10 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Taina Adevărului nu stă în lucruri, nici în idei, nici în simboluri, ci într-o Persoană. În Persoana divino-umană a Domnului Hristos. „Eu sunt Adevărul”. Întru tot desăvârșitul Adevăr, niciodată micșorat, niciodată schimbabil, pururea Unul și Același în plinătatea Sa întru tot desăvârșită, pururea Unul și Același ieri și azi și în veci. Adevărul este pururea veșnic, și în timpul veșnic, pururea nemărginit, și în cele mărginite nemărginit, pururea nemuritor, și în cele muritoare nemuritor. Toate celelalte adevăruri izvorăsc din el precum razele din soare, de aceea și ele sunt nemuritoare și veșnice. De fapt, toate dogmele constituie un singur Adevăr: Dumnezeu-Omul, Domnul Hristos. Ele toate duc la El, pentru că vin de la El. Ele toate duc la El, precum fiecare rază a soarelui duce la soare.

9 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Cum citim și tâlcuim Sfânta Scriptură și pe Sfinții Părinţi

Insuflarea Scripturii este de la Dumnezeu... aceasta înseamnă că trebuie să căutăm în ea adevăruri de un rang mai înalt, iar, dacă întâmpinăm greutăți în a înțelege ceva, trebuie mai întâi să suspectăm propria lipsă de cunoaștere, mai curând decât un neajuns al textului dumnezeiește-insuflat.

1. Căutăm adevărul. Trebuie să avem suficient respect pentru Cartea Facerii spre a recunoaște că ea cuprinde adevărul, chiar dacă acel adevăr ne poate părea neobișnuit sau surprinzător. Dacă el pare să intre în contradicție cu ceea ce credem a cunoaște din știință, să ne aducem aminte că Dumnezeu este Autorul întregului adevăr, și orice este adevăr curat în Scriptură nu poate să contrazică cu nimic ceea ce este adevăr curat în știință.

8 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Nu trebuie să-i credem pe aceia care spun că cel ce nu a ajuns la citirea Sfintei Evanghelii nu

a fost la Dumnezeiasca Liturghie.

Nu pot să trec sub tăcere nici acea cugetare ticăloasă a falşilor înţelepţi, de care ei suferă, zicând că nu au participat la Liturghie dacă nu au reuşit să ajungă la timp la citirea Dumnezeieştii Evanghelii. Eu numesc această cugetare ticăloasă, deoarece ea conţine hulă la adresa Trupului şi Sângelui Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Căci, dacă, după nebunia lor, pentru ei nu a fost Liturghie, fiindcă nu au ajuns la citirea Evangheliei, înseamnă că pâinea adusă spre a fi prefăcută în Trupul lui Hristos nu a fost transformată 14 prin pogorârea Sfântului Duh, iar vinul turnat în potir nu a fost transformat15 în Sângele Dumnezeu-Cuvântului Celui întrupat. Ce poate fi mai rău decât această hulă? Noi ştim sigur şi credem că

nu pentru citirea Dumnezeieştii Evanghelii a fost rânduit de la început să se săvârşească jertfa cea tainică şi nesângeroasă, ci pentru această jertfă Părinţii au rânduit să se citească Sfânta Evanghelie, amintindu-ne prin aceasta de faptul că este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit (Rom. 12, 2).

7 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

BOGĂŢIA (sfaturi pentru cei bogaţi)

,,După cum un râu, care vine de la înălțimi, atinge pe cei ce stau pemalurile lui, dar îndată ce i-a atins, râul și trece mai departe, tot așa și ușurătatea bogăției trece foarte repede și alunecă degrabă; așa îi este firea, se mută de la unul la altul. Astăzi moșia aceasta este a unuia, mâine a altuia, iar după puțin timp a altuia. Uită-te la casele din oraș! Au purtat când numele unui proprietar, când al altuia. Și aurul fuge totdeauna din mâinile celui care-l are, se mută la altul și de la acela la altul." (Omilii la Psalmi. omilia la Psalmul LXI, V, în col. PSB, vol. 17, p. 337)

,,Dacă obișnuiești să lauzi bogăția pentru cinstea ce-ți vine din partea ei, socotește, omule, cât este mai de folos din pricina laudei să fii numit părinte a numeroşi copii, decât să ai mulțime de statiri 52 în pungă. Averile fără să vrei le vei lăsa aici pe pământ, dar râvna pentru faptele bune o vei duce cu tine Stăpânului, când întreg norodul, stând în fața Judecătorului obştesc, hrănitor, binefăcător și cu toate denumirile dărniciei te va numi". (Despre iubirea aproapelui, în rev. Glasul Bisericii, Anul XX (1961), Nr. 1-2, p. 57)

6 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

BOGĂȚIA (buna ei chivernisire)

Dacă fântânile sunt sleite din când în când, dau mai multă apă. Dar dacă se lasă apa în fântână, apa se strică. Tot aşa şi bogitia dacă stă pe loc, este nefolositoare; dar dacă se mişcă şi-i dată și altora, este si folositoare tuturora și rodnică." (Omilii şi cuvântări, omilia a VI-a la cuvintele Evangheliei după Luca: Strica-voi jitnitele mele şi mai mari le voi zidi” și despre lăcomie, V, în col. PSB, vol. 17, p. 404)

..Oamenii care judecă înțelept trebuie să fie încredinţat că avuția le este dată spre administrare și nu spre desfătare, iar când se despart de ea trebuie să se bucure ca unii care se despart de bunuri străine si nu să se întristeze ca și cum ar pierde bunurile proprii." (Omilii și cuvintári, omilla a VII-a, III, în col. PSB, vol. 17. p. 413)

5 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

BOGĂŢIA (atrage neplăceri şi primejdii numeroase)

Până când bogăția va fi pricina războaielor, pentru care se făuresc arme se ascut săbii? Din pricina bogăției rudele nu mai țin seamă de rude, frații se uită cu ochi ucigași la frați. Din pricina bogăției pustiurile sunt pline de ucigași, marea de pirați și oraşele de calomniatori. 

Cine-i tatăl minciunii? Cine-i facătorul actelor false ? Cine-i părintele jurământului fals? Nu-i oare bogăția? Nu-i râvna după bogăție? Pentru ce, oamenilor, vă supuneți înşivă la chinuri ? Cine a prefăcut bunurile voastre în arme împotriva voastră? Banii v-au fost dați să vă ajute să trăiți și nu să vă ajungă  povară de păcate.  Bogăția v-a fost dată să vă puteți răscumpára sufletul, nu ca să vă fie pricină de pierzanie. ." (Omilii şi cuvântári, omilia a VII-a, VII, în col. PSB, vol. 17. p. 418)

4 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

BOGĂȚIA (îmbogătirea în chip nedrept şi lacom -gravitatea)

Cel care socoteşte că bogăția adunată din nedreptate îi este prilej indestulator pentru a fi puternic şi a stăpâni se aseamănă cu un bolnav care-şi pune sănătatea trupului în creșterea bolii. Nu nădăjduiți spre nedreptate. Ea este piedică spre orice lucrare." (Omilii la Psalmi, omilia la Psalmul LXIV în col. PSB, vol. 17, p. 337)

BOGĂȚIA (punerea ei în păstrare de stăpân spre paguba şi nenorocirea lui)

Nu-ti vii în simtiri ? N-ai înaintea ochilor judecata lui Hristos ? Ce vei răspunde când cei nedreptățiți vor sta în jurul tău și vor striga împotriva ta dreptului Judecător? Ce vei face ? Ce apărători vei tocmi? Ce martori vei aduce? Cum vei convinge pe Judecătorul care nu se poate înșela? Nu poate fi acolo vorbitor măiestru! Nu poți întrebuința acolo cuvintele frumoase care să poată acoperi adevărul în fața Judecătorului ! Acolo nu te mai însotesc lingușitorii, nici banii, nici mândria funcției tale! Ești fără prieteni,fără ajutoare, fără sprijin, fără apărare. Rămâi rușinat, trist, abătut, singur fără de nici o îndrăzneală. Oriunde ti-ai întoarce ochii, n-ai să vezi decât mărturiile învederate ale răutăților tale: aici lacrimile orfanului, dincolo suspinele văduvei; în altă parte săracii care au fost alungați în pumni de la casa ta, slugile pe care le-ai bătut, vecinii pe care i-ai supărat. Toţi se vor scula impotriva ta! Mulțimea faptelor tale rele te va înconjura. Că după cum umbra merge după trup, tot așa și păcatele merg după suflet și înfinsează lămurit faptele." (Omilii şi cuvântări, omilia a VII-a, VI, în col. PSB. vol. 17, pp. 416-417)

3 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

BOGĂŢIA (gravitatea agonisirii cu nesaţ a bogăţiei)

,,«<Belşugul care depăşeşte strictul necesar seamănă a lăcomie, iar lăcomia e ca un fel de închinare la idoli» (Col. 3, 5).

Nu trebuie să fim iubitori de arginţi şi nici să strângem ca să cumpărăm lucruri nefolositoare şi de care n-avem nevoie (Marcu 10, 23; Luca 18, 24)". (Epistole, epistola 22, III, în col. PSB, vol. 12, p. 158)

,,Jitnitele lui plesneau, apăsate de mulțimea celor puse în ele, dar inima sa cea lacomă nu se mai umplea." (Omilii și cuvântări, omilia a VI-a la cuvintele Evangheliei după Luca: ,,Strica-voi jitnițele mele și mai mari le voi zidi" și despre lăcomie, I, în col. PSB, vol. 17, p. 400)

,,Cel care dezbracă pe cel îmbrăcat se numește borfaş. Merită oare alt nume cel care nu îmbracă pe cel gol, odată ce poate face asta ? Pâinea, pe care o ții tu oare este a celui flămând, haina, pe care o păstrezi în lăzile tale, este a celui descult; argintul, pe care-l ții îngropat, este al celui nevoiaş. Deci, pe atâția oameni nedreptăţeşti câtor ai putea să le dai din avuţiile tale." (Omilii și cuvântări, omilia a VI-a la cuvintele Evangheliei după Luca: ,,Strica-voi

jimnitele mele și mai mari le voi zidi" şi despre lăcomie, VII, în col. PSB, vol. 17. p. 407)

Iubirea faţă de Dumnezeu şi de aproapele - lumina vieţii creştine

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Duminica a XV-a după Rusalii (Porunca cea mai mare din lege) Matei 22, 35-46

În vremea aceea s-a apropiat un învăţător de lege şi, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat: Învăţătorule, care poruncă este mai mare în lege? Iar Iisus i-a răspuns: să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este întâia şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea acesteia, este: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprind toată legea şi proorocii.

Şi, fiind adunaţi fariseii, i-a întrebat Iisus zicând: ce vi se pare vouă despre Hristos? Al cui fiu este? Şi ei I-au răspuns: al lui David. El i-a întrebat iarăşi, cum atunci David, cu duhul, Îl numeşte pe El Domn, când zice: zis-a Domnul Domnului Meu: şezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale. Deci, dacă David Îl numeşte pe El Domn, cum este fiu al Lui?

Dar nimeni nu putea să-I răspundă o vorbă şi nici n-a mai îndrăznit cineva, din ziua aceea, să-L mai întrebe pe El ceva.

† Daniel,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sfânta Evanghelie din Duminica a XV-a după Rusalii este Evanghelia poruncii celei mai mari, şi anume porunca iubirii.

Hristos Iahve

 Predică la Duminica a XV-a după Rusalii

 

Evanghelia de la Matei 22,35-46

 

³⁵ Unul dintre ei, învăţător de Lege, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat:         ³⁶ Învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege? ³⁷ El i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. ³⁸ Aceasta este marea şi întâia poruncă. ³⁹ Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. ⁴⁰ În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii. ⁴¹ Şi fiind adunaţi fariseii, i-a întrebat Iisus, ⁴² zicând: Ce vi se pare despre Hristos? Al cui Fiu este? Zis-au Lui: Al lui David. ⁴³ Zis-a lor: Cum deci David, în duh, Îl numeşte pe El Domn? – zicând: ⁴⁴ „Zis-a Domnul Domnului Meu: Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale”. ⁴⁵ Deci dacă David Îl numeşte pe El domn, cum este fiu al lui? ⁴⁶ Şi nimeni nu putea să-I răspundă cuvânt şi nici n-a mai îndrăznit cineva, din ziua aceea, să-L mai întrebe.

 

1. Cele două porunci „mai mari”. Despre „a doua” poruncă, aceea de a-l iubi pe aproapele, şi care este „la fel” (sau: „asemenea”) cu „marea şi întâia poruncă” de a-L iubi pe Dumnezeu, ne ocupăm în Predica la Duminica a XXV-a după Rusalii.

Ce ne împiedică să iubim?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sfântul Luca al Crimeei

Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai.

Ci, iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El e bun cu cei nemulţumitori şi răi.

Trebuie să devii om nou

 Sfântul Teofan Zăvorâtul

Domnul a înfăţişat porunca privitoare la dragostea de Dumnezeu şi de aproapele şi a adăugat de îndată învăţătura despre vrednicia Sa de Fiu al lui Dumnezeu şi despre Dumnezeirea Lui. Dar de ce? Pentru că adevărata dragoste de Dumnezeu şi de oameni nu este cu putinţă decât sub înrâurirea credinţei în Dumnezeirea lui Hristos Mântuitorul, în faptul că El este Fiul lui Dumnezeu întrupat. Această credinţă insuflă dragostea faţă de Dumnezeu, întrucât cum este cu putinţă să nu-L iubeşti pe Dumnezeu, Care atâta ne-a iubit pe noi, că si pe Fiul Său Cel Unul-Născut nu 1-a cruţat, ci L-a dat pentru noi? Tot ea aduce dragostea la deplinătatea desăvârşirii sau până la ţelul ei; iar ţelul dragostei este legătura vie. Pentru a ajunge la această legătură, trebuie biruită simţirea dreptăţii dumnezeieşti, care pedepseşte păcatul; fără a reuşi mai întâi aceasta, e înfricoşător a te apropia de Dumnezeu.

Arhimandrit Ioil Konstantaros: Lectura apostolică din Duminica a XV – a după Rusalii

 

(II Corinteni 4: 6-15)

Fraţilor, Dumnezeu, Care a zis: „Strălucească, din întuneric, lumina” – El a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunoştinţa slavei lui Dumnezeu, pe faţa lui Hristos. Şi avem comoara aceasta în vase de lut, ca să se învedereze că puterea covârşitoare este a lui Dumnezeu şi nu de la noi, În toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi; lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi; Prigoniţi fiind, dar nu părăsiţi; doborâţi, dar nu nimiciţi; Purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus, pentru ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru. Căci pururea noi cei vii suntem daţi spre moarte pentru Iisus, ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru cel muritor. Astfel că în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa. Dar având acelaşi duh al credinţei, – după cum este scris: „Crezut-am, pentru aceea am şi grăit”, – şi noi credem: pentru aceea şi grăim, Ştiind că Cel ce a înviat pe Domnul Iisus ne va învia şi pe noi cu Iisus şi ne va înfăţişa împreună cu voi. Căci toate sunt pentru voi, pentru ca, înmulţindu-se harul să prisosească prin mai mulţi mulţumirea, spre slava lui Dumnezeu.

S-a spus şi, fireşte, este un mare adevăr că în măsura în care cineva se nevoieşte pentru dragostea şi slava lui Hristos, pe atât mai mult va primi săgeţile cele aprinse ale celui viclean şi diferite ispite din partea ateilor şi a oamenilor rătăciţi.

Iubirea curată de sine -a doua verigă a iubirii de aproapele.

 Iubirea creștină implică așadar, iubirea de sine sau filautia (philautia). Să lămurim însă de la bun început, pentru a evita orice confuzie, că e vorba de „philautia cea duhovnicească”, „buna philautie” sau „frumoasa philautie”, iar de nu acea  philautie care, potrivit Părinților, e prima între patimi și născătoarea lor (numită „philautie trupească” sau „philautie rea[1]” ) Căci, în vreme ce aceasta din urmă- pe care o vom numi philautie pătimașă- e dragoste de sine în chip „trupesc”, narcisist, egoist, fără de Dumnezeu, cea dintâi- pe care o vom numi philautie virtuoasă - e dimpotrivă, iubire de sine în chip duhovnicesc, în Dumnezeu, de dragul lui Dumnezeu, știindu-se omul pe sine că este făptură creată după chipul lui Dumnezeu, menit asemănării cu El, stării de fiu al Lui prin înfiere și dumnezeu prin har. Iubirea duhovnicească de sine, sau philautia virtuoasă, se arată aici împlinitoare a celei dintâi porunci- aceea de a-L iubi pe Dumnezeu-,  pentru că a se iubi pe sine în chip duhovnicesc înseamnă a se iubi în Dumnezeu și pentru Dumnezeu.

Dacă-L iubeşti pe Hristos, Îl vei propovădui – Îl vei mărturisi.

 Iubiţii mei, voi încerca să tâlcuiesc în cuvinte simple acest cuvânt al Evangheliei, cu nădejdea că există urechi gata să primească sămânţa cea cerească.

Ce înseamnă aceste cuvinte? Dacă-L iubeşti pe Hristos, Îl vei propovădui – Îl vei mărturisi. Şi dacă tu Îl mărturiseşti, te va mărturisi şi El înaintea Tatălui Său celui Ceresc; altfel şi El se va lepăda de tine.

Când a spus aceste cuvinte Hristos? Le-a spus apostolilor Săi mai înainte de a-i trimite la propovăduire. Lăsaţi mrejele, a spus, şi mergeţi pretutindeni să propovăduiţi Evanghelia. Vă vor izgoni, veţi suferi chinuri, veţi fi ca nişte oi în mijlocul lupilor…

Ia închipuiţi-vă doisprezece mieluşei într-o haită de lupi! Cine va învinge? Şi totuşi, mieluşeii aceştia nu doar că i-au învins pe lupi, dar şi pe lupi i-au făcut miei! Cum s-a întâmplat asta? Apostolii nu aveau arme. Unica lor armă a fost cuvântul. Au propovăduit şi L-au mărturisit pe Hristos înaintea tuturor. Mărturisire a credinţei! Datorie şi obligaţie a oricărui creştin. Apostolul Petru s-a temut şi s-a lepădat de Hristos. Nu am, zice, nici o legătură cu El. De frică s-a lepădat, dar atunci când a cântat cocoşul, s-a pocăit, a plâns şi apoi L-a mărturisit continuu. Aşadar, să-L mărturisim şi noi pe Hristos ca şi apostolii. Să nu ţinem credinţa noastră ascunsă în inima noastră. Sunt creştin, zici. Din ce voi înţelege însă că eşti creştin? Dacă Îl mărturiseşti pe Hristos. Unde să-L mărturisesc? “Înaintea oamenilor” (Matei 10,32). Mai precis în trei situaţii:

Dacă Mă iubeşti, „iubeşte-ţi aproape­le” - spune Domnul

 

Foarte simplu!

Dar noi spunem: „Iubiţi-mă pe mine!"
Pentru că nu înţelegem ce este iubirea...

Nu mai avem nevoie de iubire de la nimeni!
Noi am primit deja toată iubirea posibilă !
Este vorba despre iubirea lui Dumnezeu !
Domnul ne-a creat din iubirea Sa.
Avem deja tot ce ne trebuie.
Acum noi, plini de iubire până la refuz, trebuie să o oferim altora.
Acesta este cel mai im­portant lucru.
NU SĂ FIM IUBIŢI,
CI SĂ IUBIM .
Noi însă, în loc să facem aşa, ne irosim vieţile în cău­tarea cuiva care ar putea să ne iubească aşa cum vrem ...
Dar suntem deja iubiţi!
Insă nu o ştim.
Pentru că sperăm la ceva ce nu poate să fie...

Părintele Ioachim Parr

Numai iubire nu avem pentru El.

 Întrebat de un învățător al legii care este cea mai mare poruncă, Domnul Hristos răspunde fără nicio întârziere: „Să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta!” (Matei 22, 37), adăugând îndată: „Iar a doua, asemenea ei, este: Să-l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți” (Matei 22, 39). Drama lumii de acum încalcă ambele porunci cu obstinația încăpățânării nemintoase, a celor atenți la umilirea fratelui și hulirea lui Dumnezeu. Pe de o parte, atunci când se vorbește de ucideri și boli, de uragane și cutremure, de crize mai mari sau mai mici, politice ori financiare, de familie ori castă, Dumnezeu e vinovat. Fără judecată, la derută de citate și ambiguități ieftine, prin comentarii de platou media, cu fețe machiate și limbaj de codoș intelectual.  E ușor să-L descoperi drept vinovat pe Dumnezeu pentru că nu Se ascunde, rămâne atârnat de Cruce, în ochii noștrii nevinovați.

Acatistul Întâmpinării Domnului

Condacul 1

Astăzi aleasa Maică merge de la Betleem la Ierusalim, iar dumnezeiescul Prunc Iisus în brațele ei ca un nor ușor este purtat. Iar noi, nevrednicii, întâmpinând pe Împăratul Slavei și pe Maica Fecioară Preasfântă, împreună cu bătrânul Simeon cântăm celei binecuvântate: Vino, Preacurată, Domnul este cu Tine și prin Tine împreună cu noi!

2 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 BOGĂŢIA („masca fericirii"50)

,,Bogatul a câștigat de pe urma desfătării cu bogăția lui numai atât câtă fericire i-au putut-o face lingușitorii în viața aceasta". (Omilii la Psalmi, omilia la Psalmul XLVIII, X, în col. PSB, vol. 17, p. 322)

,,«Bogăția de-ar curge, nu vă lipiți inima de ea!» (Ps. 61, 10).

Dacă vezi pe vreunul din cei foarte bogați, nu-i ferici viața! Dacă ți-ar curge banii de pretutindeni și din izvoare îmbelșugate, nu privi cu plăcere înmulțirea lor! Bogăția de-ar curge! Minunat este cuvântul! Curgătoare este natura bogăţiei. Trece pe lângă cei ce o au mai repede ca torentul.

Obişnuieşte să treacă de la unul la altul.

Mai degrabă poți ține apa în mâini decât să-ți păstrezi necontenit averea. De aceea, bine a spus psalmistul: ,,De-ar curge bogăția,nu vă lipiți inima". Nu te împătimi cu sufletul de ea, ci ia de la bogăţie atât cât îți este de folos! N-o iubi prea mult, nici n-o admira ca pe unul din marile bunuri, ci ia-o în slujba ta ca pe o unealtă !" (Omilii la Psalmi, omilia la Psalmul LXI, V, în col. PSB, vol. 17, p. 337)

1 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

BLÂNDEȚEA (definiția)

„Sunt numiți blânzi cei cu moravurile potolite, cei slobozi de orice patimă, pentru că nu au în sufletele lor nici o tulburare". (Omilii la Psalmi. omilia la Psalmul XXXVI, II, în col. PSB, vol. 17, p. 265)

BLÂNDEŢEA (manifestarea ei)

,,... este posibil ca și cel blând să se indigneze, așa cum hotărăște rațiunea, și să nu distrugă virtutea blândeţii, dar ca să rămână cineva inflexibil sau să nu se indigneze, așa cum este logic, nu însemnează blândeţe, ci inactivitatea naturii. Iar blândeții îi urmează precum ceva natural toleranţa, pentru că blândeţea este mama toleranţei. Dar în cei cu adevărat blânzi există deopotrivă și bunătate, însă nu și în cei care au caracterul distrus, pentru că bunătatea este materia blândeţii. Dar când acestea se combină între ele și se unesc, formează împreună cea mai bună dintre virtuți, dragostea." (Constituțiile ascetice, cap. XIII, în col. PSB, vol. 18, pp. 497-498)