Ucenicul Sundar întreabă:
– O Doamne, Izvorul vieţii, de ce nu ne împărtăşeşti din bucuria vederii fiinţei Tale?... De ce nu Te arăţi şi oamenilor de azi în chip văzut?
Domnul răspunde:
– Fiule, fericirea adevărată nu atârnă de ceea ce desluşim cu ochii noştri. Fericirea atârnă de ceea ce noi desluşim cu duhul şi cu inima noastră. Mii de oameni Mă văzură cu ochii în Palestina, dar ei nu fură totuşi mai fericiţi decât cei care nu M-au văzut; ei Mă văzură, dar nu se mântuiră!
Dumnezeu cel nemuritor şi duhurile cerului nu pot fi zărite de ochii de lut ai făpturii. Cum putea-veţi voi, de pildă, să vedeţi pe Cel Care a zidit sufletul vostru, când voi nu vă puteţi vedea propriul vostru suflet?
Numai când vi se vor deschide ochii duhului vostru veţi putea vedea pe Cel Care este Duh (In 4, 24). Acum tu Mă vezi, dar Mă vezi cu ochii spiritului, nu cu cei ai trupului. Dacă atâtea mii de oameni Mă văzură în Palestina, crezi tu oare că această vedere le deschise ochii cei sufleteşti?... Sau că prin aceasta Eu Mă făcui un om muritor? Eu M‑am întrupat în omenire ca să răscumpăr păcatele lumii; şi, când se sfârşi această lucrare de mântuire a păcătoşilor (In 19, 30), ceea ce era pieritor în Mine se prefăcu în viaţă veşnică. De aceea, după învierea Mea, numai aceia Mă putură vedea, care aveau o vedere spirituală (Fapte 10, 40-41).
Aşa sunt şi cei orbi cu duhul. Numai când un om va avea o vedere spirituală va putea să Mă cunoască, să-Mi vadă slava Mea şi să înţeleagă că Eu sunt Dumnezeu cel întrupat. Cultura nu ajută nimic aici.În lumea aceasta sunt oameni care ştiu multe lucruri despre Mine, dar care nu Mă cunosc, adică oameni care n-au nici un fel de legătură personală cu Mine. Ei nu au o credinţă adevărată în Mine şi nu Mă socotesc ca Domn şi Mântuitor. Ei sunt ca nişte orbi din naştere. În zadar îi spui unui orb cât sunt de frumoase culorile. El nu e în stare să-şi dea seamă despre ele şi frumuseţea lor. El va putea să-şi dea seama despre frumuseţea lor numai după ce i se vor deschide ochii.
Sunt mulţi credincioşi care simt prezenţa Mea în inimile lor şi ei dobândesc astfel viaţa şi pacea lăuntrică. Ei nu pot să Mă vadă direct, dar simt lucrarea Mea în fiinţa şi viaţa lor şi această simţire le dă putere şi bucurie.
Limba şi mâncările dulci ne folosesc ca pildă pentru aceasta. Nici dulceaţa mâncărilor, nici simţul dezvoltat al limbii, prin care recunoaştem gustul lor, nu sunt lucruri văzute. Eu le dau fiilor Mei mana cea de taină (Apoc 2, 17) care le dă viaţă şi bucurie. Este aceasta o taină pe care n-o cunosc nici lumea, nici filozofii.
De multe ori boala strică gustul. Oricât de gustoasă ar fi mâncarea, bolnavului nu-i mai place.
Aşijderea e şi cu boala păcatului. Ea aduce în om o schimbare de care se îmbolnăveşte inima omului. Şi atunci şi prezenţa Mea, şi cuvântul Meu pierd pentru el orice farmec. În loc să se împărtăşească de binecuvântarea lor, el bârfeşte şi vede numai metehne pretutindeni.
Sadhou Sundar Singh / La picioarele Stăpânului meu
Traducere de prof. dr. Gr. Cristescu şi Preot Iosif Trifa
Editura «Oastea Domnului» Sibiu, 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!