Aducându-i-se odată Sfântului Macarie un ciorchine de
strugure, lucru rar în pustie, acesta, care iubea mai mult să odihnească pe
fratele, decât pe sine, l-a trimis unui pustnic, socotind că acela are mai
multă nevoie de el. Pustnicul, care, ca şi Macarie, se îngrijea mai curând de
binele semenului, lăudând pe Domnul pentru atâta bunătate, duse ciorchinele altui
frate, iar acela altuia. Şi aşa se făcu că strugurele înconjură mulţimea
chiliilor risipite în pustie şi foarte depărtate una de alta, fără să fi gustat
nimeni din el, până ce ajunse din nou la Macarie. Şi mult s-a bucurat sfântul
văzând atâta înfrânare şi iubire printre fraţi, şi folosindu-se de pilda lor
îşi înteţi lucrarea nevoinţelor celor duhovniceşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!