, alergăm în grabă după leac, – dar rana de suflet o lăsăm să crească şi să se lăţească mereu.

E vremea sfântului post. Să ne apro­piem cu bolile noastre sufleteşti şi trupeşti de „Doctorul sufletelor şi tru­purilor noastre”. Acum nu mai tre­buie să spargem acoperişurile caselor să-L aflăm pe Hristos. Mântuitorul ne aşteaptă şi oricând putem lua tămăduire de la El. Domnul Iisus Hristos face şi azi minuni în sufle­tul celor care se apropie de El cu credinţă şi cu dorinţă de a-şi îndrepta viaţa şi a începe o viaţă nouă cu El. Minunea din Caper­naum se petrece şi azi, de câte ori cel păcătos şi slăbănogit în păcate se apropie de Mântuitorul cu dor de tămăduire şi mântuire sufletea­scă. Minunea din Capernaum tre­buie să se petreacă şi în sufletul tău, iubite cititorule. De te vei apropia de Mântuitorul cu bolile tale sufleteşti şi tu vei auzi minu­natele vorbe: „Scoală-te şi umblă”, şi îndată vei vedea minunea din Capernaum în sufletul şi în viaţa ta: te vei scula din păcate şi vei începe să umbli în căile Domnului.

Rugăciune

Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte ne­trebnice, ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mân­tuit, să strig Ţie: îndurate, dă-mi, Hristoase, tămăduire!

«Lumina Satelor» nr. 11 / 23 martie 1924, p.

Alte tâlcuiri la Evanghelii ale Părintelui Iosif Trifa
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2016