Dintre toți sfinții, cea mai înaltã cinstire i-o acordãm Maicii Domnului, pentru cã ea a fost unica ființã de pe pãmânt care a fost aleasã sã-L nascã în lume pe Fiul lui Dumnezeu și sã devinã astfel Maica lui Hristos. În toatã istoria omenirii pânã la ea și dupã ea, nu s-a gãsit nimeni, nici o fecioarã mai curatã, mai smeritã mai sfântã și mai potrivitã ca ea, pentru o astfel de misiune.
Acest adevãr îl exprimã foarte frumos fratele și poetul Traian Dorz prin versurile: „Tot ce-a fost mai sfânt pe lume / pân-la tine-ai întrecut / și-ntre toși cel mai din urmã / seamãn încã n-ai avut”.
Mulți profeți și drepți ai Vechiului Testament au avut momente de îndoialã, de fricã sau de refuz, atunci când au fost chemați la vreo misiune. Proorocul Moise, în fața misiunii pe care i-o încredințeazã Dumnezeu, se eschiveazã. „Cine sunt eu, ca sã mã duc la Faraon, regele Egiptului...” (Iețire 3, 11): „O Doamne, eu nu sunt om îndemânatic la vorbã, ci grãiesc cu anevoie ți sunt gângav... Rogu-mã, Doamne, trimite pe altul, pe care vei vrea sã-l trimiți” (Ieºire 4, 10- 13). La fel rãspunde ți profetul Ieremia în fața misiunii: „O Doamne Dumnezeule, eu nu țtiu sã vorbesc, pentru cã sunt încã tânãr”. (Ieremia 1, 6), iar Proorocul Iona fuge de misiune: „Și s-a sculat Iona sã fugã la Tarsis, departe de Domnul” (Iona 1, 3).
Fecioara Maria însã, deși uimitã de alegerea pe care o face Dumnezeu cu ea, rãspunde cu hotãrâre: „Iatã roaba Domnului. Fie mie dupã cuvântul tãu!”
Din nou versurile fratelui Traian Dorz sunt edificatoare; o adevaratã teologie și argument de netãgãduit pentru cinstirea Maicii Domnului: „În toți sfinții-a fost vreo patã / osânditã-n vreun cuvânt, / dar în tine, Preacuratã, / numai rod din Duhul Sfânt”.
Omenește vorbind, ar fi putut și ea refuza având toate motivele raționale. În primul rând, era singurã, fãrã bãrbat, ceea ce ar fi atras asupra ei mai întâi disprețul din partea tuturor, iar apoi pierderea vieții prin omorâre cu pietre.
În al doilea rând, care mamã ar accepta sã nascã un prunc despre care ar ști cã, peste ceva vreme, oamenii l-ar omorî, cãci Fecioara Maria, fiind crescutã la Templu, cunoștea Scripturile. Știa cã dacã acceptã, prin sufletul ei „va trece sabie” (Luca 2, 35). Știa cã va avea de îndurat durerea unei mame pentru fiul care, sub ochii ei, va fi disprețuit, nebãgat în seamã, bãtut și chinuit, stãpuns pentru pãcatele oamenilor și zdrobit pentru fãrãdelegi, adus spre moarte și omorât pentru mântuirea lumii (cf. Isaia 53).
Credința ei, dragostea pentru Dumnezeu și pentru oameni, smerenia și ascultarea ei au fãcut-o însã sã depãșeascã limitele rațiunii. Au fãcut-o sã nu priveascã la toate aceste suferințe ce-i stãteau în fațã, ci sã accepte fãrã cârtire și chiar cu bucurie sã se facã voia lui Dumnezeu cu ea, iar omenirea sã fie salvatã. De aceea rostește acele frumoase cuvinte la întâlnirea cu verișoara sa, Elisabeta: „Mãrește sufletul meu pe Domnul și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, cã a cãutat spre smerenia roabei Sale. Cã iatã de acum mã vor ferici toate neamurile” (Luca 1, 46-48).
Pentru noi, ea a devenit ca și pentru Elisabeta „Maica Domnului meu” (Luca 1, 41), deci nu se cade sã o numim Maria, cum greșit o numesc unii, cãci nu este egala noastrã. N-am ajuns și nu vom ajunge nici unul la o așa alegere, misiune și cinste cum a ajuns ea.
A cinstit-o Dumnezeu Tatãl cã a ales-o;
a cinstit-o Duhul Sfânt pogorându-Se peste ea
și a cinstit-o Fiul care S-a nãscut din ea luând trup din trupul ei.
Au cinstit-o îngerii și oamenii și se cuvine sã o cinstim și noi.
Ea, de bunãvoie, s-a fãcut scarã între cer și pãmãnt, ca prin ea Dumnezeu sã Se facã om, iar pe om sã-l îndumnezeiascã. Datoritã zãmislirii mai presus de fire, ceea ce este o mare Tainã pentru noi, Sfinții Parinți, în unanimitate, au afirmat pururea fecioria Maicii Domnului. A rãmas celebrã peste veacuri afirmația Fericitului Augustin: „Fecioarã a zãmislit, fecioarã a nãscut, iar dupã naștere fecioarã a rãmas”.
Dacã sfinții sunt pãrinții noștri duhovnicești sau frații noștri mai mari, ea este Mama noastrã a tuturor, cãci Fiul ei, Iisus Hristos, pe când era pe cruce, ne-a încredințat ei, iar pe ea nouã, prin cuvintele: „Femeie, iatã fiul tãu! Apoi a zis ucenicului: Iatã mama ta!” (Ioan 19, 26- 27). Ea mai este pentru noi și model de urmat. Trebuie sã învãțãm de la ea sã avem credințã și încredere în Dumnezeu, cãci El „toate le lucreazã spre binele celor ce-L iubesc pe El” (Romani 8, 28). Credința e mai presus de rațiune. Dragostea de Dumnezeu și de oameni, smerenia, curãția și ascultarea ei, de asemenea, sunt virtuți pe care suntem datori sã le dobândim și noi. Și, nu în ultimul rând, ea este ocrotitoare, mijlocitoare și rugãtoare pentru noi.
În toatã scriptura Noului Testament nu o gãsim nicãieri pe Maica Domnului sã cearã ceva pentru ea sau sã caute sã iasã în evidențã cu ceva. Ea a trãit în deplinã smerenie, toatã viața ei. O vedem cerând și mijlocind doar pentru alții. La nunta din Cana Galileii când, terminându-li-se mirilor vinul, Maica Domnului mijlocește, pentru ei, la Fiul sãu. Tot de atunci avem singura „predicã” a Maicii Domnului, ce a rãmas valabilã pânã astãzi pentru toți creștinii: „Faceți orice vã va spune” El, Fiul meu (Ioan 2, 5).
Și astãzi, mulți oameni cu evlavie la Maica Domnului, care i-au cerut ajutorul în diferite momente dificile ale vieții, au simțit imediat ajutorul ei. Mântuitorul Hristos nu ne-a lãsat-o ca Mamã așa fãrã nici un sens, ci ne-a dat-o ca sã o cinstim, sã-i spunem și sã ne plângem ei toate necazurile, așa cum facem cu mamele noastre trupești. și precum mamele cele trupești se îngrijesc de copiii lor, îi mângâie și-i ajutã la necazulile lor, așa și Maica noastrã cea cereascã se roagã pentru noi, fiii ei, ne mângâie în necazuri, ne ocrotește și ne cãlãuzește pașii pe calea mântuirii.
Biserica noastrã o cinstește prin multe imnuri frumoase cântate în cadrul cultului, iar pe lângã acestea, mai avem imnuri apãrute din evlavia unor credincioși cu talent și har de la Dumnezeu, cum a fost si scumpul nostru frate Traian Dorz, care i-a dedicat un volum întreg de imnuri.
Toate imnurile închinate ei sunt fie de binecuvãntare și preacinstire, fie de rugãciune, de aceea doresc sã închei slabele și puținele mele gânduri cu o strofã de poezie-rugãciune a fratelui Traian Dorz: Marie, Sfântã Maicã a Domnului Hristos, / te roagã pentru mine, cel slab și pãcãtos, / sã aflu mântuire la Fiul tãu Divin, / și-acum, și-n ceasul morții, și-n veci de veci. AMIN.
Pr. Paul MARIA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!