8 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Nu trebuie să-i credem pe aceia care spun că cel ce nu a ajuns la citirea Sfintei Evanghelii nu

a fost la Dumnezeiasca Liturghie.

Nu pot să trec sub tăcere nici acea cugetare ticăloasă a falşilor înţelepţi, de care ei suferă, zicând că nu au participat la Liturghie dacă nu au reuşit să ajungă la timp la citirea Dumnezeieştii Evanghelii. Eu numesc această cugetare ticăloasă, deoarece ea conţine hulă la adresa Trupului şi Sângelui Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Căci, dacă, după nebunia lor, pentru ei nu a fost Liturghie, fiindcă nu au ajuns la citirea Evangheliei, înseamnă că pâinea adusă spre a fi prefăcută în Trupul lui Hristos nu a fost transformată 14 prin pogorârea Sfântului Duh, iar vinul turnat în potir nu a fost transformat15 în Sângele Dumnezeu-Cuvântului Celui întrupat. Ce poate fi mai rău decât această hulă? Noi ştim sigur şi credem că

nu pentru citirea Dumnezeieştii Evanghelii a fost rânduit de la început să se săvârşească jertfa cea tainică şi nesângeroasă, ci pentru această jertfă Părinţii au rânduit să se citească Sfânta Evanghelie, amintindu-ne prin aceasta de faptul că este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit (Rom. 12, 2).

Dumnezeiasca Liturghie poate fi săvârşită şi fără citirea Evangheliei, iar acest lucru reiese din faptul că timp de opt ani după înălţarea Mântuitorului la cer Dumnezeiasca Liturghie s-a săvârşit pe tot pământul fără citirea Evangheliei, căci abia după opt ani de la înălţare Dumnezeiasca Evanghelie a fost scrisă de Matei în limba ebraică; iar Dumnezeiasca Liturghie s-a săvârşit în tot acest timp în biserici, în cele iudaice, şi fără citirea Evangheliei; iar în bisericile alcătuite din păgâni credincioşi acest lucru a durat şi mai mulţi ani, până când Fericitul Ioan Evanghelistul a tradus Evanghelia după Matei în limba greacă. Cu privire la aceasta să vă fie ştiut că întreaga Liturghie se împarte, în general, în trei părţi.

Prima ei parte este descrierea tuturor Patimilor mântuitoare ale Dumnezeu-Cuvântului Celui întrupat, când clericii, ţinând în mâna stângă o prescură, iar în mâna dreaptă copia, taie din prescură partea pătrată a dumnezeieştii pâini şi în acest timp la fiecare tăietură spun cuvintele profeţite de Proorocii inspiraţi de Dumnezeu despre mântuitoarele Patimi; tăind dumnezeiasca pâine şi aşezând-o pe sfântul disc, o jertfesc în formă de cruce, îi pun deasupra o steluţă şi o acoperă cu un văl. Astfel se încheie prima parte a lucrării tainice a preotului.16

Partea a doua începe cu invocarea: „Binecuvântată este împărăţia a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh” şi cu celelalte până la Heruvic, când Cinstitele Daruri aduse sunt mutate de pe jertfelnic pe altar. Partea aceasta este a rugăciunilor şi conţine cereri şi mijlociri alături de înălţarea rugăciunilor tainice către Stăpânul tuturor pentru toţi oamenii, în general, pentru mântuirea lor şi pentru viaţă paşnică, pentru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu Biserici, potrivit cu porunca Apostolului, care spune: Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceţi cereri, 

rugăciuni, mijlociri, mulţumiri, pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi care sunt în  înalte dregătorii, ca să petrecem viaţă paşnică şi liniştită întru toată cuvioşia şi buna-cuviinţă (I Tim. 2, 1-2). Tot în partea a doua se citeşte şi din Epistolele Apostoliceşti şi din Dumnezeiasca Evanghelie, din care noi învăţăm cum trebuie să îi facem pe plac lui Dumnezeu-Cuvântul, Celui ce a murit pentru noi, S-a îngropat şi a înviat. Această a doua parte a Sfintei Liturghii a fost rânduită de Părinţii purtători de Dumnezeu pentru rugăciune şi pentru înfrumuseţarea duhovnicească a sufletului, ca să Îl înduplecăm pe Făcătorul şi Stăpânul tuturor şi, în acelaşi timp, să ne desfătăm duhovniceşte cu cântările cele duhovniceşti şi cu harul deosebit.

Partea a treia, care urmează după aceasta, ne desăvârşeşte şi ne sfinţeşte şi pecetluieşte toată puterea preacuratelor şi înfricoşătoarelor lui Hristos Taine, pentru care ni se şi porunceşte în cântarea Heruvicului să lepădăm toată grija cea lumească pentru ca să ne învrednicim cu cugete curate şi cuvioase să Îl preamărim pe Făcătorul şi Împăratul tuturor, Care este în chip nevăzut însoţit de cetele îngereşti. În această a treia parte, la invocarea tainică a preotului, se pogoară harul desăvârşit al Sfântului Duh şi sfinţeşte tot altarul, iar dumnezeiasca pâine se transformă17 în Însuşi Trupul Dumnezeu-Cuvântului Celui întrupat şi 

vinul turnat în potir se preface în Cinstitul şi de viaţă făcătorul Lui Sânge.

Cum de nu se tem unii să afirme că nu există Liturghie pentru ei dacă nu ajung la citirea Sfintei Evanghelii? Oare ei socotesc citirea Evangheliei mai mare decât lucrarea tainică a preotului cu privire la Trupul şi Sângele lui Iisus Hristos? Şi dacă ei înţeleg aşa, atunci este clar că suferă de cumplită nebunie şi lipsa de judecată. Dumnezeiasca Evanghelie este vrednică de cinstire şi de închinare de către toţi creştinii ortodocşi, însă lucrarea tainică a preotului cu privire la dumnezeiescul şi cinstitul Trup al Domnului nostru Iisus Hristos şi la Sângele Lui este cu mult mai presus decât toată cinstea şi slava şi evlavia, deoarece ele sunt 

adevăratul Trup şi adevăratul Sânge al Fiului lui Dumnezeu. Dumnezeiasca Evanghelie, fiind citită, primită prin auz şi lăudată tainic în cugetele noastre, luminează şi sfinţeşte sufletele noastre şi ne îndrumă pe calea mântuitoarelor porunci ale lui Dumnezeu, iar Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, pregătite de preot şi date nouă în Sfânta Împărtăşanie, nu numai că ne luminează şi ne sfinţesc, dar şi păcatele noastre le iartă şi le nimicesc pentru totdeauna, dându-ne puterea de a-L vedea pe Dumnezeu. Înainte de citirea Dumnezeieştii Evanghelii, clericul ne strigă: „Înţelepciune drepţi” (cu cuget drept) „să ascultăm Sfânta Evanghelie”; iar despre lucrarea cea tainică spune: „Se jertfeşte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ia păcatele lumii, pentru viaţa şi mântuirea oamenilor”. Şi iarăşi spune: „Pentru cinstitele daruri ce sunt puse înainte, Domnului să ne rugăm. Ca iubitorul de oameni Dumnezeul nostru să le primească în Sfântul, cel mai presus de ceruri şi dumnezeiescul Său jertfelnic întru miros de bună-mireasmă duhovnicească şi să ne trimită nouă dumnezeiescul har şi darul Sfântului Duh, să ne rugăm”.

Iată, în acestea constau tot rodul şi toată esenţa, harul duhovnicesc şi desfătarea Sfintei Liturghii, de care se lipsesc fără minte aceia care spun că nu există Dumnezeiască Liturghie dacă ei nu ajung la citirea Dumnezeieştii Evanghelii. Într-adevăr, inima lor cea nesocotită s-a întunecat. Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni (Rom. l, 21-22). Lor li s-a întâmplat ceva asemănător situaţiei în care, dacă cineva ar fi fost invitat la un mare ospăţ împărătesc şi, nereuşind să ajungă la început când, înainte de masă, se cântă imnele de laudă în cinstea împăratului, nu s-ar mai fi dus, zicând: „Nu mai există veselie şi ospăţ împărătesc, căci toate acestea s-au terminat înainte de masă, când s-au cântat imnurile care aduc deosebită desfătare auzului”. Dar despre nebunia lor am spus destul. Noi însă, ortodocşii, hrănindu-ne în chip tainic la acest ospăţ şi fiind chemaţi de la început la el, fie că venim la jumătatea lui, fie chiar şi cu puţin timp înainte de sfârşit, să stăm bine, cu frică de Dumnezeu, aşa cum ne porunceşte preotul şi să nu plecăm ca nişte fără de minte, numai pentru că nu am ajuns la începutul citirii Evangheliei, căci Mântuitorul nostru ne învaţă clar că şi cei ce au lucrat în al unsprezecelea ceas în via Lui cea tainică au primit de la Stăpânul viei aceiaşi dinari pe care i-au primit şi cei ce s-au trudit în ea din primul ceas.

Intrând, aşadar, la acest ospăţ tainic al Stăpânului tuturor, să ne îngrijim să ne împodobim cu veşmintele potrivite pentru această veselie dumnezeiască, care sunt: dreapta credinţă în Sfânta şi Atotţiitoarea Treime şi faptele bune, împlinite după mântuitoarele Ei porunci. Iar poruncile Ei nu sunt altele decât dragostea pentru Însuşi Dumnezeu din tot sufletul şi pentru aproapele nostru; de asemenea, dreptatea şi sfinţenia sufletului şi ale trupului. Cine se arată în aceste veşminte la această sărbătoare tainică, acela va fi aşezat împreună cu cei dintâi, iar cine va îndrăzni să intre fără aceste veşminte, acela va auzi sentinţa cea amarnică: legându-l de mâini şi de picioare, aruncaţi-l în întunericul cel mai dinafară”, unde sunt plânsul neîncetat şi scrâşnirea dinţilor, de care să ne izbăvească Domnul, pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre, Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria, căci Lui I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin.

14 Cu sensul de a preface (n. Apologeticum).

15 Cu sensul de a preface (n. Apologeticum).

 16 Aici este rezumată Proscomidia, adică parte de pregătire a Sfintelor Daruri. (n. Apologeticum).

17 Adică: se prefaca. (n. Apologeticum).

SFÂNTUL MAXIM GRECUL

Tâlcuiri şi sfaturi

Tipărită la Editura Egumeniţă, Galaţi, 2004