Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica după Nașterea Domnului

Duminica după sărbătoarea Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care este și ultima duminică din anul acesta, ne înfățișează două evenimente din viața Domnului nostru Iisus Hristos, și anume fuga în Egipt a Maicii Domnului împreună cu dreptul Iosif, purtând cu ei pe Pruncul Iisus, și împlinirea groaznicei porunci a lui Irod de a ucide pe toți copiii din Betleem și împrejurimi, cu scopul de a omorî și pe Iisus. Biserica a rânduit ca astăzi, a doua zi după Crăciun, să fie pomenită Maica Domnului împreună cu soborul celor care o cinstesc pe ea. Tot astăzi este prăznuit și Sfântul Cuvios Nicodim cel sfințit de la Tismana, care a trăit în veacul al XIV-lea, a ctitorit mai multe mănăstiri românești și a format mulți ucenici isihaști, care au îmbogățit viața duhovnicească a Bisericii noastre.

Evanghelia acestei duminici este plină de semnificații duhovnicești întrucât ne arată planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii, dar și contradicțiile istoriei omenirii robite de păcat și de moarte.

Pruncul Iisus, om al durerilor și cunoscător al suferinței

La puțin timp după Nașterea Sa, Pruncul Iisus se află în primejdie de moarte, deoarece regele Irod căuta să-L ucidă. Vedem, așadar, că viața lui Hristos este de la început îndreptată spre suferință, așa cum a prevăzut proorocul Isaia când vorbea despre Slujitorul Domnului ca fiind un ‘om al durerilor și cunoscător al suferinței‘ (Isaia 53, 3).

Pe de o parte, evenimentele pe care le descrie Evanghelia de astăzi se desfășoară dramatic, întrucât bunătatea și generozitatea păstorilor și a magilor arătate Pruncului Iisus sunt umbrite de răutatea invidiei și a dorinței pătimașe de stăpânire a lui Irod, regele Iudeii. Pe de altă parte, se vede că în planul lui Dumnezeu, Care cunoaște cum se manifestă natura umană robită de păcat și pândită de moarte, există o lucrare sfântă care biruiește răutatea demonilor și a oamenilor din lume, astfel încât Dumnezeu salvează viața oamenilor prigoniți și transformă fuga în salvare și înstrăinarea în binecuvântare.

Pruncul Iisus Se naște într-o călătorie. El nu Se naște în casa mamei Sale din Nazaretul Galileii, ci în Betleemul Iudeii, și nici măcar într-o casă, ci într-o peșteră, pentru că în casa de oaspeți din oraș nu mai era loc. De aceea, în otpustul sau apolisul sărbătorii Nașterii Domnului se spune: ‘Cel ce în peșteră S-a născut și în iesle S-a culcat pentru mântuirea noastră‘, arătând că Mântuitorul, Împăratul veacurilor, Cel ce a creat toate bogățiile pământului și frumusețea stelelor, Se naște în sărăcie materială. De ce? Ca să ne arate că în viața pământească trebuie să ne îmbogățim spiritual cu darurile cerești ale vieții veșnice: dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt (cf. Romani 14, 17).

Mai târziu, când va fi om adult, Iisus va spune: ‘Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului n-are unde să-Și plece capul‘ (Luca 9, 58). Din cauza ostilității celor din cetate, El Se va muta din Nazaret și va locui în gazdă la Capernaum, în casa Apostolului Simon Petru. Ca om, Iisus Hristos este viețuitor pe pământ, dar nu Se leagă de nimic din lumea pământească instabilă și trecătoare, pentru a ne arăta că destinația ultimă a oamenilor sau cetatea lor stătătoare și definitivă este Împărăția cerurilor. Bucuria pe care o aduc îngerii Maicii Domnului și dreptului Iosif, când cântă la Betleem: ‘Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire‘ (Luca 2, 14), este foarte curând umbrită de neliniște și amenințare cu moartea din partea regelui Irod, cu totul robit de patima puterii lumești și a slavei deșarte.

De Nașterea lui Hristos se bucură păstorii oilor, dar regele Irod Idumeul, conducătorul tiranic al iudeilor, se întristează, întrucât el consideră că Pruncul născut în Betleem poate fi cineva care, într-o zi, i-ar putea lua împărăția. De aceea, orbit de patima puterii politice lumești, Irod poruncește ca toți copiii din Betleem și împrejurimi să fie uciși, pentru ca, odată cu ei, să ucidă și pe Iisus. Magii, venind de la depărtare mare, de la Răsărit, I s-au închinat și I-au adus daruri de aur, tămâie și smirnă, iar regele țării în care S-a născut Iisus hotărăște ca Acesta să fie ucis. Iată, cât întuneric produce păcatul în lume, în viața omenirii!

Pentru a scăpa cu viață, Pruncul Iisus trebuie să Se adăpostească în Egipt, în țară străină. După o vreme însă, El se va întoarce în pământul lui Israel, fiindcă între timp Irod a murit, iar în locul lui domnea fiul său, Arhelau. Dar și acesta, ca și tatăl său, plin de cruzime, putea fi o primejdie pentru viața Pruncului Iisus. De aceea, Pruncul este dus în Galileea, numită ‘Galileea neamurilor‘, pentru că acolo locuia un amestec de neamuri sau etnii diferite. De fapt, atât Nașterea lui Iisus în Betleem și fuga sau exilul Lui în Egipt, cât și stabilirea Lui în orașul Nazaret au fost profețite cu mai multe veacuri înainte (cf. Miheea 5, 1; Osea 11, 1; Judecători 13, 5).

Observăm, deci, cum Dumnezeu a anunțat cu veacuri înainte, prin prooroci, evenimente din istorie care au o semnificație duhovnicească deosebită. Chiar și uciderea copiilor nevinovați din Betleem și împrejurimi, la porunca regelui Irod, a fost prevăzută de Ieremia proorocul prin cuvintele: ‘Glas în Rama s-a auzit, plângere și tânguire multă. Rahela își plânge copiii și nu voiește să se mângâie pentru că nu mai sunt’ (Ieremia 31, 15). Înțelegem, așadar, că Mântuitorul vine într-o lume a violenței, robită de păcat și de moarte, de răutate și întunecime sufletească, în care foarte adesea crima sângeroasă se întinde și asupra vieții celor nevinovați.

Lumea robită de păcat și de moarte are nevoie de vindecare

La sfârșitul anului, în luna decembrie, în zilele de 27, 28 și 29, prăznuim o mulțime de martiri sau mucenici: Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, cei 20.000 de mucenici arși în Nicomidia și cei 14.000 de prunci din Betleem și împrejurimi uciși de Irod. Înțelegem prin aceasta că încă de la începutul vieții Sale pământești Mântuitorul Iisus Hristos Se îndreaptă spre jertfă, spre Cruce, că va trece prin moarte, ca apoi să învieze și să dăruiască lumii viață veșnică.

Prin urmare, constatăm că lumea robită de păcat și de moarte are nevoie de vindecare, iar Domnul Iisus Hristos este Cel ce o vindecă de păcat și de moarte; de păcat, prin Taina pocăinței și a iertării, iar de moarte, prin Înviere.

De aceea, Nașterea Domnului Iisus Hristos poartă deja în ea sămânța Crucii și a Învierii Sale. În mod minunat, vedem cum Dumnezeu schimbă răul în bine. Mântuitorul fuge în Egipt, deși acesta era considerat de evrei ca fiind pământul robiei și al idolatriei păgâne. Poporul evreu a fost dus odinioară în Egipt ca popor de sclavi sau robi, iar mai târziu, prin Moise, a fost eliberat de robia lui Faraon. Acum, însă, vedem că Mântuitorul binecuvântează Egiptul prin fuga Sa ca Prunc în această țară și apoi prin revenirea Sa în pământul lui Israel, împlinindu-se cuvintele proorocului, care spune: ‘Din Egipt am chemat pe Fiul Meu‘ (Osea 11, 1). Prin aceasta, Evanghelia ne arată că nu doar poporul ales este chemat la mântuire, ci și neamurile păgâne reprezentate prin țara Egiptului, unde a primit adăpost pentru un timp Pruncul Iisus. Așadar, Iisus cunoaște exilul de mic copil. Dar suferința exilului a fost transformată în biruință a vieții, o încercare grea pentru El a devenit o binecuvântare pentru alții.

Binecuvântarea dăruită Egiptului care L-a adăpostit pe Iisus se va vedea câteva secole mai târziu, când în pustiile Egiptului a înflorit viața duhovnicească a celor ce au fugit de lume, pentru a-și salva sufletul de păcate și a dobândi mântuirea sau viața veșnică. Lupta cu patimile egoiste ale naturii umane căzute, cu păcatul, cu ispitele demonilor, cu răutatea din om, constituie asceza sau nevoința principală a monahilor, pentru a primi și simți, încă din lumea aceasta, lumina Învierii și arvuna vieții veșnice. 

Am înțeles că Evanghelia acestei zile, a doua după Crăciun, poartă în ea pecetea Crucii, a jertfei și a întristării. Hristos Domnul a venit în lume ca să aducă pace și bunăvoire între oameni, dar această pace contrastează cu violența lumii păcătoase; El a venit să aducă în lume bucurie, dar în umanitatea căzută în păcat bucuria este amestecată cu tristețea. Deci, în această zi observăm cât de greu este pentru Dumnezeu-Copilul să viețuiască în lumea bolnavă de păcat și de moarte. Totuși, El vine în lume ca să o izbăvească de păcat și de moarte.

Evanghelia ne mai arată că retragerea Mântuitorului Hristos în Nazaretul Galileii are o semnificație misionară și mântuitoare. ‘Galileea neamurilor‘ (Isaia 8, 23) iera o prefigurare a popoarelor care vor primi credința în Hristos și se vor creștina. Mântuitorul știa că Galileea era socotită de mulți evrei ca fiind o provincie fără mare importanță. Totuși, El acceptă să locuiască o parte a vieții Sale (copilărie și tinerețe) în Galileea, alături de oameni diferiți și necăjiți, refugiați și săraci care au venit aici din alte țări. Între acești oameni de neamuri diferite va crește Pruncul Iisus. Chiar și prin aceasta se văd smerenia Lui și dragostea Lui față de toți oamenii. Iisus este prieten cu cei săraci, solidar cu străinii exilați sau refugiați, apropiat de cei marginalizați și disprețuiți, pentru că vede în toți valoarea infinită a fiecărui om, dincolo de rangul lui în societate, poziție centrală sau supraviețuire marginală, dincolo de bogăție sau sărăcie, dincolo de orice clasificare sau judecată omenească subiectivă și colectivă. 

Fecioara Maria este Mama lui Iisus, iar dreptul Iosif este ocrotitorul Lui

Înțelegem din Evanghelia de astăzi că iubirea lui Dumnezeu față de oameni întâmpină ostilități în lumea tulburată de păcate și patimi, și că trebuie să luptăm cu răutatea unora dintre oameni când dorim să arătăm iubire adevărată față de Dumnezeu și față de semeni. Dar lupta aceasta nu se dă în izolare, de unul singur, ci chemând ajutorul lui Dumnezeu. Când nu se mai află oameni care să-L ajute pe Pruncul Iisus, vin îngerii din cer să-L apere, să-L ocrotească.

Îngerul îi spune în vis lui Iosif: ‘Ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă‘ (Matei 2, 13). 

Observăm că îngerul a spus ‘mama Lui‘, nu ‘soția ta‘, fiindcă Maica Domnului avea pe dreptul Iosif doar ca un protector, dar el nu era soțul ei și nici tatăl Pruncului Iisus, pentru că Părintele Ceresc era Tatăl adevărat al Pruncului născut în Betleem. 

Pericopa evanghelică de astăzi subliniază că Dumnezeu, prin îngerii Săi, ajută pe oameni când aceștia sunt smeriți și singuri și că dreptul Iosif a fost binecuvântat de Dumnezeu să poarte grijă de Copilul Iisus ca și când ar fi fost tatăl Lui. De aici învățăm că, totdeauna, copiii au nevoie atât de afecțiunea mamei, cât și de afecțiunea tatălui. Nu era suficientă afecțiunea mamei. Prin aceasta, Dumnezeu ne arată binecuvântarea familiei. După cum la început prin familie a intrat păcatul în lume, întrucât Adam și Eva formau prima familie umană, tot așa acum Mântuitorul lumii, Noul Adam, prin familie vine în lume ca să vindece lumea de păcatul neascultării și de moarte. Iată de ce anul viitor, 2011, va fi dedicat binecuvântării și ajutorării familiei. Astăzi, familia creștină este din ce în ce mai vulnerabilă, deoarece trăiește într-o lume tulburată spiritual și este confruntată cu sărăcia, violența, secularizarea, relativismul moral și multe alte ispite și necazuri. 

Evanghelia ne mai arată că fiecare copil trebuie păzit, ocrotit; el nu trebuie lăsat pradă frigului și foamei, neștiinței și nesiguranței, violenței și morții. Într-o vreme în care unii părinți își abandonează copiii, iar unii copii uită pe părinții lor, lumina Evangheliei lui Hristos ne arată că binecuvântarea lui Dumnezeu se manifestă acolo unde familia este unită și luptă împreună împotriva relelor și a primejdiilor din viața ei, pentru a păstra și cultiva darul sfânt al vieții pământești dăruite de Dumnezeu, pentru a ne pregăti aici în vederea dobândirii vieții veșnice cerești.

Maica Domnului, icoană vie a Bisericii și Mamă duhovnicească a credincioșilor

Biserica a rânduit ca această zi, a doua de Crăciun, să fie zi de cinstire deosebită a Maicii Domnului, pentru că totdeauna, când facem pomenirea unui eveniment mare, a unei lucrări dumnezeiești și sfinte, mântuitoare și sfințitoare pentru noi, oamenii, în ziua următoare se face pomenirea persoanelor prin care Dumnezeu a lucrat mântuirea oamenilor. Astfel, întrucât în ziua de Crăciun facem pomenirea Nașterii după trup a Fiului lui Dumnezeu Cel veșnic, Care S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, în ziua următoare săvârșim pomenirea Maicii Domnului prin care s-a realizat nașterea minunată a Domnului nostru Iisus Hristos. Soborul Maicii Domnului înseamnă, așadar, adunarea tuturor celor ce o cinstesc pe ea. Noi cinstim pe Maica Domnului fiindcă ea a născut pe Pruncul Iisus, L-a alăptat, L-a îmbrăcat, L-a crescut, L-a ocrotit și L-a dăruit pentru a fi Mântuitorul lumii. Domnul Hristos Însuși o cinstește pe mama Sa, iar înainte de moartea Sa pe Cruce o încredințează ucenicului Său iubit, Apostolului Ioan, spunându-i: ‘Iată, mama ta‘ (Ioan 19, 26). Astfel, mama după trup a lui Iisus devine mamă duhovnicească a tuturor ucenicilor Săi care Îl urmează până la Cruce și rămân credincioși Lui chiar și în timp de suferință, de încercare, de prigoană, de ispită. Învățăm, așadar, de la Mântuitorul Iisus Hristos că trebuie să o cinstim pe Maica Sa ca fiind ocrotitoarea noastră, a celor ce cred în Fiul ei, Îl iubesc și împlinesc poruncile Lui în viața lor.

În mod deosebit, Maica Domnului este ocrotitoarea tuturor mamelor și fecioarelor, pentru că ea este, în același timp, maică și fecioară. Ea este și ocrotitoarea familiei, a soților, a copiilor, a tinerilor băieți și fete, a monahilor și monahiilor, pentru că ea are pentru toți oamenii inimă de mamă milostivă și smerită. Poporul dreptcredincios se roagă Maicii Domnului deoarece ea, ca Mamă rugătoare către Fiul ei, înțelege mai bine necazurile și nevoile noastre, ale tuturor. Ea este și icoana vie a Bisericii lui Hristos în stare de rugăciune. Fecioara Maria poartă pe Pruncul Iisus în ea, apoi pe brațele ei și Îl arată lumii. Predica ei scurtă și concentrată este rezumată în cuvintele ei adresate celor prezenți la Nunta din Cana Galileii: ‘Faceți orice vă va spune‘ (Ioan 2, 5). Acesta este cuvântul ei și către noi, cei de astăzi, să împlinim poruncile iubirii de Dumnezeu și de oameni, lăsate nouă de Fiul ei, de Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Așadar, să ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Maicii Domnului și tuturor sfinților să ocrotească familia, să ocrotească și să înmulțească iubirea soților întreolaltă, iubirea copiilor față de părinți și a părinților față de copii, ca toți să simtă că Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos este o binecuvântare pentru întreg neamul omenesc și că în familia credincioasă se pregătește mântuirea omului. De aceea, familia a fost numită ‘biserica de acasă’. Iar Biserica lui Hristos a ridicat Cununia la rang de Sfântă Taină, întrucât a văzut în taina Întrupării Mântuitorului Iisus Hristos binecuvântarea lui Dumnezeu pentru familie și pentru întreaga umanitate. 

Peste câteva zile pășim în anul 2011, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca fiind ‘Anul omagial al Sfântului Botez și al Sfintei Cununii‘, cu dorința de intensificare a ajutorării familiei conjugale și a trăirii vieții Bisericii ca viață a marii familii duhovnicești a lui Dumnezeu, în care simțim iubirea lui Dumnezeu Tatăl, harul lui Dumnezeu Fiul și mângâierea sau bucuria pe care ne-o aduce Dumnezeu Duhul Sfânt, spre slava Preasfintei Treimi și mântuirea noastră. Amin!