ÎPS Laurențiu în Pastorala de Crăciun: Nașterea Domnului, darul cel mare al libertății

 † LAURENŢIU,

DIN MILA LUI DUMNEZEU

ARHIEPISCOPUL SIBIULUI ŞI

MITROPOLITUL ARDEALULUI

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioșilor creștini, har, milă şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi, arhierești binecuvântări!

„Veniți să ne bucurăm în Domnul, povestind taina ce este de față. Zidul cel despărțitor acum cade: sabia cea de foc se îndepărtează; heruvimul nu mai păzeşte pomul vieţii; iar eu mă împărtășesc de dulceața din rai de la care m-am îndepărtat prin neascultare.” (stihiră la Vecernia Naşterii Domnului)

Iubiții mei fii duhovniceşti,

Întreaga noastră viaţă este o taină negrăită care îşi află sensul ultim şi împlinirea în existenţa cea nouă pe care Dumnezeu ne-o dă în Biserica Sa. Oricât de împovărați am fi în trecerea noastră prin această lume, oricât de multe necazuri am avea de înfruntat, știm că întotdeauna la Dumnezeu există speranță, există bucurie şi există împlinire. Sfânta Biserică, cu putere de Sus, ne scoate din toate greutățile și suferințele acestei vieți și ne ajută să intrăm într-o nouă realitate, într-o nouă lume pe care ne-a pregătit-o nouă, prin întruparea, pătimirile, moartea şi învierea Sa, Mântuitorul Hristos, într-o lume a fericirii veșnice.

Praznicul Naşterii Domnului îl așteptăm cu nerăbdare în fiecare an şi, oricâte necazuri am avea de înfruntat, acum găsim un moment de bucurie. Venirea lui Hristos la noi nu este doar o realitate istorică de care ne aducem aminte şi pe care o rememorăm prin cântări şi imne liturgice, ci și una tainică, spirituală. Bucuria întrupării Domnului vine din altă lume, este dincolo de evenimentele zbuciumate ale existenței noastre pământești. „Nu vă voi lăsa orfani, voi veni la voi” (Ioan 14, 18), ne-a promis nouă Mântuitorul, şi cuvintele Sale sunt adevărate. El vine la noi în mod real și tainic, prin Sfintele Taine, dorind ca viaţa Lui să devină viaţa noastră, ca tot ceea ce are El să devină şi al nostru şi prin tot ceea ce a trecut El să trecem şi noi, făcându-ne astfel contemporani cu evenimentele vieţii Sale, prin slujbele Bisericii.

Sfintele Evanghelii vorbesc atât de frumos despre modul în care Dumnezeu a ales să Se coboare la noi, să vină să vindece neputințele noastre, să aline suferințele noastre, să ne scape pe noi de tirania demonilor, a păcatului şi a morții. Mântuitorul S-a născut în chip mai presus de înțelegerea noastră din Preacurata Fecioară Maria, în condiții şi circumstanțe istorice extrem de vitrege. A venit în lume nu doar în simplitate şi sărăcie, dar şi în mijlocul unui popor ostil, care nu a dorit să Îl primească. Se naște în timpul unui recensământ; şi în astfel de condiții grele, Maica Preacurată, fiind în călătorie și negăsind nici un loc potrivit, L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu într-o iesle de boi, în condiții de umilință şi smerenie. Aşa a vrut Dumnezeu ca bogăția şi veșnicia Sa să intre în timpul şi spațiul limitat al istoriei oamenilor, în chip tainic, smerit, în simplitate şi sărăcie. Aşa a dorit El să vină la noi, nesilindu-ne cu nimic libertatea noastră, ci dorind doar să ne câștige pe noi cu dragostea Sa, să ne îmbogăţească pe noi prin coborârea Sa.

Iubiţi credincioşi,

Sfintele Evanghelii ne prezintă în mod lămurit cum evenimentul Naşterii Domnului Dumnezeu se raportează la istorie, la faptele şi actele oamenilor. Dumnezeu este Stăpânul absolut al tuturor făpturilor, El conduce istoria lumii, El proniază şi poartă de grijă de întreaga făptură, însă într-un mod unic: plin de iubire şi de respect faţă de libertatea umană. El, Făcătorul cerului şi al pământului, alege să Se ascundă sub haina trupului, să vină în lume în chipul smerit al unui Prunc nevinovat, pentru a atrage prin iubire pe om la Sine, şi nu prin forţă, prin frică şi prin tiranie, aşa cum au făcut mai marii lumii acesteia. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al iubirii şi al infinitului respect faţă de om şi faţă de libertatea coroanei creației Sale. Este un Dumnezeu care din acest motiv ne arată că existența răului în istorie este o consecință a alegerilor pe care le face omul, un Dumnezeu care, respectând libertatea noastră, a fost prigonit încă din primele clipe ale venirii Sale în lume, un Dumnezeu care alege să fugă din calea lui Irod, un Dumnezeu care din iubire moare pe cruce pentru a reda cu adevărat omului libertatea pe care a pierdut-o prin păcat.

An de an, praznicul Naşterii Domnului ne arată nouă tuturor ce Dumnezeu nespus de bun şi de iubitor avem, ca Unul care, fiind Stăpânul a toate, al vieţii şi al morţii, al tuturor făpturilor, a ales, din dragoste nemărginită pentru oameni, să intre în istorie, fiind în același timp mai presus de timp, şi S-a supus vicisitudinilor ei suferind prigoana răutăţii umane, pentru a ne arăta nouă respectul cel mare pe care îl are faţă de noi şi preţuirea infinită pe care o acordă libertăţii noastre.

Pentru mintea umană e greu de înţeles această dragoste negrăită a lui Dumnezeu. Ca să fim noi liberi, El a suferit atât de mult. Ca noi să păzim poruncile Lui, El a ales să moară. Preţul libertăţii noastre este preţ de sânge şi de aceea libertatea este darul cel mai de preţ pe care El ni-l dăruieşte.

Iubiţi fraţi creştini,

Toţi ne dorim libertate! În decembrie 1989 au murit atâţia tineri pentru ca noi să fim liberi. Dumnezeu ne-a scăpat atunci de tirania prigoanei comuniste atee pe care cu greu o putem uita. Sfânta Scriptură ne învaţă însă că adevărata libertate o avem atunci când nu săvârşim păcatul, după cum Însuși Mântuitorul ne spune: „Oricine săvârşeşte păcatul este rob al păcatului” (Ioan 8, 34). Libertatea, darul cel mare al lui Dumnezeu, nu se pierde dacă omul păzeşte poruncile dumnezeieşti. Astfel, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă zicând: „Stați tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi şi să nu vă prindeți iarăși în jugul robiei” (Galateni 5, 1), căci noi suntem chemați la libertate şi nu trebuie să folosim libertatea „ca prilej de a sluji trupului, ci de a sluji unul altuia, prin iubire” (Galateni 5, 13).

Trăim cu toții în zilele acestea o mare încercare, care este legată tot de darul cel mare al adevăratei libertăți, pe care l-am primit de la Hristos și pe care nu l-am păstrat, risipindu-l în lumea păcatului. Fără libertate noi nu putem cunoaște bucuria adevărată şi fericirea veșnică, rânduite de Hristos să fie dobândite în Biserica Sa cea Sfântă.

Necazurile, bolile, molimele, războaiele vin peste noi dintr-o singură cauză: noi am pierdut darul libertăţii, noi am ajuns robi ai păcatului, noi L-am părăsit pe Hristos, noi am ieșit din Casa părintească, noi ne-am făcut de bună voie pradă „lupilor întunericului”, noi am nesocotit darurile dumnezeiești, şi astfel tristețea şi teama ne-au cuprins pe noi toţi.

Iubiţi credincioşi,

Viața creștină este însă plină de bucurie şi de speranţă. Întoarcerea noastră la Casa părintească e posibilă oricând şi ea creează o mare bucurie Părintelui ceresc. Avem nevoie de sinceritate în mărturisire şi hotărâre fermă de a nu mai greși. Fiecare din noi știm cu ce Îl supărăm zilnic pe Dumnezeu, și de aceea ne putem ușor îndrepta, cu ajutorul Lui. Trebuie doar să ascultăm de glasul conştiinţei noastre şi să păzim poruncile Lui. Să ne întoarcem la El prin pocăinţă sinceră şi curată şi să dobândim prin spovedanie iertarea păcatelor. Cetatea cea mare a Ninivei a fost iertată de Dumnezeu pentru că toţi cetăţenii ei au încetat a mai păcătui. Nu molimele şi necazurile trebuie să ne înspăimânte, ci faptul că supărăm neîncetat prin păcat pe Dătătorul tuturor bunătăților, că ieșim mereu din Casa părintească a bucuriei veșnice, gustând din fructul oprit al păcatului – aceste fapte trebuie să ne cutremure!

Tot ceea ce ni se întâmplă nouă este rodul neascultării noastre. Adevărul cu care se hrănește mintea noastră nu mai este Adevărul Evangheliilor, ci este înșelăciunea informațiilor contradictorii, care aduce atâta spaimă, teamă şi tristeţe în sufletele noastre. Cu această spaimă ne adresăm lui Dumnezeu în rugăciunile noastre, şi nu cu nădejdea şi cu bucuria psalmilor, cea aducătoare de pocăinţă. Lumea întreagă este prinsă în această mreajă a înșelăciunii. Trebuie să ieşim din ea, alergând la Dumnezeu și ocupându-ne mintea doar cu adevărul Lui, căci doar cunoaşterea Adevărului ne face cu adevărat liberi (Ioan 8, 32). Doar aşa ne putem pune toată nădejdea în purtarea Lui de grijă, doar aşa ne putem încredinţa viaţa noastră cu totul lui Dumnezeu!

Iubiți credincioși,

Naşterea Domnului este un prilej de mare bucurie pentru noi, pentru că în fiecare an la acest praznic împărătesc vedem şi simțim în sufletele noastre că Iubirea Celui Preaînalt a venit la noi şi a pus fericirea şi bucuria noastră veșnică în mâinile noastre! El ne-a dăruit nouă totul; depinde acum de libertatea noastră dacă ne folosim de darurile Sale şi le punem în lucrare. Nu există o mai mare responsabilitate, nici o prețuire mai mare arătată libertății noastre. Dumnezeu respectă infinit alegerile noastre şi de aceea nu trebuie să uităm că tot ceea ce se întâmplă cu noi în această lume este rodul opțiunilor voinței noastre.

În acest sens, încheiem cuvântul nostru pastoral cu îndemnul mereu actual rostit de Sfântul Grigorie Teologul în frumoasa sa omilie rostită la acest praznic împărătesc, în care astfel ne îndeamnă să cinstim venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu: „Să sărbătorim deci nu ca la un praznic omenesc, ci ca la unul dumnezeiesc; nu lumește, ci mai presus de cele ale lumii; nu pe cele ale noastre, ci pe cele ale Celui al nostru, sau, mai bine zis, pe cele ale Stăpânului; nu pe cele ale slăbiciunii, ci pe cele ale tămăduirii; nu pe cele ale creației de la început, ci pe cele ale creaţiei noi de acum.”[1].

Vă dorim tuturor de la Hristos, Care S-a întrupat pentru noi, sănătate și mântuire!

Sărbători fericite!

An Nou binecuvântat!

Întru mulți şi fericiți ani!

Al Vostru arhipăstor şi rugător fierbinte către Dumnezeu,

† Dr. Laurențiu Streza,

Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului