31 octombrie - Pilda zilei

 

Aducându-i-se odată Sfântului Macarie un ciorchine de strugure, lucru rar în pustie, acesta, care iubea mai mult să odihnească pe fratele, decât pe sine, l-a trimis unui pustnic, socotind că acela are mai multă nevoie de el. Pustnicul, care, ca şi Macarie, se îngrijea mai curând de binele semenului, lăudând pe Domnul pentru atâta bunătate, duse ciorchinele altui frate, iar acela altuia. Şi aşa se făcu că strugurele înconjură mulţimea chiliilor risipite în pustie şi foarte depărtate una de alta, fără să fi gustat nimeni din el, până ce ajunse din nou la Macarie. Şi mult s-a bucurat sfântul văzând atâta înfrânare şi iubire printre fraţi, şi folosindu-se de pilda lor îşi înteţi lucrarea nevoinţelor celor duhovniceşti.

30 octombrie - Pilda zilei

 

Într-un oraş, într-o noapte geroasă, tocmai se stârnise un viscol. Un băieţel vindea ziare la colţul străzii, iar oamenii treceau când şi când. Băieţelului îi era atât de frig, încât nici nu mai încerca să mai vândă ziare.

S-a dus la un poliţist şi l-a întrebat: „Domnule, ştiţi cumva din greşeală un loc călduros unde ar putea dormi un băiat sărac în noaptea aceasta? Vedeţi dumneavoastră, eu dorm ghemuit într-un colţ, mai jos, pe alee, şi e îngrozitor de frig acolo în noaptea asta. Mi-ar prinde bine un loc călduţ unde să stau”.

Poliţistul s-a uitat la băiat şi i-a răspuns: „Du-te pe strada asta la vale şi vei ajunge la o casă albă mare. Când ajungi acolo, să baţi la uşă şi când ţi se va deschide să spui doar „Ioan 3 cu 16” şi te vor lăsa să intri”.

29 octombrie - Pilda zilei

 

Câtva timp în urmă, la Olimpiada persoanelor cu dizabilități, din Seattle, nouă atleţi, toţi dizabili mental sau fizic, erau la linia de start pentru cursa de 100 m. La semnalul starterului începură cursa, nu toţi alergând la fel, dar toţi cu dorinţa de a sosi şi de a învinge. Alergau, dar, între ei, un băieţel căzu pe pistă, se rostogoli de câteva ori şi începu să plângă. Ceilalţi opt îl auziră plângând. Încetiniră şi priviră înapoi. Se opriră şi se întoarseră … toţi…

O fată cu sindromul Down se aşeză lângă el, începu să-l mângâie şi să-l întrebe: ”Acum eşti mai bine?”

Atunci toţi nouă se prinseră după umeri şi merseră spre linia de finish. Tot stadionul se ridicase în picioare, iar aplauzele au durat mult timp.

Persoanele care au văzut întâmplarea, o povestesc încă.

De ce?

Pentru că înăuntrul nostru ştim că: ”Lucrul cel mai important în viaţă este mai mult decât a învinge pentru noi înşine”.

Lucrul cel mai important în această viaţă este de a ajuta pe ceilalţi să învingă, chiar dacă asta implică a încetini şi a schimba cursa noastră. Oricum, dacă cineva ajutat de noi reuește să învingă, am învins și noi alături de acel cineva.

”O lumânare nu pierde nimic, dacă aprinde altă lumânare”

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a XXIV-a după Rusalii

 

Credința și smerenia aduc tămăduirea de boală și învierea din morți

Evanghelia la Duminica a XXIV-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair) Lc. 8, 41-56

Evanghelia Duminicii a XXIV-a după Rusalii se numește și ‘Evanghelia învierii fiicei lui Iair‘. Totuși, în această Evanghelie nu este vorba doar despre învierea fiicei lui Iair, ci și despre vindecarea unei femei bolnave, care, de doisprezece ani, suferea de curgere de sânge, de hemoragie. Evanghelia de astăzi este la prima vedere o prezentare a suferinței și a întristării. Dar în mijlocul suferinței și întristării oamenilor, Hristos Domnul, iubitorul de oameni, Doctorul sufletelor și al trupurilor, arată marea Lui milostivire sau compasiune pentru oameni, vindecându-i.

Smereniei mai-marelui sinagogii îi răspunde milostivirea lui Iisus

Evanghelia ne arată că mai-marele sinagogii din Capernaum, pe nume Iair, om cu vază în comunitatea iudaică religioasă ce se aduna în fiecare sâmbătă și sărbătoare la sinagogă, avea o fiică de doisprezece ani care se zbătea între viață și moarte. Aceasta era singurul copil pe care îl avea Iair. Auzind el de Mântuitorul Iisus Hristos că a vindecat o mulțime de bolnavi și a ridicat o mulțime de oameni căzuți în păcate, și-a făcut loc printre cei care-L împresurau pe Iisus, a îngenuncheat la picioarele Lui, i-a spus durerea sa și L-a rugat să meargă la casa sa pentru a vindeca pe fiica sa grav bolnavă.

DUMNEZEUL MINUNILOR – Evanghelia din Duminica a 24-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair)

 (Luca 8, 41-56)

Evanghelia acestei Duminici ne istoriseşte două mari minuni ale Mântuitorului: vindecarea femeii cuscurgere de sânge şi învierea fiicei lui Iair. În primul caz, femeia încercase toate posibilităţile omeneşti de vindecare. Boala era ­veche de 12 ani, iar Evanghelia de la Marcu notează că „multe îndurase de la mulţi doctori, cheltuindu-şi toate ale sale, dar nefolosind nimic, ci mai mult mergând înspre rău” (Mc. 5, 26). Cât despre fiica lui Iair, dacă până era „pe moarte” (Lc. 8, 42) tatăl spera ca Învăţătorul din Nazaret s-o mai poată scăpa, după ce murise, toţi socoteau că nu se mai poate face nimic. Cel care venise să-i anunţe lui Iair moartea copilei ţine chiar să exprime acest gând: „A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul” (Lc. 8, 49; cf. Mc. 5, 45).

Învierea fiicei lui Iair este una dintre cele trei învieri de care ne vorbesc Sfintele Evanghelii. Există, desigur, o mare deosebire între învierea tânărului din Nain, a fiicei lui Iair sau a lui Lazăr, pe de o parte, şi Învierea lui Hristos, pe de altă parte. Cei trei au fost readuşi la o viaţă pământească temporară, care avea să sfârșească prin moartea trupească. Este însă infinit mai înaltă și cu totul incomparabilă cu aceste învieri trupești minunea Învierii lui Hristos, cu trup îndumnezeit şi preamărit. Şi va fi infinit mai înaltă și cu totul incomparabilă cu aceste învieri trupești minunea învierii în slavă a sfinţilor, la a doua venire a lui Hristos. Minunea Învierii lui Hristos este temeiul tuturor minunilor care se săvârşesc în Biserică şi în viaţa credincioşilor. Hristos Cel preamărit de-a dreapta Tatălui, „Acelaşi ieri şi azi şi în veci” (Evrei 13, 8) şi Care a făgăduit că va fi cu ai Săi „în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Mt. 28, 20), ca oarecând pe plaiurile Ţării Sfinte, Se apropie cu milă de cei ce-L cheamă în suferinţele şi necazurile lor şi, în chip minunat, îi mângâie, îi miluieşte şi îi vindecă. Credincioşii sunt adeseori beneficiari ai minunilor lui Hristos. Afirmăm acest lucru cu hotărâre şi fără nici un fel de confuzie între ceea ce este cu adevărat o minune şi nenumăratele năluciri şi false minuni.

Învierea fiicei lui Iair și Învierea Bisericii

Duminica Învierii fiicei lui Iair (Luca. 8.40-55) ține în ea și vindecarea scurgerii de sânge a unei femei bolnave și vindecarea de deznădejde a unui tată și lecția de tăcere dinaintea necunoașterii căii lui Dumnezeu dată oricărei comunități care preferă lecțiile de moralism dinaintea Învierii.

Ce altceva erau cuvintele „ Fiica ta a murit. Nu-L mai obosi pe Învățător” (Luca 8.49)? Ele sunt parola superficialității lumii moderne, care a admit în Hristos învățătura înaltă dar nu-i văd dumnezeirea. Cu smerenie Hristos învie pe fiica lui Iar, se lasă deranjat de către un tată aprins de iubire, nu se limitează doar la a spune ci și împlinește. Așa face mereu. E limpede că Biserica ortodoxă a trecut printr-o vară grea.

Predică la Duminica Învierii fiicei lui Iair

Iată a venit un bărbat, al cărui nume era Iair si care era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, îl ruga să intre în casa lui, căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, si ea era pe moarte. Şi, pe când se ducea El, mulţimile îl împresurau. Şi o femeie, care de doisprezece ani avea curgere de sânge si cheltuise cu doctorii toată averea ei, si de nici unul nu putuse să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui si îndată s-a oprit curgerea sângelui ei.

Şi a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine ? Dar toţi tăgăduind, Petru si ceilalţi care erau cu El, au zis: învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc si te strâmtorează si Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de Mine ? Iar Iisus a zis: s-a atins de mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. Şi femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând si, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El si cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace. Şi încă vorbind El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe învăţătorul. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: nu te teme. Crede numai, si se va izbăvi.

CEVA DESPRE CEI TREI MORŢI PE CARE I-A ÎNVIAT IISUS MÂNTUITORUL

Despre trei morţi ne spune Evanghelia că i-a înviat Iisus Mântuitorul: fiica lui Iair, tânărul din Nain şi Lazăr. Între aceşti trei morţi este o deosebire: fiica lui Iair abia numai „adormise”; tânărul din Nain mergea deja spre cimitir, iar Lazăr începuse a „mirosi”. Erau trei diferite stări de moarte.

Aşa stau şi oamenii faţă de boala şi moartea cea sufle­tească. Unii au adormit numai în răutăţi, alţii merg spre cimi­tir, alţii au murit de mult. Sunt diferite stări de boală şi moarte sufletească, dar toate sunt pe o formă de rele şi primejdioase.

Părintele Teofil Părăian – Predică la Învierea fiicei lui Iair – Credința în învierea morților

 

Nu te teme, crede numai și se va mântui fiica ta”

Iubiți credincioși,

Cuvintele acestea, „Nu te teme, crede numai și se va mântui fiica ta”, sunt cuvinte pe care Domnul nostru Iisus Hristos le-a rostit în legătură cu învierea fiicei lui Iair. Cuvintele au fost rostite către Iair, care era mai marele unei sinagogi. Acesta s-a dus la Domnul Hristos și I-a spus că are o fiică bolnavă pe moarte și L-a rugat pe Domnul Hristos s-o ajute, s-o ridice din boală.

Între timp, din casa lui Iair a venit vestea că copila a murit. Bineînțeles că Iair a intrat în panică – se gândea el că Domnul Hristos ar putea să o vindece pe fiica lui, dar n-a avut gândul c-ar putea s-o și învie din morți. Și atunci Domnul Hristos a intervenit, spre folosul, binele și bucuria lui Iair, și a spus: „Nu te teme, crede numai – deci stăruie în credință – și se va mântui fiica ta”.

Scoală-te!…

 (Duminica a 24-a după Rusalii – Luca VIII, 41-56)

 Înaintea citirii Evangheliei acesteia, cu învierea fiicei lui Iair, Apostolul ne-a binevestit: „Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc al despărţiturii…“ (Ef 2, 14) şi toate celelalte care ne-arată împăcarea „prin cruce“ (Ef 2, 16) în Hristos cu statura noastră de „împreună-cetăţeni cu sfinţii“ ai casei lui Dumnezeu (Ef 2, 19), ai Bisericii celei luptătoare şi triumfătoare, împreună-laturi ale Bisericii slujitoare. În contextul acesta, lectura Evangheliei Duminicii acesteia trece de la învierea fiicei lui Iair, în plan personal, în icoana învierii noastre, mai cu seamă că, pe calea spre minunea Învierii, Hristos Se-arată vindecător de boală, de moarte deopotrivă.

Ia seama că şi tu eşti un Iair care ai un bolnav: sufletul tău!

 

Ev. Luca 8,41-56

Învierea fiicei lui Iair

Această evanghelie este plină de învăţătură pentru noi.

Ca şi Iair din evanghelie, şi noi avem o fiică iubită, una-născută: viaţa noastră sufletească, sufletul nostru.

De multe ori se îmbolnăveşte şi această fiică a noastră, ba de multe ori chiar şi moare. Păcatul este acela care îmbolnăveşte sufletul şi provoacă moarte sufletească.

De această boală şi moarte ne putem şi noi scăpa sufletul, aşa cum şi-a scăpat Iair fata: prin căutarea şi aflarea lui Iisus Mântuitorul.

Pe Iair l-a plecat după Hristos credinţa lui cea tare în puterea şi ajutorul Mântuitorului.Cu această credinţă să-L căutăm şi noi pe Iisus Mântuitorul.

Asta înseamnă, iubite cititorule, să crezi şi să te încrezi într-un Iisus, Mântuitor al tău, Care a murit pentru tine, pentru păcatele tale, pentru iertarea ta şi învierea ta din păcate.

28 octombrie - Pilda zilei

 O tânãrã stãtea şi aştepta avionul în sala de aşteptare a unui aeroport mare. Pentru cã trebuia sã aştepte mult timp şi-a cumpãrat o carte şi un pachet de biscuiţi. Ca sã treacã timpul mai uşor, s-a aşezat în sala de aşteptare VIP şi a început sã citeascã.

Lângã ea, pe scaunul alãturat, erau biscuiţii şi pe urmãtorul scaun era un domn care citea ziarul.

Când a început pachetul şi implicit primul biscuit, domnul de alãturi a luat şi el unul. Ea s-a simţit indignatã, dar n-a zis nimic şi a continuat sã citeascã. În interiorul ei îşi spunea: “Uite ce fel de persoanã e acest bãrbat! Dacã aş avea numai puţin curaj, i-aş face moralã”.

Şi aşa de fiecare datã, când ea lua un biscuit, lua şi el unul. Acest lucru o înfuria, dar nu dorea sã fie cauza unei scene. Când a mai rãmas în pachet ultimul biscuit, ea gândea: “Ah, acum vreau sã vãd ce îmi zice când se vor termina toţi!”.

27 octombrie - Pilda zilei

 Sfântul Cuvios DIMITRIE cel Nou, Basarabov, Ocrotitorul Bucureştilor

Părintele Antim David mărturiseşte şi această minune, pe care a văzut-o cu ochii săi:

„Într-o zi, dimineaţa, înainte de începerea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, a venit la mine un creştin a cărui soţie era în comă la spital. Aveau 5 copilaşi, iar 3 dintre ei erau dimpreună cu el. M-au marcat suferinţa şi lacrimile lor. Verdictul medicului fusese categoric:

– Nu mai am ce să-i fac. Luaţi-o acasă!

Le-am spus să se roage Sfântului Dimitrie. S-au rugat cu toţii, iar Cuviosul i-a mai liniştit. S-au întors la spital cu inima împăcată. Acolo, chiar pe holul din faţa salonului unde era internată soţia, au găsit o hărmălaie de nedescris. Bolnava, fiind conectată la aparate, ca orice om în comă, îşi revenise datorită Sfântului Dimitrie şi îşi scosese toate tuburile. Striga pe holul spitalului, ţinută fiind de asistente şi medici:

Acest gingaş glas cu care Dumnezeu vorbeşte înlăuntrul nostru

 

Întru tine, părinte s-a mântuit cel după chip…

După care chip, fraţi creştini? După chipul lui Dumnezeu din noi. La Sfinţii cuvioşi care au pustnicit şi au trăit viaţa după voia lui Dumnezeu, vedem în fapt cum „s-a mântuit cel după chip” cum spune cântarea pe care mă bucur că o spuneţi cu atâta evlavie. Acest îndemn la cântare, fraţi creştini, picură în suflet râvnă pentru cei care şi-au mântuit chipul lui Dumnezeu din ei.

Acest chip al lui Dumnezeu din noi, dacă-l mântuim atingem desăvârşirea, ideal pe care îl recomandă Hristos tuturor, cu glas puternic, pe muntele Fericirilor: „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru cel ceresc desăvârşit este!”.

A fost spus nu numai pentru mulţimile de atunci, ci şi pentru noi cei de astăzi. Desăvârşirea nu este un îndemn, o poruncă numai pentru anumite categorii de oameni pe care îi numim “sfinţi”, desăvârşirea a fost rostită şi poruncită pentru toţi, fraţi creştini: bărbaţi, femei, copilaşi, toţi suntem chemaţi să ne desăvârşim, ca să atingem acest ideal, adică să moştenim Împărăţia lui Dumnezeu. Să nu uităm acest ideal fraţi creştini. Suntem lăsaţi pe pământ ca să câştigăm cerul.

Aceasta este credința noastră, aceasta este mărturisirea noastră.

 „[…]… Nu întâmplător Cuviosul Dimitrie cel Nou a îngăduit ca moaștele sale să fie așezate în București atunci, în acele vremuri de restriște, în acele vremuri de încercare, nu doar pentru războiul dintre frați, pentru acel război cumplit, ci și pentru faptul că Bucureștiul de atunci a fost greu încercat printr-o molimă, printr-o ciumă, printr-o boală molipsitoare. Și tocmai moaștele Cuviosului Dimitrie cel Nou au fost așezate atunci în cetatea Bucureștilor pentru a aduce tămăduire și alinare celor care erau bolnavi. Și hagiograful ne mărturisește că atunci când au fost așezate moaștele în București, și ciuma a încetat. Așadar Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou are și această harismă, de a izbăvi de boli molipsitoare, de epidemii pe cei care sunt greu încercați. />Iată, tocmai de aceea, alergăm cu și mai multă osârdie la moaștele sale în aceste vremuri de criză, de restriște, de încercare, însă ne întristăm că și de data aceasta s-au pus bariere.

Ce frumoasă lecţie ne dă Sfântul Dimitrie Basarabov

 

„Lăudaţi pre Domnul întru Sfinţii Lui”

Prăznuim astăzi pomenirea cea de peste an a Sfântului Dimitrie cel Nou sau Basarabov, ale cărui sfinte moaşte odihnesc aici, în Catedrala Patriarhiei noastre. Cine a fost acest sfânt? Când şi cum a trăit? Ce fapte de seamă a făcut, pentru a fi cinstit astăzi de milioanele de credincioşi de pe întinsul ţării noastre şi al Bulgariei vecine? Răspunsul îl vom avea dacă vom asculta istoria vieţii lui, din care vom desprinde şi învăţătura cea de folos pentru sufletele noastre.

De mult, acum vreo șase-șapte sute de ani în urmă, pe vremea când românii şi bulgarii alcătuiau o singură împărăţie, într-un sat mic şi sărac de dincolo de Dunăre, numit Basarabov, trăia un tânăr cu numele de Dimitrie.

26 octombrie - Pilda zilei

 

Un tânăr dornic de aleasă învăţătură s-a dus odată la o mănăstire, să-i ceară sfat unui bătrân călugăr:

– Părinte, daţi-mi, vă rog, o carte din care să pot învăţa cel mai bine cum trebuie să fie un creştin; cum trebuie să gândească, ce trebuie să facă; o carte care să-mi explice toate aceste lucruri!

Călugărul i-a spus că are o asemenea carte în chilia sa şi s-a dus să o aducă, însă, după câteva clipe, s-a întors ţinând în mână o cruce pe care i-a întins-o tânărului. Văzându-l mirat, i-a spus:

– Fiule, crucea este cea mai de seamă învăţătură pe care Dumnezeu i-a dat-o omului. Pentru noi, Mântuitorul S-a jertfit pe cruce, arătându-ne astfel ce înseamnă să iubeşti, fiindcă a făcut acest

Predica Bartolomeu Anania la Sf. Dimitrie Izvoratorul de Mir

Parintele Filothei si Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir

Parintele Filothei Zervakos, ucenicul Sfantului Nectarie 

Este mai mult decat minunat, atunci cand, ne vin sfintii in ajutor.

Cu toate ca suntem cu adevarat nevrednici , ne sunt alaturi chiar si atunci cand uitam de ei.

Un "urias " duhovnic grec , sfant la randul lui povesteste cu multa uimire de sine cum l-a jutat Sfantul Dimitrie cel Izvorator de mir, intr-un moment din viata sa ....este vorba de Parintele Filothei Zervakos, ucenicul Sfantului Nectarie , si care la randul lui este un mare facator de minuni.

"Am mers la cladirea Administratiei din Tesalonic, spune parintele Filothei, si paseam pe un coridor.Un ofiter turc m-a vazut si m-a intrebat ce caut. I-am spus: Vreau sa vorbesc cu pasa. -Despre ce sa vorbesti?". Am sa-i spun ceva",i-am raspuns."-Eu sunt reprezentantul pasei",i mi zise: Spune-mi ce vrei. Daca esti reprezentantul pasei, spune-mi de ce nu ne lasati sa mergem in Sfantul Munte?" Mi-a raspuns pe un ton aspru: Nu-ti voi da tie socoteala". Atunci i-am zis cu indrazneala:Nu sunteti oameni buni, sunteti nedrepti. De vreme ce nu suntem vinovati cu nimic,de vreme ce nu suntem raufacatori si actele noastre sunt in regula,nu vad motivul pentru care ne impiedicati si ne necajiti.Cum sa traim intr-un loc necunoscut si strain? Daca voi ati fi mers in Grecia,v-ar fi placut sa va faca ce ne faceti voi noua acum?

CUVÂNTUL ÎPS MITROPOLIT HRISOSTOM DE PATRAS ROSTIT LA SĂRBĂTOAREA SF. DIMITRIE, IZVORÂTORUL DE MIR

 

..Sfinţii, nimic n-au iubit mai mult decât pe Dumnezeu. Nici pe sine nu s-au iubit, nici persoanele dragi lor, nici bunurile materiale, nici lumea întreagă. Pe toate le-au considerat fără importanţă, zadarnice şi înşelătoare, pentru ca – aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel – pe Hristos să-l dobândească. Am aflat pe Mesia! – a strigat Andrei, cuprins de bucurie, când l-a văzut pe Mântuitorul lumii. A lăsat mrejele şi marea, atunci când a auzit chemarea minunată adresată de Mântuitorul: veniţi după mine şi eu vă voi face pescari de oameni. Şi a urmat paşilor Lui, străbătând mări şi ţări ca să propovăduiască Evanghelia, până a ajuns în cetatea noastră, Patra. Aici şi-a pecetluit învăţătura şi mărturisirea credinţei cu moarte mucenicească pe o cruce în formă de X.

Pe Mântuitorul lumii L-a iubit cu toată puterea sufletului şi Marele Mucenic Dimitrie din Thessalonic, a cărui sfântă pomenire o săvârşim astăzi. El a ridicat mâna dreaptă ca să fie împuns cu suliţa în coastă, aşa cum Stăpânul Hristos a fost împuns cu suliţa. Aceeaşi iubire faţă de Mântuitorul a arătat şi sfântul dumneavoastră ocrotitor, Cuviosul Dimitrie cel nou, podoaba şi lauda României.

Cuvântul IPS Mitropolit Efrem la Sărbătoarea Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

 Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre,

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi fraţi creştini în Hristos, iubitori de sfinţi şi de mărturie creştină,

Când privesc această impunătoare şi măreaţă adunare de credincioşi în jurul acestui sfânt locaş istoric, întrezăresc în privirile dumneavoastră acea dorinţă sinceră şi adevărată de a-l cinsti cum se cuvine pe cel sărbătorit astăzi, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, rodul şi ocrotitorul faimoasei cetăţi a Thesalonicului, unde se păstrează cinstitele sale moaşte.

Intuiesc, totodată, şi aud parcă în adâncul fiinţei dumneavoastră bătăile inimii manifestându-se printr-o evlavie şi cinstire fără precedent, faţă de marele mucenic şi izvorâtor de mir, dar şi faţă de cinstitele moaşte ale Sfântului dumneavoastră, Cuviosul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, precum şi faţă de Sfântul Ierarh Nectarie, a cărui mână dreaptă am adus-o aici din sfânta sa mănăstire din Eghina, pentru binecuvântarea şi Sfinţirea dumnevoastră.

Predică la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie

 Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Iubiții mei,

Sfinții Bisericii sunt fiii și fiicele a diverse popoare, fiind foarte diferiți ca vârstă și ocupații și la fel și la nivelul virtuților pe care le-au lucrat, iar Sfântul Dimitrie, Marele Mucenic, pe care îl pomenim astăzi, e grec de neam și s-a născut în cetatea Solun sau Tessalonicul de astăzi.

Un Sfânt grec, pentru o întreagă lume! Cum, tot la fel, avem Sfinți asiatici, africani, europeni, americani…pentru o întreagă lume, pentru că atunci când îi pomenim, într-o anume zi, în ziua lor de pomenire, ei sunt pomeniți la nivel ecumenic, la nivelul întregii Ortodoxii.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul De Mir

 

Fără îndoială că Sărbătoarea Sfântului Dimitrie este una din marile sărbători ale Bisericii, pentru că ea ne odihneşte în poiana binecuvântată cu sfinţi, de această dată în cea cu numele Dimitrie Basarabov, acolo de unde slava lui Dumnezeu ne va lumina şi ne va întări, pentru ca, văzând faptele lui, să Îl preamărim pe Dumnezeu din ceruri. Şi preamărindu-L pe Dumnezeu din ceruri, Îl aducem iarăşi şi iarăşi în apropierea inimilor noastre, în cuprinderea sufletelor noastre şi în binecuvântarea buzelor noastre.

Născut fiind în cetatea Tesalonicului, mai bine zis undeva în sudul ei, Dimitrie avea să fie mai întâi ostaş şi mai apoi, urcând pe treptele ierarhiei soldăţeşti – cum spune o veche traducere a Vieţilor Sfinţilor –, să ajungă ceva mai sus de gradul de centurion, deci unul pus peste mai mult de o sută de oameni.

25 octombrie - Pilda zilei

 

La o biserică slujeau doi preoţi, cu multă râvnă.

În fiecare duminică se predica bine Cuvântul lui Dumnezeu.

Unul dintre preoţi, voind în predica lui să facă legătură cu predica celuilalt preot din duminica trecută, îl întrebă pe crâsnic (paracliser) despre ce a vorbit părintele în duminica trecută.

„Să mă iertaţi, – răspunse crâsnicul – dar eu eram atunci încurcat cu cădelniţa, căci se stinseseră cărbunii din ea şi nu-mi aduc aminte… Voi întreba însă pe cantor.”

Dar cantorul nu-şi aducea nici el aminte, pentru că pe vremea predicii căutase prin Tipic glasul şi rânduiala duminicii viitoare.

24 octombrie - Pilda zilei

Un elev isprãvise liceul și se pregãtea a-și continua studiile într-un oraș mai mare.

 La despãrțire, bunicã-sa îi spuse: 

- Dumnezeu sã-ți ajute - dragul meu nepot - sã poți închide ușile! 

- Ce uși, bunicã dragã, doar n-o sã mã fac portar, dupã ce am isprãvit cu liceul? 

- Pe unde vei merge, bagã de seamã sã-ți închizi mai întâi ușile urechilor tale. 

Sã le închizi fațã de toate șoaptele și ispitele satanei.

Sã-ți închizi apoi ușile ochilor tãi. Sã nu citești cãrți rele, pline de otravã și sã nu te duci nicãieri unde inima ta se poate otrãvi cu priveliștea ochilor. 

Sã-ți închizi apoi și ușa gurii tale, ascultând de sfatul psalmistului: Pune Doamne pazã gurii mele și ușã de îngrãdire buzelor mele, gândindu-t e neâncetat și la cuvântele Mântuitorului, cã pentru orice cuvânt nefolositor omul va da seamã în Ziua Judecãții (Matei 12, 36).

Și mai presus de toate, dragul meu, sã-ți închizi ușa inimii tale fațã de toate ispitele cele rele. Sã o lași deschisã numai pentru Domnul.

 Așa fãnd, bine și fericire vei avea în viațã!

600 istorioare religioase Autor: Preot Iosif Trifa

23 octombrie - Pilda zilei

 

„Odată, un om plin de cuviință și de credință, se plimba printr-o prea frumoasă grădină cu un cunoscut al său, care avea păcatul bârfirii. Punându-și în gând să-l vindece de acest păcat, credinciosul începu să spună:

– Frumoasă ar fi grădina aceasta, dar, iată colo niște pietre urâte îi strică toată frumusețea…

Bârfitorul, nebănuind capcana ce i se întinse, răspunse:

– Ce are a face… Și cu acele pietre, grădina tot frumoasă rămâne…

Credinciosul, în loc de a-i da ascultare, zise mai departe:

– Iată, dincolo sunt câteva flori veștejite… Ce păcat!… Toată frumusețea grădinii e stricată…

Bârfitorul se împotrivi din nou, dar credinciosul se prefăcu a nu-l auzi și bârfește mai departe despre grădină, la care, bârfitorul zise:

22 octombrie - Pilda zilei

 Un om care nu credea în Dumnezeu, avea întotdeauna obiceiul să spună că soarele, pământul, universul s-au făcut singure. Totul este din nimic. 

Într-o zi s-a dus în vizită la un prieten, care, spre deosebire de el, credea în Dumnezeu. Necredinciosul a văzut pe peretele prietenului său un tablou foarte frumos, şi-l întrebă:

 -Cine a pictat tabloul acesta?

 -Nimeni, răspunse vecinul.

 -Cum nimeni? 

-Uite aşa. S-a pictat singur, s-a urcat singur pe perete şi acum este aici.

-Vorbeşti aiurea, vecine!, spuse ateul necăjit.

-Ba nu vorbesc deloc aiurea. Dumneata îmi spui la fel, că toate s-au făcut singure, şi că Dumnezeu nu există. Dacă e aşa, şi dumneata trebuie să mă crezi că tabloul s-a făcut singur. 

Necredinciosul şi-a plecat capul şi, din ziua aceea, na mai zis că nu există Dumnezeu.

21 octombrie - Pilda zilei

 A fost odata ca niciodata, intr-o padure oarecare, o Buburuza care a intalnit un Licurici.

Buburuza si Licuriciul s-au indragostit si au hotarat sa ramana impreuna pentru totdeauna… Numai ca, si-au dat seama ca in padure erau o multime de obstacole, lipsite de importanta pentru altii, dar care pe ei i-ar putea desparti… o crenguta, o pietricica, o frunza…

Si atunci, Buburuza si Licuriciul au hotarat sa se tina tot timpul de mana, pentru ca nimic sa nu-i poata desparti… Se plimbau impreuna prin padure si erau foarte fericiti…

Dar intr-o zi, Licuriciul a constatat ca Buburuza disparuse…

Nu mai stia daca el a lasat-o din mana sau daca ea i-a dat lui drumul mainii, dar asta nici nu conteaza in Povestea noastra. Conteaza numai ca Licuriciul, singur si trist, a cautat Buburuza sub fiecare frunza, sub fiecare crenguta, dar nu a gasit-o….

Fiţi apostolii lui Iisus Hristos! O simplă mărturisire!

 Vindecarea demonizatului

IPS Bartolomeu Anania

Iubiţii mei credincioşi, avem multe de învăţat din pericopa evanghelică de astăzi (…). Ei bine, în vecinătatea cetăţii Gadara se găsea un demonizat. V-am vorbit şi altă dată despre această teribilă boală care nu se vindecă prin doctori, ci se vindecă numai prin putere dumnezeiască. A fi cineva posedat de demon înseamnă practic a fi depersonalizat. Atunci când demonizatul vorbeşte, nu mai vorbeşte el pentru că şi-a pierdut personalitatea, ci vorbeşte demonul sau demonii - ca în cazul de faţă - care sunt în el. Este chinuit; în mare măsură nu-şi dă seama de starea în care se găseşte (…). Iisus nu se găseşte la prima vindecare. Repet, această boală nu se vindecă decât prin putere dumnezeiască, iar Iisus prin această vindecare îşi demonstra puterea dumnezeiască. Era un act de binefacere şi, în acelaşi timp, un act de învăţătură pentru ca oamenii să devină conştienţi de Cel ce este El.

Privegherea şi smerenia – arme împotriva diavolului

 

Iubiţi credincioşi,

În Filocalie, volumul I, Sfântului Marcu Ascetul spune că înaintea oricărui păcat merg trei uriaşi: neştiinţa, uitarea şi nepăsarea. Aceşti 3 uriaşi, fie toţi 3 deodată, fie unul dintre ei, merg înaintea oricărui păcat pe care îl face omul cu deplină ştiinţă şi cu deplină voinţă. Sunt unii dintre oameni care fac păcate pentru că nu ştiu că e păcat lucrul pe care îl fac. Alţii pentru că au ştiut, dar au uitat că ceea ce fac ei nu-i bine. Şi alţii care ştiu ce să facă şi n-au grijă să facă binele, pentru că sunt nepăsători, le este tot una că fac bine sau fac rău. Nu iau aminte la lucrurile cele bune.

Tot Sfântul Marcu Ascetul spune că, dintre cele opt gânduri ale răutăţii, dintre căpeteniile gândurilor rele şi a patimilor rele, trei sunt mai întărite şi pricină de alte păcate şi patimi, şi anume: iubirea de plăcere, iubirea de avere şi iubirea de slavă (de cinste, de putere). Din acestea îşi au pricina şi celelalte rele pe care le face omul.

Vedem lucrarea demonilor sau ne ascundem după sloganuri?

“Iubiți frați și surori în Domnul nostru Iisus Hristos,

Trăim o vreme foarte dificilă. Aș fi vrut sa vă întreb dinainte: preferați să vorbim lucrurile pe față, sau să le spunem așa, evaziv, ca să scăpăm de predică, să scăpăm de slujbă, să mergem fiecare la casele noastre? Că pot face și lucrul ăsta. Mă înspăimântă un singur lucru. Iezechiel spune un cuvânt puternic. Străjerul este pus pe marginea cetății, în turnul de apărare. Și este pus ca să strige atunci când vede dușmanul. Și zice Iezechiel (cap. 33): „Dacă străjerul sună din trâmbiță deslușit și-i avertizează pe oameni că vine dușmanul, și oamenii nu se pregătesc, este nevinovat. Dar dacă el vede dușmanul venind și nu spune nimic, stă liniștit, din mâna lui se va cere sângele celor care vor muri.”

CUM SCAPĂ UN OM DIN LANŢURILE ŞI ROBIA DIAVOLULUI

In vremea aceea, venit-a Iisus cu corabia în latura Gadarenilor, care este de ceea parte de Galileea. Şi ieşind El la uscat, L-a întâmpinat pe El un om oarecare din cetate, care avea draci şi de multă vreme în haină nu se îmbrăca şi în casă nu petrecea, ci în mormânturi. Iar văzând pe Iisus şi strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: „Ce este mie şi Ţie, Iisus, Fiul lui Dumnezeu celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă munci pe mine”. Că poruncea duhului celui necurat să iasă din omul acela, pentru că de mulţi ani îl târa pe dânsul după el; şi-l legau pe el cu lanţuri de fier şi cu obezi, păzindu-se, dar sfărâmând legăturile, se gonea de dracul prin pustie. Şi l-a întrebat pe el Iisus, grăind: „Cum îţi este numele?”. Iar el a zis: „Legheon”, că draci mulţi intraseră într-însul. Şi-L rugau pe El ca să nu le poruncească lor să meargă întru adânc. Şi era acolo o turmă de porci mulţi ce se păşteau în munte; şi-L rugau pe El să le dea voie lor să intre într-înşii; şi le-a dat lor voie. Şi ieşind dracii din om, au intrat în porci şi s-a pornit turma de pe ţărmuri în iezer şi s-a înecat. Iar păstorii, văzând ceea ce se făcuse, au fugit şi au spus în cetate şi prin sate. Şi L-au rugat pe Dânsul tot norodul ţinutului gadarenilor să Se ducă de la dânşii, că erau cuprinşi de mare frică. Iar El, intrând în corabie, S-a întors... (Lua 8, 26-37).

20 octombrie - Pilda zilei

 Întâlnim de multe ori printre noi oameni simpli, a căror bunătate şi credinţă ne dezarmează. Nu au diplome de licenţă în nici un domeniu, dar virtuţile sufletelor lor sunt pildă de sfinţenie pentru toţi. Întâmplarea pe care vreau să v-o povestesc astăzi e una reală şi s-a petrecut într-una din temniţele comuniste dinainte de 1964. Ţăranul din istorioară poate fi socotit, fără nici o forţare, un om sfânt.

Într-o celulă erau trei deţinuţi. Nici unul nu ştia alfabetul morse şi încercările de a intra în legătura cu ei au rămas fără rezultat din partea tuturor celorlalţi. Se auzea când raportau dimineaţa şi seara: „Să trăiţi, domn' şef de secţie, camera…, cu trei deţinuţi, e gata de raport“.

Trecuse aproape un an de zile şi într-o zi a fost chemat miliţianul prin bătăi în uşă: unul dintre deţinuţi murise. Ordonanţele cu targa au ridicat mortul, apoi s-a făcut linişte. Misterul a fost dezlegat când cei doi rămaşi au fost mutaţi în alte celule. Atunci s-a aflat că cei trei erau un doctor, un muncitor şi un ţăran.

Doctorul, mărunt de statură, rezista regimului de privaţiune alimentară, dar era irascibil şi taciturn. Muncitorul era bolnav, foarte slăbit şi orb din cauza diabetului netratat. Ţăranul, şi el slăbit, era calm şi se ruga toată ziua. Ştia Acatistul Maicii Domnului şi mulţi psalmi pe de rost. Fusese rănit pe frontul de Răsărit şi rămăsese acasă. Apoi, pentru că se împotrivise colectivizării, a fost judecat într-un proces cu legionarii şi trimis la Aiud. Îngrijea de muncitor şi se întreţinea cu el în discuţii; doctorul nu lua parte, ci privea cu un aer superior.

19 octombrie - Pilda zilei

 

– Andrei, te rog foarte mult sa fii cuminte si sa ai grija de surioara ta, numai cateva minute pana ma intorc eu, a spus mama.

– Bine mamica, asa am sa fac.

– Te rog sa n-o lasi singura nici o clipa. Ne-am inteles?

Mama s-a imbracat deosebit de frumos si a plecat.

„Oare unde se duce?”, s-a intrebat curios Andrei. „Ce ar fi sa vad unde merge?”. Zis si facut. Tiptil, tiptil, a trecut strada si s-a apropiat de cladirea unde intrase mama. Prin crapatura usii a vazut-o cum discuta cu un domn, care scria ceva pe niste hartii, apoi au iesit in gradina. „Oare ce face acolo?” Andrei s-a catarat pe gardul de piatra care inconjura gradina. Noroc ca nu era inalt gardul si putea vedea bine ceea ce se petrecea. Barbatul acela a pus-o sa stea pe un scaun, a stat cateva clipe si apoi a dat sa plece. Iute ca o zvarluga, Andrei a fugit spre casa si pe cand a intrat mama respiratia ii era deja normala.

– Ai fost cuminte Andrei? Nu ai plecat nicaieri?

18 octombrie - Pilda zilei

 Se spune, că era odată un om atât de bogat, încât i se dusese vestea peste şapte sate. Dar pe cât era de bogat, pe atât era de zgârcit; ştia numai să ia, iar de dat nici pomeneală. Să facă milostenie, sau să-şi pomenească la Biserică morţii, căci părinţii lui muriseră de câţiva ani, sau să ajute pe vreun sărac sau văduvă, copil orfan, sau pe vreun bolnav, nu-l lăsa inima lui împietrită să facă aşa ceva. Bogatul se gândea numai la stomacul lui, la averea lui şi la plăcerile lui.

Dar, într-o zi se termină şi cu desfătarea lumească şi bogatul se duse în lumea celor adormiţi, acolo unde se gândea el cel mai puţin. Şi, după cum este şi firesc, acolo nu se aflau mâncăruri ca pe pământ cum avea bogatul; cămara plină cu de toate, podul plin cu carne afumată, pastramă şi cârnaţi, pivniţa încărcată cu caşcaval şi vinuri alese.

Răbdă bogatul câteva zile şi foamea îl chinui şi mai tare, când, umblând prin mijlocul atâtor răposaţi îi vedea pe unii cum se bucură de unele bunătăţi pe care le aveau date de pe pământ cu mâna lor la săraci, orfani, bolnavi şi neputincioşi; iar alţii se îndestulau cu cele ce li se dădea de pomană pe pământ de rudele şi urmaşii lor.

17 octombrie - Pilda zilei

 

Era odată un om, care pentru ca nu-i erau recunoscute calităţile de către „cei mari”, s-a supărat întratât, încăt a început a spune că toţi cei care nu-l înţeleg, au o problemă. Fiind un bun orator şi-a pus în gând să devină un „veritabil apostol” şi de aceea „s-a schimbat la grai, gesturi, mers, haina”. Si-a lăsat barbă, alegând pentru predicile sale subiecte biblice interesante. Astfel numărul celor care-l ascultau creştea zilnic şi de aceea într-o seara, epuizat „de greaua muncă apostolică”, predicatorul nostru a căzut într-o stare de somnolenţă. Mişcându-se între luciditate şi visare, a avut următoarea stranie viziune. I se părea că uşa a fost deschisă fără zgomot şi o persoană necunoscută şi impunătoare având în mâini ” multe aparate chimice, balanţe şi instrumente”, s-a apropiat de el. Apoi în liniştea camerei a răsunat întrebarea:

 – „Eşti robul lui Dumnzeu?” 

– „Da” – răspunse acesta. 

– „Ai zelul necesar pentru această misiune?” – întrebă din nou necunoscutul.

16 octombrie - Pilda zilei

 „A fost cândva un mare nevoitor care, săvârșind dumnezeiasca Liturghie, vedea alături de sine îngeri, dar nu era prea iscusit în dogme și, din simplitatea sufletului său, luase de la eretici rânduiala slujbei, de care se ținea fără să își dea seama că greșește.

Odată, la slujbă a venit un diacon priceput în învățătura credinței și bătrânul a săvârșit Liturghia cu el.

– Părinte, ce ai spus tu la slujbă nu se potrivește cu credința dreptslăvitoare, ci este luat de la eretici – a zis după aceea diaconul, însă bătrânul, care din nou văzuse îngeri în vremea slujbei, nu l-a luat în seamă.

– Greșești, părinte, Biserica nu primește așa ceva – a stăruit diaconul.

După atâtea mustrări, bătrânul văzând în ziua următoare, după obicei, îngeri, i-a întrebat:

15 octombrie - Pilda zilei

 Într-o zi, două fete secerau grâu în holde apropiate. Una dintre ele secerase aproape trei sferturi din holdă, iar cea­laltă secerase abia jumătate, de aceea se silea din răsputeri, ca să termine până la apusul soarelui.

Trecuse vreo 2-3 ceasuri bune după miezul zilei şi în depărta­re se zăreu doi moşnegi: erau Atotputernicul şi cu Sf. Petre, care cutreierau adesea pe pământ.

Ajunşi în dreptul celor două vred­nice secerătoare, moşnegii le dădură bineţe şi le urară să termine cu ajutorul lui Dumnezeu de secerat, până la venirea serii.

Fata care secerase mai mult de trei sferturi din lan, de acum, răspunse cu fermitate că până seara ea tot va termina de sece­rat, fie că vrea Dumnezeu, fie că nu.

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a XXI-a după Rusalii

† Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Pilda semănătorului - Luca 8, 5-15

În Duminica a XXI-a după Rusalii, se citește la Sfânta Liturghie Pilda semănătorului, din Evanghelia după Sfântul Luca. În această pildă, Mântuitorul nostru Iisus Hristos vorbește despre un semănător și despre patru situații diferite în care au ajuns semințele aruncate de el pe pământ.

Mai precis, Mântuitorul ne spune că dintre semințele aruncate în brazdă, una a căzut lângă drum, a fost călcată în picioare de trecători, iar apoi păsările cerului au mâncat-o. A doua sămânță a căzut pe un loc pietros, a răsărit, dar, din lipsa umezelii, s-a uscat foarte curând. A treia sămânță a căzut între spini, a crescut împreună cu spinii, dar, în cele din urmă, a fost înăbușită de spini. A patra sămânță a căzut în pământul cel bun și ‘a făcut rod însutit’. După ce a spus această pildă, Mântuitorul Iisus Hristos a rostit cuvintele: ‘Cine are urechi de auzit să audă’.

ARHIVĂ PREDICI: DUMINICA A XXI-A DUPĂ RUSALII - PILDA SEMĂNĂTORULUI

 

• Cuvânt în Duminica a XXI-a după Rusalii (pilda semănătorului)
  IPS Antim de Alexandroupoli (16 octombrie 2016)
  Descarcă

  
• Predică
  IPS Bartolomeu Anania (2006)
• Predică
  IPS Bartolomeu Anania (2002)
• Cuvânt de mulțumire la vizita Mitropolitului Antim de Alexandroupoli
  Arhim. Melchisedec (m-rea Putna) (16 octombrie 2016)

Ce înseamnă sfinţenia? Avem moaştele sfinţilor. Ce sunt moaştele sfinţilor?

 

Poate să fie o Biserică Sfântă, poate să fie o Biserică laborator de sfinţenie dacă ea nu dă sfinţi? Dacă noi nu am avea mărturiile acestea că viaţa noastră se poate finaliza printr-un act de sfinţenie, că ostenelile pe care le facem noi, cu postul, cu rugăciunea, cu milostenia, cu iubirea de oameni au o împlinire în Dumnezeu, atunci la ce bune toată osteneala noastră şi harul lui Dumnezeu? Poate intra în Raiul lui Dumnezeu ceva necurat, sau spurcat? În nici un caz! Ca să putem ajunge în Rai, fiecare dintre noi trebuie să treacă prin treptele sfinţeniei. Şi sunt multe aceste trepte. Întâi sunt trepte de curăţire, de purificare. De fiecare dată când îngenunchem în faţa Sf. Altar, ne mărturisim păcatele noastre, trecem prin baia lacrimilor, prin baia curăţitoare. Depinde de noi cum ne mărturisim şi cum ne ţinem făgăduinţa pe care o facem în faţa lui Hristos, în Taina Spovedaniei. Luăm apoi Sfânta Împărtăşanie, care ne împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Am obţinut o altă treaptă, obţinem pe Hristos în noi. Depinde însă cât Îl ţinem. Dacă suntem într-o legătură permanentă cu Hristos, dacă vrem să fim ai lui Hristos, dacă vrem să ardem de dragostea lui Hristos şi faptele noastre încep să fie tot mai plăcute lui Dumnezeu, urcăm treptat spre căile sfinţeniei.

Despre cinstirea sfinţilor şi a moaştelor lor

 Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica

Trebuie cinstiţi sfinţii pentru că sunt prieteni al lui Hristos, fii şi moştenitori ai lui Dumnezeu, după cum zice Ioan Teologul şi Evanghelistul: „Toţi cîţi l-au primit le-a dat putere să ajungă copii ai lui Dumnezeu”. „Încât nu mai sunt robi, ci fii”; „dar dacă sunt fii sunt şi moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori ai lui Hristos”. Iar Domnul în sfintele Evanghelii zice apostolilor: „Voi sunteţi prietenii mei. Nu vă mai numesc robi, căci robul nu ştie ce face Domnul lui”. Dar dacă Creatorul tuturor se numeşte împăratul împăraţilor, Domnul domnilor, Dumnezeul dumnezeilor, negreşit că şi sfinţii se numesc dumnezei, domni şi împăraţi.

Predica Părintelui Sofian la SFANTA CUVIOASA PARASCHEVA

 

Frati crestini,

Suntem la incheierea zilei in care am praznuit pe sfanta cuvioasa maica noastra Paraschiva[1].

La Iasi, in acest ceas de seara inca, sfantul ei trup se afla pe un postament inalt, un baldachin in fata catedralei. Lumea, la lumina lumarilor aprinse in numar mare in jurul sfintei sale racle, se pleaca si saruta cu evlavie sfantul ei trup.

De ce arata cinste unui trup mort? Asa se intreaba unii. Frati crestini, noi, oamenii, crestinii indeosebi – si toti oamenii sunt, cu o anumita masura, fiii lui Dumnezeu – noi, oamenii avem aceasta calitate deosebita, suntem temple vii ale Duhului Sfant. Sufletul nostru e legat de acest templu dumnezeiesc, in el locuieste Dumnezeu, daca Il primim. Daca Il dam afara, ramanem goi de El, numai noi ramanem. Sfantul Pavel spune asa:„Nu stiti voi oare ca sunteti templele Duhului Sfant?”Si mai adauga: „Daca va profana cineva acest templu al lui Dumnezeu care este in voi, il va sfarama Dumnezeu”[2], adica il va parasi (…).

Cum a ajuns Sfânta Cuvioasă Parascheva originară de pe țărmul Mării Marmara ocrotitoarea Moldovei

 

• Născută în secolul al Xl-lea în Epivata, Sfânta Parascheva a trăit până la vârsta de 25 de ani într-o mănăstire de pe Valea Iordanului și a murit la vârsta de 27 de ani în regiunea sa natală.
• După un periplu prin Bulgaria și Serbia, moaștele Sfintei Parascheva ajung la Iași în anul  1641
• Sfânta Parascheva este considerată ocrotitoarea Balcanilor, fiind cinstită în România, în Bulgaria, în Serbia și în nordul Greciei.

În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Or­todoxă de pretutindeni prăznuiește pe Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deo­sebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de mai bine de 350 de ani moaștele ei se găsesc la Iași, fiind izvor de bine­cu­vân­ta­re și însă­nă­to­șire duhovnicească și trupească pentru toți cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlo­ci­toa­re către Preamilostivul Dum­ne­zeu. Dacă Sfânta Muceniță Parascheva, prăz­nuită la 26 iulie în Calendarul Ortodox, este cu­noscută în popor cu numele „Sfânta Vineri”, Cuvioasa Maică Parascheva a fost nu­mi­tă, mai cu seamă în Moldova, „Vinerea Mare”. Ca un simbol al unității Ortodoxiei de pre­tutindeni, viața de după moarte a Sfintei Pa­­rascheva arată că sfin­țenia ridică din nea­mul său pe omul ce s-a ase­­mănat cu Dum­ne­zeu, făcându-l lumină de iu­bire și apropiere între toți cei care măr­tu­ri­­sesc și viază întru aceeași credință. Mărturie des­pre cinstirea adusă de strămoșii noștri Sfin­tei Parascheva sunt bisericile ctitorite cu hra­­mul „Cuvioasa Parascheva” nu numai în Mol­­­dova, dar și în Tran­silvania și în Țara Ro­mâ­­nească.

14 octombrie - Pilda zilei

 

Nu știam ce este Harul lui Dumnezeu, dar atunci am simțit Harul ca o învăluire a întregii mele ființe. Cu mișcări mecanice m-am închinat și am pus mâna mea pe mâna Sfintei. Și, o, minune! Sfânta a mișcat mâna în mâna mea. Și era așa de caldă... deși afară era frig. Nu mai simțeam pământul de sub mine, ci doar un har nespus de dulce. Atunci am auzit înlăuntrul meu o voce ce mi-a răsunat ca un ecou în urechi și în suflet: „Intră în mănăstire!”.

Octombrie... Clasa a XI-a… Un an al întrebărilor existențiale... Mă frământam, atât eu, cât și colegii, ce să alegem, care este rostul nostru în viață. Anii zburdalnici și frumoși de liceu se terminau și trebuia să ne hotărâm ce facultate să urmăm și să ne pregătim pentru aceasta.

Eu încă nu știam ce profesie să aleg. Pentru mine era clar doar faptul că nu urmăream satisfacții materiale, ci doream ca profesia mea să mă împlinească, pentru că fiecare om are menirea sa de la Dumnezeu pe acest pământ. Îmi plăceau deopotrivă și matematica, și literatura, dar începusem să citesc multă filosofie și eram însetată de cunoaștere, dorind să înțeleg mai întâi viața, pentru a ști ce să aleg. Așadar, mă hotărâsem într-un fel spre facultatea de filosofie și poate, în paralel, jurnalismul. Totuși nu eram hotărâtă și voiam cumva să aflu voia lui Dumnezeu pentru mine.