Niciodată, niciodată nu este târziu pentru ca omul să înceapă noua viaţă întru Hristos, drumul sfinţeniei, prin păzirea poruncilor. Chiar şi atunci când ne aflăm la sfârşitul vieţii noastre, avem putinţa să ne pocăim cu adevărat şi Dumnezeu să ne ierte toate păcatele pe care le-am făcut odinioară, oricât de multe ar fi fost, fiindcă Domnul doar asta aşteaptă, să ne pocăim.
Domnul, precum şi înaintemergătorul Lui, Ioan, îşi începe predica spunând: Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor (Matei 3, 2). Fiecare zi a vieţii noastre ne aduce mai aproape de Judecată, când pentru noi se va deschide sau se va închide pentru totdeauna împărăţia lui Dumnezeu. Să ne amintim asta şi să o avem mereu în minte. Să nu pierdem timpul, să nu ne risipim ultimele zile şi ore ale vieţii noastre. Fie şi la sfârşit să ne pocăim, pentru multele noastre păcate pe care le-am făcut odată, când ne-am risipit viaţa în zadar.
Nu este târziu nici măcar în ultimul ceas al vieţii noastre să ne pocăim şi să începem o viaţă nouă, prin păzirea poruncilor lui Hristos. Să ne amintim că Domnul îi cheamă pe toţi oamenii, zicând: Veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi (Matei 11, 28).
Despre patima diavolească a mândriei
Mândria este patimă diavolească şi este caracteristică adulţilor. Copiii nu o cunosc. Nu au ceva pentru care se pot mândri, văd că sunt mici şi neputincioşi şi au nevoie de ocrotirea şi îngrijirea celor mari.
Copiii nu se mândresc, nu există loc de mândrie în inima lor lipsită de răutate. Mândria se cuibăreşte în inima adulţilor. Este pentru noi ca veninul cobrei, cu care noi înşine ne otrăvim. Mândria este păcat ucigător şi constituie ipostasul duhovnicesc al diavolului. Patimile mândriei şi slavei deşarte sunt străine copiilor.
Să dobândim smerenia. Smerenia ne face să fim precum copiii. Dacă nu vom avea smerenie şi nu ne vom lepăda de mândrie şi egoism, dacă nu ne vom smeri şi nu vom deveni precum copiii, nu vom intra în împărăţia lui Dumnezeu. Dacă nu spunem sinelui nostru: „Eşti plin de patimi, de mândrie, de invidie, de egoism. Eşti necurat, pe toţi îi invidiezi şi te socoteşti pe tine superior"; dacă nu-i spunem aşa sinelui nostru, înseamnă că n-am făcut niciun pas spre împărăţia cerurilor. Doar atunci când vom recunoaşte că suntem total nefolositori, doar atunci vom intra pe drumul ce conduce la ceruri.
Doar atunci când spui cu sinceritate: „O, Doamne al meu, cu adevărat sunt un nimic", doar atunci Domnul va începe să lucreze în tine. Atunci în sufletul tău va înflori ceva sfânt, curat şi frumos.
Aşa deci! Dacă nu ne vom smeri şi nu vom deveni precum copiii, dacă nu vom dobândi această mare şi dumnezeiască virtute, care se numeşte smerenie, nu vom putea intra în împărăţia lui Dumnezeu. Să ţinem minte asta. Să întipărim adânc în inima noastră mândră acest cuvânt al lui Hristos şi să apucăm pe drumul smereniei. Amin.
Sfântul Luca, Arhiepiscopul Crimeei
Cuvinte despre credinţă şi adevăr
Traducere din limba greacă: Cristian Spătărelu
Editura Egumeniţa 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!