[ I Petru 4,12 - 5, 5; Marcu. 12, 38-44 ].
Văduva a aruncat în vistieria
Templului doi bănuţi, iar Domnul a zis că ea a pus mai mult decât toţi,
chiar dacă ceilalţi aruncau bani cu nemiluita. Deci, ce a dat preţ bănuţilor
ei? Starea sufletească cu care şi-a adus ea prinosul.
Vezi ce deosebire e
între fapta bună lipsită de suflet, făcută pentru că „aşa e obiceiul" şi fapta
bună în care omul pune suflet şi inimă?
Nu felul în care se arată pe
dinafară îi dă unei fapte preţ, ci starea sufletească a făptuitorului. Aşa se
întâmplă că o faptă minunată în toate privinţele poate să nu aibă nici un
preţ înaintea lui Dumnezeu, iar alta, neînsemnată la arătare, să afle la El
înaltă preţuire.
Ce reiese de aici, poate vedea oricine. Totuşi, să nu cugete
nimeni că poate lepăda cele din afară, mărginindu-se doar la cele
lăuntrice.
Acea văduvă n-ar fi fost lăudată dacă şi-ar fi zis: „Aş vrea şi eu
să dau, dar ce să fac? N-am decât doi bănuţi. Dacă îi dau, rămân fără o
leţcaie". Însă ea, precum a dorit, aşa a şi făcut, încredinţându-şi viaţa în
mâinile lui Dumnezeu. Şi dacă n-ar fi dat nimic, nimeni nu ar fi osândit-o:
nici oamenii, nici Dumnezeu; însă atunci nu ar fi dat dovadă de acea
întocmire sufletească ce a deosebit-o de ceilalţi şi a făcut-o slăvită în
întreaga lume creştină.
Sfântul Teofan Zăvorâtul / Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!