În vremea regelui Solomon, cel mai bun dintre regi, un om a cumpărat o privighetoare cu un glas fără pereche.
A pus-o într-o colivie, unde pasărea nu ducea lipsă de nimic şi cânta, ore întregi, spre încântarea celor din jur. Într-o zi, când colivia a fost dusă pe un balcon, s-a apropiat o altă pasăre, i-a şoptit ceva privighetorii şi a zburat.
Din acea clipă, minunata privighetoare a rămas mută. Cuprins de deznădejde, omul a luat pasărea şi s-a dus la regele Solomon, care ştia limba necuvântătoarelor, şi l-a rugat s-o întrebe de ce nu mai vrea să cânte.
Pasărea a grăit astfel către Solomon: — Pe vremuri, nu ştiam nici de vânător, nici de colivie. Apoi mi s-a întins o capcană dibace şi am căzut în ea, din lăcomie. Păsărarul m-a prins şi m-a vândut la târg, înstrăi-nându-mă de ai mei. M-am trezit în colivia acestui om pe care îl vezi în faţa ta. M-am jeluit zi şi noapte, dar omul a crezut că tânguirile mele sunt cântece de recunoştinţă şi bucurie.
Până în ziua când o altă pasăre a venit la mine şi mi-a spus: „Nu mai plânge, pentru că de asta te ţin în colivie.” Atunci m-am hotărât să tac.
Solomon i-a tălmăcit omului vorbele păsării. Acesta s-a gândit: „La ce bun să mai păstrez o privighetoare care nu cântă?” Şi i-a dat drumul din colivie.
Cam asta li se întîmplă uneori și oamenilor: sunt captivi propriilor cuvinte, eliberîndu-se doar prin tăcere și înțelepciune!
(din cartea – Cercul Mincinosilor – Jean Claude Carriere)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!