"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Biserica noastră în haină de sărbătoare

vineri, 2 februarie 2024

Acatistul Întâmpinării Domnului

Condacul 1
Astăzi aleasa Maică merge de la Betleem la Ierusalim, iar dumnezeiescul Prunc Iisus în brațele ei ca un nor ușor este purtat. Iar noi, nevrednicii, întâmpinând pe Împăratul Slavei și pe Maica Fecioară Preasfântă, împreună cu bătrânul Simeon cântăm celei binecuvântate: Vino, Preacurată, Domnul este cu Tine și prin Tine împreună cu noi!

Icosul 1
Cetele cerești, plecate spre pământ, văd pe Cel Unul Născut, pe Făcătorul lor și Stăpânul a toată făptura, în brațele feciorești ale Maicii celei neispitite de bărbat, mergând la Ierusalim, purtat ca un Prunc, și bucurându-se, cântă Lui și Împărătesei Fecioare laudă de sărbătoare:
Vino, Împăratul cerului și al pământului, în cetatea Marelui Împărat, Sionul cel sfânt;
Vino, Dumnezeule Preaînalt, din înălțimile cerești în biserica pământească și făcută de mâini;
Vino, Fiule Unule Născut, și Te sălășluiește cu oamenii pe pământ;
Vino, Mielul Cel nevinovat și dumnezeiesc, să Te aduci Domnului, Cel din ceruri;
Vino, Preacurată Porumbiță, Mireasă fără de bărbat, a Sfântului Duh;
Vino, Mielușea neîntinată, Maica neprihănită a Mielului Hristos;
Vino, Pruncă de Dumnezeu aleasă, Fiica cea preadorită a lui Dumnezeu Tatăl;
Vino, Împărăteasa Cerului, Stăpâna cea bună a întregii lumi;
Vino, Preacurată, Domnul este cu Tine și prin Tine împreună cu noi!
Vino, Curată Fecioară, că ai născut curat pe Curatul Dumnezeu;
Vino, maică fără bărbat a lui Emanuel, care nu a cunoscut nunta;
Vino, ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii, că de a ta curăție s-a minunat Gavriil;
Vino, ceea ce ești mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, că ție ți s-a închinat firea îngerilor;
Vino, țarină nesemănată, că ne-ai răsărit nouă Spicul Vieții;
Vino, rug nears, că întru Naștere nu te-a ars focul dumnezeirii;
Vino, încăpere neîncăpută la care nu pot să privească cei cu câte șase aripi și cei cu ochi mulți;
Vino, masă cu chip de foc, pe care pământenii nu se pricep să te laude după cuviință;
Vino. Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!
Vino, Preadulce Iisuse, pogorând pe pământ blând și smerit precum ploaia pe pământ curat;
Vino, Viață Preadulce, precum picătura ce picură pe pământ, arătându-Te nevăzut în Întruparea Ta;
Vino, Mântuitorule atotmilostiv, să cauți și să mântuiești pe cei pierduți;
Vino, Păstorule preabun, Cel ce ai voit să porți pe umerii Tăi oile rătăcite;
Vino, Doctorul celor fără de nădejde, Cel ce ai binevoit să porți bolile și neputințele noastre;
Vino, Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ai voit să iei asupră-Ți toate păcatele lumii;
Vino, Domnul Slavei, purtat pe nor ușor, că ai gonit ademenirile întunericului;
Vino, Împăratul păcii, Cel ce șezi pe tronul lui David, a Cărui împărăție nu este din lumea aceasta;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!
Vino, Cel vechi de zile, Care de demult ai dat lui Moise legea în Sinai;
Vino, Prunc Tânăr, că ai intrat acum în biserică, vrând să împlinești legea;
Vino, că, sălășluire având cerul, ai vrut să umpli biserica pământească de slavă cerească;
Vino, că, întrupându-Te din Fecioară, ai dorit să îndumnezeiești firea omenească;
Vino, că Te-ai coborât până la chipul de rob, ca pe noi, robii păcatului, să ne faci robii Adevărului dumnezeiesc;
Vino, că ești strălucirea Ipostasului Părintesc, ca pe noi să ne arăți fiii Tatălui Ceresc;
Vino, Împlinitorul legii, Care ai adus lui Dumnezeu pui de porumbel, ca noi să zburăm la ceruri mai curați decât aceștia;
Vino, Dătătorule de milostivire, Care milă voiești, iar nu jertfă, ca și noi să Te ungem cu untdelemnul milei;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!
Vino, Cel așteptat de toți proorocii, să ne cercetezi cu mântuirea Ta;
Vino, Cel dorit de toate neamurile, să ne luminezi cu învățătura Ta;
Vino, Mântuitorul nostru, ca să izbăvești pe Adam și pe Eva de păcat, de vechiul blestem;
Vino, Cel ce Te-ai arătat pe pământ Mântuitorul nostru, ca să viețuiești cu oamenii și să-i scoți din întuneric și din umbra morții;
Vino, Luminătorul nostru, ca să binevestești anul plăcut Domnului;
Vino, Izbăvitorul nostru, ca să-i și slobozești pe cei zdrobiți cu inima;
Vino, Păstorule și Învățătorule, ca să propovăduiești robilor dezrobirea și celor orbi vederea;
Vino, Ziditorule și Stăpâne, să vestești celor umiliți mântuire și tuturor oamenilor iertare;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!
Vino, Fecioară, că strălucind de curăție cerească, ne-ai răsărit lumina cea neînserată;
Vino, Împărăteasă a preaminunatei lumi cerești, care ne-ai ridicat pe noi în locașurile cele de sus;
Vino, tainic rug, prin care, din înălțimile cerești, s-a aprins focul Dumnezeirii la toată lumea;
Vino, nor purtător de lumină, prin care dumnezeiescul Prunc Hristos S-a adus spre mântuirea tuturor;
Vino, masă de foc a Nevăzutului Împărat;
Vino, chivot ceresc, care ai încăput pe Hristos;
Vino, palat al Duhului Sfânt;
Vino, mireasă neprihănită a Împăratului cel fără de moarte;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!
Vino, Iisuse, Dătătorul vieții, că ai dăruit viață și înviere tuturor credincioșilor Tăi;
Vino, Stăpâne, Biruitorul morții, că ai slobozit din veșnica moarte poporul Tău;
Vino, Împăratul cel fără de moarte, că din întunericul și din umbra morții ai slobozit pe cei legați din veac;
Vino, Preadulce Viață, că porțile raiului iarăși le-ai deschis lui Adam, spre viață veșnică;
Vino, Mire Preadorit, că sufletul meu tânjește și dorește curțile Domnului;
Vino, Lumină Sfântă, că Te-a aflat sufletul meu plângându-și păcatele;
Vino, Dumnezeule Preaveșnic, că aproape este mântuirea Ta pentru cei ce se tem de Tine;
Vino, Mântuitorule Preabun, căci cuvântul Tău a adus pacea mult dorită;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!
Vino, Maică și Fecioară, care, întru nașterea ta feciorească, nu ai simțit durerile nașterii;
Vino, Maica Mielului și a Păstorului, care vei suferi dureri înfricoșătoare lângă Crucea Fiului tău;
Vino, bucuria noastră, care, împreună cu Fiul tău pătimind, cu toată lumea te vei bucura de arătarea Slavei Sale;
Vino, mângâiere în necazuri, care fiind încercată precum aurul în foc, ești grabnic ajutătoare celor ce sunt ispitiți;
Vino, cea preaveselă, care ai vrut să o bucuri pe Eva, cea care a adus femeilor mâhnire;
Vino, preaslăvită, care ai dorit ca prin durerile tale să eliberezi lumea de toate durerile;
Vino, Fecioară, mai cinstită decât toată făptura, care prin nașterea ta ai înnoit toată zidirea cea văzută;
Vino, Maică mai sfântă decât toți sfinții, care prin întâmpinarea ta ai unit pe îngeri cu oamenii;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!
Vino, bucuria noastră nesfârșită, care ai arătat lumii întregi bucuria lui Hristos;
Vino, dulceața noastră cea pururea fericită, care ții în mâinile tale focul dumnezeirii;
Vino, lumină pururea strălucitoare, care ai luminat biserica lumii vechi cu lumina harului;
Vino, făclie nestinsă, care întru întâmpinarea ta ai luminat sufletele credincioșilor cu lumina lui Hristos;
Vino, că porți cu mâinile Focul Ceresc, ca prin tine să se aprindă în locul cel sfânt frumusețea și sfințenia;
Vino, lumină neînserată, că ai născut în chip nestricat, fiind pururea Fecioară, ca prin tine să se vestească mântuirea până la marginile pământului;
Vino, chivot însuflețit și dumnezeiesc, că prin tine se arată întregii lumi harul cel mare și mântuitor;
Vino, cortul lui Dumnezeu și al oamenilor, că prin tine Dumnezeul dumnezeilor împărățește în Sion peste toți oamenii;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!
Vino, o, Hristoase, împăratul tuturor, și scoală-Te întru întâmpinarea, noastră;
Vino, Iisuse, Doctorul inimilor noastre, și ieși întru ajutorul și mântuirea noastră;
Vino, Păstorul nostru Cel bun, Care Te-ai întrupat să cauți oile pierdute, și caută-ne și pe noi cei rătăciți;
Vino, Mângâietorule bun, Care ai căutat și ai găsit drahma cea pierdută, și află și sufletele oamenilor pierduți;
Vino, Atotbunule și Iubitorule de oameni, și ne primește și pe noi în brațele Tale părintești;
Vino, Atotmilostive și Îndurate, și ne sălășluiește și pe noi în cămările Tale cerești;
Vino, Mângâietorul celor întristați, ca să ne aperi și să ne cârmuiești pe noi, cei ce plutim pe marea acestei vieți deșarte;
Vino, Mântuitorul celor rătăciți, mântuiește-ne și ne scoate pe noi, cei ce ne înecăm în viforul păcatului;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!
Vino, Iisuse, Lumina lumii, pentru ca în lumina Sfinților Tăi să ne luminezi pe noi;
Vino, Hristoase Mântuitorule, Care locuiești întru Lumina cea nepătrunsă, pentru ca în lumina Feței Tale să ne îndumnezeim;
Vino, Soarele Dreptății, pentru ca în zilele Tale să strălucească adevărul și pacea pe pământ;
Vino, Lumină Sfântă, pentru ca să ajungă în inimile noastre focul credinței și iubirii Tale;
Vino, Împărate ceresc, pentru ca binecuvântată și prealuminată să fie venirea Ta;
Vino, Ziditorule și Stăpâne, pentru ca având aprinsă făclia curăției să ieșim întru întâmpinarea Ta;
Vino, Lumină lină și neînserată, pentru ca în liniște și în pace să trăim toate zilele vieții noastre;
Vino, Fiule Unule Născut al lui Dumnezeu și Cuvinte, pentru ca întru bucurie și frică să lucrăm a noastră mântuire;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!
Vino, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca sub acoperământul Fecioriei Tale să ne păzești pe noi întru curăție și feciorie;
Vino, palat purtător de Lumină al Stăpânului, ca prin darul tău să ne faci pe noi locaș al Duhului Sfânt;
Vino, Fecioară mai luminoasă decât dimineața, ca să fim și noi fii ai zilei până la sfârșitul vieții;
Vino, soare care porți pe Tatăl Luminii, ca și pe noi să ne luminezi cu darul tău;
Vino, sfântă slujitoare a măreței taine, ca să ne înveți a sluji cu sfințenie pe Fiul tău și Dumnezeu;
Vino, bună ajutătoare a toată lumea, ca să ne păzești nevătămați de lume, de trup și de diavol;
Vino, o, Fecioară Marie, ca să luminezi sufletele noastre întunecate de patimi;
Vino, o, pruncă minunată, ca să călăuzești spre mântuire această lume orbită de păcate;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!


Condacul al 2-lea
Preasfânta Fecioară pe sine s-a văzut fiind curată după Nașterea lui Iisus și nu i-a trebuit curățire, pentru că Hristos a trecut precum o rază de soare printr-un diamant, nestricând curăția feciorească a Preacuratei Maicii Sale. Totuși, fiind smerită și nemândrindu-se de neprihănirea curăției Sale, atunci când s-au împlinit zilele legiuite de curățire, a plecat de la Betleem, împreună cu Sfântul Iosif, logodnicul, și au adus pe dumnezeiescul Prunc, la Ierusalim, înaintea Domnului și împreună I-au cântat cu bucurie: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Văzându-te pe tine, printre veacuri, Fecioară, că porți în mâinile tale pe Dumnezeu întrupat, Isaia proorocul a glăsuit: „Domnul va ședea pe nor ușor”. Iar tu, o, Maică a lui Dumnezeu, mergând la Ierusalim și purtând dumnezeiescul Prunc în brațele tale, cugetai: „Cum, fiind mamă, am rămas fecioară?”. Totuși, văzând că această naștere a fost mai presus de fire, cu cutremur ai grăit întru sine: „Cum să Te numesc pe Tine, Fiul meu? Dacă Te numesc om, văd că ești mai presus decât omul, fecioria mea păstrând-o nestricată, pentru că zămislirea Ta a fost dumnezeiască. Dacă Te numesc Dumnezeu, văd că întru toate ești asemenea omului, afară de păcat. Pentru aceasta Te propovăduiesc pe Tine Dumnezeu adevărat și om adevărat”. Noi însă, întâmpinând venirea Ta, Hristoase, pe cea Curată o cinstim cântând așa:
Condacul al 3-lea
Fiind purtată de putere dumnezeiască ai venit la Sfânta cetate, Ierusalim, Preasfântă Fecioară, ca o zi luminoasă, arătându-L întregii lumi pe Hristos, Soarele Dreptății. Pentru aceasta în chip vădit te-ai arătat prestol de Heruvimi, înălțat prin fecioreasca slavă, căci în mâna ta porți pe Împăratul Slavei, în fața Căruia stau în chip nevăzut Serafimii cei cu câte șase aripi, împreună cu toate puterile cerești cântând: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Având Fecioara pântece primitor de Dumnezeu, a venit la biserică, ținând în mâna sa pe dumnezeiescul Prunc Hristos, și, plecând genunchii înaintea Domnului, cu bucurie și cu bună-cuviință a grăit: ,,O, Părinte Preaveșnic, Acesta este Fiul Tău, pe Care L-ai trimis să Se întrupeze dintru mine pentru mântuirea oamenilor. Acesta este Rodul pântecelui meu, zămislit întru mine prin Duhul Tău cel Sfânt. Acesta este întâiul meu Născut. Primește Cuvântul Tău cel Întrupat dintru mine, primește de la mine pe Fiul Tău, pe Care Ți-L aduc, ca prin Trupul și Sângele Lui, primit de la mine, să răscumpere neamul omenesc”. Iar noi pricepând această tainică rugăciune, Preacurată, cântăm Fiului Tău și Dumnezeului nostru așa:
Condacul al 4-lea
Având întru sine furtună de gânduri îndoite marele arhiereu al lui Dumnezeu, Zaharia, s-a tulburat văzând pe Sfânta Fecioară cu Pruncul la un loc cu femeile necurate, înaintea ușilor bisericii, cerând curățirea cea după lege; a dus-o în Sfânta Sfintelor și a înțeles cu duhul că această Maică și după naștere este Fecioară Curată. Pentru aceasta a așezat-o în locul fecioarelor, unde femeilor având bărbat nu li se cuvine să stea, și, întâmpinând-o, cu frică și cu bucurie a cântat lui Dumnezeu Cel ce S-a arătat: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Auzind Zaharia minunatele tale cuvinte în fața lui Dumnezeu, Preacurată, și văzând că așezi copilul tău preaiubit în brațele lui de arhiereu al lui Dumnezeu, precum în înseși mâinile lui Dumnezeu, și împreună cu acesta aduci jertfă, după cum spune legea, doi pui de porumbel, s-a umilit cu inima și cu credință și cu frică a primit pe dumnezeiescul Prunc, zicând așa:
Condacul al 5-lea
Steaua cea de Dumnezeu luminată a strălucit, când a venit la biserică Simeon, purtat de Duhul Sfânt. Acestuia, tânăr cu Duhul, dar îmbătrânit cu trupul, fiind drept și credincios trăind în credință și așteptând mângâierea lui Israel, i s-a făgăduit prin Duhul Sfânt să nu vadă moartea, până când nu va vedea pe Hristos Domnul venind în trup. Acesta, privind pe Preacurata Fecioară și pe Pruncul ținut de dânsa în brațe, a văzut harul lui Dumnezeu și, cunoscând cu Duhul că Acesta este Mesia Cel așteptat, în grabă s-a apropiat de Dânsul și, dând mulțumire lui Dumnezeu, cu frică și cu bucurie I-a cântat din inimă: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Văzând bătrânul Simeon în mâinile Fecioarei pe Cel ce a zidit pe om, purtat în chip de Prunc, s-a umplut de nespusă bucurie și, uitându-se pe sine, a grăit cu bucurie: Te doresc pe Tine, Dumnezeul părinților și Doamne al milei, la Tine privesc, Cel ce cuprinzi toate cu Cuvântul Tău, pe Tine Te întâmpin, Cel ce stăpânești viața și moartea, pe Tine Te aștept, Cel ce unești cerul și pământul. După Tine flămânzesc morții ce așteaptă învierea. După Tine însetează cei ce pătimesc și așteaptă mângâiere și Ție Îți cântă așa:
Condacul al 6-lea
Propovăduitor minunat al venirii lui Hristos s-a arătat purtătorul de Dumnezeu Simeon, când mai ales umplându-se de Duhul Sfânt, primul dintre oameni L-a cunoscut pe Ziditorul său, venit cu trup, și primul a mărturisit dumnezeirea Lui, cântându-I în numele tuturor celor ce trăim pe pământ: „Ție ne închinăm, pentru că Tu ești Dumnezeul nostru; Ție ne rugăm, pentru că Tu ești biserica noastră, Ție Îți slujim, că Tu ești Făcătorul legii. Tu ești Unul Dumnezeu și nu este alt Dumnezeu afară de Tine și alt Fiu deoființă cu Tatăl. Prin Tine noi trăim și ne mișcăm și ființăm; Tu ești mai frumos decât toți fiii oamenilor, pentru că Tu ești Dumnezeu și om”. Pentru aceasta se bucură acum cerul, pentru că a miluit Domnul pe poporul său și saltă temeliile pământului și cei ce se află în iad, că s-a arătat celor morți învierea văzând acum pe Mântuitorul lumii și cântându-I: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Astăzi a strălucit la toată lumea lumina adevărului, că Preasfânta Fecioară a dat cu preacuratele sale mâini, bătrânului Simeon, pe dumnezeiescul Prunc, ca pe un cărbune făcător de viață, de la jertfelnicul Domnului, zicând: „Primește, cinstite bătrâne, pe Domnul tău, primește vistieria nesecată și puterea cea neajunsă. Spală necurăția și te înnoiește și te luminează de la Soarele Dreptății. Să nu ardă deci focul harului pe domnul meu, ci mai mult să-l lumineze, căci Acesta curăță păcatele și toată fărădelegea ta, ca să fii început al curățirii întregii lumi, și astfel te vei dezbrăca de toate cele vechi, ca să te îmbraci în toate cele noi”. Iar noi, pricepând această vestire milostivă, să-i cântăm Preacuratei unele ca acestea:
Condacul al 7-lea
Vrând Sfântul bătrân Simeon să primească o nouă curățire, precum Isaia cel de demult, s-a închinat Preacuratei Maicii lui Dumnezeu și, atingându-se de dumnezeieștile ei picioare, a zis: „Foc duci, Curată, mă tem să iau în brațe Pruncul Cel ce stăpânește lumea. Tu însă, cu mâinile Tale, precum cu niște aripi îngerești luminează-mă, dându-mi pe Cel ce Heruvimii cei înaripați se înfricoșează să-L poarte”. Astfel Simeon, întinzându-și mâna, L-a primit în cinstitele sale brațe și cu bucurie a cântat: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Onouă și preaslăvită minune s-a săvârșit astăzi: bătrânul Simeon primește în mâini stricăcioase pe Ziditorul omului, pentru ca Dumnezeu să trăiască cu oamenii, iar omul să devină ceresc. Primind pe Cel dorit și văzând împlinirea făgăduințelor Simeon, precum grâul cel copt, a cerut slobozirea de trup și la apusul viețuirii sale a cântat cu bucurie: „Au văzut ochii mei mântuirea Ta, ca pe o taină ascunsă din veac. Acum însă, slobozește, Stăpâne, pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, de această trupească legătură către viața cea neîntinată și neîmbătrânitoare, ca, plecând de aici, să duc veste de bucurie despre venirea Ta în lume”. Pentru aceasta Îți cântăm:
Condacul al 8-lea
Străine cuvinte auzind de la bătrân, minunatul Iosif și Preacurata Fecioară s-au mirat de cele spuse, l-au văzut pe Simeon proorocind despre Prunc, dar nu ca despre un prunc, ci ca despre Cel vechi de zile, și rugându-se la Dumnezeu, ca la Cel ce are putere asupra vieții și asupra morții și Care poate să-l sloboadă la o altă viață, și punând toate acestea în inima lor, au cântat cu mulțumire lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Cu totul fiind întru Dumnezeu, Sfântul bătrân Simeon s-a umplut de duh proorocesc și a vorbit despre dumnezeiescul Prunc că va ajunge chiar și la iad să dea tuturor celor legați iertare, orbilor vedere și nu va vorbi ca alții. Și, întorcându-se la Maria, Mama lui Iisus, a proorocit: „Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va ridica împotriviri. Și prin sufletul tău, o, Maică, fără de moarte, va trece sabie, când vei vedea pe Fiul tău bătut în cuie pe cruce, ca să se descopere gândurile din multe inimi, întru iertarea păcatelor lor”. Iar noi, înțelegând această proorocie, îi cântăm Preacuratei:
Condacul al 9-lea
Toată firea îngerilor s-a minunat de marea coborâre a lui Dumnezeu față de om zicând: minune preaslăvită, neînțeleasă și nespusă vedem astăzi, că Cel ce l-a făcut pe Adam încape în brațele bătrânului. Pline sunt marginile lumii de mila Lui, plină este făptura de lauda Lui, plină este omenirea de îngăduința Lui. Cele cerești, cele pământești și cele de dedesubt sunt pline de bunătatea Lui, sunt pline de darurile și binefacerile Lui. Plin este cerul și pământul de slava Lui! Pentru aceasta, toate neamurile, bateți din palme cântându-I: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Grăitorul și văzătorul de Dumnezeu Simeon, deși a spus multe și a lăudat pe Preanevinovata Maică a lui Dumnezeu, care a născut lumii pe Dumnezeu Omul, Mântuitorul sufletelor noastre, totuși nu a putut să o laude cu vrednicie pe aceea pe care mințile cele mai presus de lume nu se pricep să o cânte. Totuși, cuprins de iubire a slăvit-o zicând: Preasfântă și minunată cămară a lui Dumnezeu, tu ești începutul și sfârșitul prăznuirii noastre. Tu ne-ai răsărit Lumina Soarelui ne-ai deschis izvorul iubirii de oameni a Fiului tău. Pomenirea ta este mai presus de orice cuvânt și mărirea ta întrece neputința noastră. Te rugăm, pomenește-ne neîncetat pe noi, cei ce te lăudăm și îți cântăm:
Condacul al 10-lea
Propovăduitoare a mântuirii s-a arătat Ana, cea insuflată de Dumnezeu, că nu se depărta de biserica Domnului, slujind ziua și noaptea în post și în rugăciuni. Aceasta ieșind cu Dreptul Simeon în întâmpinarea Pruncului Iisus, a mărturisit că acesta este Ziditorul cerului și al pământului. Și îmbrățișând pe Hristos, L-a sărutat și Duhul S-a sălășluit întru ea și a grăit: „Tu ești Dumnezeu și Fiul Omului, Fiul împărăției și al umilinței. Tu auzi și taci, vezi și ești nevăzut, ești pretutindeni și ascuns”. Și a grăit și alte proorocii despre Pruncul adus, pentru cei ce așteptau izbăvirea în Ierusalim cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Împărate Preaveșnic și Cuvântul lui Dumnezeu, Tu acum în trup Te-ai arătat lumii întregi, ca un Prunc în biserică, purtat în brațe de Fecioara Maria, Maica Ta, ca să petreci cu oamenii și celor ce sunt din Adam să le vestești mântuirea. Adevărul Tău S-a pogorât din cer, mila Ta ne-ai trimis-o nouă și harul Tău împărățește pe pământ pentru că ai venit să cauți și să-i mântuiești pe cei pierduți. Pentru aceasta pe nimeni nu îndepărtezi, de la nimeni nu Te întorci, precum s-a întâmplat cu Uza, de demult, când s-a atins de chivotul Legământului Tău și a fost lovit de moarte. Acum însă desfrânata Îți cade la picioare și devine neprihănită, cea cu scurgerea de sânge se atinge de Tine și se vindecă, vameșii și păcătoșii stau împreună cu Tine și se fac prietenii Tăi, căci ai chemat la Tine pe toți cei trudiți și împovărați. Pentru aceasta cu bucurie și noi Te întâmpinăm și Îți cântăm așa:
Condacul al 11-lea
Cântare de umilință au adus arătării Tale, Hristoase, purtătorul de Dumnezeu Simeon și dreapta Ana, arzând cu duhul și propovăduind cu buze de bucurie venirea Ta în lume tuturor celor ce așteptau izbăvirea. Iar cărturarii și fariseii, auzind astfel de mărturisiri despre Prunc, s-au mâniat și mai mult, l-au învinuit pe Zaharia, ca pe un vădit călcător de lege, că pe Maria a așezat-o în locul unde ședeau fecioarele, pentru care îndată l-au și ucis cu pietre. Iar Pruncul Iisus a fost dus în Egipt, din pricina lui Irod, ca și acolo, spre mărturie veșnică, Domnul să fie cunoscut egiptenilor și să I se aducă jertfă, cântându-I: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Lumină spre descoperirea neamurilor ai fost, Hristoase, Soarele dreptății, pe nor purtat, precum Simeon astăzi a proorocit că vei fi începătură de nou har, din Egipt și până la marginile lumii, că Tu ești Izvorul Vieții și Lumina oamenilor, pentru că lumina luminează întru întuneric și întunericul nu o cuprinde. Cu această lumină a dumnezeirii Tale luminează și întunericul sufletelor noastre, pentru ca toți să aprindem în inimă lumina virtuților și împreună cu Simeon și cu Ana să-Ți cântăm Ție și Preasfintei Maicii Tale unele ca acestea:
Condacul al 12-lea
Vechea biserică a legii cu nou har s-a umplut, când ai intrat într-însa, Hristoase, ca un Prunc purtat în brațe, ca să se plinească proorocia lui Agheu: „Va veni Cel dorit de toate neamurile și voi umple de slavă templul acesta și slava acestui templu de pe urmă va fi mai mare decât a celui dintâi și în locul acesta voi împărți pacea”. Pentru aceasta să se înfrumusețeze cu lumina Ta Dumnezeiască și Biserica noastră ce se gătește să Te primească luminat ca pe un Mire, iar pe noi ne învrednicește în curăție să ieșim întru întâmpinarea Ta și cu veselie să-Ți cântăm: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Cântând, o, Maica lui Dumnezeu, venirea întru întâmpinarea ta a întregii lumi în Biserica Domnului, lăudăm nespusa ta curăție feciorească, ne închinăm Soarelui Dreptății, Hristos, Ce a răsărit dintru tine, Îl privim împreună cu Simeon și Îl primim în brațele noastre. Împreună cu Ana mărturisim dumnezeirea Lui, cu Iosif Îi aducem în dar doi pui de porumbel, adică sufletul și trupul nostru, și precum fecioarele înțelepte, luminat înfrumusețăm candelele sufletelor noastre și făclii aprinse de fapte bune lui Hristos, Lumina cea Adevărată, Ce S-a arătat lumii, Îi dăruim, iar astăzi, împletind precum florile coroană de cântări, îți aducem aceste laude:
Condacul al 13-lea
O, întru tot cântată Maică și Fecioară, care ai adus în locul cel sfânt al sfinților pe Cuvântul cel mai presus decât toți sfinții, întru întâmpinarea noastră și pentru mântuirea lumii; primește această rugăciune a noastră, acoperă-ne și ne păzește pe noi de tot necazul și întristarea și ne izbăvește de toate cursele vrăjmașului. Tu, cea fără de prihană, ceea ce ești ușă dumnezeiască, deschide-ne nouă, celor ce dorim mântuirea, ușile cerești, ca, izbăvindu-ne prin tine de veșnica muncă, să cântăm întru Întâmpinarea Domnului în văzduh: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarăși Icosul 1: Cetele cerești, plecate spre pământ…, Condacul 1: Astăzi aleasa Maică merge acum de la Betleem la Ierusalim…, și aceste rugăciuni:
Rugăciunea întâi, către Domnul nostru Iisus Hristos
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule Unule Născut și Cuvântul lui Dumnezeu, Care mai înainte ai fost văzut de prooroci, ca prin oglindă, în ghicitură și mai pe urmă, în aceste zile, Te-ai născut nestricat cu trupul din Preasfânta Fecioară Maria și în a patruzecea zi, în locul cel sfânt, întru întâmpinarea întregii lumi, Te-ai arătat ca Prunc, purtat în brațele Dreptului Simeon pentru mântuirea tuturor celor din Adam! Cât de proslăvită și de prealuminată este aducerea Ta în brațele Născătoarei de Dumnezeu în biserica Domnului și Întâmpinarea Ta de către bătrânul Simeon. Astăzi cerurile se veselesc și pământul se bucură de venirea Ta, Dumnezeule, de venirea Dumnezeului și Împăratului nostru. De demult Moise s-a urcat în munte ca să vadă slava Ta, dar nu a putut să-Ți vadă fața Ta, pentru că i-ai arătat doar spatele. În această zi prealuminoasă a întâmpinării Tale, Tu Te-ai arătat pe Tine Om, strălucind de nespusă dumnezeiască Lumină, ca împreună cu Simeon să Te vedem față către față, să Te pipăim cu mâinile și să Te primim în brațele noastre ca să Te cunoaștem pe Tine ca Dumnezeu venit în trup. Pentru aceasta proslăvim nespusă coborârea Ta și marea Ta iubire de oameni, că prin venirea Ta ai dăruit acum bucurie cerească neamului omenesc căzut de demult în păcat. Că Tu prin dreapta Ta judecată ai izgonit pe strămoșii noștri din raiul desfătării în lumea aceasta, iar acum ne-ai miluit și iarăși ne-ai deschis locașurile cerești și ai prefăcut plânsul nostru întru bucurie, iar Adam nu se mai rușinează pentru neascultare și nici nu se va mai ascunde de la fața Ta, fiind chemat de Tine, pentru că Tu ai venit acum ca să iei asupră-Ți păcatele lui, să-l speli cu sângele Tău și să-l îmbraci pe el, gol fiind, în haina mântuirii, în podoaba veseliei și să-l înfrumusețezi pe el, ca pe un mire. Iar pe noi, pe toți, care prăznuim dumnezeiasca Ta întâmpinare, învrednicește-ne ca împreună cu fecioarele înțelepte să Te întâmpinăm pe Tine, Mirele nostru Ceresc, cu candelele credinței și curăției aprinse să privim cu ochii credinței dumnezeiasca Ta față, să Te purtăm în inimi, în toate zilele vieții noastre, ca să ne fii nouă Dumnezeu și noi să fim poporul Tău. Iar în slăvita și înfricoșătoarea zi a venirii Tale, când toți sfinții vor ieși în văzduh pentru marea Ta întâmpinare, învrednicește-ne și pe noi să Te vedem, și astfel pururea cu Domnul vom fi. Slavă milosârdiei Tale, slavă Împărăției Tale, slavă purtării Tale de grijă, Unule iubitorule de oameni, că a Ta este împărăția și puterea și slava, împreună cu Cel fără de Început al Tău Părinte și cu Preasfântul și Bunul și de viață făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a doua, către Preasfânta Stăpâna noastră Născătoare de Dumnezeu
O, Preasfântă Fecioară, care strălucești prin curăție cerească, porumbiță preablândă, mielușea neprihănită, ajutătoare bună a lumii, Maica lui Hristos Dumnezeul nostru, tu ești începutul și mijlocul și sfârșitul bucuriei noastre de acum, că dintru tine a strălucit Soarele Dreptății, Hristos Dumnezeul nostru, pe Care L-ai adus în sfintele tale brațe în a patruzecea zi, în locul cel sfânt, întru întâmpinarea noastră și spre bucuria și mântuirea întregii lumi. Pentru aceasta te fericim și te proslăvim, pentru că tu ești cortul lui Dumnezeu și prin tine S-a sălășluit între noi, pentru ca să fim poporul Lui. Tu ești ușa cerească vestită de Iezechiel, prin care iarăși ni s-a deschis intrarea în locașurile raiului. Tu ești scara cea înaltă văzută de Iacob, prin care Dumnezeu S-a pogorât pe pământ. Tu ești pod care duce de pe pământ la cer. Pentru aceasta te rugăm să privești spre noi, ca ceea ce ai intrat în locul cel sfânt purtând pe mâini Focul Dumnezeiesc, binecuvântată. Cu focul rugăciunii tale să arzi focul patimilor noastre, ca să ne izbăvim de focul cel veșnic al gheenei. În locul cel sfânt ai venit pentru curățirea cea după lege, ție netrebuindu-ți curățire, Fecioară Curată, și prin aceasta învață-ne cumse cuvine a ne păzi în neprihănire și curăție și cum să purtăm nevoința fecioriei, că tu, fiind mai presus decât Heruvimii, ai venit la biserică, laolaltă cu  femeile necurate. Tu, o, Maică Preasfântă, însăți fiind biserica lui Dumnezeu care ai adus la biserica legii pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, învrednicește-ne și pe noi să iubim mai mult în lumea aceasta bisericile Fiului tău, să le cercetăm în toate zilele vieții noastre, acolo să vedem frumusețea Domnului, pentru că mai bine este să petrecem o zi în curțile Domnului, decât să locuim în locașurile păcătoșilor. Dăruiește-ne și nouă, Preacurată, precum lui Simeon, să purtăm neosândiți, în brațele inimii noastre, pe Fiul tău și Dumnezeul nostru, ca să fim părtași pururea Preacuratului Său Trup și Sânge, și ajută-ne să ne păzim în frica lui Dumnezeu și să nu întinăm biserica trupului nostru. Și așa întâmpinând totdeauna, o, Maica lui Dumnezeu, pe Fiul tău în inimile și în sufletele noastre, să ne învrednicim prin rugăciunile tale să dobândim și acea întâmpinare în văzduh a Domnului și așa vom slăvi și vom cânta împreună cu toți sfinții pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Apoi se face otpustul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!