Halloween- o sărbătoare păgână de iniţiere a copiilor în practici oculte

 

După ce a cucerit Apusul, Halloween-ul îşi continuă marşul triumfal şi către ţările ortodoxe ale Răsăritului creştin, având ca principal aliat… statul. Da, statul laic, preocupat tot mai mult de modul în care ar putea interzice cu totul manifestările creştine în spaţiul public – lucru reuşit deja în unele state unde nu este permisă afirmarea credinţei în Hristos în perimetrul şcolilor –, este cel ce promovează astăzi prin mass-media şi prin mai toate sistemele de învăţământ sărbătoarea păgână Halloween. Să înţelegem de aici că denumirea de stat laic este doar o formulă cosmetizată a noţiunii de stăpânire păgână?

Anul acesta(nr. 2009), mai mult decât în toţi anii anteriori, Halloween-ul a devenit un fel de sărbătoare oficială a multora dintre grădiniţele, şcolile şi liceele din România. Ne-a sosit la redacţie ştirea că şi în sate uitate de lume, în care oamenii abia au cu ce se îmbrăca, copiilor li s-a cerut de către dascălii lor să se prezinte la şcoală în seara de 31 octombrie spre 1 noiembrie cu echipamentul adecvat sărbătorii Halloween, adică cu costume de spiriduşi, fantome sau chiar diavoli. Unii părinţi s-au scandalizat şi au refuzat să dea curs „invitaţiei”, dar alţii, poate mai familiarizaţi cu duhurile ce bântuie prin televizor, s-au supus cu docilitate. Dacă aşa e la modă acum… Şi o mai cere şi şcoala! Dar oare câţi dintre guvernanţii, profesorii sau părinţii care au urmat directiva venită probabil foarte de sus ştiu sau conştientizează ce este Halloween-ul?

Numai de frica iadului, nimeni nu va intra în rai

 Un om m-a întrebat odată despre credinţa mea în viaţa cea viitoare. I-am răspuns că eu cred în viaţa cea de veci şi în Judecata cea de Apoi nu numai pentru că spune Credeul acest lucru, ci pentru că am citit cu băgare de seamă Sfânta Scriptură şi am aflat că trei părţi din câte sunt scrise în ea s-au împlinit cuvânt de cuvânt.

Toate profeţiile despre Mântuitorul şi toate cele ce scrie Biblia despre timpurile trecute şi despre timpurile noastre s-au împlinit şi se împlinesc slovă cu slovă. Iar, dacă s-au împlinit cele două părţi, de bună seamă, se va împlini şi partea din urmă, partea a treia, cu învăţătura despre viaţa de veci şi Judecata de Apoi.

Vai, cum nu citesc oamenii Biblia, Cartea lui Dumnezeu, unde se vede lămurit cum curge viaţa omenirii şi viaţa omului! În Biblie se vede lămurit întreg trecutul şi viitorul omenirii şi al omului. Biblia spune lămurit care este rostul vieţii omului şi care este viitorul lui. Scriptura spune apriat că „după moarte vine judecata“ (Evrei 9, 27). Scriptura spune apriat că Domnul Iisus va veni pe neaşteptate, pe norii cerului, să judece lumea. În capul Cărţii scris este: „Iată, vin (…) ca să dau fiecăruia după faptele sale“ (Apoc. 22, 12).

Dacă oamenii ar citi cu luare-aminte Biblia, ar afla că „Ziua Aceea“ e aproape, se apropie. Toate semnele arată că venirea Domnului e aproape. Dar „despre Ziua Aceea sau Ceasul Acela nimeni nu ştie: nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl“ (Marcu 13, 32). De altfel, pentru noi, nici nu are vreo însemnătate mai mare întrebarea: când va veni Fiul Omului? Pentru noi are însemnătate întrebarea: cum ne va afla Ziua aceea?

Predică la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir

 

Iubiții mei,

încă de dimineață…se fac păcatele mari, strigătoare la cer!

Te trezești dimineața, semn că n-ai murit în timpul nopții, ai sănătate, ai viață de la Dumnezeu, ți-a dat Dumnezeu și minte, iar tu le folosești ca pe o suliță…care Îl rănește pe El!

Îți faci viața o suliță, o mitralieră, un tanc…cu care calci în picioare poruncile lui Dumnezeu dar și pe semenii tăi, pentru că atunci când păcatele te umplu de satanism…oamenii, cei din fața ta, nu mai sunt „semenii tăi” ci niște carne umblătoare.

Iar carnea umblătoare…trebuie vânată cu sulița…

Ceea ce facem pe jocurile video, când omorâm rezidenți ai răului fără număr…facem toată ziua, când îi omorâm sufletește, prin tot ceea ce facem, pe alții…și pe care i-am omorî și fizic, fără discuții, dacă s-ar da un decret, o lege…prin care om sau vietate…trebuie puse la pământ…

Căci dacă noi suntem singura instanță, dacă dincolo de noi nu mai e niciun dumnezeu și nicio barieră, ce ne-ar opri să omorâm oamenii…ca pe țânțari?!

ARHIVĂ PREDICI: SF. M. MC. DIMITRIE

 

• Predică
  PF Daniel (26 octombrie 2006)
  
• Cuvânt după Sfânta Liturghie
  Arhim. Melchisedec (m-rea Putna) (26 octombrie 2011)
• Cuvânt după Sfânta Liturghie
  Arhim. Melchisedec (m-rea Putna) (26 octombrie 2010)
• Predică
  Protos. Antonie (m-rea Putna) (26 octombrie 2013)

Predica a IPS Serafim de Pireu la praznicul Sf. M. Mc. Dimitrie izvoratorul de mir (fragment)

 

“…Şi astăzi,  [Sfântul Dimitrie] vine înaintea noastră în acest oraş tulburat şi în această vreme confuză şi priveşte în sufletele noastre să vadă: Noi, copiii eroilor şi ai martirilor credinţei, avem aceeaşi putere morală? Avem aceeaşi privire de acvilă înaintea planurilor atât de întunecate şi de josnice ale vrăjmaşului diavol? Sau ne-am înecat cu cele pe care ni le oferă ca ademeniri, ca să ne moleşească şi să ne slăbească libertatea? Sfântul Dimitrie se face astăzi îndrumătorul nostru duhovnicesc, indicator de drum către valorile vieţii; nu către cele mincinoase, nu către cele de suprafaţă, nu către cele pe care sistemul – demonicul sistem – le promovează înaintea noastră, ca să ne înăbuşe dimensiunea noastră dumnezeiască şi nădejdea interioară. Şi se face [Sfântul Dimitrie] duhovnicescul nostru tăinuitor şi îndrumător, ca să răspundem atacului pângăritor, pe care-l suportăm toţi prin planificarea vicleană şi prin intenţia tâlhărească ale naivilor şi neghiobilor acestui pământ, care şi-au construit împărăţia pe lucrurile trecătoare, care pe nimeni nu însoţesc dincolo de mormânt. Aşadar, acestor naivi, instabili şi neghiobi, care însă în mod grosolan, prin tragica lor aviditate, calcă în picioare conştiinţele lumii întregi, Sfântul Dimitrie le stă înainte şi ne arată preţioasele valori care alcătuiesc viaţa umană şi care constituie veşnica şi neînfrânta aspiraţie a oricărui om cu chip dumnezeiesc şi îndumnezeit.

PREDICA LA DUMINICA A XXIII-A DUPĂ RUSALII

 

Din Evanghelia după Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, din capitolul 8, de la versetul 26 încolo, textul Duminicii de astăzi ne spune:

 „Şi au ajuns cu corabia în ţinutul Gherghesenilor, care este dincolo, în faţa Galileii. Şi, ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Şi văzându-L pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: «Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-te, nu mă chinui!» Căci poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea, şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de demon, în pustie.

Şi l-a întrebat Iisus, zicând: «Care-ţi este numele?» Iar el a zis: «Legiune». Căci demoni mulţi intraseră în el. Şi-L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc.

Evanghelia cu îndrăciții se petrece și azi.

 

Părintele Iosif Trifa

Acum Duminecă avem la rând evanghelia cu cei doi fioroși îndrăciți din laturea Gherghesenilor cari l-au întâmpinat pe Domnul strigându-l: «Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, ai venit mai înainte de vreme să ne muncești pe noi…» și au cerut voie să intre în o turmă de porci. Intrând în porci, turma a sărit în mare și s’au înecat, Cei doi îndrăciți, cari se purtau legați în lanțuri, au scăpat (cetiti acea evanghelle pe larg la Luca cap 8 vers 26-39)

Evanghelia cu cei îndrăciţi se repetă, cu mici deosebiri, de patru ori în duminicile de peste an. La fiecare vom da un alt tâlc.

Acum vom spune că patimile cele rele sunt nişte lanţuri diavoleşti pe care numai Iisus Mântuitorul le poate frânge.

Vom spune că Evanghelia cu îndrăciţii se petrece şi azi. Sunt şi azi destui „îndrăciţi".

Oamenii cred - foarte greşit - că cei îndrăciţi ar fi cei care suferă de boala cea grea, numită epilepsie; fals! Dar această boală de multe ori n-are de-a face nimic cu diavolul. E o boală numai trupească.

Îndrăcitul din latura Gadarenilor

 

Tâlcuirea evangheliei duminicii a 23-a după Rusalii (Luca 8, 26-37)

Plină cu adânc înţeles este evanghelia de duminică. Ea se petrece întocmai şi în zilele noastre. Oameni chinuiţi de duhurile cele necurate, ca acel din evanghelie, sunt şi astăzi destui. Numai cât noi n-avem ochi sufleteşti să-i vedem şi n-avem minte duhovnicească să înţelegem acest lucru. Oamenii de azi cred că duh necurat au numai bolnavii cei care ameţesc, scrâşnesc din dinţi şi fac spumă la gură. Însă de duh necurat e „cuprins“ şi e „legat“ şi cel care are patimi şi năravuri urâte: beţivul, desfrânatul, lacomul, mâniosul etc. Eu, în fiecare sâmbătă noaptea, aud răcnete fioroase trecând pe sub fereastra casei mele. Sunt răcnetele celor care au chefuit pe la crâşme. Oare nu sunt şi aceştia nişte îndrăciţi legaţi în lanţurile Satanei ca şi acel din evanghelie? Ba da. Cu ajutorul patimilor, Satana se face stăpân pe voinţa omului şi îl face robul lui. Oh! Cum ştie Satana să-l lege pe om cu ajutorul patimilor! Patima e mai întâi o aţă subţire pe care o poţi rupe uşor. Cel dintâi pahar este numai o aţă slabă. Dar, pe urmă, aţa se tot îngroaşă. Se face şpangă, mai greu de rupt, şi, pe urmă, s-a făcut lanţ grozav cu care Satana îl leagă pe om. E plină lumea de azi cu astfel de lanţuri ce nu zornăie. Din aceste lanţuri numai Mântuitorul ne poate scăpa. Numai când te apropii de Iisus, diavolii patimilor încep a se cutremura sau „a se munci“, cum zice evanghelia. Oh! Ce lucru grozav e să trăieşti o viaţă legată în lanţurile de robie ale diavolului.

Căci Puterea Mea se desăvârşeşte întru slăbiciune

 

II Corinteni 11, 31-33; 12, 1-9

Trebuie să treci prin viaţă pentru a înţelege cuvintele acestea ale Marelui Pavel. E un soi de concluzie, de testament duhovnicesc. Greu digerabil la tinereţe, când crezi că numai puterea ta contează. Că a face carieră şi bani e totul. Că tot ce ţine de tine este important. Ori devine important atingându-te. Şi nu sunt mulţi care scapă de ispita aceasta, de a se crede buricul pământului. Sf. Ap. Pavel ne sare în ajutor. Mai întâi, întreg capitolul 11 – care trebuie citit de fapt „la pachet” cu Apostolul de astăzi –, după ce se ridică împotriva apostolilor mincinoşi, vine şi ne povesteşte despre sine. Suferindul de Hristos. Îndrăgostitul de Iisus. Ne dovedeşte cum arată un om care are adevărul lui Hristos în el. Pare naiv, şi nu numai lumii de atunci. Pare fragil. Şi este fragil. Dovadă că pentru a-l smeri, Domnul îngăduie „un ghimpe în trup, un înger al satanei” (2 Cor 12, 7), care are rol de vindecare a orgoliului ce l-ar putea acumula: să mă bată pe obraz – zice el –, ca să nu mă trufesc. Avem de-a face, cred eu, cu una dintre cele mai frumoase pagini de iubire creştină a misiunii de a fi al lui Hristos. Indiferent de circumstanţe şi urmări. Este un manifest împotriva comodităţii noastre de a fi creştini azi. Este un testament la care se cuvine să medităm mereu. Nu doar păstorii de suflete, ei mai întâi însă. Pavel, rugătorul şi misionarul, cere Domnului ca spinul ce-i schimonoseşte bucuria să-i fie luat. Şi răspunsul Domnului este copleşitor: „Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune” (2 Cor 12, 9a). Uimitoare pedagogia Domnului Hristos. Un fel de temperare a încrederii în sine a plăcutului lui Dumnezeu pentru a-l creşte pe Pavel în cunoaşterea din interior a Crucii. Nimic mai impresionant decât aceste cuvinte de pedagogie filocalică şi ascetică, deopotrivă, în care trupul devine rob virtuţii tocmai prin spinul-suferinţă. Indiferent dacă ea este trupească (cum pare), ori sufletească (cum ar putea fi). Nici măcar Fericitul Augustin, care scrie o carte întreagă de Confesiuni pentru a lămuri planul psihologic al convertirii sale, nu are o mai simplă şi totuşi adâncă exprimare decât Saul cel ars de lumina ochilor în drumul Damascului. Câţi dintre noi am accepta spusa aceasta a Mântuitorului? Cum anume se mai adresează ea creştinilor de duminică în care ne-am drapat vocaţiile duhovniceşti?

De ce nu Se arată Dumnezeu oamenilor în chip văzut?

 

Ucenicul Sundar întreabă:

– O Doamne, Izvorul vieţii, de ce nu ne împărtă­şeşti din bucuria vederii fiinţei Tale?... De ce nu Te arăţi şi oamenilor de azi în chip văzut?

Domnul răspunde:

– Fiule, fe­ricirea adevărată nu atârnă de ceea ce desluşim cu ochii noştri. Fericirea atârnă de ceea ce noi desluşim cu duhul şi cu inima noastră. Mii de oameni Mă vă­zură cu ochii în Palestina, dar ei nu fură totuşi mai fericiţi decât cei care nu M-au văzut; ei Mă vă­zură, dar nu se mântuiră!

Dumnezeu cel nemuritor şi du­hurile cerului nu pot fi zărite de ochii de lut ai făpturii. Cum pu­tea-veţi voi, de pildă, să vedeţi pe Cel Care a zidit sufletul vostru, când voi nu vă puteţi vedea propriul vostru suflet?

Hristos trăieşte în mine

 

Galateni 2, 16-20

Epistola către Galateni. O epistolă plină de taine şi întrebări. După unii specialişti a fost trimisă din Corint, în jurul anului 50, iar după alţii din Efes, în jurul anului 54. E important să cunoaştem timpul? Doar ca informaţie. Abia ce se năştea creştinismul şi îl contestau o seamă de adepţi ai săi. Unul dintre exegeţii epistolei (Lutgert) identifică în epistolă două curente contra cărora se pare că Sf. Ap. Pavel nu e indiferent: un curent al legaliştilor, care încercau să păstreze Legea ca fir roşu al credinţei, şi un curent al „spiritualilor”, pentru care Evanghelia elibera omul de orice obligaţie morală. Poate, zice un alt specialist (Munck), că disturbatorii propovăduirii lui Pavel şi ai liniştii cetăţii nici nu erau evrei, ci convertiţi dintre neamuri. Dar extrem de rigorişti, încercând să impună ideea că iudaismul este parte esenţială Evangheliei. Zeloşi. Ce încearcă Sf. Pavel, Apostol al lui Hristos, şi nu lider de mişcare harismatică – aşa cum încă şi-L mai închipuie mulţi – este că tulburătorii de sens apostolic nu au nicio autoritate de la Iacob ori de la comunitatea ierusalimiteană. Şi atenţionează un pic şi asupra imprudenţei lui Petru de a fi cedat în Antiohia la insistenţele lor, în anumite puncte (John L. McKenzie, Dizionario Biblico, Cittadella Editrice, Assisi, f. a, pp. 368- 369). Este oportunitatea lui Pavel de a alcătui cele mai frumoase pagini despre libertatea creştină, despre eliberarea creştinismului de sub tutela unui iudaism furibund pe Lege, pe alocuri. Hristos este în întreaga teologie paulină soluţia la dilemele constrângerii legate de legalism.

Învierea fiului văduvei din Nain – proorocie a Învierii lui Hristos

 

Evanghelia Învierii fiului văduvei din Nain este o parabolă tulburătoare despre viaţă şi moarte, despre nimicnicia acestei vieţi şi despre infinitul iubirii lui Dumnezeu pentru noi, despre trupul supus stricăciunii şi sufletul nemuritor, ambele sub puterea lui Dumnezeu.

Iubirea Mântuitorului pentru tot neamul oamenesc se vădeşte şi prin taina vindecării şi a învierii tuturor, pe care Hristos le dăruieşte semenilor Săi întru umanitate. În cazul de faţă, durerea mamei văduve care-şi pierde unicul fiu devine grai pătrunzător şi rugăciune întrupată care ajunge la inima lui Dumnezeu. Şi chiar dacă mama plină de lacrimi nu îi cere nimic Învăţătorului, totuşi Hristos nu poate suporta robia păcatului şi a morţii, Îi este străină înjugarea nostră cu moartea, Îl dor durerile noastre şi plânge alături de noi când ne pierdem sufletul ca pu un copil preaiubit prin păcat. Iubirea Sa pentru libertatea noatră de fii trece însă prin filtrul adevărului vieţii noatre, aşa încât Hristos vindecă „toată boala şi neputinţa” în popor. El este măsura supremă şi dumnezeiască a firii umane prin care viaţa este vădită ca fiind darul lui Dumnezeu şi taina euharistică a unirii omului cu Creatorul.

Hristos este totul

 

1. Bătrânul Porfirie zicea: “Viaţa fără Hristos nu este viaţă. Dacă nu-L vezi pe Hristos în toate faptele şi gândurile tale, tu trăieşti fără Hristos”.

2. Acelaşi Bătrân adăuga: “Hristos este prietenul nostru, fratele nostru El este tot binele şi toată frumuseţea. El este Totul. În Hristos nu este nici tristeţe, nici melancolie, nici introvertire, atunci când omul este copleşit de gândurile şi împrejurările care l-au apăsat şi l-au rănit. Hristos este Bucurie, Viaţă, Lumină, Lumină adevărată, care-l îmbucură pe om, îi dă aripi, îi descoperă toate lucrurile, îl fac să vadă toate creaturile, să sufere dimpreună cu toţi şi să le dorească tuturor să fie cu Hristos şi aproape de El.”

3. Amfilohie, Bătrânul din Patmos, zicea despre omul care-L uită pe Hristos din pricina numeroaselor sale ocupaţii: “Adesea Hristos vine şi bate la poarta ta. Tu-L faci să se aşeze în anticamera sufletului tău şi, absorbit de ocupaţiile tale, uiţi de Dumnezeiescul vizitator. El aşteaptă ca tu să trândăveşti, aşteaptă… şi apoi, dacă tu întârzii prea mult, El se ridică şi pleacă. Uneori încă, eşti atât de ocupat că-I răspunzi de la fereastră: n-ai nici atâta timp încât să-i deschizi uşa!”

Cuvine-se cu adevărat să o fericim...

 

Dintre toți sfinții, cea mai înaltã cinstire i-o acordãm Maicii Domnului, pentru cã ea a fost unica ființã de pe pãmânt care a fost aleasã sã-L nascã în lume pe Fiul lui Dumnezeu și sã devinã astfel Maica lui Hristos. În toatã istoria omenirii pânã la ea și dupã ea, nu s-a gãsit nimeni, nici o fecioarã mai curatã, mai smeritã mai sfântã și mai potrivitã ca ea, pentru o astfel de misiune.

Acest adevãr îl exprimã foarte frumos fratele și poetul Traian Dorz prin versurile: „Tot ce-a fost mai sfânt pe lume / pân-la tine-ai întrecut / și-ntre toși cel mai din urmã / seamãn încã n-ai avut”.

Mulți profeți și drepți ai Vechiului Testament au avut momente de îndoialã, de fricã sau de refuz, atunci când au fost chemați la vreo misiune. Proorocul Moise, în fața misiunii pe care i-o încredințeazã Dumnezeu, se eschiveazã. „Cine sunt eu, ca sã mã duc la Faraon, regele Egiptului...” (Iețire 3, 11): „O Doamne, eu nu sunt om îndemânatic la vorbã, ci grãiesc cu anevoie ți sunt gângav... Rogu-mã, Doamne, trimite pe altul, pe care vei vrea sã-l trimiți” (Ieºire 4, 10- 13). La fel rãspunde ți profetul Ieremia în fața misiunii: „O Doamne Dumnezeule, eu nu țtiu sã vorbesc, pentru cã sunt încã tânãr”. (Ieremia 1, 6), iar Proorocul Iona fuge de misiune: „Și s-a sculat Iona sã fugã la Tarsis, departe de Domnul” (Iona 1, 3).

Privegheaţi, staţi tari în credinţă, îmbărbătaţi-vă, întăriţi-vă!...

 

I Corinteni 16, 13-24

Nu cred că se poate îndemn mai straşnic inimilor noastre aprinse de dor de Împărăţie mai decisiv ca acesta. Sunt patru porunci de viaţă, de supra-vieţuire în contextul unei lumi care ne propune construirea unui ghetou interior (îi rog pe tineri să citească strălucita carte cu acelaşi titlu, Ghetoul Interior, a lui Santiago H. Amigorena, Litera, 2020, 187 pg.), în care cuvintele de ordine sunt: lăsaţi garda jos, nu vă asumaţi credinţa, descurajaţi-vă să vă putem manevra, înmuiaţi-vă ca firi şi convingeri! Ce spune Sf. Pavel corintenilor ne priveşte în mod direct. El leagă credinţa – care este mult mai mult decât simplă convingere – de priveghere, adică îndelunga veghere asupra calităţii vieţii asumate. Sfântul Dimitrie al Rostovului oferă, în timp, o hartă a lumii în care trăim, scriindu-ne: „...Duhul lumii este zgârcit şi cu împrumut şi nu se întoarce. Se arată binefăcător, iar în faptă nici nu se gândeşte la aceasta. Domnul zice despre cei ce stăpânesc popoarele păgâne: Regii neamurilor domnesc peste ele şi se numesc binefăcători (Luca 22, 25). De ce nu a spus Domnul: cei ce stăpânesc neamurile sunt binefăcătorii lor, ci numai a spus că se numesc binefăcători?

Naşterea din Dumnezeu şi dovezile ei

 Cei mai mulţi dintre noi se cuvine să ne ostenim cu suspine pentru a primi naşterea din nou, nu să o căutăm prin trecutul vieţii noastre sau să programăm în mod artificial vreun moment „în care să facem saltul până la cer”, pentru ca mai apoi să avem siguranţa mântuirii.

Cine este omul născut din Dumnezeu despre care ne vorbeşte Sfântul Ioan Evanghelistul mai ales în prima sa epistolă? Îl putem recunoaşte după semne. Vom aminti două dintre ele.

1. Cel născut din Dumnezeu biruie lumea, ne spune Sfântul Ioan Evanghelistul. Pentru a înţelege ce înseamnă aceasta, ne vom folosi de o întâmplare din Pateric. Un ucenic s-a dus la un bătrân şi i-a spus: „Postesc mult şi am învăţat bine Noul şi Vechiul Testament”. Apoi l-a întrebat: „Ce trebuie să mai fac?”. Bătrânul l-a întrebat: „Ţi s-a făcut ocara ca cinstea?” „Nu, părinte!”, a zis. „Dar paguba o socoteşti ca pe o dobândă?... Dar sărăcia ţi s-a făcut ca bogăţie”. „Nicidecum!”, a răspuns acela. Iar bătrânul i-a răspuns: „Nici nu ai postit, nici nu ai învăţat Noul şi Vechiul Testament, ci te înşeli pe tine. Mergi şi pune început bun, că nimic nu ai!”

VIAŢA SF. PARASCHEVA

 

Această cu adevărat mare şi vestită între femei, Cuvioasa şi pururea pomenita Parascheva s-a născut într-un sat al Traciei, numit şi din vechime şi acum Epivata. Părinţii fericitei erau de neam bun şi măriţi, înavuţiţi cu multe averi; mai mult însă îi mărea şi îi îmbogăţea dreapta credinţă în Dumnezeu şi vrednicia de a se numi creştini. Aceştia dar, aducînd la lumină pe Cuvioasa, întîi au renăscut-o prin scăldătoarea cea dumnezeiască a Botezului, apoi, înaintînd pe cale, o învăţară toată îmbunătăţirea şi aşezarea cea după Dumnezeu.

După ce a trecut la al zecelea an, ades ea mergea cu mama sa la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi a auzit aceste dumnezeieşti binevestiri: "Cel ce voieşte să vină după mine, să se lepede de sine şi să ridice crucea sa şi să urmeze Mie". Îndată fiind cuprinsă de aceasta şi ieşind din biserică, a întîlnit un sărac; ascunzîndu-se de maica sa şi dezbrăcînd hainele strălucite şi luminate ce le purta, le-a dat lui şi ea a îmbrăcat pe ale aceluia, luîndu-le pe acestea cu oarecare meşteşugire înţeleaptă.

ARHIVĂ PREDICI: SF. CUV. PARASCHEVA

 

• Cuvânt după Sfânta Liturghie
  Arhim. Melchisedec (m-rea Putna) (14 octombrie 2016)
• Cuvânt despre Pilda semănătorului și Sf. Cuv. Parascheva
  Arhim. Melchisedec (m-rea Putna) (14 octombrie 2012)
• Sfânta Parascheva și taina sfinților
  Protos. Dosoftei (m-rea Putna) (14 octombrie 2017)
• Predică
  Protos. Dosoftei (m-rea Putna) (14 octombrie 2014)

Ce înseamnă sfinţenia? Avem moaştele sfinţilor. Ce sunt moaştele sfinţilor?

 

Poate să fie o Biserică Sfântă, poate să fie o Biserică laborator de sfinţenie dacă ea nu dă sfinţi? Dacă noi nu am avea mărturiile acestea că viaţa noastră se poate finaliza printr-un act de sfinţenie, că ostenelile pe care le facem noi, cu postul, cu rugăciunea, cu milostenia, cu iubirea de oameni au o împlinire în Dumnezeu, atunci la ce bune toată osteneala noastră şi harul lui Dumnezeu? Poate intra în Raiul lui Dumnezeu ceva necurat, sau spurcat? În nici un caz! Ca să putem ajunge în Rai, fiecare dintre noi trebuie să treacă prin treptele sfinţeniei. Şi sunt multe aceste trepte. Întâi sunt trepte de curăţire, de purificare. De fiecare dată când îngenunchem în faţa Sf. Altar, ne mărturisim păcatele noastre, trecem prin baia lacrimilor, prin baia curăţitoare. Depinde de noi cum ne mărturisim şi cum ne ţinem făgăduinţa pe care o facem în faţa lui Hristos, în Taina Spovedaniei. Luăm apoi Sfânta Împărtăşanie, care ne împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Am obţinut o altă treaptă, obţinem pe Hristos în noi. Depinde însă cât Îl ţinem. Dacă suntem într-o legătură permanentă cu Hristos, dacă vrem să fim ai lui Hristos, dacă vrem să ardem de dragostea lui Hristos şi faptele noastre încep să fie tot mai plăcute lui Dumnezeu, urcăm treptat spre căile sfinţeniei.

Treziţi-vă cum se cuvine…

 Dacă este lucru de căpetenie trezirea din păcat şi chiar poate fi socotită într-un anume fel naştere din nou, este un lucru cel puţin la fel de important să pornesc într-o direcţie bună, după ce m-am trezit. Dacă m-am trezit din păcat şi pornesc pe o cale greşită, fără îndoială, trezirea nu mai are nici un preţ.

Starea de păcat a omului care se află pe calea cea largă ce duce la pierzare este asemănată cu somnul, cu orbia, iar uneori chiar cu moartea. Este lucru de căpetenie ca omul să fie trezit, să fie cutremurat, să fie înviat la viaţă. Fără această trezire, fără acest fulger de sus care să-i arate omului întunericul în care se află, care să-i arate rănile şi înstrăinarea de Dumnezeu, nu putem vorbi de viaţă duhovnicească. Omul care se află pe calea pierzării îşi amăgeşte mereu conştiinţa văzând în jurul său păcate mai mari şi mai multe decât cele din interiorul său. El se vede totdeauna mai bun decât mulţi din jurul lui şi de aceea îşi spune: „La urma urmei, nu sunt eu cel mai rău!” Şi iarăşi: „Văd în mine multe răutăţi, dar nu sunt eu singurul!”. Şi aşa se amăgeşte singur.

Sfântul Apostol Pavel scrie unor creştini botezaţi: „Este chiar ceasul să vă treziţi din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Noaptea e pe sfârşite, ziua este aproape. Să lepădăm, dar, lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să umblăm cuviincios ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă, ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte” (Rom 13, 11-14)1 . Dacă somnul păcatului este o permanentă primejdie, lucrarea de trezire este totdeauna de mare însemnătate.

DESPRE DRAGOSTEA ÎN HRISTOS ŞI DESPRE SÂRGUINŢA LA CÂNTĂRILE ŞI SLUJBELE BISERICEŞTI

 

SFÂNTUL TEODOR STUDITUL

Fiii mei prea iubiţi şi fraţilor, cu cât eu smeritul şi netrebnicul, care nu sunt vrednic să mă chem părintele vostru, mă silesc din toată puterea, ca să vă sfătuiesc pentru mântuirea sufletelor voastre, cu atât şi voi deschideţi urechile voastre şi ascultaţi învăţătura Domnului şi auziţi cuvintele mele, ca să nu grăim în zadar şi să aruncăm sămânţa în pământ înţelenit; pentru că nici noi nu vom secera nimic şi nici voi nu veţi rodi, ca un pământ rău, înţelenit şi plin de spini, din care numai patimi răsar, iar nu fapte bune. Deci, trebuie să ascultaţi toţi şi să vă gândiţi pururea şi în tot ceasul şi mai ales în ziua învăţăturii că acum este: ori vremea pierzării, dacă nu ascultaţi, ori zile de sârguinţă, pentru ca viaţa noastră să fie roditoare, iar calea dreaptă. Deci să alergăm, să ne sârguim ca să plăcem Domnului pentru toate; iată în mâna noastră este şi viaţa şi moartea. Să ne ajutăm unul pe altul deapururea la slujbele cele orânduite, că în faptele mâinilor voastre este mântuirea şi pierzarea, în petrecerea voastră bună este mântuirea voastră, în dragostea curată a unuia către altul, este odihna sufletească.

Dorinţe lumeşti

 

Sfântul Paisie Aghioritul

Pe toţi cei ce nu-şi înfrânează inima lor de la dorinţele materiale, care nu sunt absolut necesare – nici nu încape cuvânt pentru dorinţele trupeşti – şi nu îşi adună mintea în inimă, ca să le dea împreună cu sufletul lui Dumnezeu, îi aşteaptă îndoită nefericire.

– Părinte, întotdeauna este rău să doreşti ceva?

– Nu, dorinţa inimii nu este rea în sine. Ci atunci când lucrurile, fie şi nepăcătoase, îmi iau o bucată din inimă, îmi slăbesc dragostea mea faţă de Hristos. Această dorinţă este rea, pentru că vrăjmaşul îmi taie dragostea mea de la Hristos. Când doresc un lucru preţios, o carte de pildă, şi îmi ia o parte din inimă, atunci aceasta este un rău. De ce o carte să-mi ia o parte din inimă? Cartea să o doresc sau pe Hristos să-L râvnesc?

“TAINA MANTUIRII”: PREDAREA IN MANA LUI DUMNEZEU.

 

Harul lui Dumnezeu va veni, daca n-am facut inlauntrul nostru propriul sistem

Harul lui Dumnezeu coboara inlauntrul omului. Lucreaza inlauntrul acelui om care are o atitudine pe masura. Daca nu esti smerit, nu poate face ni­mic harul lui Dumnezeu inlauntrul tau. Oricat de bine ai cunoaste cu mintea ta si oricat te-ai arata a avea dispozitie, ravna, nu se va intampla nimic daca nu patrunde adevarul lui Dumnezeu in sufle­tul tau, ca un dar al Lui. Si va veni, daca esti smerit, daca ai constiinta situatiei tale, daca nu ai facut inlauntrul tau un status quo, un sistem propriu.

Omul poate fi religios, toti evreii erau religiosi, stiau Legea, se raportau la Dumnezeu.Totusi, au inteles toate acestea intr-un mod prin care ei si-au creat propriul sistem, un idol, si in acelasi timp s-a asezat in sufletul lor indreptatirea de sine. Un om care se indreptateste pe sine inlauntrul lui – si are, prin urmare, ingamfare, egoism – nu poate intelege ce inseamna harul, nu poate primi harul, oricat ar incerca sa actioneze asupra lui harul.

Peste un lucru infasurat in nailon, chiar daca ar cadea rauri de apa si mari peste el, daca este inchis ermetic, nu va patrunde nicio picatura ina­untru si nu se va uda deloc, va ramane perfect uscat. Astfel, cand omul isi infumureaza sufletul cu indreptatirea de sine – o spune in continuare Apostolul Pavel -, nu stie ce inseamna smerenia, nu iubeste smerenia, nu-si deschide sufletul spre smerenie si ramane egoist si mandru.Este infumu­rat, este infasurat in nailon, si nu intelege nimic, nu-l atinge harul lui Dumnezeu, lumina Lui. Nu-l atinge ceea ce i-ar putea topi sufletul, ceva care l-ar inmuia si l-ar face cu adevarat crestin.

Trebuie să păzim cu tărie mărturisirea de credinţă ortodoxă

 Sfântul Maxim Grecul

Prietenului său iubit, călugărul Maxim îi urează să se bucure în Domnul!

Cu privire la ce m-ai întrebat, îţi voi răspunde şi prin tine îi voi răspunde fiecărui ortodox. Sfântul simbol, adică mărturisirea de credinţă creştină ortodoxă, a fost alcătuit de primul Sinod Ecumenic al Sfinţilor Părinţi, care au fost în număr de 318 şi care s-au adunat în oraşul Niceea în timpul marelui Împărat Constantin. Atunci, Crezul a fost alcătuit numai până la cuvintele: „Şi întru Duhul Sfânt”.

Iar al doilea Sinod Ecumenic, la care au participat 150 de Sfinţi Părinţi ce s-au întrunit împotriva lui Macedonie - luptătorul potrivnic Sfântului Duh, care a rostit hule la adresa Lui şi L-a numit creat, iar nu Făcător - a adăugat (la ceea ce alcătuise Primul Sinod) învăţătura despre Sfântul Duh.

Despre cinstirea sfinţilor şi a moaştelor lor

 Sf. Ioan Damaschin

Trebuie cinstiţi sfinţii pentru că sunt prieteni al lui Hristos, fii şi moştenitori ai lui Dumnezeu, după cum zice Ioan Teologul şi Evanghelistul: „Toţi cîţi l-au primit le-a dat putere să ajungă copii ai lui Dumnezeu”. „Încât nu mai sunt robi, ci fii”; „dar dacă sunt fii sunt şi moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori ai lui Hristos”. Iar Domnul în sfintele Evanghelii zice apostolilor: „Voi sunteţi prietenii mei. Nu vă mai numesc robi, căci robul nu ştie ce face Domnul lui”. Dar dacă Creatorul tuturor se numeşte împăratul împăraţilor, Domnul domnilor, Dumnezeul dumnezeilor, negreşit că şi sfinţii se numesc dumnezei, domni şi împăraţi.

Rolul Familiei, Bisericii și școlii în educația religioasã a tinerilor

 

Familia (la Sf. Ioan) este considerată biserica de acasă sau „mica biserică”1 , iar sfatul dat de Sf. Ap. Pavel efesenilor devine un principiu general ce defineşte destul de clar rolul familiei pentru o educaţie creştină a tuturor timpurilor: „Toate să ne fie pe locul doi în raport cu purtarea de grijă faţă de copii şi cu faptul de a-i creşte în învăţătura şi certarea Domnului (Efeseni 6, 4)... Nu căuta cum să-l faci vestit şi slăvit prin învăţăturile cele din afară, ci îngrijeşte-te cum să-l înveţi să dispreţuiască slava vieţii acesteia... Are nevoie de un mod de vieţuire, nu de cuvinte; deprinderi, nu subtilităţi intelectuale; de fapte, nu de vorbe. Acestea îi vor asigura împărăţia cerurilor, acestea îi vor aduce în dar bunătăţile cele adevărate”2 . Sfântul subliniază că omul nu este părinte doar prin naşterea de prunci, ci mai degrabă prin osteneala educaţiei spre mântuirea lor: „Şi ca să vezi că nu simplul fapt de a naşte face (pe o femeie) mamă, nici nu ia vreo plată pentru acest lucru, Pavel, în altă parte, vorbind despre văduvă, îi arată semnul (văduviei adevărate): Dacă a crescut copii (I Timotei 5, 10). Nu a zis Dacă a născut copii, ci Dacă a crescut copii. Una (naşterea copiilor) ţine de fire, cealaltă (creşterea şi educarea lor), de voia cea liberă. Şi de aceea, zicând aici se va mântui prin naştere de prunci, nu s-a oprit la aceasta, ci, voind să arate că nu naşterea de prunci, ci a-i educa bine ne aduce răsplată, a adăugat: dacă rămân în credinţă, şi-n dragoste şi-n sfinţenie... Ceea ce a zis aceasta înseamnă: atunci va lua mare plată (femeia, mama, părinţii) dacă copiii ei (lor) rămân în credinţă, dragoste, sfinţenie...”3 . „Astfel nepurtarea de grijă faţă de copii este mai rea decât toate păcatele şi ajunge la însuşi vârful răutăţii”4 , spune Sf. Ioan, iar astfel de părinţi „sunt ucigaşi de copii şi chiar mai rău decât aceştia, deoarece distrug şi ucid sufletul lor”5.

FRUMUSEȘEA APARENTĂ – Sfântul Ioan din Kronstadt

 

Nu te opri la frumusețea feței, ci privește sufletul. Nu privi veșmântul omului (căci trupul este un veșmânt provizoriu), ci privește la cel care este îmbrăcat cu el. Nu admira splendoarea îmbrăcămintei, ci consideră pe cel îmbrăcat ceea ce este el. Altfel, vei defăima chipul lui Dumnezeu din om, vei necinsti pe rege, ucigând pe slujitorul sau, nedându-i cinstea care i se cuvine. De asemenea, nu privi într-o carte frumusețea expresiei, ci privește duhul acelei cărți, altfel vei deprecia duhul și vei exalta firescul, căci caracterele formează trupul, iar conținutul cărții este duhul.

Harul este apa vie care astâmpără setea sufletului

 

Harul este apa vie care astâmpără setea sufletului (nu toate apele astâmpără setea), apa sfântă care spală şi curăţeşte sufletul de rugina şi răutatea păcatului; alifia sfântă care vindecă durerea şi suferinţa sufletului; focul sfânt care arde spinii patimilor şi topeşte gheaţa inimilor împietrite sub vraja răului. Cerul nu cade pe pământ, dar îşi trimite roua şi ploaia binecuvântată; harul e roua şi ploaia cerului în sufletele credincioşilor. Soarele luminează, încălzeşte şi rodeşte pământul; harul e soarele sufletului.

Invitație la slujba de târnosire a lăcașului afierosit Adormirii Maicii Domnului, din Simeria - Biscaria

 

click pe imagine

PROSCALISIRE

( INVITAȚIE )

Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, Amin.

 Noi, robii lui Hristos, preoți slujitori, enoriași și ctitori ai lăcașului

 cu cinstitul hram al Adormirii Maicii Domnului, ”zidit prin binecuvântarea Excelenței Sale părintelui Preasfințit Andrei baron de Șaguna al Bisericii Greco-Răsăritene în Ardeal 

  în anu1860 - Nistor Socaci(u) parohul Bisericii” 

și înoit cu binecuvântarea Preasfințitului Părine Gurie,  
Episcopul Devei şi Hunedoarei, în anul mântuirii 7528 (2020).
 
Pre voi, părinți aleși de Dumnezeu, preoți și slujitori 

și pre voi pre toți, mireni și dregători,  
câți sunteți dintre creștinii temători de Dumnezeu, 

fie bărbați, fie femei.
 
Cu aleasă prețuire vă proscalisesc  în ziua de 4 octombrie,

 la slujba de târnosire  
 a lăcașului afierosit Adormirii Maicii Domnului.
 
Rânduiala ( adică programul )

 are să fie după după cum vă arătăm mai jos:

Duminică, 4 octombrie

ora 8.00:

    Întâmpinarea Înaltpreasfințitul Laurențiu STREZA, Arhiepiscop Sibiului și Mitropolitul Ardealului

 împreună cu

 Preasfințitul Nicodim, 

                          Episcopul Severinului şi Strehaiei,                                                                                            și                                                                          Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei                 

8.30 -9.00: Slujba de târnosire;

ora 09.30: Sfânta Liturghie;

12.30 – 19.00 , toți credincioşii de pretutindeni, bărbaţi şi femei, vor putea trece să se închine

Să primească Dumnezeu, după milosârdia Sa, truda noastră și a voastră 
    și să înfloriți în ceruri ca și crinul în veci!

*  *  *

Dragii noștri dragi,

cu bucurie și plini de speranță ținem să vă anunțăm că în ziua de 4 octombrie, a.c., va avea loc slujba de târnosire a lăcașului nostru drag, afierosit Adormirii Maicii Domnului.

Pentru o cât mai bună desfășurare a slujbei am sistematizat câteva reguli concrete, pentru a putea să ne încadrăm în prevederile legale:

1. În interiorul bisericii vor avea acces doar preoții și diaconii slujitori,  Î.P.S. Laurențiu STREZA Mitropolitul Ardealului;  P.S. Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei; P.S. Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, membrii Consiliului parohial, oficialități și alți invitați care la momentul potrivit vor primi anumite distincții.

2. Credincioșii care prezintă simptome de infecție, care sunt infectați cu Covid 19 și care au intrat în contact cu o persoană infectată sau se află în carantină, nu pot participa la slujbă, fiind rugați stăruitor să rămână acasă pentru a nu răspândi boala.

2. Persoanelor în vârstă, celor cu probleme majore de sănătate și tuturor celor care aparțin grupurilor cu risc sporit, li se recomandă să rămână acasă în timpul săvârșirii slujbei. Acestea sunt rugate să vină la biserică în afara programului liturgic, până seara la 19.00, pentru a putea trece să se închine prin Sfântul Altar al bisericii..

3. Distanța minimă de 1,5 m se va păstra în toată curtea și proximitatea bisericii.

6. Purtarea unei măști de protecție este obligatorie.

7. Fiecare credincios, este obligat la intrarea în biserică să își igienizeze mâinile cu soluțiile dezinfectante care vor fi disponibile la intrare.

9. În această perioadă se vor evita sărutarea icoanelor, care vor fi cinstite doar prin închinăciune în fața lor.

10. Se va evita de asemenea salutul prin datul mâinii sau prin îmbrățișare, care implică contactul direct între persoane.

11. Accesul în biserică se va face pe ușa principală, iar ieșirea prin ușa din partea dreaptă a Sf. Altar.

12. La acest binecuvântat eveniment, vor fi desemnate persoane, care supraveghează implementarea tuturor regulilor legate accestul în biserică, de distanță, disciplină și igienă, în interiorul și în proximitatea bisericii.

13. În timpul slujbei, dar și după aceea până seara la 19.00, ușile bisericii vor rămâne deschise, pentru a nu fi atinse mânerele acestora.

Ne rugăm, în continuare, Preamilostivului și Iubitorului de oameni Dumnezeu, Cel ce poate tămădui toată boala și toată neputința în popor, să ne păzească pe toți sănătoși, în pace și prin mijlocirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a tuturor Sfinților să ne izbăvească de epidemia care s-a abătut asupra noastră.

Iubiţi pe vrăjmaşii voştri!

 

Duminica a XIX-a după Rusalii

Evanghelia de la Luca 6,31-36

³¹ Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; ³² şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. ³³ Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. ³⁴ Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. ³⁵ Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. ³⁶ Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.

1. Predica de pe Munte în variantă lucanică. Pericopa evanghelică a acestei Duminici face parte din varianta lucanică a Predicii de pe Munte. Dacă această Predică este redată în Evanghelia de la Matei în trei capitole (5-7), în Evanghelia de la Luca ea nu ocupă decât 30 de versete (Lc 6,20-49). Deoarece primii destinatari ai Evangheliei a treia erau veniţi din păgânism, Sfântul Luca a lăsat deoparte materialul referitor la atitudinea Mântuitorului faţă de Lege (Mt 5,17-48); la fel a făcut cu învăţătura referitoare la faptele bune în mare cinste la iudei (milostenia, rugăciunea şi postul). Ca şi la Matei, Predica începe cu Fericirile, dar Sfântul Luca redă numai patru Fericiri, la care adaugă patru vaiuri. În general, varianta lucanică arată că Sfântul Luca în mod deliberat n-a reţinut decât o parte din învăţăturile Mântuitorului din Predica de pe Munte, el adaptând cuprinsul acesteia la situaţia şi la preocupările cititorilor primi ai Evangheliei sale.

Căci Puterea Mea se desăvârşeşte întru slăbiciune

 

Cuvânt la Apostolul Duminicii a 19-a după Rusalii, de la II Corinteni 11, 31-33; 12, 1-9

Trebuie să treci prin viaţă pentru a înţelege cuvintele acestea ale Marelui Pavel. E un soi de concluzie, de testament duhovnicesc. Greu digerabil la tinereţe, când crezi că numai puterea ta contează. Că a face carieră şi bani e totul. Că tot ce ţine de tine este important. Ori devine important atingându-te. Şi nu sunt mulţi care scapă de ispita aceasta, de a se crede buricul pământului. Sf. Ap. Pavel ne sare în ajutor. Mai întâi, întreg capitolul 11 – care trebuie citit de fapt „la pachet” cu Apostolul de astăzi –, după ce se ridică împotriva apostolilor mincinoşi, vine şi ne povesteşte despre sine. Suferindul de Hristos. Îndrăgostitul de Iisus. Ne dovedeşte cum arată un om care are adevărul lui Hristos în el. Pare naiv, şi nu numai lumii de atunci. Pare fragil. Şi este fragil. Dovadă că pentru a-l smeri, Domnul îngăduie „un ghimpe în trup, un înger al satanei” (2 Cor 12, 7), care are rol de vindecare a orgoliului ce l-ar putea acumula: să mă bată pe obraz – zice el –, ca să nu mă trufesc. Avem de-a face, cred eu, cu una dintre cele mai frumoase pagini de iubire creştină a misiunii de a fi al lui Hristos. Indiferent de circumstanţe şi urmări. Este un manifest împotriva comodităţii noastre de a fi creştini azi. Este un testament la care se cuvine să medităm mereu. Nu doar păstorii de suflete, ei mai întâi însă. Pavel, rugătorul şi misionarul, cere Domnului ca spinul ce-i schimonoseşte bucuria să-i fie luat. Şi răspunsul Domnului este copleşitor: „Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune” (2 Cor 12, 9a). Uimitoare pedagogia Domnului Hristos. Un fel de temperare a încrederii în sine a plăcutului lui Dumnezeu pentru a-l creşte pe Pavel în cunoaşterea din interior a Crucii. Nimic mai impresionant decât aceste cuvinte de pedagogie filocalică şi ascetică, deopotrivă, în care trupul devine rob virtuţii tocmai prin spinul-suferinţă. Indiferent dacă ea este trupească (cum pare), ori sufletească (cum ar putea fi). Nici măcar Fericitul Augustin, care scrie o carte întreagă de Confesiuni pentru a lămuri planul psihologic al convertirii sale, nu are o mai simplă şi totuşi adâncă exprimare decât Saul cel ars de lumina ochilor în drumul Damascului. Câţi dintre noi am accepta spusa aceasta a Mântuitorului? Cum anume se mai adresează ea creştinilor de duminică în care ne-am drapat vocaţiile duhovniceşti?

De ce nu ne putem iubi vrãjmașii?...

 – Cuvânt la Duminica a 19-a dupã Rusalii (Luca 6, 31-36)

– O viațã mai presus de fire

Evanghelia acestei duminici face parte din Predica de pe Munte. Adică din acea amplă cuvântare a Domnului care descrie viaţa cea nouă pe care trebuie să o trăiască ucenicul lui Hristos. O viaţă deosebită de viaţa păgânilor, o viaţă neobişnuită din punct de vedere lumesc, o viaţă neînţeleasă de omul firesc, o viaţă, am putea zice, mai presus de fire.

Ei bine, din „neobişnuitul”, „neînţelesul” şi „suprafirescul” acestei vieţi face parte şi iubirea vrăjmaşilor. Pentru omul firesc, porunca de a-i iubi pe vrăjmaşi pare o exagerare, dacă nu chiar o nebunie. Unii au luat-o chiar în derâdere şi, o dată cu ea, au dispreţuit întreaga învăţătură creştină (socotind-o nu doar idealistă, utopică, dar şi primejdioasă). Da, nu e ceva firesc să faci bine celor care te urăsc, cum învaţă Domnul, în Luca 6, 27- 30, să binecuvântezi pe cei ce te blestemă, să te rogi pentru cel ce-ţi face necazuri, să întorci şi celălalt obraz celui ce-ţi dă o palmă, să dai şi cămaşa celui ce vrea să-ţi ia haina, să dai celui care-ţi cere şi să nu aştepţi să primeşti nimic înapoi. Sunt fireşti acestea? Desigur, nu. Firesc şi la îndemână e să urăşti pe cei ce te urăsc, să dai înapoi palma pe care ai primit-o, poate chiar să loveşti şi mai tare ş.a.m.d. Dar tocmai aici e esenţa: Domnul ne cheamă la o altfel de viaţă, la o altfel de înţelegere, la o altfel de simţire.

Necazul şi durerea ne ţin lângă Hristos

 

Meditaţie la Apostolul din Duminica a 19-a după Rusalii (Fapte 11, 19-30)

„Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos” (II Cor 12, 9).

Aceasta este concluzia Sf. Ap. Pavel la răspunsul pe care îl dă Domnul la rugăciune: „Puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune”... Paradoxal lucru, ca de altfel toate lucrurile în care se implică Dumnezeu. Cu aceste cuvinte, Hristos întoarce lumea pe dos, desfiinţează tot ceea ce raţiunea şi simţul comun au înfiinţat, anume că e bine când îţi merge bine, când toate-s pe placul inimii tale, când eşti sănătos şi nu prea duci lipsă de nimic. Acesta este şi idealul vieţii sociale. Iar a fi sănătos este pentru noi cel mai de preţ lucru, aşa cum şi spunem în urările noastre: „Sănătate, că-i mai bună decât toate”. Iată însă că suntem pe dinafara idealului creştin şi că avem de-a face cu Dumnezeul Care te caută atunci când nu ţi-e bine, când eşti în lipsuri, când dai de boală. Când îţi merge totul „strună” n-are Domnul nicio treabă cu tine, pentru că tu mai întâi n-ai nicio treabă cu El. Şi chiar de-ai fi un om interesat de viaţa duhovnicească, rămâi căldicel şi moale dacă nu dai ochii cu neputinţa dureroasă, cu nevoia, cu strâmtorarea, cu boala, cu posibilitatea pierderii de sine. Şi acestea sunt cele care vădesc autenticitatea sau neautenticitatea vieţii tale duhovniceşti. Omul e liniştit până când vine necazul. Apoi se tulbură peste măsură, se răzvrăteşte, huleşte, deznădăjduieşte şi-L pune la îndoială pe Cel Ce Este. Umblă mâhnit pentru nedreptatea ce i se face şi cade din starea lui ce-i părea bună. Acum ratează şansa ce i se pune înainte de a primi să locuiască în el puterea lui Hristos. Căci Hristos vrea să te desăvârşească, te vrea strâns în tine însuţi aţintit spre El cu toată inima când nu mai ştii ce să faci, când nu mai ai unde să te duci.

Standardul lui Hristos mai presus de moralã

 

– Predicã la Duminica a 19-a dupã Rusalii – (Luca 6, 31-36)

Cuvântul Evangheliei de astăzi ne vorbeşte despre iubire. Despre iubire s-a vorbit şi se va vorbi mereu. Iubirea este singura virtute despre care s-a vorbit la modul cel mai desăvârşit, singura virtute între care s-a pus semnul egal la modul absolut între ea şi Dumnezeu. Desigur, Dumnezeu este totul întru toate, însă, la modul absolut, Dumnezeu este iubire, aşa cum spune Sf. Evanghelist Ioan.

Poruncă nouă ni s-a dat nouă: să ne iubim unii pe alţii. Ce este, oare, nou în această poruncă şi cum o vedem noi, oare? Nou în iubire nu pare a fi nimic. Oamenii s-au iubit, se iubesc şi se vor iubi. Însă nou este modul în care suntem chemaţi să o facem: nu ca nişte oameni mai buni, nu ca nişte oameni mai morali, ci ca Însuşi Dumnezeu!

Hristos ne-a arătat că singurul lucru care ne face deosebiţi de ceilalţi oameni, pe care i-a numit păcătoşi, este iubirea. Iubirea aceasta nu este deci o iubire omenească, este iubirea lui Dumnezeu; drept pentru care, fraţi creştini, ar trebui în primul rând să fim atenţi la faptul că Hristos a numit-o poruncă. Poruncă înseamnă ceva care trebuie numaidecât împlinit, poruncă se referă la ceva care are o deosebită importanţă, fără de care nu se poate. Iar porunca iubirii faţă de vrăjmaşi este culmea Evangheliei lui Hristos.

Practicarea iubirii vrăjmaşilor

 Pr. prof. univ. Petre Semen

Duminica a 19-a după Rusalii –

Predica de pe munte – Iubirea vrăjmaşilor

(Luca 6, 31-36)

„Zis-a Domnul: Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea. Şi, dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Că şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei; şi, dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii fac acelaşi lucru; iar dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Însă voi iubiţi-i pe vrăjmaşii voştri şi faceţi-le bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb, iar răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru milostiv este.“

Textul evanghelic de astăzi este un fragment din „Predica de pe munte“ (Mt. 5, 21…) pe care am putea-o defini „Evanghelia sfaturilor“ fiindcă Iisus dă celor dispuşi să-L asculte nişte sfaturi nemaiauzite până la El în nici o altă religie a lumii. De aceea zice: Dar, Eu vă spun vouă celor care Mă ascultaţi; iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc, binecuvântaţi pe cei care vă blestemă.

”Ce voiți să vă facă vouă oamenii faceți și voi așijderea”

 

Tâlcuirea evangheliei a 19-a după Rusalii – Luca 6, 31-36

Ce pace, ce rai ar fi pe pământ când tot omul ar ţinea această poruncă scurtă: „Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi şi voi lor aşişderea“ sau, cu alte vorbe: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu face“. Dar oamenii nu ţin această poruncă, pentru că cei mai mulţi oameni poftesc să li se facă tot binele ce li se poate face, dar, în schimb, ei fac altora tot răul ce-l pot face. Ăsta-i un semn că inima oamenilor este bolnavă. Este un beteşug în inima oamenilor care pofteşte mereu tot binele de la alţi oameni, dar, în schimb, doreşte tot răul altora. Porunca Evangheliei nu se poate împlini până când omul nu-şi tămăduieşte inima bolnavă şi această tămăduire n-o poate face un alt doctor, decât Iisus Hristos şi primirea Lui. Cine L-a primit cu adevărat pe Iisus ca stăpân şi poruncitor în casa sufletului său, inima aceluia iubeşte pe toţi oamenii şi face bine tuturor, prietenilor şi duşmanilor deopotrivă, pentru că Iisus „este iubire“ şi iubirea de oameni este semnul că cineva face parte din turma lui Hristos.