La poarta unei cetăţi stătea un bătrân înţelept şi numai el putea lăsa înăuntru pe cei care nu erau de acolo. Într-o zi, în faţa cetăţii se opri un nobil, cu o suită aleasă şi bogată. I-a spus bătrânului că vrea să se stabilească acolo, iar bătrânul l-a întrebat de ce şi-a părăsit cetatea lui.
„Fiindcă acolo sunt oameni răi, avari, invidioşi, trufaşi!” i-a răspuns nobilul.
„Dar nu ştiu ce cauţi pe aici, dacă ai tăi erau aşa, nici nu ştii cât de răi sunt cei de aici. Când te vor vedea atât de bogat, în prima noapte îţi vor fura toată averea.”
Bărbatul a plecat supărat mai departe.
Înspre sfârşitul zilei s-a înfiinţat în faţa bătrânului un alt bărbat, mai modest şi fără alai. La fel, voia să se stabilească în acea cetate. Bătrânul i-a pus aceeaşi întrebare.
„A trebuit să plec din cetatea mea fiindcă le-am greşit celor de acolo. Ei sunt oameni buni, credincioşi, generoşi, însă purtarea mea i-a supărat şi acum nu mai am curajul să îi privesc în ochi.”
„Pofteşte înăuntru: în cetatea aceasta sunt oameni şi mai buni decât acolo de unde vii tu.”
După ce tânărul acela a trecut de poartă, un negustor care auzise ambele discuţii i-a spus bătrânului:
„Ar trebui să îţi fie ruşine! I-ai minţit pe amândoi.”
Bătrânul a zâmbit şi i-a răspuns:
„Nu am minţit pe nimeni. Eu doar le-am răspuns după potriva fiecăruia fiindcă fiecare vede lumea aşa cum e sufletul său.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!