Odată, un om stătea liniştit la masă, ospătându-se cu poftă din felurile pregătite. La picioare, s-a aşezat câinele său. Uitându-se în ochii omului, câinele îşi spunea:
"Dă, Doamne, să mănânce cu poftă stăpânul meu şi, după ce s-o sătura, să-mi dea şi mie o bucăţică!"
În acest timp, s-a apropiat şi pisica. Privindu-l pe om cum mănâncă şi gudurându-se pe lângă el, îşi spunea în sinea ei:
Câinele aştepta să primească tot ce omul s-ar fi îndurat să-i dea, cunoscând bunătatea stăpânului său. Pisica, însă, pândea orice moment să poată fura, lăcomia îndemnând-o să nu se mulţumească cu ce ar fi primit.
Aşa este şi în viaţă. Unii dintre prietenii care ne înconjoară sunt asemenea câinelui, adică fideli şi devotaţi, răbdători şi sinceri. Alţii, însă, sunt asemenea pisicii: oricând cu un zâmbet pe buze, dar mereu cu răutate în suflet, aşteptând doar prilejul să fure şi să profite de pe urma ta. Când ai în preajma ta prieteni adevăraţi, bucură-te pentru ei şi pentru prietenia voastră; când vezi, însă, că de tine se apropie şi cei asemenea pisicii, nu-i goni şi nu te purta cu ei aşa cum ar merita, ci roagă-te pentru ei şi încearcă, prin bunătatea ta, să îi faci şi pe ei mai buni.
"Suferiţi de pe urma unui om rău ?
lertaţi-l, ca să nu fie astfel doi oameni răi."
Și atunci, de ce iubim și pisicile? Cred că e o mare bucurie să avem lângă noi și ființe independente, pe care să ni le îndatorăm prin binele pe care li-l facem, nu numai robi devotați care au pierdut puterea de a supraviețui fără stăpânul lor.
RăspundețiȘtergereUnde scrie în pilda de mai sus, să nu le iubim?
RăspundețiȘtergereM-am gândit la iubirea cu bucurie, în contrast cu zicerea despre Dumnezeu, care „pe cei buni iubește și pe cei răi miluiește”. În postarea inițială, pisicile sunt descrise ca rele, fiind hoațe și ipocrite. Pisicile de la mine de acasă sunt foarte independente; și totuși eu am observat că ele știu că le purtăm de grijă și le pasă de noi. Când vânează noaptea ele vin totuși dimineața, se fac văzute și apoi pleacă din nou de acasă.
Ștergere