13 Decembrie - Lumina zilnică din Scripturi

 Iisus Mântuitorul ne dă o pace și o bucurie deplină, pentru că El dă ceea ce trebuie sufletului, iar ceea ce trebuie sufletului este, înainte de toate, scăparea si uşurarea lui de sub greutatea păcatului. Domnul Iisus ne dă o pace deplină, pentru că El ne-a împăcat cu Tatăl Ceresc. Dumnezeu a voit ‒ şi voieşte – să împace totul cu Sine prin Iisus Hristos, făcând pace cu noi prin Sângele Crucii Sale (Coloseni 1, 20). Aceasta este adevărata pace. Aici este izvorul păcii celei adevărate: împăcarea noastră cu Tatăl Ceresc, prin Jertfa cea Sfântă a Fiului Său.

12 Decembrie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Atât de mult respectă Dumnezeu libertatea omului, încât niciodată nu-l silește fizic spre binele la care îl cheamă neîncetat. De aceea, ne spun Sfinții Părinți că Dumnezeu face totul în afară de a constrânge libertatea de voință a omului și voiește ca binele pe care-l săvârșește omul, cu ajutorul Său, să fie și fapta lui personală și, dacă totuși omul va alege răul, să fie răspunzător în fața lui Dumnezeu, pentru că a avut posibilitatea de a nu-l face și totuși l-a făcut din voință proprie.

Pentru a-l ajuta să fie cu adevărat liber și să distingă binele de rău, Dumnezeu lasă omului și un îndreptar moral desăvârșit: „Iată eu astăzi ți-am pus înainte viața și moartea, binele și răul...” (Deuteronom 30, 15); „Ca martori înaintea voastră iau astăzi cerul și pământul; viață și moarte ți-am pus eu astăzi înainte, și binecuvântare și blestem. Alege viața ca să trăiești și tu și urmașii tăi” (Deuteronom 30, 19); „Pus-a înaintea ta foc și apă și, ori la care vei vrea, vei întinde mâna ta” (Isus Sirah 15, 16); „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Matei 16, 24).

11 Decembrie - Lumina zilnică din Scripturi

 „Tu să fii atent la tine însuţi!”. Un sfat important ce ar trebui să ne servească tuturor drept cuvânt de învăţătură. „Tu să fii atent la tine însuţi!“, adică fii atent la gândurile, sentimentele, dorinţele şi stările tale emoţionale. Fii atent la tot ce se petrece în sufletul tău, în inima ta. Nu îngădui inimii să devină o sursă a răului, întrucât Dumnezeu însuşi spune: „Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule“ (Mt. 15,19).

De unde provin gândurile rele ale inimii? Ele nu provin de la sine, ci din exterior. „Păzeşte-ţi inima şi cercetează gândurile care intră în ea; care este natura lor?“. Aceasta este porunca după care Sfinţii Părinţi au lucrat pentru a-şi curaţi inima de patimile păcătoase care ne-au fost lăsate. „Păzeşte-ţi inima”, adică fii vigilent, fii atent la tine, fii atent la tot ce se întâmplă în cele mai profunde colţuri ale sufletului şi ale inimii şi nu lăsa ceva necurat să pătrundă acolo. Inimile sunt întinate de urme vătămătoare pe care le primim din exterior, din lumea care ne înconjoară şi care, potrivit Sfântului Apostol Ioan, zac „sub puterea celui rău“ (I In 5,19).

(din: Arhiepiscopul Averchie Tausev, Nevointa pentru virtute. Asceza intr-o societate moderna secularizata, Editura Doxologia, 2016)

10 Decembrie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Creștinul se bucură când simte prezența lui Dumnezeu. Se bucură când e aproape de oa­meni. Se bucură din dragoste și pentru Dumne­zeul cel iubit, și pentru oamenii prezenți cei iubiți.

Bucuria în Dumnezeu nu este râsul, cântatul, dansatul, chefuitul, petrecerile, chiotele. Bucu­ria în Dumnezeu este o stare lăuntrică. „Este tresărirea sufletului”, spune Sfântul Vasile cel Mare (P.G. 31, 225 B). Bucuria în Dumnezeu este satisfacția interioară, dulceața sufletului, blân­dețea, liniștea, cucernicia și bucuria mulțumitoare și uitarea celor urâte și toate acestea la un loc. Este, după Sfântul Ioan Gură de Aur, „deplinătatea lucrurilor” (P.G. 56,97).

Această bucurie nu stă doar în manifestări exterioare. Nu pentru că nu ar putea avea și astfel de manifestări, precum zâmbetul, aerul de sărbătoare etc., dar nu stă numai în acestea. Poate exista și fără acestea, chiar dacă, după Sfânta Scriptură „inima veselă înseninează fața, care-i strălucește de bucurie” (Pilde 15, 13).

9 Decembrie - Lumina zilnică din Scripturi

 „Dragostea este plină de bunătate” – ne învață Sfântul Apostol Pavel (I Corinteni 13, 4). Nu putem vorbi de iubire fără să ne gândim la bunătatea față de semeni. Credincioșii care promovează bunătatea, se fac cunoscuți ca „slujitori ai lui Dumnezeu” (II Corinteni 6, 4). Credinciosul pătruns de bunătate oglindește în persoana și activitatea sa bunătatea lui Dumnezeu. Prin bunătatea îndreptată spre semenul nostru îl putem ajuta să iasă dintr-un impas, îi putem trezi încrederea în forțele proprii, putem salva de la pieire oameni stăpâniți de slăbiciuni.

Ce s-ar fi ales din Fiul risipitor dacă Tatăl nu l-ar fi primit cu bunătate? Ce s-ar fi întâmplat cu cel căzut între tâlhari dacă bunătatea Samarineanului nu l-ar fi luat sub ocrotirea sa? Ce s-ar fi ales de noi dacă bunătatea cea prea milostivă a lui Dumnezeu nu s-ar fi aplecat asupra noastră?

8 Decembrie - Lumina zilnică din Scripturi

[Col. 1, 12-18; Lc. 14, 16-24]

 „Mulţi chemaţi, puţini aleşi." Chemaţi sunt toţi creştinii, iar aleşi, aceia dintre creştini au atât credinţă, cât si viaţă creştinească, în primele timpuri ale creştinismului, la credinţă oamenii erau chemaţi prin propovăduire; noi suntem chemaţi prin însăşi naşterea noastră si prin creşterea primită între creştini. Şi slavă lui Dumnezeu! O jumătate din drum, adică intrarea în creştinism şi înrădăcinarea temeiurilor acestuia în inima noastră, ce are loc încă din copilărie, o străbatem fără nici o osteneală. Credinţa noastră, ne-am simţi îndemnaţi să credem, ar trebui să fie cu atât mai puternică, iar viaţa cu atât mai vrednică de chemare.

7 Decembrie - Lumina zilnică din Scripturi

[I Cor. 14, 20-25; Mt. 25, 1-13]

„Cele cinci fecioare înţelepte, rămânând treze şi stăruind în lucrul cel străin de firea lor (cea omenească), luând untdelemn în candelele inimilor lor, adică harul cel de sus al Duhului, au putut intra împreună cu Mirele în cămara cea cerească. Celelalte însă, fără de minte fiind şi rămânând la firea lor, n-au privegheat şi nu au sârguit să ia în candelele lor, cât erau încă în trup, untdelemnul bucuriei, ci au adormit oarecum, din nepăsare sau din părere de sine că ar fi fost drepte; drept aceea, nici nu au fost îngăduite în cămara împărăţiei, ca unele ce n-au putut să placă Mirelui Ceresc, înlănţuite fiind de lume şi de iubirea de cele pământeşti, n-au închinat Mirelui Ceresc toată dragostea şi credinţa lor, nici n-au adus cu sine untdelemn.

6 Decembrie - Lumina zilnică din Scripturi

[Efes. 4,17-25; Mc. 12,1-12]

În pilda despre vie este închipuită Biserica Vechiului Testament şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de ea. Biserica Noului Testament a moştenit-o pe aceasta, aşadar pilda aceasta poate fi înţeleasă şi cu privire la ea; şi întrucât orice creştin este biserică (templu) a Dumnezeului Celui Viu, poate fi înţeleasă şi cu privire la fiecare creştin. Nouă ne trebuie acest din urmă tâlc. Ce este aici via? Sufletul care a primit iertarea păcatelor, harul celei de-a doua naşteri, darul Sfântului Duh, ca zălog al moştenirii împărăţiei veşnice, Sfintele Taine, înger păzitor. Cine sunt lucrătorii? Cunoaşterea şi libertatea. Ei primesc aceste daruri şi făgăduiesc să le lucreze şi să scoată din ele roadă. Cine sunt lucrătorii cei ticăloşi?

Pilda vieţii Sf. Nicolae

 ÎPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Biserica, Mama noastră, se îngrijeşte în fiecare an să ne umple în chip minunat cu darurile Sfântului Duh prin intermediul praznicelor din cursul anului bisericesc. Prin Sfânta Liturghie sunt actualizate toate evenimentele vieţii Mântuitorului, putând participa în mod real, prin harul Sfântului Duh, la ele. Tot prin celebrare liturgică lăudăm, preaslăvim şi intrăm în comuniune cu toţi sfinţii, cu acei oameni care au urmat întru totul lui Hristos şi care au trăit viaţa Lui în trupurile lor muritoare. Prin Sfânta Liturghie înţelegem şi simţim sfinţenia, văzând în vieţile sfinţilor modul concret în care adevărul Evangheliei poate fi transpus în viaţa noastră de zi cu zi. Aceasta este pedagogia divină la care ne cheamă prăznuirea sfinţilor: nu doar laudă să le aducem prin cântări, ci să le imităm pilda vieţii lor, prin asceză, înfrânare şi păzirea poruncilor Evangheliei.

Sfântul Nicolae: Inima lui era o mare în care se revãrsau toate lacrimile pãmântului

 

Sfântul Ierarh Nicolae e unul dintre cei mai populari sfinţi ai Creştinismului. Nu e (atât de popular) nici Sf. Ioan Gură de Aur, a cărui Liturghie se săvârşeşte mereu. De ce? Ne-ar putea-o spune cele două calităţi ale marelui ierarh: dragostea de Iisus, dragostea de Adevăr.

Deci «mila şi adevărul», pe care le-a trăit ca ierarh, l-au făcut mare înaintea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a făcut mare înaintea oamenilor.

Edictul lui Constantin cel Mare l-a găsit pe Sfântul Nicolae în temniţă. Prin edictul lui Constantin de recunoaştere a Creştinismului ca religie de stat, la anul 313, Sf. Nicolae, împreună cu toţi creştinii de prin temniţele imperiului roman, sunt puşi în libertate.

Sfântul Nicolae și criza identității

În uriaşul palat al memoriei sale, Biserica poartă discret, bogat şi liniştit comorile nepieritoare ale istoriei milenare pe care a străbătut-o. Hristos mângâie şi desfată pe cei chemaţi la Cină Sa, aducând din vistieria trecutului miresmele cereşti ale celor care şi-au închinat pentru totdeauna viaţa Lui. Fără zgomot, „cu ajutorul Duhului Sfânt”, străbătând cărările timpului, Biserica înscrie în memoria sa pentru etrnitate, tot ce este sfânt, curat şi frumos.

Și Sf. Nicolae înfrumuseţează şi îmbogăţeşte acest univers prin viaţa sa minunată. El este unul dintre sfinţi cei mai cunoscuţi şi cu cea mai mare popularitate. El a devenit simbolul universal al dărniciei şi al bunătăţii, fără el chiar şi viaţa necredincioşilor ar fi mai săracă. La amintirea numelui său copiii surâd, iar bătrânii îşi descreţesc fruntea.

Predică la Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae (2) - Sfântul Serafim Sobolev

 

Căutat-au spre rugăciunea celor smeriţi şi nu au defăimat cererea lor” (Psalmul 101, 18). Iată cuvintele Dumnezeiescului Psalmist, care s-au împlinit minunat în viaţa Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, a cărui pomenire o săvârşim astăzi, iubiţilor întru Hristos fiii mei.

Domnul ascultă întotdeauna mijlocirea lui în rugăciune pentru noi şi niciodată nu o nesocoteşte, nici nu o dă la o parte. Şi cum ar putea fi altfel, când Însuşi Domnul i-a dăruit, ca unui ales deosebit al Său, această cutezanţă în rugăciune? În virtutea acestei cutezanţe, Sfânta noastră Biserică, mai mult decât pe alţi sfinţi, îl numeşte „plăcut şi făcător de minuni”. Prin aceste numiri, Sfânta Biserică mărturiseşte că Sfântul Nicolae are un har extraordinar prin cutezanţa rugăciunilor sale către Dumnezeu, ceea ce Biserica exprimă, de altfel numindu-1 primul nostru apărător, după Preacurata Fecioară Maria.

Ştim şi noi, iubiţii mei, cât de repede şi neabătut îşi manifestă făcătorul de minuni Sfânt Nicolae acest har al său, ca răspuns la rugăciunile credincioşilor adresate lui. De o mie şi jumătate de ani, acest har al Sfântului Ierarh Nicolae se descoperă fie ca osândire pentru fărădelegi, fie ca milostivire pentru vindecarea noastră de diferite boli, sau pentru izbăvirea de orice nenorociri şi năpaste. (...)

Mânia sfântă a ierarhului Nicolae – expresia iubirii sale mistuitoare pentru Hristos

Răspunde adevărului istoric apărarea curajoasă a credinţei ortodoxe de către sfânt în ambientul ostil şi păgân al vremii. Episodul apărării credinţei ortodoxe de către Nicolae în faţa tuturor ierarhilor adunaţi la Sinodul I Ecumenic este bine cunoscut. Mărturia lui Eustratie de Constantinopol în favoarea acestei afirmaţii este importantă. Criticul german Gustav Anrich acceptă aceste informaţii, găsind-o în Vita per Michelem. O informaţie interesantă aflăm la istoricul bizantin Teodor Lectorul, care a citat lista celor 318 părinţi participanţi la Sinodul I ecumenic de la Niceea pe Nicolae de Mira. Cu toate că unii cercetători cred că oraşul Mira era în secolul al IV-lea prea mic pentru a fi sediu episcopal, totuşi această mărturie este de o importanţă deosebită.

OCHII SFÂNTULUI NICOLAE

Mare grijă trebuie să avem noi, ca să nu păcătuim nici-odată şi să nu ne facem vinovaţi faţă de nimeni. Atunci putem privi liniştiţi în ochii tuturor oamenilor şi nu vom fi siliţi să ne ascundem cu ruşine sau cu frică niciodată, de nimeni. Nici de ochii oamenilor, nici de ochii Domnului, care ne văd în orice loc.

Ştiu asta din păţania mea cu ochii Sfântului Nicolae. Iată cum a fost:

După întâmplarea cu banii moşului, îmi era frică să intru în camera unde fusese cojocul din care i-am luat.

Odată, intrând cu bunica acolo, ea mi-a arătat sus pe perete icoana Sfântului Nicolae şi mi-a zis:

– Îl vezi tu pe Sfântul Nicolae? El te-a văzut când ai luat banii şi el te-a spus. Priveşte-l şi acum cum se uită la tine. Uită-te bine în ochii lui şi vezi.

“Cand iti va fi mai greu, sa-l chemi in ajutor pe Sfantul Nicolae!”

Dupa cuvantul mamei

Conducandu-si fiul pe front, mama i-a spus: “Kolea, cand iti va fi mai greu, sa-l chemi in ajutor pe Sfantul Nicolae Facatorul de Minuni, si el te va ajuta“.

In timpul unei lupte, fiul ei impreuna cu un prieten au cazut prizonieri. Ziua era calda, zapada se topea, in schimb noaptea, cand au hotarat sa evadeze, au degerat atat de tare, incat nu mai aveau puteri. Kolea si-a amintit cuvintele mamei si a inceput sa se roage Sfantului Nicolae Facatorul de minuni, cerandu-i ajutor.

5 Decembrie - Lumina zilnică din Scripturi

[Efes. 4,14-19; Mc. 11, 27-33]

Mântuitorul dovedeşte că e trimis din cer prin mărturia lui Ioan Botezătorul; arhiereii, cărturarii si bătrânii tac, fiindcă nu aveau ce să răspundă împotrivă, dar tot nu cred. Altă dată, a arătat acelaşi lucru prin faptele Sale; s-au gândit cum s-o întoarcă: „Cu domnul demonilor scoate pe demoni". Când această viclenie a fost răsturnată, au tăcut iarăşi, dar nici atunci nu au crezut. Aşa sunt întotdeauna necredincioşii: orice le-ai spune şi oricât de puternice dovezi le-ai aduce în sprijinul adevărului, nu pot răspunde nimic, dar tot nu cred. Ai zice că mintea lor e damblagită, dar cu privire la celelalte lucruri judecă sănătos. Numai când vine vorba de credinţă încep să se rătăcească în idei si în cuvinte.

4 Decembrie - Lumina zilnică din Scripturi

[Efes. 3, 18-21; Mc. 11, 23-26].

„Dacă nu veţi ierta celorlalţi greşelile săvârşite împotriva voastră, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşelile voastre", a grăit Domnul. Cine nu iartă celorlalţi? Dreptul sau, mai bine zis, cel care se socoteşte drept. Unuia ca acestuia nu-i rămâne altceva de făcut decât să judece şi să rostească doar osânde, cerând pedepse pentru vinovaţi. Dar cel care se simte păcătos are treabă cu faptele celorlalţi? Nu i se va răsuci oare limba de va osândi pe altul şi-i va cere ispăşire, atunci când conştiinţa îl mustră neîncetat si îl ameninţă cu dreapta judecată a lui Dumnezeu? Aşadar, nu e mai bine să păcătuim decât să facem pe drepţii?

3 Decembrie - Lumina zilnică din Scripturi

[Efes. 2,19; 3, 7; Mc. 11,11-23]

 Smochinul acoperit de frunze era arătos la vedere, dar nu s-a învrednicit de bunăvoinţa Domnului, fiindcă nu avea roade; iar roade nu avea fiindcă nu avea putere lăuntrică de rodire. Câţi asemenea smochini nu sunt în viaţa duhovnicească! La arătare totul e frumos, dar înăuntru, gol. Sunt oameni cumpăniţi, cinstiţi şi toate faptele creştineşti le împlinesc; dar duhul vieţii în Hristos Iisus nu-1 au; ca atare, nu au roade vii, iar ceea ce e în ei doar pare roadă, însă nu este. Dar în ce stă duhul vieţii în Hristos Iisus? La asta vom răspunde: o parte e de la Domnul, o parte e de la noi. De la Domnul este puterea de rodire în sine; al nostru este doar locaşul primitor al acestei puteri. Pentru acesta din urmă să te îngrijeşti mai mult. Rădăcina este simţirea că fără Domnul pieri, şi te prăpădeşti.

2 Decembrie - Lumina zilnică din Scripturi

[Efes. 1, 22; 2,3; Mc. 10,46-52]

 Orbul din Ierihon, aflând că Domnul trece pe acolo, şi-a ridicat glasul. Strigătul lui a ajuns la Domnul; nimic din cele ce-L înconjurau n-a putut opri acest strigăt, şi Domnul, chemându-1 pe orb la Sine, i-a dat înapoi vederea, în orice vreme şi în orice loc Domnul nu trece doar, ci este şi rămâne; El cârmuieşte întreaga lume. Judecând omeneşte, asta înseamnă că El are multe griji; pe deasupra, şi cetele îngereşti îl înconjoară cu slavosloviile lor. Dar dacă reuşeşti să-ţi înalţi glasul, asemenea orbului din Ierihon, nimic nu va putea împiedica strigătul tău să ajungă la Domnul; El va auzi şi va împlini cererea ta. împiedicarea nu o face Domnul; El e aproape şi are pregătit tot ce îţi trebuie; împiedicarea o faci tu. înalţă-ţi glasul până la măsura la care să-1 asculte Domnul şi vei primi îndată tot ce doreşti. Dar care e măsura aceasta? Credinţa, nădejdea, încredinţarea în voia lui Dumnezeu. Dar şi aceste măsuri îşi au măsurile lor. Care trebuie să fie aceste măsuri? întreabă pe cel care a cerut şi a primit ceea ce a cerut; el îţi va spune: „M-am rugat pentru cutare şi cutare lucru şi am primit; acum am nevoie de asta şi de cealaltă, mă rog şi nu primesc şi ştiu de ce: fiindcă nu pot să mă ridic la acea măsură a rugăciunii pe care am avut-o mai înainte". Reiese că această măsură nu poate fi nu poate fi aplicată mereu. Un singur lucru este limpede: că totul ţine de noi, nu de Domnul, îndată ce vei fi în stare să primeşti, vei primi neapărat.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an. Sfântul Teofan Zăvorâtul 

1 Decembrie - Lumina zilnică din Scripturi

”Şi de este cineva din voi lipsit de înţelepciune, să o ceară de la Dumnezeu, Cel ce dă tuturor fără deosebire şi fără înfruntare; şi i se va da.  Să ceară însă cu credinţă, fără să aibă nici o îndoială, pentru că cine se îndoieşte este asemenea valului mării, mişcat de vânt şi aruncat încoace şi încolo. ” ( Iacov 1:5 )

„Atunci când se foloseşte fără discernământ, adevă­rul poate face şi crimă. Unii acţionează în numele adevărului şi fac crime. Când cineva are sinceritate fără discernământ, poate face un rău îndoit, mai întâi în el însuşi şi apoi în ceilalţi, pentru că această since­ritate nu are milă. Cine vrea să fie cu adevărat sincer să înceapă să fie sincer mai întâi cu el însuşi, pentru că de aici începe sinceritatea duhovnicească“. 

 Odată am spus cuiva: “Ce eşti tu? Luptător al lui Hristos sau luptător al diavolului? Ştii că există şi lup­tători ai diavolului?”. Creştinul nu trebuie să fie fana­tic, ci să aibă dragoste faţă de toţi oamenii. Cel ce aruncă cuvinte fără discernământ face rău, chiar dacă ar avea dreptate”.

Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească,

Editura Evanghelismos, București, 2003.

Sursa: Cuvântul Ortodox