Catehism creștin ortodox ( 41 )

101. Ce au împreună şi ce au deosebit persoanele Sfintei Treimi ? 

Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh au împreună însuşirea de a fi nefăcuţi şi Dumnezeirea. Fiul şi Sfântul Duh au împreună însuşirea că sunt din Tatăl. Tatăl este nenăscut, Fiul este născut, Sfântul Duh este purces. 

102. Prin ce se deosebeşte mai de aproape Tatăl? 

Tatăl este nenăscut. El nu primeşte existenţa de la nimeni, nu are cauza. El e izvorul celorlalte două persoane. Dumnezeu e Tată din veci. El nu este însă tata în felul omenesc. El n-a început să fie Tata în timp, după împlinirea vârstei, odată cu apariţia puterii de a naşte, asemenea oamenilor şi celorlalte vieţuitoare. Dumnezeu e Tată deodată cu veşnicia. El e, deci totdeauna Tată.

 103. Prin ce se deosebeşte mai de aproape Fiul? 

Fiul este născut, este Unul-născut, fiind împreună veşnic cu Tatăl şi deofiinţă cu Acesta. Fiul e Fiu dinaintea veacului şi de totdeauna. El nu şi-a început cândva existenţă, ci de când e Tatăl e şi Fiul. Şi când gândim la Tatăl, gândim şi la Fiul. Fiul nu e creat, cum pretindea Arie, ci e născut din Tatăl, dar nu printr-o naştere omenească, nici constrânsă, ci printr-una voiţă şi firească. E o naştere  necuprinsă de mintea omenească. Fiul şi Tatăl sunt una ca Dumnezeire, că fire, ca veşnicie, ca voinţa, ca lucrare, ca bunătate etc, dar se deosebesc ca ipostase: unul e născut, pe când celalalt e nenăscut; în aceasta privinţa, Tatăl este izvorul şi cauza Fiului. Fiul se deosebeşte, apoi, şi de Tatăl şi de Sfântului Duh, prin aceea că El şi-a luat asupra-şi lucrarea mântuirii. Numele propriu al Fiului este Cuvintul. El se numeşte şi înţelepciunea lui Dumnezeu. El e Cuvintu!, Strălucirea si Chipul Tatălui. 

104. Prin ce se deosebeşte mai de aproape Duhul Sfânt? 

Duhul Sfânt purcede din Tatăl, Cum spune însuşi Mântuitorul: «Iar când va veni Mângăietorul, pe care Eu îl voi trimite vouă, de la Tatăl, Duhul adevărului, care de la Tatăl purcede, acela va mărturisi pentru Mine» (loan 15:26). Însuşirea lui personală este de a fi purces din Tatăl şi de a se face cunoscut după Fiul şi împreună cu acesta. El e sfinţenia însăşi şi prin aceasta izvorul Sfântului Har, care desăvârşeşte opera Mântuitorului, după înălţarea Sa la cer: «Iar când va veni Acela, Duhul adevărului, vă va povăţui pe voi la tot adevărul... Acela pe mine mă va slăvi, că din al Meu va lua şi va vesti vouă» (Ioan 16:13-14). 

105. De ce în articolul I din Simbolul Credinţei, numim pe Dumnezeu Tatăl, Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor?

 Pentru că Dumnezeu a făcut cerul şi pământul şi tot ce există, cum ne spune Sfânta Scriptură: «La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul» (Facere 1:1). Psalmistul îl laudă pentru puterea atotţiitoare: «În mâna Lui sunt marginile pământutui şi înălţimile munţilor ale lui sunt. Că a Lui este marea Şi El a făcut-o şi uscatul mâinile Lui l-au zidit» (Psalm 44:4-5). Dumnezeu a făcut totul din nimic. La creaţie iau parte toate cele trei persoane ale Sfinte Treimi. Despre participarea Cuvântului la facerea lumii, ne mărturiseşte Sfântul Apostol Pavel, zicând: «Că întru Dânsul (Fiul) s-au zidit toate cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute» (Coloseni 1:16). Despre părtăşia Duhului mărturisesc cuvintele Sfintei Scripturi: «Şi Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apei» (Facerea 1:2). Dumnezeu a făcut lumea în timp, după o anumită ordine, cu scopul de a fi fericită şi de a slăvi pe Dumnezeu.