Rolul Familiei, Bisericii și școlii în educația religioasã a tinerilor

 

Familia (la Sf. Ioan) este considerată biserica de acasă sau „mica biserică”1 , iar sfatul dat de Sf. Ap. Pavel efesenilor devine un principiu general ce defineşte destul de clar rolul familiei pentru o educaţie creştină a tuturor timpurilor: „Toate să ne fie pe locul doi în raport cu purtarea de grijă faţă de copii şi cu faptul de a-i creşte în învăţătura şi certarea Domnului (Efeseni 6, 4)... Nu căuta cum să-l faci vestit şi slăvit prin învăţăturile cele din afară, ci îngrijeşte-te cum să-l înveţi să dispreţuiască slava vieţii acesteia... Are nevoie de un mod de vieţuire, nu de cuvinte; deprinderi, nu subtilităţi intelectuale; de fapte, nu de vorbe. Acestea îi vor asigura împărăţia cerurilor, acestea îi vor aduce în dar bunătăţile cele adevărate”2 . Sfântul subliniază că omul nu este părinte doar prin naşterea de prunci, ci mai degrabă prin osteneala educaţiei spre mântuirea lor: „Şi ca să vezi că nu simplul fapt de a naşte face (pe o femeie) mamă, nici nu ia vreo plată pentru acest lucru, Pavel, în altă parte, vorbind despre văduvă, îi arată semnul (văduviei adevărate): Dacă a crescut copii (I Timotei 5, 10). Nu a zis Dacă a născut copii, ci Dacă a crescut copii. Una (naşterea copiilor) ţine de fire, cealaltă (creşterea şi educarea lor), de voia cea liberă. Şi de aceea, zicând aici se va mântui prin naştere de prunci, nu s-a oprit la aceasta, ci, voind să arate că nu naşterea de prunci, ci a-i educa bine ne aduce răsplată, a adăugat: dacă rămân în credinţă, şi-n dragoste şi-n sfinţenie... Ceea ce a zis aceasta înseamnă: atunci va lua mare plată (femeia, mama, părinţii) dacă copiii ei (lor) rămân în credinţă, dragoste, sfinţenie...”3 . „Astfel nepurtarea de grijă faţă de copii este mai rea decât toate păcatele şi ajunge la însuşi vârful răutăţii”4 , spune Sf. Ioan, iar astfel de părinţi „sunt ucigaşi de copii şi chiar mai rău decât aceştia, deoarece distrug şi ucid sufletul lor”5.

Biserica este cea mai mare şcoală pedagogică, membrii familiei ar trebui să fie, de fapt, şi membrii Bisericii. Copiii ar trebui aduşi de mici la Biserică, întrucât atunci „învăţătura care li se dă intră uşor în sufletul lor şi se imprimă ca un sigiliu pe ceară şi este momentul critic de care depinde viaţa lor întreagă...; li se va imprima lor obiceiul bun care va deveni în ei a doua natură... şi le vom insufla din tinereţe virtuţile maturităţii”6 , iar la vârsta critică a adolescenţei vor trece mai uşor peste probleme, căci „Biserica este liman duhovnicesc al sufletelor”, este „baie duhovnicească care spală şi curăţă nu murdăria trupului, ci a sufletului, prin diferite tipuri de pocăinţă”. „Biserica-i spital, nu tribunal! Nu-ţi dă pedeapsă pentru păcate, ci iertare de păcate”7 . Este imposibil ca tânărul să nu-şi poată găsi aici răspuns la întrebările şi problemele sale, ori vindecare de patimile sau neputinţele lui. Biserica s-a îngrijit întotdeauna de tineri şi face acest lucru şi astăzi prin programele de televiziune şi radio ale Bisericii, prin catehizare, vizite pastorale, acţiuni filantropice şi diferite programe, tabere şi pelerinaje special destinate lor.

Şcoala sau dascălul ar trebui să fie, după modelul suprem al învăţătorului, adică Iisus Hristos, dacă nu ortodox, măcar creştin, ori dacă nu, măcar să aibă nişte principii morale sănătoase, şi dacă nu prieten, măcar indiferent, iar nu duşman al credinţei. Parcă învăţământul de astăzi a uitat că şcoala românească s-a născut în tinda Bisericii, că primii dascăli au fost preoţii şi că primele abecedare au fost cărţile de rugăciuni. Imboldul educatorului ar trebui să fie iubirea. „Nimic nu este mai folositor pentru învăţătură, decât faptul de a iubi şi de a fi iubit”8 , spune Sf. Ioan Gură de Aur, spunând despre educaţie cum că „nu este artă mai mare ca aceasta. Care artă poate fi egală cu arta de a educa sufletul copilului, de a forma mintea tânărului”9 ? Desigur că Biserica lucrează în parteneriat cu Şcoala, iar preotul şi profesorul de religie împreună cu ceilalţi profesori îşi dau silinţa pentru formarea deplină a tânărului, atât pe plan profesional, cât şi spiritual10 .

Misiunea nu este uşoară, deoarece astăzi nu doar tinerii sunt în criză, ci tocmai pilonii educaţiei au ei înşişi neputinţele lor. Familia de astăzi, cu neajunsurile şi problemele ei, de multe ori destrămată şi fără vreun ideal, are ea însăşi nevoie de ajutor11. Şcoala de astăzi parcă-i vede pe profesorii de religie ca cei mai mari duşmani ai educaţiei; şi religia ca materie de învăţământ este mai degrabă o cenuşăreasă printre celelalte materii aşa zis foarte importante, iar destule lucruri învăţate la alte materii nu mai au nici o finalitate pentru tânărul de astăzi12. Clerul, căci Biserica nu poate fi în criză, are şi el, la rându-i, neputinţele şi ispitele lui13. Şi familia preotului trăieşte în lumea de astăzi, şi copiii preotului merg la şcolile de astăzi, iar misiunea încredinţată lui este printre copiii, tinerii şi vârstnicii lumii de azi. Aşadar, ieşirea tânărului din criză începe cu ieşirea mea din criză, iar vindecarea sau tămăduirea tânărului – ca unul ce este aproapele nostru – începe cu vindecarea noastră şi a familiei noastre.

În final, este clar că fiecare dintre noi ştim ce avem de făcut; şi chiar dacă unii dintre noi facem mai mult şi alţii mai puţin, chiar dacă unii dintre noi am primit cinci sau zece talanţi şi alţii dintre noi suntem ispitiţi să-l îngropăm pe acel unul – singur talant, îndrăznesc un îndemn pentru fiecare dintre noi ca, în această misiune şi pastoraţie a tinerilor, să nu uităm că şi noi am fost odată tineri, că şi copiii noştri vor fi cândva adolescenţi şi, mai mult de atât, să nu încetăm în mintea, inima şi sufletul nostru să fim încă tineri, altfel nu numai că am îmbătrânit, dar mi-e teamă că am şi murit, şi atunci cum vom da viaţă tinerilor, cum îi vom învia pentru vreun ideal din cele veşnice? Să fim, aşadar, noi înşine veşnic tineri, căci, aşa cum spunea P. F. Părinte Daniel: „Tinereţea este.... simbolul vieţii veşnice”14 

Pr. Vasile I. POP

1 Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Efeseni, 20, 6 (PG 62, 143), apud Ieromonah Teofan Mada, Op. cit., p. 27.

2 Idem, Omilia XXI din Comentariul la epistola către Efeseni, în Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii şi cuvântări despre educaţia copiilor, trad. rom., Pr. Marcel Hancheş, Editura Marineasa, Timişoara, 2005, pp. 110-112.

3 Idem, Cinci cuvântări despre Ana şi Samuel, I, 4, în Ibidem, p. 15.

4 Idem, Puţul şi împărţirea de grâu, trad. rom., Grigorie Dascălul, Editura Buna Vestire, Bacău, 1995, p. 421.

5 Idem, Apologia vieţii monahale, pp. 254-256. Tinereţe, cât ai fost, N-am ştiut de tine; Val mă duse peste tot, Pe la uşi străine. Energiei cea mai dragă Preţuri nu i-am dat, Ci mi-o cheltuii ispitei Pe nimic curat. Pofta cărnii alegeam, Spre a mă conduce, Neştiind iubirea Lui: Jertfa de pe Cruce. Astăzi, când privesc trecutul, Mă cutremur, iată: Doamne, lacrimă Ţi-oi da – Tată Sfânt, mă iartă!

6 Idem, Comentar la Evanghelia de la Ioan. trad. rom., Diac. Gheorghe Băbuţ, Editura Pelerinul român, Oradea, 2005, pp. 14-15.

7 Idem, Omilii despre pocăinţă, III, trad. rom., Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1998, p. 57

8 Idem, Omilii la II Tesaloniceni, 6,PG 62, 529, apud, Ieromonah Teofan Mada, Op. cit., p. 120.

9 Idem, Omilii la Matei, LIX,VII, în PSB 23, trad. rom., Pr. Fecioru Dumitru, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1994, p. 695.

10 Ioanis V. Kokulis, Îmbisericirea elevilor – pentru o educaţie religioasă liturgică, trad. rom., PS. Dr. Mihail Filimon, Editura Deisis, Sibiu, 2012, cap. IV; Parohie, familie, şcoală şi contribuţia lor la realizarea îmbisericirii elevilor, pp. 219-266.

11 Dimitra Gouti, Maria D. Kokkinou, Criza familiei, trad. rom., Pr, Şerban Tica, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, vezi şi Pr. Filoteu Faros, Pr. Stavros Kofinas, Căsnicia: dificultăţi şi soluţii, trad. rom., Pr. Şerban Tica, Editura Sophia, Bucureşti, 2012.

12 Pr. Dr. Ciprian-Ioan Staicu (Coordonator), Ghid practic ortodox al tânărului contemporan, Editura Grai Românesc, Miercurea-Ciuc, cap: Şcoala, cariera, integrarea în societate, pp. 37-44, vezi şi Sergiu Ciocârlan, De ce sunt un elev impertinent, Editura Egumeniţa, 2015.

13 Părintele Filotheos Faros, Clerul azi – o privire din interior: tentaţii, impasuri, maladii şi remedii, trad. rom., Lăzărescu Ovidiu, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2013.

14 ÎPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Dăruire şi dăinuire. Raze şi chipuri de lumină din istoria şi spiritualitatea românilor. Editura Trinitas, Iaşi, 2005, p. 385.