[Efes. 4,14-19; Mc. 11, 27-33]
Mântuitorul dovedeşte că e trimis
din cer prin mărturia lui Ioan Botezătorul; arhiereii, cărturarii si bătrânii
tac, fiindcă nu aveau ce să răspundă împotrivă, dar tot nu cred. Altă dată,
a arătat acelaşi lucru prin faptele Sale; s-au gândit cum s-o întoarcă: „Cu
domnul demonilor scoate pe demoni". Când această viclenie a fost
răsturnată, au tăcut iarăşi, dar nici atunci nu au crezut. Aşa sunt
întotdeauna necredincioşii: orice le-ai spune şi oricât de puternice dovezi
le-ai aduce în sprijinul adevărului, nu pot răspunde nimic, dar tot nu cred.
Ai zice că mintea lor e damblagită, dar cu privire la celelalte lucruri judecă
sănătos. Numai când vine vorba de credinţă încep să se rătăcească în idei
si în cuvinte. Se rătăcesc şi atunci când schimbă adevărurile credinţei date
de Dumnezeu cu vederile lor. îndoiala se preschimbă la ei într-un reazem
tare ca o stâncă. Ascultaţi-le toată teoria. Şi un copil va pricepe că e o
pânză de păianjen, însă ei nu văd asta. Neînţeleasă orbire! încăpăţânarea
necredincioşilor mai poate fi lămurită şi prin nedorinţa de a crede; însă de
unde poate să vină asta? Şi de ce ea capătă în această împrejurare
asemenea putere, că face un om inteligent să se agate cu bună ştiinţă de
un mod de gândire ilogic? Aici e vorba de întuneric - şi oare nu de la părintele
întunericului vine el?
Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an. Sfântul Teofan Zăvorâtul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!