Patimile și moartea Domnului i-au izbit până într-atât pe Sfinții Apostoli, că ochii minții lor s-au întunecat și ei au început să nu-L mai vadă pe Domnul ca atare. Se spune că orice suflet aflat pe drumul spre desăvârșire trece printr-o întunecare asemănătoare.
Înainte de Patimi, Domnul grăieşte către ucenicii Săi: „Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea”. Patimile şi moartea Domnului i-au izbit până într-atât pe Sfinţii Apostoli, că ochii minţii lor s-au întunecat, şi ei au început să nu-L mai vadă pe Domnul ca atare; lumina lor s-a ascuns, şi ei stăteau într-un întuneric amar şi chinuitor. Acest tâlc l-a dat cuvintelor Sale Domnul Însuşi: „Voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura; voi vă veţi tângui, dar tânguirea voastră se va preface în bucurie”.
Se spune că orice suflet aflat pe drumul spre desăvârşire trece printr-o întunecare asemănătoare. Bezna îl învăluie din toate părţile şi nu ştie încotro să se îndrepte; dar vine Domnul şi tânguirea sa se preface în bucurie. Pare-se că acest lucru este neapărat trebuincios, aşa cum femeia trebuie neapărat să se chinuie mai înainte de a aduce om pe lume. Oare nu se poate trage de aici învăţătura că în cel care n-a trecut prin asta încă nu s-a născut adevăratul creştin?
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2011, pp. 48-49)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!