"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Biserica noastră în haină de sărbătoare

vineri, 16 februarie 2024

16 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Pe prunc nu-l desfată nici împodobirea veșmintelor, nici goliciunea nu poate să-l rușineze pe el. Sărăcia și bogăția le are ca pe nimic, iar păcate sau fapte de rușine nici nu știe să facă, aurul și argintul și pietrele prețioase și orice altceva le socotește de asemenea ca fiind printre cele mai de necinste și nici nu deosebește prietenul de dușman, și nici pe cel ce-l lovește sau ocărăște nu-l socotește mai mic decât cel ce-l laudă.

Dar tu, auzind că dacă nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în Împărăția Cerurilor gândește-te de la tine însuți ce înseamnă cele spuse și vedeți cum atunci când eram prunci, eram vrednici de Împărăție. Căci nu era în noi atunci urmă de slavă deșartă, nici roi de patimi pierzătoare nu ne rănea.

Căci pe prunc nu-l desfată nici împodobirea veșmintelor, nici goliciunea nu poate să-l rușineze pe el. Sărăcia și bogăția le are ca pe nimic, iar păcate sau fapte de rușine nici nu știe să facă, aurul și argintul și pietrele prețioase și orice altceva le socotește de asemenea ca fiind printre cele mai de necinste și nici nu deosebește prietenul de dușman, și nici pe cel ce-l lovește sau ocărăște nu-l socotește mai mic decât cel ce-l laudă. Și nu știe pruncul a se întrista sau a se bucura de vreun câștig sau vreo pagubă, desfătarea vieții și slava ei le socotește ca nimic, plânge și numai pe maica lui o caută și numai către ea își ridică ochii și neîncetat vrea să sugă la sânul ei.

Acesta este, cred, scopul cuvântului stăpânesc și așa se tâlcuiește dacă nu vă veți întoarce și nu veți fi ca pruncii[1] și nu veți disprețui toate cele pământești și nu veți urî din tot sufletul orice păcat și nu veți plânge la Dumnezeu, cum plânge pruncul după maica lui, nu veți intra în Împărăția Cerurilor[2].

(Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Scrieri V, traducere de Laura Enache, Editura Doxologia, Iași, 2016, pp. 198-199)

[1] Matei 18, 3.
[2] Matei 18, 3. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!