"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Biserica noastră în haină de sărbătoare

sâmbătă, 1 februarie 2014

Catehism creștin ortodox ( XVII )

42. Avem dovezi din Sfânta Scriptură despre insuflarea dumnezeiască a cărţilor Vechiului şi Noului Testament? 
Avem dovezi limpezi despre insuflarea dumnezeiască a Sfintei Scripturi. (Vezi: Despre V. T. Ieşirea 4:12; II Împăraţi 23:2; Isaia 6: 1-8, 8:1 ; Avacum 2:2 şi altele). Iisus Hristos numeşte Vechiul Testament cuvântul lui Dumnezeu (Marcu 7:13). El e descoperirea neamurilor (Luca 2:32; Evrei 1:1-2). El descoperă pe Dumnezeu. (Matei 11:27; Ioan 17:6-8; I Ioan 5:20). 

Evanghelia e revelaţia lui Dumnezeu (1 Corinteni 2:9-10, 11:25; 15:3 ; Galateni 1:11-12; Efeseni 1:17). Astfe l, Sfântul Apostol Pavel ne învaţă că «Toată Scriptura este de Dumnezeu insuflată şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea spre dreptate» (2 Timotei 3:16). Sfântul Apostol Petru ne arată, la rându-i, ca «nu prin voia oamenilor s-a făcut cândva proorocie, ci purtându-se de Duhul Sfânt au grăit oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu» (2 Petru 1:21).
Insuflarea dă Sfintei Scripturi autoritate dumnezeiască. Este ceea ce întăreşte Mântuitorul când zice despre Legea Vechiului Testament: «Amin zic vouă: până ce va trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă nu vă trece din Lege, până ce vor fi toate» (Matei 5:18). 
Cărţile Noului Testament s-au bucurat de darul Duhului Sfânt 25 pe care l-au primit autorii lor, adică Sfinţii Apostoli şi Ucenicii lor. În clipa arătării către Apostoli, după înviere, Mântuitorul le spune: «Luaţi Duh Sfânt» (Ioan 20:22), iar în momentul despărţirii de aceiaşi Apostoli, El le porunceşte: «Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh» (Matei 28:19); «Ca nu voi sunteţi cei ce grăiţi, ci Duhul Tatălui vostru este carele grăieşte întru voi» (Matei 10:20); «Mângăietorul, Duhul cel Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl întru numele Meu, acela va va învăţa pe voi toate şi va aduce aminte toate cele ce am grăit» (Ioan 14:26).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!