Cuvânt la Duminica după Naşterea Domnului – Fuga în Egipt

 

Crucea lui Iisus începe odată cu Naşterea Sa. Între ai Săi a venit şi ai Săi îl aşteptau cu mâna pe sabie. Toţi copiii din Betleem până la doi ani au fost condamnaţi la moarte. Aşa au trebuit să plătească cu viaţa cei mai nevinovaţi – copiii – naşterea lui Iisus între ei. Ei au fost – spune Predania Bisericii – 14 mii de prunci. Crima aceasta, unică în istoria omenirii, a fost prevestită cu 7 veacuri în urmă – “Plângere şi tânguire în Rama…” (Ieremia 31, 15).

Providenţa o luase înaintea răutăţii omeneşti. Iosif a fost înştiinţat de îngerul Domnului în vis despre planul ucigaş al lui Irod, motiv pentru care trebuia să se scoale, să ia Pruncul şi pe mama Lui şi să fugă în Egipt şi să stea acolo până ce va fi vestit din nou ce are să facă.

Îngerul Domnului era “îngerul Pruncului” – îngerul omului.

Iisus, întrucât îşi ascunsese Dumnezeirea, smerindu-Se până la marginile omului pământean, avea nevoie de înger păzitor.

 Îngerul fiind o făptură de gând şi mult mai subţire decât gândul omenesc, în temeiul tocmirii sale şi a rosturilor superioare pe care are să le împlinească, face deşartă ura ucigaşă şi planul potrivnic. Dacă în Vechiul Testament vedem intervenţia îngerilor, ca păzitori ai vieţii omeneşti, numai unde şi unde, în creştinism îngerii fac parte din iconomia mântuirii fiecărui creştin în parte. Ei simt păzitori în limitele libertăţii omeneşti, ai darurilor mântuirii cereşti.

Drept aceea, în aceeaşi noapte, pregăteşte caravana pribegiei fugarului Iisus. Aurul magilor era foarte binevenit. În călătoria foarte lungă prin deşerturi şi tâlhari într-o ţară necunoscută, fugă, nu călătorie, răspunderea de soarta mântuirii omului n-o puteau prelua decât primii mari credincioşi ai Copilului – Sfânta Sa Maică şi Dreptul Iosif.

Copilul fugar, dar dus în braţe.

Astăzi Irod s-a multiplicat; aproape că nu mai există familie în care Irod nu-şi ucide copiii. Doar puţini copii fugari mai scapă în Viaţă. Unde eşti Maica Domnului să scapi pe maica omului de pofta ucigaşă a lui Irod?

† † †

Irod, stârpitura deşertului, căci nu era iudeu, îşi omoară prima nevastă şi toţi copiii cu ea, de teamă ca aceştia să nu-i ia tronul. Era deci un ucigaş care-şi temea domnia până şi de propriii lui copii. A doua nevastă şi cei trei copii cu ea, s-a întâmplat să scape.

N-a scăpat de blestemul mamelor cu mii de copii ucişi. Despre el se ştie că la trei ani după naşterea lui Iisus a murit putrezit de viu, ros de boli ruşinoase şi împrăştiind o putoare pe care nimeni nu o putea suporta. A încercat şi să se sinucidă, dar trebuia să fie osândit, ca model pentru toată omenirea de pedeapsă dumnezeiască pentru aşa mari fărădelegi.

Arhelau, urmaşul său în patria Iudeii, e reclamat de iudei romanilor, care-l exilează în Galia şi ţara este anexată Siriei. În timpul domniei lui Arhelau, fugarii se întorc după vestirea îngerească, însă nu în Iudeea ci în Nazaretul Galileii. Evanghelia după Matei, care scrie Evanghelia sa pentru iudei, nu scapă nici un prilej de a le dovedi că în Iisus se împlinesc toate proorociile până şi cele de amănunt. Astfel nu este trecută cu vederea proorocia lui Ieremia, despre plângerea şi tânguirea din Rama; nu este scăpată din vedere chemarea fugarilor din Egipt şi nici aşezarea Sfintei Familii în Nazaret. Grija Evangheliei de a dovedi providenţa, adică purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru om, asistenţa Lui la micile şi marile noastre decizii despre El, ne încurajează să călătorim şi noi amărâta noastră viaţă de fugar, sub călăuza unui înger. Călăuza idealului pentru care şi Iisus a fost fugar.

(extrase din: Rostul Incercarilor – Ierom. Arsenie Boca, Ed. Credinta stramoseasca, 2004) 

sursă www.calauzaortodoxa.ro