Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a XXIV-a după Rusalii

 

Credința și smerenia aduc tămăduirea de boală și învierea din morți

Evanghelia la Duminica a XXIV-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair) Lc. 8, 41-56

Evanghelia Duminicii a XXIV-a după Rusalii se numește și ‘Evanghelia învierii fiicei lui Iair‘. Totuși, în această Evanghelie nu este vorba doar despre învierea fiicei lui Iair, ci și despre vindecarea unei femei bolnave, care, de doisprezece ani, suferea de curgere de sânge, de hemoragie. Evanghelia de astăzi este la prima vedere o prezentare a suferinței și a întristării. Dar în mijlocul suferinței și întristării oamenilor, Hristos Domnul, iubitorul de oameni, Doctorul sufletelor și al trupurilor, arată marea Lui milostivire sau compasiune pentru oameni, vindecându-i.

Smereniei mai-marelui sinagogii îi răspunde milostivirea lui Iisus

Evanghelia ne arată că mai-marele sinagogii din Capernaum, pe nume Iair, om cu vază în comunitatea iudaică religioasă ce se aduna în fiecare sâmbătă și sărbătoare la sinagogă, avea o fiică de doisprezece ani care se zbătea între viață și moarte. Aceasta era singurul copil pe care îl avea Iair. Auzind el de Mântuitorul Iisus Hristos că a vindecat o mulțime de bolnavi și a ridicat o mulțime de oameni căzuți în păcate, și-a făcut loc printre cei care-L împresurau pe Iisus, a îngenuncheat la picioarele Lui, i-a spus durerea sa și L-a rugat să meargă la casa sa pentru a vindeca pe fiica sa grav bolnavă.

Vedem că acest conducător al sinagogii din Capernaum avea o smerenie adâncă. În general, mai-marii sinagogilor erau ostili lui Iisus, aveau multe îndoieli cu privire la învățătura Lui, deoarece li se părea că El introduce noi învățături, o nouă orientare în religia poporului evreu. De aceea, Îl priveau cu suspiciune, rezervă și îndoială. Însă acest mai-mare al sinagogii din Capernaum, numit Iair, are multă încredere în Iisus și se apropie de El cu respect și profundă smerenie. El cade la picioarele lui Iisus ca în fața unui Domn al vieții și Îi cere ceea ce nimeni altul nu poate să-i dăruiască, și anume vindecarea fiicei sale care se lupta cu moartea. Prin urmare, acest mai-mare al sinagogii se deosebește de toți ceilalți conducători de sinagogi. Deși făcea parte dintr-o tagmă care-L contesta pe Iisus, el se apropie de Iisus, cade în genunchi în fața Lui, îi cere să meargă să-i vindece fiica sa, deoarece are credință tare că în Iisus sunt prezente și lucrătoare puterea, înțelepciunea și iubirea milostivă a lui Dumnezeu față de oameni. După ce a văzut smerenia și credința lui Iair, Iisus i-a spus că va veni să-i vindece fiica bolnavă.

Iisus evidențiază și credința puternică a unei femei suferinde

Dar înainte de a ajunge Iisus la casa unde se afla fiica bolnavă a lui Iair, în fața lui Lui a apărut o altă persoană suferindă și întristată, o femeie bolnavă de doisprezece ani de curgere de sânge, adică de hemoragie, care cheltuise toată averea sa cu medicii, dar nu s-a vindecat. Această femeie s-a atins de haina lui Iisus pe furiș, venind plecată, smerită, pe la spate. În momentul când s-a atins de Iisus ea s-a vindecat. Dar Iisus a întrebat: ‘Cine este cel ce s-a atins de Mine?‘ (Lc. 8, 45) Iar Petru a zis: ‘Învățătorule, mulțimile Te îmbulzesc și Te strâmtorează, și Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de Mine?‘ (Lc. 8, 45) Atât de multă lume dorea să se atingă de Iisus, încât nimeni nu mai putea ști cine anume s-a atins de Iisus. Totuși, Iisus voia să scoată în evidență o persoană care se deosebea de toți oamenii care s-au atins atunci de El. Această persoană era o femeie care se deosebea de toți ceilalți prin multa ei credință și prin adânca ei smerenie. Întrucât era foarte credincioasă și smerită, Hristos a voit să o vindece și să o arate tuturor. Din smerenie și sfială ea se ascundea și nu îndrăznea să vină în fața lui Iisus, să-I ceară vindecare. Dar ea avea credința fermă că doar dacă se va atinge de haina lui Iisus se va vindeca. Și așa s-a întâmplat. Însă când a auzit pe Iisus întrebând: ‘Cine este cel ce s-a atins de Mine? Pentru că am simțit o putere care a ieșit din Mine‘ (Lc. 8, 46), atunci femeia a înțeles că aceasta era puterea care a vindecat-o pe ea. Cuvintele Mântuitorului: ‘am simțit puterea care a ieșit din Mine‘ ne arată că Hristos-Domnul lucra cu putere dumnezeiască, cu puterea harului dumnezeiesc. El vindecă boala și dăruiește plinătate vieții, mai ales când viața omului se îndreaptă spre moarte, deoarece numai El este Izvorul vieții depline și Vindecătorul sau Mântuitorul omului.

Darurile credinței

Iubirea milostivă a lui Hristos, Dumnezeu-Omul, este sensibilă față de suferința umană. Dumnezeu nu a creat nici boala, nici suferința, nici moartea. Acestea nu fac parte din chipul lui Dumnezeu Cel veșnic Viu, după care a fost creat omul. Suferința, boala și moartea sunt urmările păcatului, iar Hristos-Domnul a venit în lume ca să vindece pe oameni de păcat, de boală, de stricăciune și de moarte. Vedem în această minunată lucrare vindecătoare a lui Iisus, relatată de Evanghelie, și o împlinire în Hristos a profeției proorocului Isaia, care, cu multe veacuri înainte de întruparea sau înomenirea Fiului lui Dumnezeu, a profețit despre Mesia ca fiind un ‘Om al durerilor și cunoscător al suferinței‘ (Is. 53, 3). Femeia bolnavă de hemoragie, simțind că a fost oarecum văzută sau descoperită, a început să tremure de sfială și de emoție. Dar pe când ea tremura, Mântuitorul Iisus Hristos a încurajat-o și i-a zis: ‘Îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit. Mergi în pace!‘ (Luca 8, 48). Nu i-a spus: ‘îndrăznește, femeie’, cum de obicei se exprima Iisus când vorbea cu femeile, ci i-a zis fiică. Adesea, când Mântuitorul numește pe cineva fiu sau fiică acest fapt înseamnă că El a recunoscut în persoana respectivă o credință foarte puternică. De aceea, femeia vindecată este numită de El fiică. Apoi Iisus îi spune: ‘Mergi în pace!‘ Vedem cum Mântuitorul Iisus Hristos, după ce a remarcat smerenia acestei femei, a prețuit și multa ei credință numind-o fiică, iar apoi a binecuvântat-o zicându-i: ‘Mergi în pace!‘

Trei daruri i-a oferit Mântuitorul acestei femei care a suferit timp de doisprezece ani de hemoragie, și anume: darul sănătății, onoarea de fiică duhovnicească și binecuvântarea unei vieți sănătoase, fără boală. Desigur, multa ei smerenie și credința ei puternică proveneau și din îndelunga ei suferință. Deși ea a făcut tot ce s-a putut pentru a fi vindecată de medici, totuși nu a primit vindecare. De aceea, a căutat pe singurul doctor care o mai putea vindeca: pe Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, Cel ce ‘vindecă toată boala și toată neputința în popor‘ (cf. Matei 9, 35).

Învățăm de la această femeie smerită și suferindă de doisprezece ani, care, de fapt, murea lent, în fiecare zi, prin hemoragia neîntreruptă din trupul ei, că darul sănătății pe care ni l-a dat Dumnezeu trebuie păstrat, dar și căutat atunci când l-am pierdut. Doisprezece ani de căutare a vindecării, doisprezece ani de stăruință pentru a dobândi sănătatea au făcut din femeia aceasta un mare învățător pentru noi toți! Ea nu cade în deznădejde sau disperare. Ea caută medici, se luptă cu boala, se roagă, stăruie să-și recapete sănătatea și să-și aline suferința, până când, la sfârșitul puterilor ei și la capătul științei medicale umane a doctorilor, întâlnește pe Hristos-Domnul, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, Care îi dăruiește sănătate deplină, o numește fiică duhovnicească și o binecuvintează.

Prin învierea fiicei lui Iair, Hristos – Domnul arată puterea Sa dumnezeiască

În celălalt registru al său, Evanghelia ne arată întristarea lui Iair. După ce Mântuitorul a vindecat femeia bolnavă de hemoragie, cineva din casa lui Iair vine și-i spune acestuia: ‘A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învățătorul‘ (Lc. 8, 49). La vestea morții fiicei sale, Iair este copleșit de durere. Dar Mântuitorul Iisus Hristos îi spune: ‘Nu te teme; crede numai și se va izbăvi‘ (Lc. 8, 50), crede și ea se va ridica din moarte!

Apoi Iisus a mers la casa unde se afla fiica moartă. Într-o atmosferă de mare gravitate și liniște, în prezența numai a trei ucenici ai Săi, Petru, Iacob și Ioan, precum și a părinților copilei, Hristos a săvârșit minunea învierii din morți a fiicei lui Iair și a redat-o părinților ei. Hristos Mântuitorul S-a adresat fetei al cărei trup fusese deja părăsit de suflet, zicând: ‘copilă, scoală-te!‘ (Lc. 8, 54). În momentul acela, spune Sfânta Evanghelie, ‘duhul ei s-a întors și a înviat îndată‘ (Lc. 8, 55). Ca să arate realitatea învierii ei, ‘a poruncit Iisus să-i dea să mănânce‘ (Lc. 8, 55), iar părinților ei, uimiți de puterea Lui, Mântuitorul ‘le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat‘ (Lc. 8, 56). Iisus a îngăduit să rămână în casă, unde era fiica moartă, doar trei ucenici ai Săi: Petru, Iacob și Ioan, tatăl și mama copilei. Martori oculari ai săvârșirii minunii au fost deci numai oamenii credincioși și îndurerați, nu cei curioși și gălăgioși. De ce? Pentru că Iisus nu face din minune un spectacol, întrucât minunea săvârșită de El este semn smerit al iubirii dumnezeiești milostive și compătimitoare. De aceea, în casa lui Iair, Iisus voind să arate că nu face minuni pentru a fi lăudat, poruncește părinților copilei să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.

Evanghelia speranței și a vindecării

Vedem, așadar, legătura dintre smerenia lui Iair, smerenia femeii bolnave de hemoragie și smerenia lui Iisus. Acest Iair, părinte copleșit de durere, este, ca și femeia vindecată de hemoragie, mare învățător pentru toți oamenii, dar mai ales pentru părinți, întrucât are smerenie adâncă, credință puternică și dragoste milostivă de părinte care se identifică până la capăt cu suferința copilului bolnav. Iar pentru că este un părinte bun și milos, Dumnezeu îi arată bunătate și milostivire, prin învierea fiicei sale. Din această Evanghelie învățăm că un creștin cu adevărat smerit nu cade în deznădejde, ci caută tot timpul cum să-și redobândească sănătatea ca dar al lui Dumnezeu. El știe că și atunci când nu se vindecă boala trupului său, totuși Dumnezeu dorește mântuirea sufletului său și dobândirea vieții veșnice. Deci, Evanghelia de astăzi este Evanghelie a speranței, a vindecării și a învierii omului prin iubirea milostivă a lui Dumnezeu.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să cultivăm și noi smerenia, credința și nădejdea care ne ajută să ne vindecăm de boli și de păcate, spre slava Preasfintei Treimi și mântuirea noastră. Amin!

sursa: https://basilica.ro