BOALA MORTALĂ A FARISEISMULUI ȘI SIMPTOMELE EI MAI GRAVE: smintirea prefăcută, osândirea, râvna vicleană

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

“Domnul a rostit în Sfânta Sa Evanghelie multe porunci care sădesc în om gânduri şi simţăminte cu desăvârşire potrivnice fariseismului pierzător de suflet şi urâtor de oameni. Prin aceste porunci sunt nimicite însesi temeiurile pe care se întemeiaza si se zideste fariseismul. Paziti-va, a spus Domnul, îndeobste de aluatul fariseilor (Mt. 16, 6). Unul dintre Evanghelisti lamureste ca prin spusa aluatul fariseilor Domnul a numit învatatura fariseilor (Mt. 16, 12), iar alt Evanghelist întelege prin acest cuvânt fatarnicia lor (Lc. 12, 1). Este unul si acelasi lucru: din purtarea fatarnica apare felul de a gândi si învatatura fariseica; pe de alta parte, învatatura si felul de a gândi fariseic educa un fatarnic, pentru care nici un pacat nu este cumplit, nici o virtute nu merita cinstire; el nadajduieste sa îsi ascunda orice pacat, sa-l dezvinovateasca, sa si-l îndreptateasca si sa înlocuiasca toate virtutile prin prefacatorie.

Domnul i-a deprins pe ucenicii Sai cu o purtare fara ocolisuri, nefatarnica, întemeiata pe întelepciune sfânta, nu îndreptatindu-se pe sine cu viclenie – purtarea din care trebuie sa lumineze virtutea curata si sa atraga prin cereasca sa frumusete privirile si inimile oamenilor.

Sfântul Ioan de Kronstadt - Gânduri ispititoare la rugăciune

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cui aduc oare suferinţă îndoiala, necredinţa, hula? Celui căruia i se adresează, adică celui pe care îl acuzi că se îndoieşte, că nu crede, că huleşte, sau celui care într-adevăr se îndoieşte, nu crede, huleşte? Fireşte, acestuia din urmă. Când face aceste învinuiri, el tremură de frică, deşi n-ar trebui să se teamă (Psalmul 13, 5), îl chinuie îndoiala, necredinţa, hula.

Ob­sesia agoniei sale spirituale rămâne neschimbată, ea îl domină, crede că îşi va putea face o părere mai bună despre sine, care să-i aducă linişte sufleteas­că. Dar nu va ajunge la linişte decât prin căinţă şi după ce va părăsi vechile, falsele idei legate de această deprindere, începând să gândească altfel, în spi­ritul adevărului şi al bunelor intenţii. De aceea, nu trebuie să ne îndoim sau să ne revoltăm şi cu atât mai puţin să cădem în descurajare şi deprimare atun­ci când ne rugăm sau în altă vreme, când ne vin gânduri de îndoială, necredinţă, hulă. Pentru că aceasta este o ispită diavolească.

Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos

Perioada Triodului în Biserica Ortodoxă

 

Începând cu Duminica vameşului şi a fariseului, calendarul ortodox consemnează intrarea în perioada premergătoare Paştilor. Numită după cartea în care sunt redate, pe larg, slujbele bisericeşti din acest răstimp, perioada Triodului se distinge prin specificul profund duhovnicesc şi de pocăinţă al conţinutului liturgic, toate pregătindu-ne pentru patimile Mântuitorului Hristos, dar mai ales pentru Învierea Sa. Această perioadă se poate asemăna cu un urcuş spiritual al fiecăruia dintre noi, un urcuş spre Înviere. Etimologic, cuvântul „triod“ provine din grecescul triodion , format din cuvintele „tria“ (), trei, şi „odi“ (), odă, adică cântare în trei ode/strofe.

Spiritualitatea ortodoxă ne cheamă să trăim bucurii felurite de la o sărbătoare la alta, de la un timp liturgic la altul, bucurii care dau varietate şi strălucire vieţii creştinului şi care, totodată, sunt chemări spre un urcuş spiritual din ce în ce mai înalt. Anul bisericesc, care începe la 1 septembrie, se împarte în trei mari perioade cu dată de început variabilă, în funcţie de data Sfintelor Paşti: perioada Triodului - care începe cu trei săptămâni înainte de Postul Mare, durează până în Sâmbăta Paştilor, având 10 săptămâni; perioada Penticostarului - care începe din Duminica Învierii şi durează până la Duminica tuturor Sfinţilor (prima după Pogorârea Sfântului Duh) - şi perioada Octoihului - cea mai lungă perioadă a anului bisericesc, ea începând odată cu Postul Sfinţilor Apostoli şi ţinând până la începutul Triodului din următorul an.

Despre smerenie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

M-a întrebat un bătrân odată: "Părinte Paisie, dar ce-i aceea mândrie, părinte, cum vine?" (El umbla iarna cu capul gol si descult, prin zăpadă.) "Frate Gheorghe, mândria este atunci când ai să socotesti că tu esti ceva mai mult decât altul, că esti mai bun, mai frumos ca altul..." "Săracu' de mine, părinte Paisie, eu să am ceva bun? Dar ce am eu bun?" A stat opt ani cu mine... Părintele Ghenadie Avătămănitei. Nu vedea nici el, săracul, ca si mine...
Iaca, asta e mândria: când te socotesti că stii mai mult decât altul, că poti ceva mai bine decât altul. Asta e mândria. Si e foarte periculoasă, că nu-i place lui Dumnezeu mândria asta. Că dacă socotesti că stii mai mult, că poti mai mult, că faci mai mult, să nu pătesti ca acela care socotea că face, că drege, că posteste, iar cel de lângă usă plângea si îsi bătea pieptul că nu are nimic bun. Si a câstigat mai mult decât acela care socotea că are ceva de la el însusi - Vamesul si Fariseul...

24 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

  [ II Petru. l, 1-10; Marcu. 13, 1-8 ]

Înşirând virtuţile pentru care se cuvine să avem toată silinţa după primirea puterilor harice, Apostolul grăieşte şi ne îndeamnă: „Dacă aceste lucruri sunt în voi şi tot sporesc, ele nu vă vor lăsa nici trândavi, nici fără roade în cunoaşterea Domnului nostru Iisus Hristos" (II Petru. l, 8). ....Aceste virtuţi trebuie lucrate nu doar o dată, ci trebuie să facem în aşa fel ca ele să rămână pururea în noi, să fie înrădăcinate în noi şi astfel fiind, să nu rămână la aceeaşi treaptă, ci să sporească din ce în ce mai mult, crescând în putere şi rodnicie. Doar astfel, vrea să spună Apostolul, nu vei rămâne trândav şi neroditor „în cunoştinţa Domnului nostru Iisus Hristos". Intră întru cunoştinţa Domnului cel care crede în El şi îl mărturiseşte. ,

Zici că ai credinţă? Ia seama să nu faci această credinţă deşartă şi neroditoare.

Lecţia discreţiei - predică la Duminica Vamesului si Fariseului

  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

„Strălucit-a harul Tău, Doamne, strălucit-a lumina sufletelor noastre. Iată vremea bineprimită, iată vremea pocăinţei! Să lepădăm lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu hainele luminii, ca, trecând noianul cel mare al Postului, să ajungem la Învierea cea de-a III-a zi a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel care mântuieşte sufletele noastre.”

Iubiţi credincioşi,

iată-ne în cea de-a 33-a Duminică după Rusalii, numită şi „a vameşului şi fariseului”, dar care, din punct de vedere duhovnicesc, marchează începutul Triodului, al acelei perioade din viaţa bisericească şi din cultul liturgic al Bisericii, care este legată indi-solubil de momentul cel mare al Învierii. Este vremea plângerii dinainte de plângere, este vremea care vesteşte Învierea lui Hristos, prin pocăinţă şi participarea noastră împreună, laolaltă, ca Biserică a lui Iisus Hristos, la Patimile şi Moartea Mântuitorului, pentru a putea vedea cu adevărat şi Învierea Lui.

23 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 [ I Petru 4,12 - 5, 5; Marcu. 12, 38-44 ]. 

Văduva a aruncat în vistieria Templului doi bănuţi, iar Domnul a zis că ea a pus mai mult decât toţi, chiar dacă ceilalţi aruncau bani cu nemiluita. Deci, ce a dat preţ bănuţilor ei? Starea sufletească cu care şi-a adus ea prinosul.

 Vezi ce deosebire e între fapta bună lipsită de suflet, făcută pentru că „aşa e obiceiul" şi fapta bună în care omul pune suflet şi inimă? 

Nu felul în care se arată pe dinafară îi dă unei fapte preţ, ci starea sufletească a făptuitorului. Aşa se întâmplă că o faptă minunată în toate privinţele poate să nu aibă nici un preţ înaintea lui Dumnezeu, iar alta, neînsemnată la arătare, să afle la El înaltă preţuire. 

22 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 Noi, păcătoșii, trebuie să avem întotdeauna în minte pomenirea morții, și să se învețe mintea cu ea ca, având frică de ceasul neașteptat al morții, să ne înfrânăm de la faptele cu care II mâniem pe Dumnezeu și să fim întotdeauna pregătiți pentru plecarea din aceasta viață. Sfântul Ioan Scărarul spune că pomenirea morții îi este necesară omului precum îi este necesară pâinea, și așa cum fără pâine nu poate trăi, așa nici fără amintirea morții nu își poate îndrepta viata sa. Fără pâine omul slăbește trupește, iar fără pomenirea morții slăbește duhovnicește. Pâinea întărește inima omului, iar amintirea morții întărește virtutea omului. Cine are pâine, acela nu moare de foame, iar cine are întotdeauna amintirea morții, acela nu își va omorî sufletul cu moartea păcatului, nu va face păcate de moarte. […]

            Astfel, pe unii moartea îi lovește pe neașteptate înainte de bătrânețe și îi răpește nepregătiți, iar pe alții, chiar și ajunși la bătrânețe, îi găsește tot nepregătiți și îi ia și îi arunca în focul gheenei! O, dacă fiecare creștin ar ține totdeauna minte aceste cuvinte ale dreptului Isaac: "Nu știu ziua morții mele!" Dacă fiecare dintre noi s-ar teme de moartea neașteptată și s-ar pregăti prin pocăință adevărată pentru plecarea din această viață, atunci moartea păcătoșilor nu ar mai fi atât de cruntă și sufletele creștinilor nu ar mai umple iadul! Dar vai de nepăsarea noastră!

21 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Adevarata pocăință constă nu numai în a-ți mărturisi sincer păcatele tale părintelui duhovnic, ci și în a nu te mai întoarce la ele. Și nu numai să nu te întorci la păcate, dar să și plângi cu inima zdrobită pentru acelea pe care le-ai făcut înainte; și nu numai să plângi pentru ele, dar să le și îndrepți prin nevoințele pocăinței, nevoințe care nu numai ca ar fi pe măsura păcatelor făcute de noi, dar le-ar și întrece pe acestea. Deșartă este pocăința celui care vrea ca printr-o înfrânare de scurtă vreme de la mâncare și printr-un post de o zi să acopere îmbuibarea și beția lui repetată! Nefolositoare este și pocăința aceluia care crede că printr-o omorâre de scurtă durată a trupului își poate curăța păcatele grele, de moarte, săvârșite timp de mulți ani! Nedreaptă este și pocăința celui care nădajduiește că prin câteva suspine și câteva bătăi ân piept să îndrepte multele lui nedreptăți! Îndoielnică este iertarea păcatelor celui care gândește că prin lacrimi puține, fără ostenelile și nevoințele specifice adevăratei pocăințe, își poate spăla multele lui fărădelegi și necurății, și astfel să se izbăvească de chinurile veșnice!

20 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

   

Păcătoșii nu renunță la fărădelegile lor și nu vor să dobândească virtuți pentru că nu se tem de Dumnezeu. Cine nu se teme de Dumnezeu, acela este gata să facă orice rău: lui nu īi este teamă să omoare un om, socotește chiar că aceasta este o fapta de vitejie; a fura, a jefui pe cineva, pentru el este o faptă profitabilă. Ticăloasele păcate trupești, el nu le recunoaște ca fiind păcate, socotindu-le necesități ale firii. Viclenia el o consideră īnțelepciune; fiecare păcat este gata să īl socotească virtute, faptă firească, și se laudă chiar cu necuviința: "Că se laudă păcătosul cu poftele sufletului lui" (Ps. 9, 23); lucrul de care ar trebui să se rusineze, cu acela se mângāie; fapta pentru care ar trebui să plângă, de aceea se bucură; cele de la care ar trebui să dea īnapoi și să fugă cât îl țin puterile, pe acelea le dorește și le caută cu sârguință. […]

19 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

 Ah, cât de multe sfaturi și îndemnuri la virtuti avem în scrierile Proorocilor, Apostolilor și ale Sfintilor Părinti si cât de des auzim povețele învățătorilor duhovnicești. Insă cât de puțini sunt cei care le ascultă, cât de puțini sunt cei care se mântuiesc! Iar la rău nu ne trebuie mulți învățători: un singur diavol șoptește și păcătosul este gata să îl asculte! Dar însăși firea noastra cea iubitoare de păcat îl îndeamnă pe fiecare la păcat, iar prietenia cu cei păcătoși ce rele nu-l învață? Și deseori se întâmplă ca, un om să devină pentru altul un diavol, ce îl învață tot răul. Iar cine ajunge să se obișnuiască cu păcatul și cine se înrudește cu el, acela nu se mai teme de Dumnezeu și nu îi este frică să săvârșească fapte potrivnice lui Dumnezeu. Să ne păzim să nu ne obișnuim cu păcatele și să ne ridicăm cât se poate de repede din căderea în păcat. Căci dacă cineva cade o dată în vreun păcat de moarte și nu se ridică imediat prin pocăință, acela va cădea ușor în păcat și a doua si a treia oară și, repetându-l, va îndrăzni să facă și alte păcate mai grele. Așadar, este de ajuns să păcătuiești prima dată: cine a păcătuit o dată, acela nu se mai teme să repete păcatul... Iar pricina acestei îndrăzneli la păcate este faptul că la prima lui cădere omul nu s-a grăbit să se ridice, prin pocăință. […]

 Dar pentru că păcătosul nu se grăbește să facă pocăință, păcatele se repetă și i se întâmplă după cuvântul înțeleptului Solomon: “Când vine cel nelegiuit, vine si defăimarea și o dată cu rușinea și batjocura” (Pilde 18,3), ceea ce înseamnă: atunci când păcatul îi intră în obicei, lui nu îi pasă de mântuirea lui, nu se mai teme de Dumnezeu. El se aseamana atunci cu omul care s-a prăbușit din înalțime în prăpastie; nu mai are de ce să se țină, cade în adânc și se sfarâmă. Iată, așa și păcătosul care cade din viața plăcută lui Dumnezeu, dacă nu se sprijină imediat prin pocăință, începe să cadă din păcat în păcat: si îi va fi foarte greu, deși este cu putință să se ferească de păcat, pentru că îl atrage spre pacat deprinderea păcătoasă, care la el s-a transformat în ceva natural și face parte din firea lui; asadar, nu te lenevi să faci pocăință pentru păcatul tău, omule căzut! Nu te lenevi căci altfel vei cădea în prăpastia răului și vei pieri. […]

Sfântul Dimitrie al Rostovului – Viata si Omiliile, editura Bunavestire, Galati, 2003

18 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Orice Isaac are doi fii: aceştia sunt legea duhului şi cugetul trupesc

Potrivit literei, e limpede că Dumnezeu, Cel ce cunoaşte toate lucrurile mai înainte de a fi ele, a cunoscut ce fel avea să fie fiecare dintre cei doi după alegere, şi fiindcă ştia, pe unul l-a urât, iar pe celălalt l-a iubit.

Pentru care pricină Scriptura spune că Isav a fost urât de Dumnezeu chiar mai înainte de a se naşte, iar Iacov, dimpotrivă, a fost iubit de El?

Potrivit literei, e limpede că Dumnezeu, Cel ce cunoaşte toate lucrurile mai înainte de a fi ele, a cunoscut ce fel avea să fie fiecare dintre cei doi după alegere, şi fiindcă ştia, pe unul l-a urât, iar pe celălalt l-a iubit. Iar dacă cineva cercetează textul potrivit anagogiei, va fi urâtă de Dumnezeu orice minte care, asemenea lui Isav, este păroasă (îngroşată) din pricina materiei lumeşti şi asprită de cugetele neîngăduite.

Insistența trezvitoare a femeii cananeence

Potrivit Sfântului Apostol Petru, Dumnezeu nu este părtinitor, ci în orice neam, cel ce se teme de El şi face dreptate, se nevoiește pentru viața virtuoasă, este primit de El[1]. Cu toate acestea, atunci când femeia cananeancă, cea care „a ieșit” din hotarele cetăților păgâne Tir și Sidon, în scopul de a-L întâlni pe Domnul, Care se apropiase de acea regiune, a vrut să vorbească cu El, Acela nu a arătat nici măcar intenție de a-i adresa vreun cuvânt. A evitat dialogul cu acea femeie.

            Potrivit cu textul evanghelic, de îndată ce femeia cananeancă s-a apropiat de cei care-l însoțeau pe Domnul, a început să strige cu putere ca s-o audă și să ia aminte la ea: Miluiește-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea rău se îndrăcește. Domnul însă nu i-a răspuns nici un cuvânt. Nu i-a dat nici o importanță. Mai mult încă, atunci când Ucenicii Săi, deranjați de strigătele cananeencii, L-au rugat, spunându-I „Slobozește-o, că strigă în urma noastră!”, Domnul „a dezmințit” cuvântul lui Petru, care spune că Dumnezeu nu este părtinitor și nu face deosebire între neamuri și Israil, și le-a spus Ucenicilor Săi: „Nu sunt trimis decât numai la oile cele pierdute ale casei lui Israil”.

17 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Oameni adăpaţi cu lapte duhovnicesc

Dar cu multă suferinţă trăim acea dureroasă manifestare în viaţa Bisericii, că cei ce se află pe o treaptă mai joasă a înţelegerii nu pot înţelege nici gândurile, nici rugăciunile, nici puterile, nici contemplările, nici dragostea, pe care le posedă cei ce sunt mai în stare de a primi Descoperirea ce purcede de sus.

Domnul, câtă vreme a fost cu noi pe pământ, vorbea cu poporul într-o limbă simplă, plină de chipuri luate din viaţa de zi cu zi, pentru ca şi cei mai simpli să Îl poată înţelege. Astfel, explica apostolilor: „Vouă este dată a cunoaşte tainele împărăţiei lui Dumnezeu, dară celolalţi în pilde”. Dar cu multă suferinţă trăim acea dureroasă manifestare în viaţa Bisericii, că cei ce se află pe o treaptă mai joasă a înţelegerii nu pot înţelege nici gândurile, nici rugăciunile, nici puterile, nici contemplările, nici dragostea, pe care le posedă cei ce sunt mai în stare de a primi Descoperirea ce purcede de sus.

16 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Pe prunc nu-l desfată nici împodobirea veșmintelor, nici goliciunea nu poate să-l rușineze pe el. Sărăcia și bogăția le are ca pe nimic, iar păcate sau fapte de rușine nici nu știe să facă, aurul și argintul și pietrele prețioase și orice altceva le socotește de asemenea ca fiind printre cele mai de necinste și nici nu deosebește prietenul de dușman, și nici pe cel ce-l lovește sau ocărăște nu-l socotește mai mic decât cel ce-l laudă.

Dar tu, auzind că dacă nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în Împărăția Cerurilor gândește-te de la tine însuți ce înseamnă cele spuse și vedeți cum atunci când eram prunci, eram vrednici de Împărăție. Căci nu era în noi atunci urmă de slavă deșartă, nici roi de patimi pierzătoare nu ne rănea.

15 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Patimile și moartea Domnului i-au izbit până într-atât pe Sfinții Apostoli, că ochii minții lor s-au întunecat și ei au început să nu-L mai vadă pe Domnul ca atare. Se spune că orice suflet aflat pe drumul spre desăvârșire trece printr-o întunecare asemănătoare.

Înainte de Patimi, Domnul grăieşte către ucenicii Săi: „Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea”. Patimile şi moartea Domnului i-au izbit până într-atât pe Sfinţii Apostoli, că ochii minţii lor s-au întunecat, şi ei au început să nu-L mai vadă pe Domnul ca atare; lumina lor s-a ascuns, şi ei stăteau într-un întuneric amar şi chinuitor. Acest tâlc l-a dat cuvintelor Sale Domnul Însuşi: „Voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura; voi vă veţi tângui, dar tânguirea voastră se va preface în bucurie”.

14 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 Arhetipul spiritual al căsniciei este relația dintre Hristos și Biserică. „Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos și în Biserică”. Bărbatul devine cap al soției și al familiei nu în virtutea puterii sale fizice sau intelectuale, ci prin faptul că se smerește, se jertfește și este gata să-și dea viața pentru soția sa, pentru familia sa, precum Hristos pentru Biserică. 

Printre lecturile biblice ce sunt inserate în rânduiala slujbei Tainei Cununiei, se rostește și Apostolul luat din Epistola către Efeseni capitolul 5, versetele de la 20 la 33, a Sfântului Apostol Pavel. Textul începe cu îndemnul la mulțumire permanentă pentru toate câte a făcut Hristos pentru noi și îndemnul fiecăruia de „a se supune unul altuia, întru frica lui Dumnezeu”. 

13 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

Cele șapte duhuri care stau înaintea lui Dumnezeu poartă numele Dumnezeului Celui viu: Mihail, Gavriil, Rafail, Varahil, Gudiil, Salateil și Uriil.

„A venit unul dintre cele șapte duhuri care stau înaintea lui Dumnezeu”. Aceștia poartă numele Dumnezeului Celui viu: Mihail, Gavriil, Rafail, Varahil, Gudiil, Salateil și Uriil. Toți au terminația „il”. Știți ce înseamnă? Înseamnă Dumnezeu! Știți care este adevăratul nume al Arhanghelului Mihail? „Miha” înseamnă putere și „il”, Dumnezeu, El se tălmăcește „puterea lui Dumnezeu”.

Adevăratul lui nume l-a spus Sfântul Dionisie Areopagitul, „pasărea cerului”. Iar Gavriil, „Gav” înseamnă, bărbat, „ri” înseamnă tare, și „il”, Dumnezeu. Adevăratul nume al lui Gavriil se tâlcuește „bărbat tare, bărbat Dumnezeu”. Toți au nume dumnezeiești: Rafail, înseamnă „povățuitor dumnezeiesc”; Varahil, „îndreptător dumnezeiesc”; Gudiil este îngerul pocăinței lui Dumnezeu, al purtării de grijă; au miliarde de îngeri sub comanda lor. Salateil, „slujitorul cel mai înalt dumnezeiesc”, care duce rugăciunile tuturor oamenilor la Dumnezeu; iar Uriil se tâlcuește „foc și lumină dumnezeiască”.

(Arhimandritul Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a II-a, volumul III, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, p. 62) 

12 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 Atunci când auzim citite rugăciunile din cadrul Tainei Cununiei, ne punem frecvent întrebarea: De ce rugăciunile slujbei încununării menționează atât de multe personalități din istoria biblică? Răspunsul este simplu: căsătoria implică credincioșie, iar personalitățile biblice și episoadele enumerate în rugăciuni afirmă îndeosebi adevărul că Dumnezeu rămâne credincios poporului Său, în ciuda tuturor vicisitudinilor istoriei și în ciuda păcatelor oamenilor, atât timp cât omul are credință în Dumnezeu.

Prima rugăciune a slujbei încununării Îi cere lui Dumnezeu să-i așeze pe mire și pe mireasă în compania cuplurilor drepților din Vechiul Testament (Avraam și Sarra, Isaac și Rebeca, Iacov și Rahela, Iosif și Asineta, Zaharia și Elisabeta, Ioachim și Ana), înaintași ai lui Hristos, și să reverse asupra lor aceeași binecuvântare cu care i-a încununat pe aceia. Astfel, toți fiii cuplurilor creștine sunt chemați să devină „mădulare ale lui Hristos”, membri ai Trupului Său; să se înscrie pe aceeași linie de binecuvântări și binefaceri, pe care drepții Vechiului și ai Noului Testament le-au primit datorită fidelității lor față de Dumnezeu. Fiecare dintre ei, în modul său personal, este chemat să trăiască prezența lui Dumnezeu și să-L descopere pe El lumii. Astfel, Dumnezeu continuă să lucreze prin fertilitatea umană creativă. Templul Trupului Său este încă în construcție, căci nașterea de prunci este o participare la Taina lui Hristos.

11 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

În structura Evangheliei după Ioan, minunea din Cana constituie începutul „semnelor” mesianice ale lui Iisus şi a arătării „slavei” Lui, iar prefacerea apei în vin se leagă de noul început pe care îl face Mesia, înlocuind vechiul cult (care era corelat cu apa curăţirilor şi a jertfelor) şi instituind noul cult cu vinul dumnezeieştii Împărtaşanii.

Printre lecturile biblice ce sunt introduse în rânduiala Tainei Cununiei, remarcăm prezența indisolubilă a Sfintei Evanghelii, text luat din Evanghelia după Ioan capitolul 2, versetele de la 1 la 12, ce face trimitere la istorisirea prezenței Mântuitorului Iisus Hristos la nunta din Cana Galileii, împreună cu Maica Sa și cu ucenicii.

Prin această participare Mântuitorul binecuvinteză însoțirea bărbatului cu femeia, dar și o spiritualizează și-i oferă un nou statut, așa cum la nuntă oferă „vinul cel bun”.