Crăciunul trebuie să fie un praznic al milostivirii faţă de cei săraci

 

Duminica dinaintea Naşterii Domnului

Ev. Matei I, 1-25

Evanghelia din această duminică cuprinde „Cartea Neamului lui Iisus”. Această carte arată că a trebuit o anumită pregătire, lungă de veacuri întregi, pentru primirea lui Iisus Hristos.

Şi praznicele cele mari trebuie aşteptate cu pregătiri sufleteşti, pentru că fiecare praznic închipuie o lucrare şi un dar al Mântuitorului Hristos pentru mântuirea noastră, iar darul praznicului trebuie înţeles şi primit cu folos sufletesc.

Cu pregătire sufletească trebuie să aşteptăm şi Crăciunul, Naşterea Domnului.

În anii trecuţi, o gazetă de la Bucureşti a pus un premiu, adică o întrecere, de o mie lei pentru acei care vor scrie cel mai frumos articol pentru numărul de Crăciun al gazetei. Autorul articolului premiat a scris şi următoarele despre Crăciunul din vremurile noastre:

„Aşa cum se prăznuieşte astăzi Crăciunul, eu socot – zicea scriitorul – că este mai mult un praznic păgân decât unul creştin. Cu săptămâni înainte încep oamenii să facă pregătiri de mâncăruri, de haine şi băuturi pentru sărbătorile Naşterii, iar în săptămâna din urmă nu mai încapi de mulţimea oamenilor care strâng carne, untură, băutură, grăsime pentru serbarea Praznicului. Fiecare om, bogat sau sărac, ţine să aibă «Crăciun gras» şi să tragă un chef bun de Sărbători.

«Unde să chefuim la Sărbători?» Aşa este îngrijorarea de Crăciun a celor mai mulţi oameni.

Eu nu sunt preot – scria mai departe acel scriitor (care este avocat) – dar am părerea şi credinţa că altfel de chemări are Praznicul Naşterii Domnului şi alt fel a fost prăznuit la începuturile creştinismului”…

Cel care a scris aceste păreri despre prăznuirea Crăciunului de azi a avut toată dreptatea, pentru că bucuriile şi desfătările cele lumeşti au astupat şi au acoperit cu totul bucuriile cele sufleteşti pe care le aduce Naşterea Domnului şi pe care trebuie să le simţim la Naşterea Domnului.

Asta nu e bine, pentru că bucuria cea adevărată a Naşterii nu o aduce porcul, nici grăsimea, nici mâncarea, nici băutura, ci o aduce vestea cea mai bună a sosirii unui Mântuitor al tău, Care Se pogoară din cer pentru tine, pentru păcatele tale, pentru iertarea ta, pentru iubirea ta şi mântuirea ta.

Chipul de la pag. 415 este de învăţătură despre cum trebuie să aşteptăm Naşterea Domnului. Cu mare plângere a ieşit Adam şi Eva din Rai după ce i-a înşelat şarpele-diavol. Dar Dumnezeu i-a mângâiat, în durerea lor, cu făgăduinţa unui Mântuitor, Care va „zdrobi capul şarpelui”.

Vestea cea bună a sosirii acestui Mântuitor o aduce Naşterea Domnului.

Dar acest Mântuitor n-a venit numai „pentru păcatul lui Adam şi al lumii”, ci a venit şi pentru mine şi pentru tine, cititorule. Şi tu eşti un Adam pe care păcatul te-a scos din raiul ascultării de Dumnezeu. Tu trebuie să-ţi dai seama despre starea păcătoasă în care te afli. Trebuie să-ţi dai seama că eşti bolnav şi să doreşti după doctor. Trebuie să-ţi dai seama că eşti pierdut şi numai un Mântuitor te poate scăpa din pieire sufletească.

Acest Mântuitor ţi-L aduce Naşterea Domnului. Dorul, dorinţa şi aşteptarea acestui Mântuitor sunt pregătirea cea adevărată pentru Naşterea Domnului.

Crăciunul trebuie să fie un praznic al milostivirii faţă de cei săraci

O istorie veche ne spune că de la Răsărit a mai plecat un crai (în afară de cei trei) să-L afle pe Hristos.

Artaban îl chema pe acest al patrulea crai şi a plecat şi el cu aur mult să-L afle pe Pruncul Iisus. Dar, în calea lui, a întâlnit oameni flămânzi, necăjiţi, săraci, bolnavi şi, făcându-i-se milă de ei, le-a tot dat din aur până când, apropiindu-se de Vifleem, s-a trezit că nu mai are nimic.

Şi s-a întristat foarte Artaban, dar, în somn, i s-a arătat Iisus şi i-a zis: „Nu te întrista, Artabane, căci, amin zic ţie, tu M-ai aflat cu adevărat pe Mine!”

Se apropie Crăciunul! Vrei să-L afli şi tu, cititorule, pe Pruncul Iisus şi să I te închini Lui? Vrei să prăznuieşti cu adevărat Naşterea Domnului? Intră atunci cu ajutor în casa celui sărac, necăjit, bolnav, căci El a zis: „Orice aţi făcut unuia dintre aceşti mai mici, Mie Mi-aţi făcut” (Mt 25, 40).

Cel ce Se va naşte peste câteva zile în ieslea Vifleemului este pilda cea mai măreaţă despre cum trebuie să ne coborâm şi noi între cei săraci.

În Vifleemul Iudeii erau şi palate, case frumoase destule, dar Iisus S-a pogorât din lumina Cerului într-o peşteră rece şi întunecoasă.

Din lumea îngerilor S-a pogorât între păstorii cei săraci şi necăjiţi, pentru ca să ne arate că şi noi datori suntem să ne coborâm cu lumină şi ajutor în traiul celor săraci şi necăjiţi.

Şi, mai ales, în aceste vremuri de cumplită scumpete, să nu uităm dragostea şi mila faţă de cei săraci.

Războiul a lăsat atâţia săraci, atâtea răni şi atâţia orfani. Nu auziţi cum răsună azi, mai duios ca oricând, colinda lor:

„La casa de om sărac
S-a gătat făina-n sac,
Moş Crăciun, Moş Crăciun”…

Ce Crăciun vor avea aceşti săraci? Şi ce lucru creştinesc ar fi acela ca „unii să se îmbete, iar alţii să rabde foame” (I Cor 11, 21) de Crăciun?

Naşterea Domnului este, şi trebuie să fie, praznicul milei şi al milostivirii faţă de cei săraci.

În fiecare sat să se afle un om al milei, un om al Domnului care să umble din casă în casă şi să strângă daruri de Crăciun pentru cei care n-au Crăciun.

Părintele Iosif Trifa – Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an.