Părintele Sofian Boghiu - Predica la Dumnica dinaintea nasterii Domnului.

 

Părintele Sofian Boghiu

Prăznuim astăzi Duminica dinaintea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos – numită şiDuminica Sfinţilor Strămoşi. Pentru aceea s-a şi citit astăzi – de la începutul Evangheliei Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei – despre spiţa neamului Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Despre spiţa neamului Domnului a mai scris, în capitolul al treilea al Evangheliei sale, Sfântul Evanghelist Luca.

Niciun istoric din lume, scriind despre neamul vreunui om mare, nu a mers atât de mult în trecut, printre strămoşi, căutând pe cel dintâi dintre strămoşi, aşa cum au procedat cei doi evanghelişti, Matei şi Luca, atunci când au scris despre neamul lui Iisus Hristos, despre sfântul lui neam, despre care Proorocul Isaia zice: „Iar neamul Lui cine îl va spune?” (Isaia 3, 8).

„O scara uriaşă în văzduhul mântuirii noastre”

Sfântul Evanghelist Matei începe spiţa neamului sau genealogia lui Iisus Hristos de la Avraam şi o urcă până la Iisus Hristos. Iar Luca, începând de la Iisus Hristos, suie neamul Mântuitorului până la Dumnezeu. Citind aceste înşirări de neamuri ale Mântuitorului, ni se pare că vedem o scara uriaşă în văzduhul mântuirii noastre, o scară asemănătoare cu scara aceea din Sfânta Scriptură pe care a văzut-o în vis Patriarhul Iacob, şi pe care îngerii lui Dumnezeu se suiau la cer şi se coborau la pământ.

Ni se pare că vedem un arbore uriaş, aşa cum este adesea zugrăvit pe zidurile exterioare ale bisericilor, şi care este cunoscut ca „arborele lui lesei”.

Precum ştim, două sunt naşterile lui lisus Hristos: una dumnezeiască, din Tată fără de mamă, mai înainte de veci, iar alta ca om, omenească, din mamă fără de tată – din Sfânta Fecioară Maria. Despre naşterea cea dumnezeiască scrie Sfântul Evanghelist Luca, zicând despre lisus Hristos că este fiul lui Enoh, al lui Set, al lui Adam, al lui Dumnezeu. Despre naşterea cea omenească ne arată Sfântul Evanghelist Matei, începând spiţa neamului Mântuitorului de la Avraam şi mergând până la lisus Hristos, Cel întrupat în lume din pururea Fecioara Maria.

Sfântul Evanghelist Matei arată că într-adevăr Iisus din Nazaret este fiul lui David, este moştenitorul făgăduinţelor făcute de Domnul urmaşilor lui Iesei şi rezumă în cele două nume mari, David şi Avraam, cele patruzeci şi două de generaţii până la Mântuitorul, grupând aceşti fericiţi strămoşi în trei serii: de la Avraam până la David – strămoşii din epoca patriarhilor; de la David până la Iehonia, când a fost strămutarea în Babilon – aceasta este epoca regilor; şi de la Iehonia până la lisus Hristos, epoca marilor preoţi, care erau şi conducători politici ai poporului.

Eliberatorul aşteptat şi de iudei şi de păgâni.

Împotriva obiceiului iudaic, după care trebuia să se amintească numai nume de bărbaţi, Sfântul Evanghelist Matei aminteşte printre strămoşii Mântuitorului şi trei femei – Rahav, Ruth şi Batşeba (femeia lui Urie). Rahav şi Ruth erau străine de neamul lui Israel. Aceasta, după cum spun Sfinţii Părinţi, s-a făcut cu rânduială dumnezeiască, pentru ca să se înţeleagă dintru început, din prima pagină a Sfintei Evanghelii, că Iisus Hristos Mântuitorul lumii a venit să mântuiască toată lumea, pe bărbaţi şi pe femei, pe drepţi şi pe păcătoşi, pe iudei şi pe păgâni. Tot de la începutul Sfintei Evanghelii suntem înştiinţaţi că în timpul vieţii sale publice Iisus Mântuitorul a fost numit şi Hristos. Hristos este traducerea grecească a cuvântului ebraic „mesiah” sau „Mesia”. Mesia înseamnă Uns, pentru că eliberatorul, aşteptat şi de iudei şi de păgâni, trebuia să fie în chip deosebit autorizat de Dumnezeu, reunind în Persoana Sa întreita chemare de profet, preot şi împărat.

Cum l-au vestit proorocii pe Hristos

Fraţi creştini, mulţi oameni mari s-au născut în lume, dar nici unul n-a fost proorocit aşa cum a fost proorocit lisus Hristos. Cu cel puţin o mie cinci sute de ani înainte de a Se naşte El a fost proorocit – şi proorocie înseamnă mai înainte vedere. El a fost văzut mai înainte de anumiţi oameni luminaţi de Dumnezeu, care au ţinut trează în poporul ales, de-a lungul veacurilor, credinţa şi nădejdea venirii Lui şi aceasta este cea dintâi minune din taina vieţii Sale.

Rând pe rând, Proorocii anunţă naşterea lui din Fecioară. „Iată, zice Isaia (7, 14) Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şt vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu” (reluat Ia Matei 1, 23)- Ei vestesc timpul venirii Lui (Daniil 9, 24-25) şi vestesc şi locul naşterii Lui, Betleemul: „Şi tu, Betleeme E/rata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânilor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei” (Miheia 5,1). Ei spun uimitor

de limpede că El se va naşte din neamul împăratului şi Proorocului David şi că se va numi nazarinean. Că El – lisus Mântuitorul – va fi prooroc, arhiereu şi împărat. El va fi mijlocitorul unui nou legământ, al unui nou aşezământ sau nou testament: „«Iată, Eu trimit pe îngerul Meu şi va găti calea înaintea feţei Mele şi va veni îndată în templul Său Domnul pe Care îl căutaţi şi îngerul legământului pe Care voi îl doriţi. Iată, vine!» zice Domnul Savaot. «Şi cine va putea îndura ziua venirii Lui?»” (Maleahi 3, 1-2). El este numit Mesia, Hristos, Mântuitorul, Sfântul Sfinţilor, Fiul Omului, piatra cea din capul unghiului, Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu adevărat, Care va grăi în pilde şi va face minuni. „El însuşi, Domnul, va veni şi ne va mântui. Atunci se vor deschide ochii celor orbi şi urechile celor surzi vor auzi. Atunci va sări şchiopul ca cerbul şi limpede va fi limba gângavilor” (Isaia 35, 4-6).

Deşi nevinovat și fără de păcat, blând şi iubitor, va fi totuşi dispreţuit şi prigonit de iudei; va intra sărbătoreşte în Ierusalim călare pe asin, dar va fi apoi vândut cu treizeci de arginţi şi cu banii aceştia se va cumpăra ţarina olarului. Va suferi până la moarte – va fi bătut, pălmuit şi scuipat; va tăcea în faţa prigonitorilor, care aduc împotriva Lui martori mincinoşi, va fi batjocorit, va fi răstignit, va fi adăpat cu oţet şi cu fiere şi socotit cu făcătorii de rele, hainele Lui vor fi împărţite şi cămaşa Lui va fi trasă la sorţi, va fi îngropat -, măcar că nu săvârşise nici o nelegiuire şi nu se găsise nici un vicleşug în gura Lui (Isaia 53, 3-9). Va învia şi va şedea de-a dreapta Tatălui – ca Dumnezeu – şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit.

Aşa au văzut şi aşa au arătat Proorocii viaţa şi lucrarea Mântuitorului nostru, înainte cu multe veacuri, întâmpinând venirea Lui. Şi toate proorociile, toate scripturile s-au împlinit la vremea lor. Dar nu numai Proorocii Vechiului Testament, ci toate religiile şi cei mai aleşi înţelepţi din vechime îşi arată credinţa şi nădejdea în venirea unui mântuitor.

„Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre”

Cartea Naşterii lui Iisus Hristos (Matei 1) înseamnă: descoperirea tainelor dumnezeieşti; împlinirea făgăduinţelor; învăţătura Duhului Sfânt; conducerea către cunoştinţa de Dumnezeu; filosofia credinţei; ştiinţa vieţii fericite şi veşnice.

Indienii aşteptau întruparea unui zeu care să zdrobească şarpele răului; chinezii aşteptau omul care avea să le aducă binele dorit. Aproape la fel credeau şi aşteptau egiptenii, perşii, celţii şi mexicanii. Grecii credeau despre Prometeu că nu va putea scăpa de chinuri până ce un zeu nu Ie va lua asupra lui. Tot ei zidesc un altar „Dumnezeului necunoscut”. Filosofii greci (Platon şi Aristotel) vorbeau şi credeau în Logosul universal. Scriitori şi poeţi păgâni, prezicătoarele sau sibilele şi magii de la Răsărit arătau că pe vremea lor venirea unui mântuitor (care avea să vină din Orient) era dorită şi mult prea dorită.

Când a sosit „plinirea vremii” (Galateni 4, 4) – cum o numeşte Sfântul Apostol Pavel -, când făgăduinţele dumnezeieşti s-au împlinit, atunci Domnul S-a întrupat aşa precum a fost proorocit.

Sfântul Evanghelist Matei are o grijă deosebită ca în tot cuprinsul Evangheliei sale să adauge, după cele ce spune despre Mântuitorul: iar acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de la Domnul prin Proorocul, spunând şi numele Proorocului, însuşi Mântuitorul îşi începe predica în sinagoga din Nazaret prin citirea unui text din cartea Proorocului Isaia (61, 1-2): „Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să binevestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor slobozire şi celor prinşi în război libertate; să dau de ştire un an de milostivire al Domnului”. După citire a închis cartea Proorocului, a dat-o slujitorului – ne spune Sfântul Evanghelist Luca -, şi ochii tuturor din sinagogă erau aţintiţi spre El (cf. Luca 4,16-20). „Şi El a început a zice către ei: Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre” (Luca. 4, 21). Deci El, Care le vorbea, era Acela despre Care au scris Proorocii. Că s-au împlinit proorociile în persoana Mântuitorului Hristos, că într-adevăr El este Acela Care avea să vină, nu mai este o taină pentru noi, care de două mii de ani citim şi confruntăm ceea ce au zis Proorocii cu ceea ce au văzut, au pipăit şi ne-au mărturisit Apostolii.

„Vino, Doamne lisuse, Mântuitorule!”

Ştim că Pruncul Sfânt, a Cărui naştere o vom prăznui peste câteva zile, este Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu adevărat, aşa cum ne-au învăţat Proorocii şi Apostolii. Dar ce folos avem noi din această ştiinţă despre Iisus? Mă întreb şi vă întreb pe fiecare în parte: câtă credinţă curată şi câtă dragoste sinceră purtăm în inimi Bunului nostru Mântuitor, Care ne-a lăsat cuvânt de nădejde şi de putere în clipa când Se înălţa Ia cer: „Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20)?

Cum aşteptăm noi Crăciunul? Ce pregătiri facem noi pentru ziua aceasta mare din istoria mântuirii? Cum aşteptăm noi pe Stăpânul Lumii, pe Stăpânul stăpânilor, pe Mântuitorul neamurilor? Va găsi Pruncul Iisus Hristos cu Sfânta lui Maică un colţişor curat şi odihnitor în ieslea din Betleemul inimii noastre, sau aceasta este mânjită şi surpată şi pustiită de păcate şi El nu va putea găsi în noi locaşul cuviincios ca să-Şi plece capul? Şi dacă nu va găsi acest locşor curat ca aurul şi înmiresmat cu smirna şi tămâia smereniei şi a rugăciunii, El nu va veni şi nu Se va sălăşlui în noi şi atunci cu adevărat nu vom avea nici un folos de naşterea Lui. EI va merge Ia alţii, la aceia care îl aşteaptă şi îl doresc cu adevărat.

Betleem sau Efrata înseamnă „casa pâinii”. Şi nu întâmplător are această tâlcuire. Cel ce vrea în aceste zile să găsească pe Hristos, să meargă la Betleemul cel tainic, să se apropie de altar, unde este casa Pâinii vieţii. Cel care vrea să prăznuiască după vrednicie Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos să se mărturisească şi să se împărtăşească.

Acesta este rostul Postului de patruzeci de zile, rânduit de Sfânta noastră Biserică, acela de a ne pregăti pentru Sfânta Mărturisire şi Sfânta împărtăşanie. Aşa ne vom face şi noi părtaşi la bucuria şi pacea cântată de corurile îngereşti deasupra staulului din Betleem.

Să-L aşteptăm cu inima deschisă şi bună şi să-L chemăm cu dor: „Vino, Doamne lisuse, Mântuitorule, şi goneşte de la noi pe tot vrăjmaşul şi potrivnicul. Împacă viaţa noastră, Doamne, miluieşte-ne pe noi şi lumea Ta şi mântuieşte sufletele noastre ca un bun şi iubitor de oameni”. Amin.

(Arhimandritul Sofian Boghiu, Buchet de cuvântări. Predici și meditații, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2006, pp. 170-175)

Sursa: http://www.doxologia.ro