La fiecare început de an, oamenii îşi amintesc de cele făcute anterior şi încearcă să schițeze proiecte pentru anul care vine. Instituţiile fac asta obligatoriu, însă oamenii, la ei acasă, au tendinţa să repete aceste gesturi, unele dintre ele atât de vechi, că nici nu se ştie când au apărut. Vă supun atenţiei în continuare două modalităţi de a privi duhovniceşte urările de la începutul anului.
Spre exemplu, în secolul al IV-lea, când Sfântul Ioan Gură de Aur predica în Antiohia, exista deja obiceiul de a încerca să întâmpini calendele, adică noul an, în bunăstare, pentru ca apoi tot anul să fie la fel. În cuvântul pe care l-a rostit cu ocazia unui început de an, Sfântul Ioan spunea: „Fericit va fi pentru tine anul în toate nu atunci când petreci în beţii prima lui zi, ci atunci când în prima şi în toate celelalte zile faci cele plăcute lui Dumnezeu. Ziua este rea sau bună nu prin firea ei, pentru că zilele nu se deosebesc, ci ele sunt după cum e sârguinţa sau nepăsarea noastră. Dacă ai făcut un bine, atunci ziua este bună pentru tine, însă dacă ai păcătuit, atunci ziua este rea şi nedespărţită de pedeapsă. Dacă vei gândi aşa şi vei face zilnic milostenie, atunci întregul an va fi pentru tine fericit [...] Bucuria nu este din beţie, ci din rugăciune; nu din vin, ci din cuvânt de învăţătură. Nimic nu te face mai liniştit şi bucuros ca regula înţelepciunii: să nu te agăţi de prezent, ci să priveşti spre viitor, să nu consideri nimic din ceea ce este omenesc ca fiind nesfârşit, nici bogăţia, nici puterea, nici cinstea şi nici protecţia cuiva. Dacă înveţi să gândeşti aşa, atunci nu vei fi ros de invidie când vezi un bogat şi tu eşti sărac. Astfel, tot timpul vei fi în stare de prăznuire. Creştinului îi este firesc să prăznuiască nu în anumite luni, în prima zi a vreunei luni sau în zilele de duminică, ci întreaga viaţă să o petreacă în prăznuire cuviincioasă”.
Cu 1.500 de ani mai târziu, Sfântul Teofan Zăvorâtul avea să scrie despre Anul Nou următoarele: „«Să aveţi un An Nou fericit!» - aşa ne salutăm noi. Dar se întreabă cineva în ce fel acest an este unul nou? Şi de unde putem vedea în el ceva nou? Prin ce se deosebeşte ziua de astăzi de cea de ieri sau de ultima zi a anului ce a trecut? Oare în viitor nu va fi aceeaşi rânduială de zile şi nopţi, de luni şi anotimpuri, cum era şi înainte? Oare lucrurile se vor desfăşura altfel ca până acum? Şi atunci înseamnă că nu există nici un sens în salutul nostru? Nu poate fi una ca asta! Acest obicei străvechi şi general să nu aibă nici un sens şi încă un sens adânc... Aşa cum noi nu punem la îndoială sinceritatea bunelor doriri, tot aşa nu le putem suspecta pe acestea ca fiind prea multe şi fără sens. Trebuie să fie, totuşi, ceva cu adevărat nou în care, cu toate cele care nu se schimbă, crede sufletul nostru şi pe care îl caută cu ardoare şi îl doreşte. Acel ceva este salutat de oameni în toate care par a fi noi. Dar despre ce este vorba? Va fi un cer nou şi un pământ nou - ne spune Domnul, şi noi asta aşteptăm, ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea. (2 Petru, 3, 13) Iată prima noutate adevărată! Aceasta se va descoperi în toată slava ei după sfârşitul lumii, dar pregătirea ei a fost începută încă din primele zile ale facerii cerului şi pământului şi de atunci se face nevăzut pentru ochiul trupesc, dar văzut pentru cel duhovnicesc”.
sursa: https://ziarullumina.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!