Atât de mult respectă Dumnezeu libertatea omului, încât niciodată nu-l silește fizic spre binele la care îl cheamă neîncetat. De aceea, ne spun Sfinții Părinți că Dumnezeu face totul în afară de a constrânge libertatea de voință a omului și voiește ca binele pe care-l săvârșește omul, cu ajutorul Său, să fie și fapta lui personală și, dacă totuși omul va alege răul, să fie răspunzător în fața lui Dumnezeu, pentru că a avut posibilitatea de a nu-l face și totuși l-a făcut din voință proprie.
Pentru a-l ajuta să fie cu adevărat liber și să distingă binele de rău, Dumnezeu lasă omului și un îndreptar moral desăvârșit: „Iată eu astăzi ți-am pus înainte viața și moartea, binele și răul...” (Deuteronom 30, 15); „Ca martori înaintea voastră iau astăzi cerul și pământul; viață și moarte ți-am pus eu astăzi înainte, și binecuvântare și blestem. Alege viața ca să trăiești și tu și urmașii tăi” (Deuteronom 30, 19); „Pus-a înaintea ta foc și apă și, ori la care vei vrea, vei întinde mâna ta” (Isus Sirah 15, 16); „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Matei 16, 24).
„Voiești să te faci sănătos?” (Ioan 5, 6), întreabă Mântuitorul pe slăbănogul de la scăldătoarea Vitezda.
Deci, stă în puterea, în voința noastră liberă de a alege binele sau răul.
Firește, niciun om nu alege răul în locul binelui. Și totuși omul alege, de multe ori, răul pe care-l consideră a fi bine. Cum se explică aceasta ne-o arată Sfântul Apostol Pavel: „Căci nu fac binele pe care-l voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârșesc. Iar, dacă fac ceea ce nu voiesc eu, nu eu fac aceasta, ci păcatul care locuiește în mine” (Romani 7, 19-20).
Omul alege răul în locul binelui numai atunci când este robit, stăpânit de păcat: „Au nu știți că celui ce vă dați spre ascultare robi, sunteți robi aceluia căruia vă supuneți: fie ai păcatului spre moarte, fie ai ascultării spre dreptate?” (Romani 6, 16).
Libertarea înseamnă ieșirea din robia păcatului. Libertatea înseamnă viață, viață trăită după voia lui Dumnezeu, care este „sfințirea vieții noastre” (I Tesaloniceni 4, 3).
Omul ieșit de sub robia păcatului știe să aleagă, cum să facă deosebire între bine și rău: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc” (I Corinteni 10, 28).
Să nu uităm faptul că, atunci când alegem și trăim binele, avem de purtat și necazurile, încercările; aceasta este legea vieții creștine, cum ne-o spune Mântuitorul: „În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 23); „...prin multe suferințe trebuie să intrăm în împărăția lui Dumnezeu” (Fapte 14, 22); „și toți care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniți”; „...vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El” (Filipeni 1, 29)
- Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!