Cuvânt la Duminica dinaintea Naşterii Domnului

a Sfinţilor Părinţi după trup ai Domnului
Apostolul de la Evrei 11, 9-10, 32-40

Prin credinţă, Avraam a locuit vremelnic în pământul făgăduinţei, ca într-un pământ străin, locuind în corturi cu Isaac şi cu Iacov, cei dimpreună moştenitori ai aceleiaşi făgăduinţe; Căci aştepta cetatea cu temelii puternice, al cărei meşter şi lucrător este Dumnezeu.

Şi ce voi mai zice? Căci timpul nu-mi va ajunge, ca să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de Samuel şi de prooroci, Care prin credinţă, au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţele, au astupat gurile leilor, Au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au împuternicit, din slabi ce erau s-au făcut tari în război, au întors taberele vrăjmaşilor pe fugă; Unele femei şi-au luat pe morţii lor înviaţi. Iar alţii au fost chinuiţi, neprimind izbăvirea, ca să dobândească mai bună înviere; Alţii au suferit batjocură şi bici, ba chiar lanţuri şi închisoare; Au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului. Şi toţi aceştia, mărturisiţi fiind prin credinţă, n-au primit făgăduinţa, Pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi desăvârşirea.

22 Decembrie - Lumina zilnică din Scripturi

[Iac. 1, 19-27; Mc. 10,17-27]. 

Un oarecare a venit la Domnul cu întrebarea: „învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viata veşnică?". 

Ce l-a făcut să întrebe asta? 

Oare n-avea Scripturile? 

Oare nu se citea în fiecare sâmbătă, pentru toţi, din Lege? 

Toate acestea erau, şi Scriptura, şi tâlcuitorii ei; însă în societate domnea deosebirea de păreri, care îi încurca pe oameni. Fariseii spuneau una, saducheii alta, esenienii aveau şi ei învăţătura lor; iar în Galileea se mai făceau auzite, pesemne, şi învăţăturile pă-gâneşti şi fiecare o ţinea pe-a sa, cu multă încredinţare. Era firesc ca un om cu râvnă pentru mântuire să-şi pună întrebarea: „Ce să fac, cărei învăţături să îi urmez, pentru a nu-mi pierde sufletul?".

21 Decembrie - Lumina zilnică din Scripturi

[Iac. 1, 1-8; Mc. 10,11-16]. 

Ce iubitor e Domnul cu copiii! Dar cine nu-i iubeşte pe copii? Cu cât trăieşte omul mai mult, cu atât ajunge să-i îndrăgească mai tare pe copii, în ei se vede o prospeţime a vieţii şi o curăţie a obiceiurilor pe care nu este cu putinţă să nu le iubeşti. 

Unora le trece prin cap, privindu-i pe copii, că păcatul strămoşesc nu există, că fiecare cade singur, atunci când creşte şi se întâlneşte cu imboldurile potrivnice firii, pe care, i se pare lui, nu are cum să le biruiască. Fiecare cade singur, însă păcatul strămoşesc oricum există.

20 Decembrie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Ce câștig am dacă nu răspund când sunt ocărât și batjocorit? Atunci când nu răspunzi răului cu rău împlinești porunca Scripturii și ca ori împlinire a Scripturii, aduce uneori lucrarea harului lui Dumnezeu care face să nu simți nimic rău și să nu te tulburi, orice s-ar întâmpla în jur. Și spun „uneori“ pentru că Dumnezeu lucrează cum voiește și se întâmplă să fim lăsați să ne zbatem în tulburări și în ispite ca să ne întărim și să ne călim. Nu doar atunci când simțim pace și liniște este Dumnezeu cu noi și și atunci când suntem în mijlocul ispitelor care par că nu se mai termină. Despre această alternanță a ispitelor cu perioadele de har vorbește foarte frumos Gheron Iosif în cartea Mărturii din viața monahală, o carte foarte clar și frumos scrisă, într-un pur spirit ortodox, pe care o recomand tuturor celor care vor să devină oameni mai buni indiferent de modul sau locul de viețuire.

Doar că dacă încercăm să înlocuim această alternanță care se face după rânduiala firii și după pronia dumnezeiască cu una artificială în care să încercăm să declanșăm noi ispite prin certuri inventate și nenecesare, ajungem să credem că „facă-se voia Ta“ sunt doar niște cuvinte menite a fi spuse fără nici o greutate în viața noastră.

Ieromonahul Serafim Pantea

19 Decembrie - Lumina zilnică din Scripturi

 Cel care face milostenie împrumută pe aproapele său; şi cel care dă din punga sa, ţine poruncile. Împrumută pe aproapele tău în vremea lipsei lui; şi iarăşi înapoiază aproapelui la vremea sa. (Ecclesiasticul 29.1, 2)

Cel care ia aproapelui hrana trebuitoare este ca şi cel care omoară pe aproapele său, şi cel care opreşte simbria slugii, ca acel care varsă sânge. (Ecclesiasticul 34.24)

Cel de lângă noi este un alt eu. (Cuviosul Clement Alexandrinul)

18 Decembrie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Unul din semnele luminate arătate nouă despre naşterea cu trup omenesc a Domnului Iisus ni-l dă proorocul, când zice: „Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte cu noi este Dumnezeu” (Isaia 7, 14; Mt 1, 23). Tot Isaia zice: „Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, Biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie” (Isaia 9, 5). Şi mai zice proorocul Isaia: „...în vremurile viitoare, va acoperi cu slavă ţinutul de lângă mare, ţara de dincolo de Iordan, Galileea neamurilor. Poporul care umbla în întuneric vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină” (v. 1-2).

Proorocul Mica merge cu proorocia până în Betleem, arătând şi locul naşterii, unde avea să se nască Mesia (Mica 5, 2). Iar proorocul Zaharia, la cap. 11, arată vinderea Lui cu treizeci de arginţi, aruncarea banilor de către Iuda-vânzătorul, cumpărarea Ţarinii Olarului pentru înmormântarea străinilor din banii aruncaţi de Iuda.

17 Decembrie - Lumina zilnică din Scripturi

 Dumnezeu, în infinita Sa bunătate şi iubire de oameni, a hotărât întruparea Fiului Său pentru răscumpărarea neamului omenesc: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci să se mântuiască prin El lumea“ (Ioan 3, 16-17). Iar Sfântul Apostol Pavel zice: „Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit, pe noi cei ce eram morţi din greşalele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos - prin har suntem mântuiţi!“ (Efeseni 2, 4-5). Răscumpărarea neamului omenesc din robia păcatului şi a morţii a fost făgăduită de Dumnezeu, din nemărginita Sa bunătate şi dragoste faţă de om, încă din momentul căderii primilor oameni, însă această făgăduinţă s-a împlinit prin întruparea Mântuitorului „când a venit plinirea vremii, (atunci) Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea“ (Galateni 4, 4-5).

16 Decembrie - Lumina zilnică din Scripturi

Deci, așa să cinstim sărbătorile Domnului, nu sărbătorește, ci dumnezeiește, nu lumește, ci mai presus de lume. Nu pridvoare să încununăm, nu dănțuiri să alcătuim, nu fețele să le împodobim, nu cu fluiere și cu lăute auzul să-l îndulcim, nu cu haine moi să ne îmbrăcăm, nici cu podoabe de aur să ne mândrim, nu cu benchetuiri și cu beții. Nu pentru mâncare să strici lucrul lui Dumnezeu. Să nu te păgubești de dumnezeiasca Liturghie, pentru nesățiosul tău pântece, îndeletnicindu-te la bucătărie, ci acestea să le lăsăm acelora al căror dumnezeu este pântecele și slava deșartă. Iar noi toți, dimpreună și mici și mari, bărbați și femei, monahi și monahii, creștinește și cu evlavie să cinstim sărbătorile Domnului, precum ne-am învățat, în psalmi, și în laude și în cântări duhovnicești. 

 (Proloagele, volumul 1, Editura Bunaveștire, p. 75)

Iubirea Lui trece dincolo de scuzele lor

 † DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Evanghelia Duminicii a XXVIII-a după Rusalii

(Pilda celor poftiţi la cină)

Luca 14, 16-24

Sfânta Evanghelie rânduită de Sfinţii Părinţi pentru această duminică este plină de înţelesuri duhovniceşti şi ea priveşte atât mântuirea neamului omenesc, în general, cât şi mântuirea sufletului nostru, a fiecăruia dintre noi. Această pildă, rostită de Mântuitorul, ne ajută şi în pregătirea noastră duhovnicească pentru întâmpinarea sărbătorii mari şi sfinte a Naşterii Domnului Iisus Hristos.

Cine este acel „om oarecare“?

Sensul creştin al Vechiului Testament

 

Duminica a XXVIII-a după Rusalii

(a Sfinţilor strămoşi după trup ai Domnului)

Evanghelia de la Luca 14,16-24

¹⁶ Iar El i-a zis: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi; ¹⁷ şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata. ¹⁸ Şi au început unul câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă. ¹⁹ Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog iartă-mă. ²⁰ Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni. ²¹ Şi întorcându-se, sluga a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii, şi pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi adu-i aici. ²² Şi a zis sluga: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc. ²³ Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa, ²⁴ căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea.

1. O istorie a mântuirii. Evanghelia acestei Duminici cuprinde pilda despre cina cea mare. Am tâlcuit textul paralel de la Matei (22,1 şi urm.), cu pilda nunţii fiului de împărat, în predica la Duminica a XIV-a după Rusalii. Deoarece însă această Duminică este închinată Sfinţilor Strămoşi după Trup ai Mântuitorului, aducân­du‑ne astfel aminte de îndelungata istorie a pregătirii mântuirii, vom vorbi despre această temă și despre perspectiva creștină asupra Vechiului Testament.

DOUĂ CHEMĂRI – Parabola celor poftiți la cină

 Pr. Prof. Dr. Stelian Tofană

(Luca 14, 16-24)

Citind sau ascultând această parabolă, ne întrebăm: Este una ușor de înțeles? La o primă lectură și ascultare am fi tentați să răspundem pozitiv: Da! Am înțeles totul! Dar, reflectând mai mult asupra ei, vom vedea că răspunsul este mult mai complicat decât un simplu Da! Pilda ridică mult mai multe întrebări decât am crezut la început, iar răspunsul la ele nu este nici el chiar foarte simplu și nici ușor de dat. Dar să vedem despre ce este vorba.

Într-una din zile, Mântuitorul Hristos a fost invitat la masă în casa unui fariseu. Sfântul Evanghelist Luca ne spune că acest fariseu era chiar unul dintre mai-marii acestei grupări religioase. Era un fruntaș al lor: „Şi a intrat El să mănânce în casa unuia dintre căpeteniile fariseilor sâmbăta și ei Îl pândeau” (Luca 14, 1).

În casa lui s-au adunat și alți farisei, dar și mulţi cărturari, unii venind doar să-L prindă pe Iisus în cuvânt. Luca ne spune clar că și de data aceasta „ei Îl pândeau” (Luca 14, 1). Așadar, în acest context, Mântuitorul Hristos rostește Parabola celor chemați la Cină. Și iată ce spune El.

Domnul ne cheamă la cina mântuirii sufleteşti

 Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om oarecare a fă-cut cină mare şi a chemat pe mulţi.

Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că, iată, toate sunt gata!
Şi au început toţi, câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog, iartă-mă.
Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă.
Şi altul a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni.
Şi, întorcându-se, sluga a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii şi pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi adu-i aici.
Şi a zis sluga: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc.
Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa.
Căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea (Lc 14, 16-24).

Cina din pilda Evangheliei este Împărăţia lui Dumnezeu; este mântuirea noastră cea sufletească prin Jertfa cea mare şi sfântă a Fiului Său. Cei chemaţi la această cină au fost în primul rând evreii. Pentru ei pregătise Dumnezeu acest ospăţ al mântuirii. Dar ei au refuzat chemarea Domnului; Evanghelia mântuirii a trecut asupra „neamurilor“, asupra popoarelor păgâne.

Când Dumnezeu te cheamă la Cină…

 Se simte că se apropie Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului. Duminica aceasta devine definitorie pentru a gândi asupra Întrupării Domnului Hristos. Pe de  o parte, avem prăznuirea Sfinților Strămoși. Pe de alta, o chemare la cină (Luca 14, 16-24). În Duminica ce vine vom asculta Cartea Neamului Domnului nostru Iisus Hristos (Matei 1, 1-25). Insistența  aceasta pe genealogie, pe rădăcina umană a Întrupării, ține, vizibil, de voința lui Dumnezeu de a nu-L socoti pe Fiul Său, Unul Născut, un accident genetic, o frângere de sens uman. Insistența pe genealogia Sa descoperă sufletelor noastre Întruparea, fondul uman, împărătesc și rabinic deopotrivă, din care Hristos Domnul Și-a luat firea umană. Cine crede în întâmplare e momentul să învețe, prin taina lecturii acesteia din Scriptură, că nimic nu este întâmplător, ci totul este proniator, face parte din lucrarea purtării de grijă asupra lumii pe care Dumnezeu o poartă de la Facere asupra noastră. Și încă ceva. Ne arată, vorba Părintelui Nicolae Steinhardt și a lui Petre Țuțea, că Hristos nu are buletin de Focșani, adică are un timp și un loc al nașterii Sale, fără de care profețiile ce-L priveau nu s-ar fi împlinit în persoana Sa. Atenție dar, Hristos nu admite naționalisme obscure și detruncheri din duhul Scripturii.

Cuvânt al Sf. Ignatie Briancianinov la Pilda celor poftiți la cină

 Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pre mulţi (Lc. 14, 16).

Iubiţi fraţi! Astăzi, Evanghelia ne istoriseşte despre un om necunoscut care a dat un ospăţ măreţ, la care au fost chemaţi numeroşi oaspeţi. După aceea, Evanghelia stăruie asupra unui fapt ciudat: la masă au luat parte nu cei chemaţi la început, ci cu totul alţii. Strălucitul ospăţ a fost dat seara, şi ca atare este numit Cină Mare. “Seară” numim cele din urmă ceasuri ale zilei, dinainte de venirea nopţii.

Istorisirea despre Marea Cină este o pildă prin care Domnul nostru Iisus Hristos a zugrăvit în culori vii Împărăţia lui Dumnezeu, pe care Tatăl Ceresc a gătit-o de la întemeierea lumii (Mt. 25, 34) pentru aleşii Săi – a zugrăvit-o arătând şi cum a fost primită buna vestire despre această Împărăţie de către omenirea care a fost chemată la ea.

Hristos ne învaţă cum să înţelegem ospăţurile lui Dumnezeu.

 În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Fraţi creştini, iată-ne ajunşi în a 5-a duminică a Postului Naşterii Domnului, încă un popas duhovnicesc, popas, care, ca şi cele din duminicile anterioare, ne ajută să ne întărim pentru a ne continua urcuşul pe calea cea strâmtă către Împărăţia lui Dumnezeu. Evanghelia de astăzi(pilda celor poftiţi la cină) continuă temele celei din duminica precedentă (vindecarea femeii gârbove) şi anume: dragostea şi răbdarea nemărginite a lui Dumnezeu şi felul cum oamenii le răspund. Hristos vindeca din proprie iniţiativă, nesolicitat pe femeia gârbovă, în cazul căreia Dumnezeu, pentru anumite greşeli, săvârșite de ea, a îngăduit să fie legată de satana timp de optsprezece ani. În acest fel El își arată capacitatea de a vedea suferinţa celorlalţi, de a lua aminte la ea, o imensă milă şi totodată o sensibilitate omenească şi că mereu este vremea de a săvârşii binele acum, pe loc. Dar ca să nu ajungem în situația, femeii gârbove, adică de a fi chemaţi de Dumnezeu prin glasul necazurilor, trebuie să răspundem în fiecare zi chemării Mântuitorului la cina pe care El ne-o găteşte, adică chemării de a intra în Împărăţia Lui, cea de a treia și cea mai importantă temă a pericopei evanghelice de azi, care se întrepătrunde cu celelalte două. Dar ce este Împărăţia lui Dumnezeu ?

Să nu ne tratăm niciodată credința ca și cum am fi niște privilegiați

 

Trebuie să știm că toți, absolut toți, suntem invitați la nuntă. Cei care participă, casnicii împăratului, cei credincioși lui Iisus Hristos sunt din toate neamurile. Ei vin indiferent din ce colț al lumii, din orice clasă socială și oricare ar fi starea lor de spirit. Ei sunt bogați sau săraci, genii sau oameni simpli, fericiți sau disperați. De altfel, mai concret, putem spune că noi suntem cei invitați. Noi, cei care am răspuns, care am lăsat acasă preocupările și plăcerile lumești și am răspuns chemării, venind aici, în Biserică. Formăm astfel o comunitate, o familie, al cărei stăpân, conducător și gazdă este Hristos.

Profitând de această frumoasă pericopă evanghelică de la Luca 14, 16-24, vom medita din nou asupra Bisericii, în special pentru faptul că astăzi adesea întâlnim oameni care se numesc creștini, dar nu sunt în niciun fel interesați de ceea ce înseamnă Biserica în profunzimea înțelesurilor ei. Fără îndoială aceasta se datorează, pentru cei mai mulți, părții administrative și juridice a Bisericii, care este cel mai ușor perceptibilă. Dar Biserica este o comuniune între persoane care mărturisesc aceeași credință și se împărtășesc din aceleași Sfinte Taine, este o sărbătoare și o bucurie născute din întâlnirea cu Hristos.

15 Decembrie - Lumina zilnică din Scripturi

 

"Nu numai cu pâine trăieşte omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu" (Mt 4,4; cf. Dt 8,3).

Cel mai mare pericol pentru om este acela de a nu mai simţi foame după acest cuvânt. Cine crede că ştie totul, nu mai simte nevoia de a asculta şi nu mai caută cuvântul.

"Căutaţi cuvântul lui Dumnezeu". Faceţi-vă timp pentru a citi o pagină din Sfânta Scriptură. Ca o carte a creatorului şi stăpânului lumii acesteia, Biblia cuprinde în paginile sale cuvintele vieţii veşnice. Pentru cei care caută un sens şi o împlinire a vieţii, Biblia este ceea ce erau cuvintele lui Iisus pentru ucenicii săi: "Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice" (In 6,68).

 "Cel care citeşte să înţeleagă" (Mc 13,14)

14 Decembrie - Lumina zilnică din Scripturi

  

“Mulți chemați, puțini aleși“. De ce? “Ales devine cel ce răspunde la chemare“ (Sf. Chiril al Alexandriei). Așa s-a petrecut și în parabolă. Chemați au fost mulți. La ceasul cinei, după obiceiul timpului, a fost trimis slujitorul să spună celor poftiți de mai înainte: “Veniți, că iată toate sunt gata“. “Gata“, ca în zilele creației. Pentru fiecare zi a creației Sfânta Scriptură grăiește: “Și a văzut Dumnezeu că este bine, că este frumos…“. Iar la zidirea omului, “a privit Dumnezeu toate câte a făcut și iată, erau bune foarte“ (Facerea 1, 31). Acum, la pregătirea acestei Cine, Domnul dă poruncă slujitorilor să spună celor chemați: “Veniți că iată toate sunt gata“. Sunt cu desăvârșire gata; căci, iată, acum a venit “plinirea vremii, când Dumnezeu a trimis pe Fiul Său născut din femeie (din Fecioara-Maica), născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea“(Galateni 4; 4-5), să dobândim darul înfierii divine; dar în cel mai real, concret fapt: cinând, mâncând cu El.

13 Decembrie - Lumina zilnică din Scripturi

 Iisus Mântuitorul ne dă o pace și o bucurie deplină, pentru că El dă ceea ce trebuie sufletului, iar ceea ce trebuie sufletului este, înainte de toate, scăparea si uşurarea lui de sub greutatea păcatului. Domnul Iisus ne dă o pace deplină, pentru că El ne-a împăcat cu Tatăl Ceresc. Dumnezeu a voit ‒ şi voieşte – să împace totul cu Sine prin Iisus Hristos, făcând pace cu noi prin Sângele Crucii Sale (Coloseni 1, 20). Aceasta este adevărata pace. Aici este izvorul păcii celei adevărate: împăcarea noastră cu Tatăl Ceresc, prin Jertfa cea Sfântă a Fiului Său.

12 Decembrie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Atât de mult respectă Dumnezeu libertatea omului, încât niciodată nu-l silește fizic spre binele la care îl cheamă neîncetat. De aceea, ne spun Sfinții Părinți că Dumnezeu face totul în afară de a constrânge libertatea de voință a omului și voiește ca binele pe care-l săvârșește omul, cu ajutorul Său, să fie și fapta lui personală și, dacă totuși omul va alege răul, să fie răspunzător în fața lui Dumnezeu, pentru că a avut posibilitatea de a nu-l face și totuși l-a făcut din voință proprie.

Pentru a-l ajuta să fie cu adevărat liber și să distingă binele de rău, Dumnezeu lasă omului și un îndreptar moral desăvârșit: „Iată eu astăzi ți-am pus înainte viața și moartea, binele și răul...” (Deuteronom 30, 15); „Ca martori înaintea voastră iau astăzi cerul și pământul; viață și moarte ți-am pus eu astăzi înainte, și binecuvântare și blestem. Alege viața ca să trăiești și tu și urmașii tăi” (Deuteronom 30, 19); „Pus-a înaintea ta foc și apă și, ori la care vei vrea, vei întinde mâna ta” (Isus Sirah 15, 16); „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Matei 16, 24).