31 Octombrie - Lumina zilnică din Scriptură

De ce suspini suflete, şi de ce plângi, creştine? De ce te rogi şi de ce eşti încă, poate, neliniştit? Pentru că doreşti să ajungi „acasă” la Dumnezeu, dar încă nu te-ai despărţit de lume şi nu ai renunţat încă la cele trecătoare pentru cele veşnice.

Eşti un învins, un căzut, un om pierdut? Învinşii nu au pierdut nimic, dacă nu au pierdut pe Dumnezeu. Caută să descoperi în tine pe Dumnezeu prin fapte de iubire, de rugăciune şi împărtăşire cu Trupul, cu Sângele şi cu Duhul lui Hristos; să ajungi un duh cu El… Dumnezeu nu e departe de noi (FA 17:27); El Însuşi aleargă spre noi, ca tatăl spre fiul său, din Evanghelie. (…)Nimeni să nu răspundă: Nu! – la o astfel de iubire şi chemare dumnezeiască!… Să răspundem cu toţii: Da, Doamne!… Amin, Doamne!… (2 Cor, 1:20) Vrem şi dorim din toată inima să venim la Tine, să trăim cu Tine, în slava Ta; să ne unim cu Duhul sfinţeniei Tale, cu frumuseţea virtuţilor Tale, cu căldura iubirii Tale şi cu puterea darurilor Tale.

(Apoftegme culese din Opera SPRE TABOR, Pr. Ilarion V. Felea)

30 Octombrie - Lumina zilnică din Scriptură

 

"Degeaba le-am avea pe toate: inteligenţa, cultura, isteţimea, supracultura, doctoratele, supra doctoratele, dacă suntem răi, haini, mojici şi vulgari, proşti şi nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei şi inteligenţa, şi erudiţia, şi supradoctoratele, şi toate congresele internaţionale la care luăm parte, şi toate bursele pentru studii pe care le câştigăm prin concursuri severe.

Nimic nu poate înlocui şi suplini niţică bunătate sufletească, niţică bunăvoinţă, toleranţă, înţelegere. Niţică susţinută bună-cuviință.

Bunătatea sufletească nu-i o virtute subtilă şi rafinată, e un atribut de bază al fiinţei omeneşti și totodată un atribut al culturii. Ştim că de-am vorbi toate limbile și toate dialectele pământului şi de-am fi capabili să clasificăm conform cu clasificarea zecimală toate volumele tipărite în toate limbile pământului, de la Gutenberg şi până astăzi, și de am fi tobă de carte și de erudiţie, și de am cunoaște întrebuinţarea tuturor termenilor specifici tuturor ştiinţelor şi tehnicilor, tot nu ne putem numi oameni culţi dacă suntem nişte pizmăreţi, nişte bădărani şi nişte răi la suflet."

 Nicolae Steinhardt - Primejdia mărturisirii

 

29 Octombrie - Lumina zilnică din Scriptură

 

Păstorul cel bun.

1 Un psalm al lui David. Domnul este păstorul meu: de nimic nu duc lipsă,
2 Pe pajişti ierboase îmi face sălaş, la ape tihnite mă duce.
3 Sufletul meu îl înviorează, în drepte făgaşuri mă poartă, pentru numele său.
4 Chiar când va fi să trec prin valea umbrei morţii, de rău nu mă voi teme, căci tu eşti lângă mine; toiagul tău şi cârja ta sunt mângâierea mea.
5 În faţa asupritorilor mei, tu masă îmi pregăteşti; capul meu îl ungi cu untdelemn şi paharul meu e plin să se reverse;
6 Numai fericire şi har însoţesc paşii mei, în toate zilele vieţii mele, şi voi locui, zile lungi şi multe, în casa Domnului.
(sursa: Biblia Regele Carol II )

 "Fă-ţi timp să te întrebi mai des: căre-i înţelepciuni datorezi alcătuirea perfectă a corpului tău; ce îl ţine constant în viaţă şi îl direcţionează? Cine a statornicit legile intelectului, cele ce se manifestă până astăzi la toţi oamenii? Cine a înscris în inimile oamenilor legea conştiinţei, cea care lu­crează în noi întru răsplătirea binelui şi osândirea răului? 

28 Octombrie - Lumina zilnică din Scriptură

 Iar când iertăm pe cineva, să nu credem că am făcut un lucru mare.Fericit este acela care poate mărturisi împreună cu Sfântul Grigorie al Nyssei: 

„Doamne, fă cu mine ceea ce fac eu. Eu aș putea să mă răzbun pentru mine, dar nu mă răzbun; nu te răzbuna nici Tu. Eu am uitat răul pe care mi l-a făcut; uită și Tu păcatele mele; eu îl iubesc așa cum îl iubeam mai înainte când nu mă ocăra; iubește-mă și Tu, Doamne, chiar dacă Te-am scârbit cândva pe Tine; poartă-te cu mine așa cum m-a purtat eu cu el; eu am făcut ceea ce mi-ai porunci Tu, fă și Tu ceea ce ai făgăduit: iertați și vi se vor ierta (Luca 6, 37)” 

(Despre rugăciunea domnească,Cuvântul V).

27 Octombrie - Lumina zilnică din Scriptură

 A douăzeci şi patra duminică după Cincizecime [Efes. 2, 14-22; Lc. 8, 41-56].

Iair, căzând în faţa tuturor la picioarele Mântuitorului, L-a rugat pentru tămăduirea fiicei sale – şi a fost ascultat. Domnul, fără a spune vreun cuvânt, S-a sculat îndată şi a mers la el. În drum spre Iair, a fost tămăduită femeia cu scurgere de sânge, fireşte că nu fără rugăciune din partea ei, chiar dacă nu a rostit nici un cuvânt şi n-a căzut cu faţa în jos la picioarele Domnului: avea rugăciunea lăuntrică a credinţei. Domnul a auzit-o şi i-a dat vindecare. Totul s-a săvârşit într-ascuns. Femeia cu scurgere de sânge s-a întors cu inima către Domnul; Domnul a auzit acest strigăt al inimii şi i-a împlinit cererea. Rugăciunea acestei femei şi cea a lui Iair sunt în sine unul şi acelaşi lucru, deşi putem deosebi în ele felurite măsuri. Aceste rugăciuni pline de credinţă, nădejde şi dăruire nu rămân niciodată neascultate. Uneori, oamenii spun: “Mă rog, mă rog, şi rugăciunea mea tot nu e ascultată”. Osteneşte-te însă a sui la măsura rugăciunii ce nu cunoaşte răspunsul “nu” şi vei vedea de ce rugăciunea ta nu e acum ascultata. Fie că te vei ruga îngenuncheat – precum Iair fie că vei sta ca de obicei, ca toţi ceilalţi – cum a făcut femeia cu scurgere de sânge -, daca se va porni în inima ta rugăciunea adevărată, ea va străbate la Domnul şi-L va îndupleca spre milă. Totul este cum să ajungi la o astfel de rugăciune. Osteneşte-te şi vei reuşi. Toate pravilele de rugăciune au ca ţintă să îl înalţe pe rugător la această măsură a rugăciunii şi toţi cei ce străbat cu înţelegere aceasta cale ajung la ţintă.

Tâlcuiri Din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sfântul Teofan Zăvorâtu

26 Octombrie - Lumina zilnică din Scriptură

Ne spunea nouă un oarecare părinte despre Daniil Egipteanul zicând: „Avva Daniil s-a suit odată la târg, să-şi vândă lucrul mâinilor sale. Iar un tânăr ruga pe stareţ zicând: „Pentru Dumnezeu, părinte, să mergi la casa mea şi să faci femeii mele o rugăciune că este stearpă”. Deci stareţul, silit fiind de acel tânăr, a mers la casa lui şi făcând rugăciune femeii, cu voia lui Dumnezeu a zămislit femeia în pântece. Iar unii oameni, netemându-se de Dumnezeu, au început a cleveti pe stareţ zicând că, tânărul sterp fiind, femeia lui a fost îngreunată de avva Daniil. Deci a venit aceasta la auzul stareţului, iar stareţul a zis bărbatului: După ce va naşte femeia ta, să-mi spui mie. Şi, după ce a născut, a spus tânărul stareţului în Schit zicând: „Pentru rugăciunile tale, părinte, cu voia lui Dumnezeu ni s-a născut nouă pruncul”.

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a XXIV-a după Rusalii

 Credința și smerenia aduc tămăduirea de boală și învierea din morți

Evanghelia la Duminica a XXIV-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair) Lc. 8, 41-56

Evanghelia Duminicii a XXIV-a după Rusalii se numește și ‘Evanghelia învierii fiicei lui Iair‘. Totuși, în această Evanghelie nu este vorba doar despre învierea fiicei lui Iair, ci și despre vindecarea unei femei bolnave, care, de doisprezece ani, suferea de curgere de sânge, de hemoragie. Evanghelia de astăzi este la prima vedere o prezentare a suferinței și a întristării. Dar în mijlocul suferinței și întristării oamenilor, Hristos Domnul, iubitorul de oameni, Doctorul sufletelor și al trupurilor, arată marea Lui milostivire sau compasiune pentru oameni, vindecându-i.

Smereniei mai-marelui sinagogii îi răspunde milostivirea lui Iisus

Evanghelia ne arată că mai-marele sinagogii din Capernaum, pe nume Iair, om cu vază în comunitatea iudaică religioasă ce se aduna în fiecare sâmbătă și sărbătoare la sinagogă, avea o fiică de doisprezece ani care se zbătea între viață și moarte. Aceasta era singurul copil pe care îl avea Iair. Auzind el de Mântuitorul Iisus Hristos că a vindecat o mulțime de bolnavi și a ridicat o mulțime de oameni căzuți în păcate, și-a făcut loc printre cei care-L împresurau pe Iisus, a îngenuncheat la picioarele Lui, i-a spus durerea sa și L-a rugat să meargă la casa sa pentru a vindeca pe fiica sa grav bolnavă.

Aceasta este credința noastră, aceasta este mărturisirea noastră.

 „[…]… Nu întâmplător Cuviosul Dimitrie cel Nou a îngăduit ca moaștele sale să fie așezate în București atunci, în acele vremuri de restriște, în acele vremuri de încercare, nu doar pentru războiul dintre frați, pentru acel război cumplit, ci și pentru faptul că Bucureștiul de atunci a fost greu încercat printr-o molimă, printr-o ciumă, printr-o boală molipsitoare. Și tocmai moaștele Cuviosului Dimitrie cel Nou au fost așezate atunci în cetatea Bucureștilor pentru a aduce tămăduire și alinare celor care erau bolnavi. Și hagiograful ne mărturisește că atunci când au fost așezate moaștele în București, și ciuma a încetat. Așadar Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou are și această harismă, de a izbăvi de boli molipsitoare, de epidemii pe cei care sunt greu încercați.

Iată, tocmai de aceea, alergăm cu și mai multă osârdie la moaștele sale în aceste vremuri de criză, de restriște, de încercare, însă ne întristăm că și de data aceasta s-au pus bariere.

Despre minuni

 

Duminica a XXIV-a după Rusalii

Evanghelia de la Luca 8,41-56

41 Şi iată a venit un bărbat, al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa Lui, 42 căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Şi, pe când se ducea El, mulţimile Îl împresurau.43 Şi o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei, şi de nici unul nu putuse să fie vindecată, 44 apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. 45 Şi a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El, au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de mine? 46 Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. 47 Şi, femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. 48 Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace. 49 Şi încă vorbind El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul. 50 Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi. 51 Şi venind în casă n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe mamă. 52 Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. 53 Şi râdeau de El, ştiind că a murit. 54 Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! 55 Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea să mănânce. 56 Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.

Predică la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

 Diac. Prof. Dr. Nicolae Balca

în Glasul Bisericii nr. 9-10,1966

Învăţătură mântuitoare a sfintei noastre Biserici este şi aceea despre cinstirea acelor creștini care, pe pământ trăind, mult s-au ostenit pe urmele Mântuitorului Hristos și astfel ei şi-au agonisit starea cea de-a dreapta Tatălui. Ei nu s-au născut sfinţi, ci au devenit prin viaţa lor sfinţi, luptând până a ultima lor suflare împotriva ispitelor rele, împotriva păcatelor de tot felul, iar prin iubirea lor faţă de oameni şi faţă de Hristos, au izbândit împotriva răului şi au stins prin ardoarea credinţei puterea focului feluritelor păcate şi rătăciri. Sfinţii s-au făcut tari prin credinţa lor lucrătoare în războiul pe care l-au dus împotriva răutăţii şi a vrajbei dintre oameni (Evrei X, 33-35). Inima lor care s-a mistuit în ardoarea dragostei faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu, iar picioarele lor au alergat numai pe urmele şi căile Mântuitorului. Ei au fost – cum zice Sfântul Grigorie de Nyssa – victorii vieţii lor, artiştii acestei opere de artă fiind voinţele lor sfinte, culorile sunt virtuţiile creştine cu care ei s-au împodobit, iar modelul pe care ei l-au urmat a fost Iisus Hristos. Urmând lui Hristos, ei au putut mărturisi cu Apostolul că nu mai trăiesc ei, ci Hristos trăieşte în ei.

Oameni ca noi din Sfânta Scriptură

 Părintele Teofil Părăian – Predică la Învierea fiicei lui Iair

„Nu te teme, crede numai și se va mântui fiica ta”

Iubiți credincioși,

Cuvintele acestea, „Nu te teme, crede numai și se va mântui fiica ta”, sunt cuvinte pe care Domnul nostru Iisus Hristos le-a rostit în legătură cu învierea fiicei lui Iair. Cuvintele au fost rostite către Iair, care era mai marele unei sinagogi. Acesta s-a dus la Domnul Hristos și I-a spus că are o fiică bolnavă pe moarte și L-a rugat pe Domnul Hristos s-o ajute, s-o ridice din boală.

Între timp, din casa lui Iair a venit vestea că copila a murit. Bineînțeles că Iair a intrat în panică – se gândea el că Domnul Hristos ar putea să o vindece pe fiica lui, dar n-a avut gândul c-ar putea s-o și învie din morți. Și atunci Domnul Hristos a intervenit, spre folosul, binele și bucuria lui Iair, și a spus: „Nu te teme, crede numai – deci stăruie în credință – și se va mântui fiica ta”.

Cuvintele acestea, adresate lui Iair și rămase în cuprinsul Sfintei Evanghelii, ne sunt adresate de fapt și nouă, și mai ales ne sunt adresate și nouă când ajungem în împrejurări grele, în împrejurări de verificare, de cercetare de noi înșine. Credința noastră – am spus de multe ori – este o credință despovărătoare. Ce înseamnă asta?

Ce frumoasă lecţie ne dă Sfântul Dimitrie Basarabov

 

 „Lăudaţi pre Domnul întru Sfinţii Lui”

Prăznuim astăzi pomenirea cea de peste an a Sfântului Dimitrie cel Nou sau Basarabov, ale cărui sfinte moaşte odihnesc aici, în Catedrala Patriarhiei noastre. Cine a fost acest sfânt? Când şi cum a trăit? Ce fapte de seamă a făcut, pentru a fi cinstit astăzi de milioanele de credincioşi de pe întinsul ţării noastre şi al Bulgariei vecine? Răspunsul îl vom avea dacă vom asculta istoria vieţii lui, din care vom desprinde şi învăţătura cea de folos pentru sufletele noastre.

De mult, acum vreo șase-șapte sute de ani în urmă, pe vremea când românii şi bulgarii alcătuiau o singură împărăţie, într-un sat mic şi sărac de dincolo de Dunăre, numit Basarabov, trăia un tânăr cu numele de Dimitrie. Era fiul unor părinţi sărmani, dar încă de mic strălucea prin smerenia, curăţia sufletească, nevinovăţia, bunătatea şi blândeţea lui.

În atingere cu Hristos, bolnavii se tămăduiesc si morţii înviază

 Când raza de soare atinge piatra, piatra începe să strălucească. Când flacăra atinge o candelă stinsă, candela începe să ardă. Când magnetul atinge fierul, fierul se magnetizează. Când o sârmă electrică atinge alta sârmă, se electrizează amândouă.

Toate aceste fenomene fizice sunt o icoană, sau o pildă a fenomenelor duhovniceşti. Tot ce se întâmplă în afară este doar o imagine a ceea ce se petrece înlăuntru. Toată natura este un vis faţă de conştiinţa lăuntrică, şi ca un basm faţă de înţelegerea sufleteasca. Sufletul e conştiinţa trupului, iar conştiinţa sufletului e Dumnezeu. Când Dumnezeu se atinge de suflet, sufletul primeşte viaţă si vedere. La fel se întâmplă cu trupul când e atins de suflet. De la suflet primeşte trupul lumină, căldură, magnetism şi electricitate, vedere si auzire şi mişcare. Iar când sufletul se desparte de trup, toate acestea se pierd.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul De Mir

 Fără îndoială că Sărbătoarea Sfântului Dimitrie este una din marile sărbători ale Bisericii, pentru că ea ne odihneşte în poiana binecuvântată cu sfinţi, de această dată în cea cu numele Dimitrie Basarabov, acolo de unde slava lui Dumnezeu ne va lumina şi ne va întări, pentru ca, văzând faptele lui, să Îl preamărim pe Dumnezeu din ceruri. Şi preamărindu-L pe Dumnezeu din ceruri, Îl aducem iarăşi şi iarăşi în apropierea inimilor noastre, în cuprinderea sufletelor noastre şi în binecuvântarea buzelor noastre.

Născut fiind în cetatea Tesalonicului, mai bine zis undeva în sudul ei, Dimitrie avea să fie mai întâi ostaş şi mai apoi, urcând pe treptele ierarhiei soldăţeşti – cum spune o veche traducere a Vieţilor Sfinţilor –, să ajungă ceva mai sus de gradul de centurion, deci unul pus peste mai mult de o sută de oameni.

Fiecare cuvânt al Mântuitorului să ne fie de adevăr dumnezeiesc

 

Învierea fiicei lui Iair – Duminica a XXIV-a după Rusalii

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin

Vrednici de iubire şi dreptmăritori creştini în Sfânta Biserică a Domnului nostru Iisus Hristos!

Zice o mărturie sfântă, pe care o citim noi la începutul Sfintei Liturghii, după Ectenia a III-a: “… Dându-ne în veacul de acum cunoştinţa adevărului, iar în cel ce va să fie, viaţa veşnică”. Aşa începe orice înfăptuire: întâi cunoştinţa, gândirea, sensul faptului, apoi împlinirea; cunoştinţa adevărului, apoi viaţa veşnică. Iei cunoştinţă de adevăr şi apoi îl împlineşti în viaţă. Aşa şi în Liturghie: în prima parte se citeşte Evanghelia, apoi se săvârşeşte jertfă, când auzim însuşi cuvântul Mântuitorului: “Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu… Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu…”. Prin cuvântul Lui şi prin chemarea Duhului Sfânt de către preot, în altar: “Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste daruri şi fă adică pâinea aceasta cinstit trupul Hristosului Tău şi ce este în potirul acesta scumpul sânge al Hristosului Tău, prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt”.

Arătarea Energiilor dumnezeeşti necreate

 

Tâlcuirea Evangheliei din Duminica a 24-a după Rusalii, Luca 8, 41-56 : Vindecarea femeii cu scurgerea de sânge şi vindecarea fiicei lui Iair.

Suntem la începutul vieţii publice a Domnului: tocmai S-a întors din ţinutul Gherghesenilor unde a slobozit un îndrăcit de înfricoşata stăpânire a duhurilor rele şi Se întoarce acasă, adică la Capernaum. Mulţimea galileenilor, care se uimesc de cele ce face şi spune Domnul, Îl aşteaptă.

Atunci se petrece o întâmplare surprinzătoare pentru că este vorba de fapt de două întâmplări concomitente, care se împletesc şi care amândouă privesc două femei, o femeie în vârstă şi o copilă şi care se referă amândouă la cele două consecinţe de căpătâi ale păcatului omenesc, anume boala şi moartea. În afară de faptul că Hristos săvârşeşte două mari minuni aproape în acelaşi timp, apropierea dintre cele două evenimente poartă în ea o învăţătură teologică de seamă. Cele trei evanghelii sinoptice le notează (Mt. 9, 18-25- care e mai puţin precis – şi Mc. 5, 21-43).

În primul rând e vorba de o dramă familială, o fetiţă de aproape 12 ani este pe moarte iar tatăl ei vine să se arunce la picioarele lui Iisus pentru a-L ruga să vină în casa lui. Sf. Matei şi Sf. Marcu spun: ca să-Şi pună mâinile asupra ei şi ea să trăiască.

Scoală-te!...

 

(Duminica a 24-a după Rusalii – Luca VIII, 41-56)

 Înaintea citirii Evangheliei acesteia, cu învierea fiicei lui Iair, Apostolul ne-a binevestit: „Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc al despărţiturii...“ (Ef 2, 14) şi toate celelalte care ne-arată împăcarea „prin cruce“ (Ef 2, 16) în Hristos cu statura noastră de „împreună-cetăţeni cu sfinţii“ ai casei lui Dumnezeu (Ef 2, 19), ai Bisericii celei luptătoare şi triumfătoare, împreună-laturi ale Bisericii slujitoare. În contextul acesta, lectura Evangheliei Duminicii acesteia trece de la învierea fiicei lui Iair, în plan personal, în icoana învierii noastre, mai cu seamă că, pe calea spre minunea Învierii, Hristos Se-arată vindecător de boală, de moarte deopotrivă.

25 Octombrie - Lumina zilnică din Scriptură

 

Dumnezeu însuşi locuieşte în acel om care are inima blândă. Principalul este să te socoteşti pe tine însuţi mai rău decât toţi, să nu cauţi nici dragoste, nici cinste din partea nimănui, ci tu însuţi să ai acestea faţă de toţi - şi aşa vei dobândi pacea! Dar, îndată ce începi să cauţi ca ceilalţi să te remarce şi să-ţi găsească meritele şi anumite virtuţi, atunci ia-ţi adio de la pacea sufletească! De tine depinde să trăieşti în pace. Dacă vei îndura, vei avea pace.

Dar, dacă vei începe să răsplăteşti cu rău pentru rău, şi pacea va pleca, şi Dumnezeu te va lăsa de capul tău. Unde este pacea, acolo este şi Dumnezeu. În pace este locul Lui.

24 Octombrie - Lumina zilnică din Scriptură

 

Smerenia nu înseamnă ca un păcătos să se socotească pe sine cu adevărat păcătos, ci aceea este smerenie, când cineva se ştie pe sine că a făcut multe şi mari fapte bune, şi totuşi nu cugetă lucruri înalte despre sine, ci zice ca Pavel: "Cu nimica pe mine nu mă ştiu vinovat, însă aceasta nu mă îndreptează pe mine"(1 Cor. 4, 4)."

Sfântul Ioan Gură de Aur

23 Octombrie - Lumina zilnică din Scriptură

Dumnezeu obişnuieşte să ierte pentru rugăciunea unuia un întreg popor (Numeri 14, 19; II Paralipomena 30, 20) de aceea să ne rugăm pentru iertarea tuturor şi să iertăm toate oricui căci Dumnezeu acoperă toate păcatele poporului Său (Psalmul 84, 2) pentru rugăciunea unuia singur (Numeri 14, 19-20) ca din gura unui preot pentru unul sau întreaga obşte (Numeri 15, 25, 28) şi astfel iubirea noastră ne va acoperi mulţime de păcate (I Petru 4, 8).

Să ne bucurăm de iertare căci „Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele” (Psalmul 31, 1; Romani 4, 7) şi să fim buni între noi şi milostivi, iertând unul altuia, precum şi Dumnezeu ne-a iertat nouă, în Hristos (Efeseni 4, 32, Luca 6, 37) şi va zice pentru fiecăruia: „Dezbrăcaţi-l de veşmintele cele murdare!" şi iarăşi: "Iată ţi-am iertat fărădelegile şi te-am îmbrăcat cu veşmânt de prăznuire!” (Zaharia 3, 4)   

Pr. dr. Adrian Roman

22 Octombrie - Lumina zilnică din Scriptură

 

Darurile rugăciunii

Rugăciunea dă sufletului şi puterea Duhului spre lucrare, iar cel ce s-a făcut părtaş de Darul Duhului primeşte puterea mai presus de fire, învăţătura mai presus de lume şi mângâierea dumnezeiască. Când simţi dulceaţă sau străpungere în rugăciune, rămâi în acea stare, căci atunci se află păzitorul care se roagă împreună cu noi. Sau cum spune Sfântul Pavel: „Omul lăuntric primeşte prin rugăciune cuvinte negrăite pe care nu este cu putinţă omului a le spune“ (II Corinteni 12, 4).

Rugăciunea destramă şi risipeşte din suflet norii patimilor şi luminează mintea cu lumina veseliei şi a mângâierii. Vederile arătate sfinţilor, atât celor vechi-testamentari, cât şi celor nou-testametari, au avut loc în vremea rugăciunii, deşi au fost situaţii în care Dumnezeu nu a ascultat unele rugăciuni (Ieşirea 32; 30-35; Isaia 1, 15; 29, 13; Ieremia 7, 16; 11, 14; Amos 7, 8-9). Numai prin rugăciune, care este duh şi viaţă, aducem în suflet bunăvoinţa luminoasă a lui Dumnezeu şi sălăşluirea Lui, ne facem biserică a lui Dumnezeu cu pregătire pentru odihnirea în El.

21 Octombrie - Lumina zilnică din Scriptură

 

„Străduieşte-te întotdeauna ca gândurile care te năpădesc să le aduni la un loc. Dumnezeu vrea ca tu, în timpul rugăciunii, să nu poţi dobândi alte gânduri. Nu deznădăjdui, fii luptător împotriva gândurilor, însă cu blândeţe. Niciodată însă, să nu lupţi împotriva gândurilor care vin de la îngerul păzitor”.

(Patericul de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2012, p. 74)

20 Octombrie - Lumina zilnică din Scriptură

 

Ispitele primilor oameni ne ademenesc și pe noi astăzi

De aceleaşi ispite pe care le-au avut atunci protopărinţii suntem atacaţi şi noi astăzi: pofta ochilor, pofta trupului şi trufia vieţii. Mărul era frumos la vedere– pofta ochilor, bun la gust – pofta trupului, şi dă ştiinţă– trufia vieţii. Nu putem spune că noi am fi rezistat tentaţiei. Vedem în jur atâtea suferinţe de pe urma păcatului, cunoaştem din experienţă amărăciunea şi golul din suflet pe care urmează păcatului, şi totuşi îl săvârşim. Sfântul Grigorie Palama subliniază faptul că, mulţi îl învinuiesc pe Adam fiindcă lăsându-se cu uşurinţă înduplecat de sfătuitorul cel rău a călcat porunca dumnezeiască şi prin această călcare ne-a pricinuit nouă moartea, dar  nu e totuna a vrea cineva să guste înainte de cercare dintr-o buruiană aducătoare de moarte şi a dori să mănânce din ea după ce a cunoscut din cercare că e aducătoare de moarte. Este mai de ocară acela care ia otravă şi-şi atrage moartea după cercare, decât cel care face şi pătimeşte aceasta înainte de cercare. De aceea fiecare dintre noi e mai de ocară şi mai de osândă decât Adam (Despre cunoştinţa naturală, cap. 55, în Filocalia, vol.  VII).

sursa> https://doxologia.ro/ispitirea-diavolului-caderea-primilor-oameni-pacat

Păcatul înstrăinează şi însingurează pe om de prezenţa lui Dumnezeu

 

Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Duminica a XXIII-a după Rusalii

(Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor)

‘În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ţinutul Gherghesenilor, care este în faţa Galileii. Şi, ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Şi văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui!, fiindcă poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea; şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era dus de demon în pustie. Şi l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ţi este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulţi intraseră în el. Şi-L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc. Şi era acolo o turmă mare de porci, care păşteau pe munte. Şi L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; iar El le-a îngăduit. Şi, ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe ţărm în lac şi s-a înecat. Iar păzitorii, văzând ce s-a întâmplat, au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate. Şi au ieşit să vadă ce s-a întâmplat şi au venit la Iisus şi au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos, la picioarele lui Iisus, şi s-au înfricoşat. Şi cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul. Şi L-a rugat pe El toată mulţimea din ţinuturile Gherghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinşi de frică mare. Atunci El, intrând în corabie, S-a întors înapoi. Iar bărbatul din care ieşiseră demonii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul, zicând: Întoarce-te la casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi el a plecat, vestind în toată cetatea cât bine i-a făcut Iisus.’ (Luca 8, 26-39)

Când diavolul devine mărturisitor*

 ✝IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

Evanghelia Duminicii a XXIII-a după Rusalii reprezintă răspunsul la întrebarea ucenicilor înfricoșați de valurile învolburate ale Mării Galileii, care, simțindu-se în primejdie, au strigat la Hristos cerând ajutor, iar El, liniștind vântul și marea, i-a uimit și i-a determinat să spună: „Oare cine este Acesta, că poruncește și vânturilor și apei, și-L ascultă?”.

Contextul în care Hristos vindecă pe demonizatul din ținutul Gherghesenilor, pare o pregătire a ucenicilor în vederea înțelegerii că El este Fiul lui Dumnezeu întrupat. Astfel, Hristos rostește predica de pe munte, în care sintetizează profilul moral al celui ce vrea să-I urmeze, arătând totodată superioritatea Legii celei noi față de cea veche (Lc. 6, 20-49), vindecă pe sluga sutașului (Lc. 7, 1-10), înviază pe tânărul din Nain (Lc.7, 11-17), apoi liniștește furtuna pe mare (Lc. 8, 22-25). Toate aceste minuni arată puterea dumnezeiască a lui Hristos, pe care ucenicii încă nu puteau sau nu erau pregătiți să o cunoască, deși era o realitate evidentă, de care bolnavii și neputincioșii beneficiau și la care alergau, căci „toată mulțimea căuta să se atingă de El că putere ieșea din El și-i vindeca pe toți” (Lc. 6, 19). Acesta este motivul pentru care întreabă uimiți, după liniștirea furtunii pe mare: „Oare cine este Acesta, că poruncește și vânturilor și apei, și-L ascultă?”. Această întrebare este corelată, în context biblic, cu cea pe care Hristos Domnul o adresează ucenicilor la sfârșitul activității Sale mesianice: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?” (Mt. 16,13), și la care, prin răspunsul său, Petru mărturisește identitatea dumnezeiască a Învățătorului: „Tu ești Hristosul, Fiului lui Dumnezeu celui viu” (Mt. 16,16).   

Demonizări

 

Predică la Duminica a XXIII-a după Rusalii

Evanghelia de la Luca 8,26-39

²⁶ Şi au ajuns cu corabia în ţinutul Gherghesenilor, care este în faţa Galileii. ²⁷ Şi ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte. ²⁸ Şi văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui. ²⁹ Căci poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea, şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de demon, în pustie. ³⁰ Şi l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ţi este numele? Iar el a zis: Legiune.

Vindecarea îndrăciţilor din ţinutul Gherghesenilor

 

Printre nenumăratele minuni, pe care le-a săvârşit Mântuitorul Hristos, în timpul cât a petrecut cu oamenii, este şi ceea cu vindecarea îndrăciţilor din ţinutul Gherghesenilor.

Este vorba de doi oameni al căror trecut nu-l cunoaştem şi despre care Sfânta Evanghelie de la Matei ne spune numai că, stăpâniţi de această boală, locuiau prin morminte, că erau groaznici la înfăţişare şi atât de răi, încât nimeni nu se încumeta să treacă pe-aproape de ei.

Vor fi plecat ei de bună voie dintre concetăţenii lor, gherghesenii, sau aceştia, văzându-i stăpâniţi de demoni, îi vor fi alungat ei, luând măsuri de apărare, ca şi în cazul cu bolnavii de lepră. Nu putem şti. Ceea ce putem bănui însă, este că răutatea lor împotriva oamenilor singuratici, trecători pe acolo, era cu atât mai mare, cu cât ea era sporită de setea de răzbunare împotriva comunităţii omeneşti în genere.

„Există oameni mai nenorociți ca demonizații, și anume cei care săvârșesc păcatul și nu se pocăiesc…” Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor

Deoarece mulți nu sunt capabili să sesizeze mânia diavolului împotriva lor din atacurile aceluia împotriva sufletului și din conlucrarea cu păcatul, Dumnezeu a îngăduit să existe și demonizați în trup, încât să aflăm de la aceștia toți cât de înfricoșătoare este starea sufletului care l-a lăsat pe diavol să se sălășluiască în el prin fapte viclene.

Domnul, din dragostea sa nemăsurată, plecat cerurile și S-a pogorât pe pământ ca să elibereze sufletele noastre de tirania diavolului, a alungat demonii și din cei demonizați după trup, ca să arate că El este Cel Care-i alungă și din sufletele noastre și ne dăruiește libertatea veșnică.

Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor

 

Fragmentul evanghelic rânduit de Sfânta Biserică pentru Duminica a XXIII-a după Rusalii ne înfăţişează atât învăţătura despre iad şi chinurile lui, de care şi diavolii se tem şi se cutremură, cât şi puterea vindecătoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dorinţa Sa de a-i elibera pe oameni de puterea duhurilor necurate.

Aflăm din acest fragment că Iisus Hristos a fost întâmpinat în ţinutul Gherghesenilor de un îndrăcit care erau foarte rău, furios, şi, din acest motiv, nu mai trăia printre oameni, ci locuia în morminte. Tot din Evanghelie aflăm că duhurile care-l stăpâneau pe demonizat se foloseau de vocea lui şi-I ziceau lui Iisus: „Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?”. Observăm că demonii mărturisesc dumnezeirea Mântuitorului, se tem de El, de puterea Lui, ca Judecător drept al lumii, Care, la sfârşitul veacurilor, va judeca şi va pedepsi pe satana şi pe toţi slujitorii lui. Din acest motiv, duhurile necurate ziceau: „Mai înainte de vreme”, adică mai înainte de Judecata de obşte sau Judecata universală a lumii.

Vindecarea demonizatului din ţinutul gherghesenilor

Să ne împărtăşim mai întâi – ca întotdeauna în dumnezeiasca Liturghie a duminicii – din cuvântul lui Dumnezeu. Precum a zis Domnul: “Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis pe Mine are viaţa veşnică”, aşa să ne împărtăşim şi astăzi – pentru viaţa de veci, pentru viaţa deplină – din dumnezeiescul cuvânt al Evangheliei:

Iubiţilor, de atâtea ori am ascultat acest loc al Sfintei Evanghelii. Şi Bunul Dumnezeu ne-a împărtăşit înţelegere, lumină, spre zidirea sufletului fiecăruia dintre noi. Să-L rugăm şi acum că, în lumina Lui, să vedem lumina sfântă din această tragedie a sufletului, a vieţii omeneşti (una dintre cele mai cutremurătoare), anume un om stăpânit de demoni mulţi, de legiune, fapt socotit adeseori de medici (şi de noi ceilalţi, profani) numai o boală mentală.

Întâlnirea dintre Hristos şi demon este cutremurătoare

 

Din Evanghelia după Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, din capitolul 8, de la versetul 26 încolo, textul Duminicii de astăzi ne spune:

 „Şi au ajuns cu corabia în ţinutul Gherghesenilor, care este dincolo, în faţa Galileii. Şi, ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Şi văzându-L pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: «Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-te, nu mă chinui!» Căci poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea, şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de demon, în pustie.

Omul frumos – Duminica a 23-a după Rusalii

În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon și care de multă vre­me nu mai punea haină pe el și în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Vă­zându-L pe Iisus, a strigat, a căzut înaintea Lui și cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dum­nezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui!, fiindcă poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulți ani îl stăpânea; și era legat în lan­țuri și în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând le­găturile, era dus de demon în pus­tie. Și l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ți este nu­­mele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulți intraseră în el. Și-L rugau să nu le poruncească să meargă în adânc. Și era acolo o turmă mare de porci, care pășteau pe munte. Și L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; iar El le-a îngăduit. Și, ieșind de­monii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe țărm în lac și s-a îne­cat. Iar pă­zi­torii, văzând ce s-a întâmplat, au fu­git și au vestit în cetate și prin sate. Atunci au ieșit locuitorii să vadă ce s-a întâmplat și au venit la Iisus și au găsit pe omul din care ieși­seră de­mo­nii, îm­bră­cat și întreg la minte, șe­zând jos, la picioarele lui Iisus, și s-au înfrico­șat. Iar cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demo­ni­za­tul. Și L-a rugat pe El toată mulțimea din ți­nutul Gher­ghe­senilor să plece de la ei, căci erau cuprinși de frică mare. Atunci El, intrând în corabie, S-a întors înapoi. Iar bărbatul din care ieșiseră de­monii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul, zicând: Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu. Și el a plecat, vestind în toată cetatea cât bine i-a făcut Iisus (Luca 8, 26-39).

ÎMBRĂCAT ŞI ÎNTREG LA MINTE

 Evanghelia Duminicii a 23-a după Rusalii (Luca 8, 26-39)

Atât de mult se aseamănă ţinutul şi atmosfera Gherghesenilor cu oraşele şi satele lumii de azi încât, citind această evanghelie, ai impresia că ai descoperit soluţia redevenirii la normalitate a unui neam de oameni căzut astăzi parcă iremediabil sub ocupaţia legiunilor drăceşti. O, cum se simte nevoia prezenţei unei lucrări puternice a lui Hristos şi-n generaţia noastră tot mai dezgolită de sens şi lipsită de ideal, mai mult legată de mormintele patimilor, decât aflându-şi odihna în ambianţa familiei şi-n adunarea Bisericii! Priviţi în sate la răscruci de uliţe sau în parcurile oraşelor de azi în miez de noapte. O generaţie pe care părinţii n-o mai pot stăpâni, pe care mai dinainte a dat-o diavolului la te miri ce, copii şi tineri hălăduind, aproape fără îmbrăcăminte şi întotdeauna fără minte, expunându-se căderii iminente în gropile pieirii lor sufleteşti săpate la tot pasul de edilii puterii lui Beelzebut!

19 Octombrie - Lumina zilnică din Scriptură

 Duhul Sfânt este autorul Bibliei, iar cel ce vrea s-o înţeleagă trebuie să dobândească mai întâi roadele Duhului: „dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea” .*(Gal. 5, 22-23) Când răsare soarele se aprind de lumină mai întâi piscurile cele înalte ale munţilor; tot astfel, Soarele Dreptăţii, care răsare din cuvintele Bibliei, luminează mai întâi de toate minţile curate ale sfinţilor. „Aceasta ştiind mai dinainte de toate trebuie să ştiţi că nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia; pentru că niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt” (II Petru l, 20-21). Etalonul valorilor este aurul; al spaţiului este metrul, şi al greutăţii este kilogramul. Dar etalonul adevărului este Iisus Hristos. „Eu sunt lumina lumii” (In. 8, 12); „Fără Mine nu puteţi face nimic” (In. 15, 5). Fără lumina lui Iisus noi nu putem înţelege nici lumea înconjurătoare, nu ne putem înţelege nici pe noi înşine, precum nu putem înţelege nici Sfânta Scriptură.

Arhimandrit Paulin Lecca , din “Cum sa citim Biblia în învăţătura Sfinţilor Părinti”, Editura Sophia – 1999

18 Octombrie - Lumina zilnică din Scriptură

Comentând Cuvântul la Paşte al Sfântului Grigore Teologul spune:

 „Chiar dacă rămâi în urma celorlalţi ucenici, ca Apostolul Toma …să crezi măcar atunci când vezi semnele piroanelor”, Sfântul Nichita scrie: „Dacă nu le crezi pe acestea, atunci să crezi luându-te după amintirea nepătimaşă a vechilor păcate întipărită în minte. Atunci să ştii că a înviat în tine cuvântul virtuţii. Iar amintirea nepătimaşă este întipărirea celor întâmplate, fără plăcere sau durere, când aducerea aminte a rănilor nu mai doare din pricina nepătimirii la care ai ajuns. Cel ce nu are această nepătimire, nu va crede că ar putea avea-o celălalt, întocmai ca Toma. Amintirile păcatelor sunt urmele cuielor, iar păcatele sunt cuiele care-i străpung pe cei ce cad în ele. Când, aşadar, vei putea să ţi le aminteşti fără patimă, atunci să ştii că în tine a înviat un asemenea cuvânt”.

17 Octombrie - Lumina zilnică din Scriptură

 

Un om liber este numai acela care trăieşte alături de Hristos, alt om liber nu există. Numai el este deasupra oricărei dureri şi oricărei nenorociri. Dacă el însuşi nu se va nedreptăţi pe sine în vreun fel şi nu va greşi faţă de sine cu nimic, nimeni nu are şi nu va avea vreodată, vreo putere de a-i face rău, pentru că nu poate fi atins în niciun fel. Lipsurile  nu-l vor chinui niciodată, pentru că ştie că n-am adus cu noi nimic când am venit în lumea aceasta şi este limpede că nici când o vom părăsi, nu vom putea lua cu noi nimic. 

(Sfântul Ioan Gură de Aur)

16 Octombrie - Lumina zilnică din Scriptură

 Sufletul este fiinţă înţelegătoare şi raţională având ca putere mintea, ca mişcare – cugetarea, iar ca efect – înţelegerea. De aceea tot ce facem se datorează fiecăruia în parte.

Fiecare dintre noi este înzestrat cu aceste puteri prin care poate să decidă asupra hotărârilor pe care le ia. Însă el, omul, poate să aleagă bine sau poate să aleagă rău, iar asta depinde tot de sufletul său, mai exact de simţurile sufletului său, deoarece, potrivit spuselor Sfântului Macarie Egipteanul, dacă cele cinci simţuri ale sufletului şi anume inteligenţa, cunoaşterea, discernământul, răbdarea şi mila primesc harul cel de sus şi sfinţirea duhului sunt cu adevărat fecioare înţelepte, iar dacă se mărginesc la firea lor sunt cu adevărat fecioare neînţelepte şi fiice ale acestei lumi.

 (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

15 Octombrie - Lumina zilnică din Scriptură

Rugăciunea este vlăstarul blândeţii şi al lipsei de mânie; ea este rodul bucuriei şi al mulţumirii, precum şi alungarea întristării şi a descurajării.

Dorind să te rogi cum trebuie, să nu întristezi vreun suflet, iar de nu, în deşert alergi.

Dacă eşti răbdător, pururea te vei ruga cu bucurie.

Fugind de mânie, vei afla cruţare şi te vei dovedi înţelept şi vei fi între cei ce se roagă.

14 Octombrie - Lumina zilnică din Scriptură

 

Dacă poți, citește în fiecare zi sinaxarul sfântului care se prăznuiește, ca să te împrietenești cu toți sfinții.

Citirea vieții sfântului zilei și, în general, Sinaxarul ajută mult, pentru că încălzește sufletul și-l îndeamnă să le urmeze sfinților. Atunci omul nu mai ia în seamă toate nimicurile și înaintează cu mărinimie. Viețile sfinților ne ajută să dobândim bărbăția sufletului.

Cuviosul Paisie Aghioritul

13 Octombrie - Lumina zilnică din Scriptură

 Mândria poate acționa într-un mod subtil, pe care omul lipsit de experiența vieții duhovni­cești nu-l observă. De pildă, ea se manifestă indirect atunci când cel cu pricina nu poate răbda îngâmfarea altui om bolnav de mândrie.

Această patimă își are obârșia în necunoștința de Dumnezeu: „Cine-L cunoaște pe Dumnezeu așa cum trebuie El cunoscut, cel care știe cât de mult S-a smerit pe Sine Fiul lui Dumnezeu, nu se va mân­dri, ci se va mândri cel ce nu știe asta”.

Surse ale mândriei pot fi, de asemenea, cunoș­tințele și darurile neînsoțite de dragoste. De pildă, pe timpul Sfântului Apostol Pavel, creștinii Bisericii din Corint se mândreau unul față de al­tul cu harismele lor duhovnicești și se întreceau în cunoștințe filosofice. Mândria care le îmbolnă­vise sufletele a pricinuit numeroase neorânduieli în Biserică. (Ieromonahul Ambrozie Ermakov)

(Cum să biruim mândria, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2010, p. 62

12 Octombrie - Lumina zilnică din Scriptură

„Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul cu binele!”, ne învață Sfântul Apostol Pavel (Romani 12, 21). Apostolul neamurilor nu s-a oprit la cuvinte, ci a concretizat prin fapte învățătura lui. (A spune că înveți pe cineva ceva, spunea Sfântul Serafim de Sarov, este ca și cum ai arunca o piatră din clopotniță pe pământ. A pune însă în practică ceea ce tu însuți înveți este ca și cum ai lua piatra de pe grumajii tăi și ai arunca-o din nou în clopotniță. Și lumea își dă seama de acest lucru și nu-l prețuiește pe cel care dă cu pietre din clopotniță, ci pe cel care le aruncă din nou în clopotniță.)

Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Duminica a XXI-a după Rusalii (Pilda semănătorului)

Semințele mântuirii – cuvintele Scripturii și icoanele Bisericii

(Luca 8, 5-15)

Pilda Semănătorului din Evanghelia Duminicii a XXI-a după Rusalii cheamă pe toţi oamenii să facă roditor cuvântul lui Dumnezeu.

Prin neascultarea poruncii lui Dumnezeu, Adam a pierdut harul lui Dumnezeu şi comuniunea cu El, pentru că nu s-a smerit şi nu a ascultat de Dumnezeu, Izvorul vieţii şi al nemuririi (cf. Romani 5, 17-19). Hristos, Noul Adam, prin smerită ascultare faţă de Dumnezeu până la moarte (cf. Luca 23, 46; Filipeni 2, 4-10; Romani 5, 19) a răscumpărat păcatul neascultării lui Adam cel vechi şi a restabilit comuniunea omului cu Dumnezeu. Refacerea legăturii omului cu Dumnezeu se realizează, aşadar, prin întruparea lui Hristos şi prin lucrarea Sa mântuitoare, deoarece numai Fiul lui Dumnezeu Care S-a făcut om îl poate elibera pe om de păcat şi de moarte şi îi poate da puterea de a deveni fiu al lui Dumnezeu prin harul Duhului Sfânt. 

Sfinţii Părinţi de la Sinodul VII Ecumenic

Mineiul lunii octombrie anunţă că, „după 11 zile ale acestei luni, în Duminica următoare, săvârşim pomenirea Sfinţilor Părinţi, celor ce s-au adunat în Niceea, a doua oară, la al şaptelea a toată lumea Sinod, trei sute şaizeci şi cinci de Sfinţi Părinţi, spre lepădarea şi răsturnarea dogmelor celor fără de Dumnezeu, ale urâtorilor de icoane, ale lui Copronim şi ale episcopilor celor de o cugetare împreună cu el, şi asupra nelegiuitului lor soboraş”.

Conform Tipiconului Marii Biserici din Constantinopol (sec. X), „sfinţii şi fericiţii Părinţi” de la Sinodul VII Ecumenic erau pomeniţi în data de 11 octombrie. Sărbătoarea este legată de faptul că sinodul s-a încheiat la 13 octombrie 787, în Palatul imperial Magnaura din Constantinopol, când împărăteasa Irina şi fiul ei au semnat horosul oficial. Prăznuirea Părinţilor care au restabilit dreapta credinţă s-a instituit la scurt timp după încheierea sinodului, cel mai târziu la începutul secolului al IX-lea. Datorită popularităţii de care s-a bucurat în Constantinopol, sărbătoarea a fost stabilită pentru cea mai apropiată zi de duminică dintre 11 şi 17 octombrie.