[Efes. 3, 18-21; Mc. 11, 23-26].
„Dacă nu veţi ierta celorlalţi
greşelile săvârşite împotriva voastră, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă
va ierta vouă greşelile voastre", a grăit Domnul. Cine nu iartă celorlalţi?
Dreptul sau, mai bine zis, cel care se socoteşte drept. Unuia ca acestuia
nu-i rămâne altceva de făcut decât să judece şi să rostească doar osânde,
cerând pedepse pentru vinovaţi. Dar cel care se simte păcătos are treabă
cu faptele celorlalţi? Nu i se va răsuci oare limba de va osândi pe altul şi-i
va cere ispăşire, atunci când conştiinţa îl mustră neîncetat si îl ameninţă
cu dreapta judecată a lui Dumnezeu? Aşadar, nu e mai bine să păcătuim
decât să facem pe drepţii? Trebuie să te îngrijeşti în tot chipul de faptele
dreptăţii; însă, oricât ai fi de drept, să ţii minte că eşti un rob netrebnic - şi
asta fără să ai cugetul împărţit (adică înainte să stea gândul că eşti
netrebnic, iar în spate să se ascundă simţământul că eşti drept), ci cu
simţirea deplină a netrebniciei tale. Atunci când vei ajunge aici (şi aici trebuie
să ajungi treptat, fiindcă nu este o stare care se dobândeşte dintr-o
dată), oricât ar fi greşit împotriva ta fratele tău, nu-i vei cere socoteală,
întrucât conştiinţa îţi va repeta: „Şi mai mult meriţi, mai rău trebuia să-ţi
facă", şi vei ierta; iar dacă vei ierta, însuţi te vei învrednici de iertare. Si
aşa toată viaţa: iertare pentru iertare, şi la judecată vei căpăta în schimb
desăvârşita iertare.
Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an. Sfântul Teofan Zăvorâtul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!