Sf. Ioan Scărarul și felurile rugăciunii

În Scara Sf. Ioan Scărarul scrie că rugăciunea, pentru cel care se roagă, este de patru feluri: rugăciune întinată, rugăciune furată, rugăciune pierdută și rugăciune curată.

Rugăciunea întinată, rugăciune spurcată au toți aceia care în mintea lor poartă răutățile  și spurcăciunile pe care le-au văzut cândva și apar la vremea rugăciunii.

Mai ales astăzi, când sunt așa de răspândite răutățile, când oamenii se uită la atâtea urâciuni care apar în fața lor și pe care oamenii și pe care oamenii le caută și le găsesc la televizor, la video, la filme necuvincioase și le bagă în suflet de unde nu le mai pot scoate, de multe ori.

Când încep să se roage, se roagă cu gânduri bune și apoi îndată se rătăcesc de la gândurile bune spre gândurile rele și își fac loc gândurile cele întinate pe care le poartă omul în sufletul său.

Este apoi o rugăciune furată pe care ți-o ia parcă cineva. Citești niște rugăciuni și vezi că nu-ți stă parcă mintea la ele, ca și când ți-ar fura cineva gândurile cele bune, deși le ai, pornești cu ele.

Există apoi o rugăciune pierdută, o rugăciune la care nu mai ai alint. Dar sunt și oameni care au o rugăciune curată, pentru că au și viață curată. Cine are viață curată are și rugăciune curată. Cine are viață întinată are și rugăciune întinată. Cine are nepăsare, ajunge la întreruperi din rugăciune, la devieri de rugăciune.

Un părinte din Filocalie, Sfântul Marcu Ascetul, spune că așa cum jarul, așa cum focul nu rămâne în apă,tot așa și gândul cel rău nu rămâne în sufletul iubitor de osteneală, în inima iubitoare de osteneală. Cineva care se silește spre cele bune ajunge să aibă rugăciunea acelui cuvios care nu-i lasă pe draci să intre în chilia lui unde se ruga el. De ce? Pentru că avea o rugăciune puternică, o rugăciune care împărtășea gândurile, care ținea piept cu greutățile care apăreau în mintea lor.

„Gânduri care duc spre lumină”, Arhimandrit Teofil Părăian