Evanghelia cu îndrăciții se petrece și azi.

 

Părintele Iosif Trifa

Acum Duminecă avem la rând evanghelia cu cei doi fioroși îndrăciți din laturea Gherghesenilor cari l-au întâmpinat pe Domnul strigându-l: «Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, ai venit mai înainte de vreme să ne muncești pe noi…» și au cerut voie să intre în o turmă de porci. Intrând în porci, turma a sărit în mare și s’au înecat, Cei doi îndrăciți, cari se purtau legați în lanțuri, au scăpat (cetiti acea evanghelle pe larg la Luca cap 8 vers 26-39)

Evanghelia cu cei îndrăciţi se repetă, cu mici deosebiri, de patru ori în duminicile de peste an. La fiecare vom da un alt tâlc.

Acum vom spune că patimile cele rele sunt nişte lanţuri diavoleşti pe care numai Iisus Mântuitorul le poate frânge.

Vom spune că Evanghelia cu îndrăciţii se petrece şi azi. Sunt şi azi destui „îndrăciţi".

Oamenii cred - foarte greşit - că cei îndrăciţi ar fi cei care suferă de boala cea grea, numită epilepsie; fals! Dar această boală de multe ori n-are de-a face nimic cu diavolul. E o boală numai trupească.

„Îndrăciţii" cei adevăraţi sunt toţi cei cuprinşi şi stăpâniţi de patimi rele şi urâte. Patimile cele rele sunt tot atâtea lanţuri diavoleşti.

Ce îndrăcit înfricoşat este, spre pildă, beţivul! „Beţivul - zice Sf. Ioan Gură de Aur - are de suferit aceleaşi patimi ca şi cel îndrăcit.

El, de asemenea, se clatină în toate părţile, tot aşa cade la pământ, tot aşa zgâieşte ochii şi spumegă la gură. Cine trăieşte în beţie a căzut sub tirania lui satan". Din calea beţivilor trebuie să fugi mai rău ca din calea îndrăciţilor.

Tot aşa sunt şi celelalte patimi rele. Lanţuri tot atât de grele poartă şi ceilalţi pătimaşi: desfrânaţii, zgârciţii, zavistuitorii etc.

Uitaţi-vă, de pildă, la cel desfrânat, cum îl târăşte satan, nopţile, după el... Uitaţi-vă la cel zgârcit cum l-a legat satan şi i-a tras până şi mâncarea de la gură.

Evanghelia cu îndrăciţii o putem vedea în toate părţile. În toate părţile zornăie lanţurile diavolului. Diavolul, de meserie, este fierar. El face mereu lanţuri de patimi cu care îi leagă pe oameni. Şi, lucru ciudat: fierul din care satan face lanţurile îl dau oamenii. De bunăvoia sa se bagă omul în aceste lanţuri fioroase.

O, ce lucru grozav e un om legat în lanţurile diavoleştilor patimi! Un astfel de om şi-a pierdut libertatea, şi-a pierdut viaţa, şi-a pierdut sufletul.

Dar aici vine Evanghelia cu vestea cea dulce şi scumpă. Toţi cei cuprinşi de duhul cel rău al patimilor rele... toţi cei legaţi şi ferecaţi în diavoleştile lanţuri ale patimilor rele pot fi mântuiţi. Mântuirea lor nu e pierdută.

Iar această mântuire o dă Iisus Mântuitorul. Toate evangheliile cu cei îndrăciţi se întâlnesc într-un singur punct: cei îndrăciţi s-au tămăduit când S-a apropiat Mântuitorul de ei sau când ei s-au apropiat de Mântuitorul. Este aceasta o veste scumpă şi dulce care ne spune că tot aşa se pot tămădui şi „îndrăciţii" de azi, adică cei cuprinşi de patimi rele şi urâte. Patimile cele rele sunt lucrul diavolului. Iar Iisus Mântuitorul a venit în lume anume să strice lucrul şi puterea diavolului (cf. Mt 10). El a venit anume să ne scape de sub puterea lui satan.

Patimile cele rele sunt nişte lanţuri diavoleşti, iar Domnul Iisus a venit în lume anume să rupă aceste lanţuri. El singur poate frânge aceste lanţuri blestemate.

Despre combaterea patimilor rele se vorbeşte mult şi în multe feluri. Li se dau oamenilor sfaturi bune, li se ţin conferinţe. Se apelează la voinţa oamenilor, se apelează la punga lor, la sănătatea lor, la foloasele sau pagubele lor materiale.

Dar toate aceste sfaturi nu prind nimic şi n-ajută nimic. Patimile şi năravurile cele rele sunt lanţuri diavoleşti pe care numai Iisus Mântuitorul şi Jertfa Lui cea Sfântă le poate frânge.

Diavolul doarme liniştit pe tot timpul când li se vorbeşte oamenilor despre patimile şi năravurile cele rele. El se trezeşte speriat numai când aude vorbin-du-se despre Iisus şi Golgota. El se cutremură numai când Domnul intră în hotarele vieţii noastre sau când noi înşine intrăm în hotarele Golgotei.

Iară şi iară voi spune şi aici că fără Domnul nu putem face nimic (In 15, 5).
Toate încercările noastre de a scăpa de patimi şi păcate sunt şi vor fi zadarnice până când Domnul nu intră în hotarele vieţii noastre sufleteşti.

Grecii zic: Omule, cunoaşte-te pe tine însuţi!
Romanii zic: Omule, stăpâneşte-te!
Chinezii zic: Omule, fă-te mai bun!
Mahomedanii zic: Omule, apleacă-te!
Iudeii zic: Omule, sfinţeşte-te!
Dar Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos zice: „Fără de Mine nu puteţi face nimic" (In 15, 5).

Ah! Ce lucru grozav este un suflet de om prins în lanţurile diavoleştilor patimi! El este exact ca îndrăciţii din Evanghelie. El face întru toate voia diavolului. El însuşi simte că o putere străină îl ţine legat şi ferecat în patimă.

În cel pătimaş şi căzut nu mai găseşti nici voinţă, nici simţire, nici inimă, nici milă. Dar Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos îl poate scăpa prin dragostea Lui şi prin darurile Lui.

De la alt fel de bolnavi, Domnul Iisus a mai cerut şi de la ei câte ceva. Pe orb l-a trimis să se spele în lacul Siloamului; celui cu mâna uscată i-a zis să-şi întindă mâna; de la alţii a cerut să creadă mai întâi.

Dar de la cei îndrăciţi Mântuitorul n-a cerut nimic. N-a vorbit cu ei nimic şi nici n-a cerut de la ei nimic. Ştia bine Mântuitorul că ei, sărmanii, nu pot da nimic. Ştia bine că sunt căzuţi cu totul în puterea lui Satan.

O, ce veste scumpă şi dulce este aceasta pentru cei biruiţi de patimi şi păcate grele! Oricât de păcătos şi de decăzut ar fi cineva, el poate fi mântuit. El poate fi mântuit chiar dacă nu mai poate face nimic pentru mântuirea sa. Un singur lucru se cere de la el. Să-L lase pe Duhul Sfânt să lucreze.

Sunt clipe când şi cei mai ticăloşi oameni suspină după o viaţă mai curată... suspină după libertatea pe care au pierdut-o. Aceste clipe binecuvântate sunt lucrarea Duhului Sfânt. Păcătosul trebuie să folosească aceste clipe de trezire sufletească... trebuie să-L lase pe Duhul Sfânt să lucreze mai departe; să-şi plângă trecutul cu lacrimi de foc şi să se lase dus de Duhul Sfânt la picioarele Crucii, unde îndată va afla iertare şi mântuire.

Vom spune însă îndată că nu merge tocmai aşa de uşor această mântuire. Când se trezeşte cel păcătos, se trezeşte şi diavolul şi mişcă toate pietrele, să nu-l piardă.

În cărţile cu Oastea Domnului, Oglinda inimii şi celelalte, am scris pe larg despre aceasta. Aici vom spune pe scurt numai atât: când Duhul Sfânt lucrează mai tare la scăparea unui păcătos de sub puterea lui Satan, atunci lucrează mai tare şi diavolul.

Diavolul imită pe Duhul Sfânt. Trezeşte şi el în om un fel de râvnă. De multe ori e greu de ales între râvna cea bună şi cea rea.

Aici vom spune o regulă: Duhul Sfânt ne îndeamnă întotdeauna să privim spre Golgota, spre Jertfa Crucii. Diavolul ne îndeamnă totdeauna să privim spre noi şi spre ce zice lumea.

Şoapte ca acestea: „Eşti prea păcătos, omule, spre a fi mântuit..."; sau: „Nu te face de râs în lume cu Oastea Domnului" vin totdeauna de la diavolul.

Noi să ascultăm totdeauna de îndemnurile Duhului Sfânt. Nu căuta, suflete dragă, spre ce zice lumea, nu căuta nici spre tine, spre neputinţele şi slăbiciunile tale, ci caută neîncetat, caută zi şi noapte, caută clipă de clipă spre Golgota, spre Jertfa Scumpului nostru Mântuitor; şi atunci nici o mie de diavoli nu vor avea ce-ţi face.

Voi spune apoi că tot un fel de „îndrăciţi" sunt şi cei care cred în Domnul, dar de răutăţi nu se lasă. Citiţi evangheliile cu cei îndrăciţi şi veţi afla în toate că diavolii Îl recunosc pe Iisus şi cred în El. Tu eşti Iisus, Fiul lui Dumnezeu - grăiesc îndrăciţii din evanghelia aceasta. Ştim că eşti Sfântul lui Dumnezeu - vorbesc alţii - credem în Tine, dar Te rugăm să ne laşi în pace (Mc 1, 22-26).

În chipul acesta sunt şi creştinii care cred în Dumnezeu, se şi roagă Lui, dar din răutăţile lor nu te lasă să-i tulburi. Cred oamenii în Dumnezeu, cred în Iisus Hristos, dar când te apropii de ei să-i scoţi din patimi şi năravuri urâte, îndată te întâmpină cu strigarea: Te rugăm, lasă-ne în pace cu lucruri din astea... Te rugăm, nu ne munci cu hotărâri contra băuturilor şi sudalmelor... Nu ne scoate din obiceiurile noastre strămoşeşti...

Când omul crede în Dumnezeu, dar de răutăţi nu vrea să se lase, ăsta-i, dragii mei, cel mai rău şi primejdios diavol.

Nu cumva şi tu, cititorule, eşti chinuit de un astfel de diavol?

 ,,Lumina Satului” 1929 Nr. 26 pag 4.