Harul este apa vie care astâmpără setea sufletului (nu toate apele astâmpără setea), apa sfântă care spală şi curăţeşte sufletul de rugina şi răutatea păcatului; alifia sfântă care vindecă durerea şi suferinţa sufletului; focul sfânt care arde spinii patimilor şi topeşte gheaţa inimilor împietrite sub vraja răului. Cerul nu cade pe pământ, dar îşi trimite roua şi ploaia binecuvântată; harul e roua şi ploaia cerului în sufletele credincioşilor. Soarele luminează, încălzeşte şi rodeşte pământul; harul e soarele sufletului.
Dumnezeu este izvorul, sămânţa vieţii; harul este izvorul cel viu al vieţii duhovniceşti, sămânţa cea vie a slavei cereşti, pâinea de întărire, luminare şi desăvârşire a vieţii dumnezeieşti în om. Harul este seva aceea sfântă şi dătătoare de viaţă, care trece din viţă în mlădiţe, din măslin în ramuri, din Hristos în creştini, ca să le dea puterea vie de creştere, de înflorire şi rodire. Ce nu mai poate face omul prin puterile lui mărginite, ca să se sfinţească şi să se desăvârşească, face, lucrează harul, prin puterile lui nemărginite.
Parintele Ilarion V Felea, Spre Tabor vol IV: Desavarsirea, Editura Crigarux
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!