3 februarie - Lumina zilnică din Scripturi

 

BOGĂŢIA (gravitatea agonisirii cu nesaţ a bogăţiei)

,,«<Belşugul care depăşeşte strictul necesar seamănă a lăcomie, iar lăcomia e ca un fel de închinare la idoli» (Col. 3, 5).

Nu trebuie să fim iubitori de arginţi şi nici să strângem ca să cumpărăm lucruri nefolositoare şi de care n-avem nevoie (Marcu 10, 23; Luca 18, 24)". (Epistole, epistola 22, III, în col. PSB, vol. 12, p. 158)

,,Jitnitele lui plesneau, apăsate de mulțimea celor puse în ele, dar inima sa cea lacomă nu se mai umplea." (Omilii și cuvântări, omilia a VI-a la cuvintele Evangheliei după Luca: ,,Strica-voi jitnițele mele și mai mari le voi zidi" și despre lăcomie, I, în col. PSB, vol. 17, p. 400)

,,Cel care dezbracă pe cel îmbrăcat se numește borfaş. Merită oare alt nume cel care nu îmbracă pe cel gol, odată ce poate face asta ? Pâinea, pe care o ții tu oare este a celui flămând, haina, pe care o păstrezi în lăzile tale, este a celui descult; argintul, pe care-l ții îngropat, este al celui nevoiaş. Deci, pe atâția oameni nedreptăţeşti câtor ai putea să le dai din avuţiile tale." (Omilii și cuvântări, omilia a VI-a la cuvintele Evangheliei după Luca: ,,Strica-voi

jimnitele mele și mai mari le voi zidi" şi despre lăcomie, VII, în col. PSB, vol. 17. p. 407)

..Da, cu cât îți înmulțești avuția, cu atât îți împuținezi dragostea de aproapele." (Omilii și cuvântări, omilia a VII-a, I, în col. PSB, vol. 17, p. 410)

.,Când trec pe lângă casa unui om de curând îmbogățit, lipsit de gust, şi-i văd casa plină cu tot felul de podoabe, ştiu că omul acela n-are altceva mai de pret decât cele ce se văd; știu că împodobește cele neînsuflețite, dar sufletul îi este neîmpodobit.” (Omilii și cuvântări, omilia a VII-a, IV, în col PSB, vol. 17, p. 414)

..După cum bețivii cu cât beau cu atât doresc să bea mai mult, tot așa și nou îmbogățiții, cu cât au dobândit mai mult cu atât doresc mai mult, iar ceea ce adaugă mereu le întreține boala."” (Omilii și cuvântări, omilia a VII-a. V, în col. PSB, vol. 17, p. 415)

..Ai atâtea și atâtea hectare de pământ de arătură, tot atâtea hectare de grădină, munți, câmpii, imașuri, râuri, livezi. Ce-ți rămâne din toate acestea? Nu te așteaptă oare, tot trei metri de pământ ? Nu va fi de ajuns greutatea câtorva pietre pentru paza ticălosului tău trup? Pentru ce te frămânţi?

Pentru ce faci fărădelegi? Pentru ce culegi cu mâinile tale ce n-au rod ? De-ar da Domnul să fie numai fără rod și nu materie pentru focul veșnic !" (Omilii şi cuvântări, omilia a VII-a, VI, în col. PSB, vol. 17, p. 416)

..- Am nevoie de bogăție pentru copiii mei, mi s-ar putea spune.

Pretext cu aparenţă de adevăr pentru acoperirea lăcomiei! Puneți înainte pe copii, pentru a vă satisface pofta inimii. Nu aruncați vina pe cel nevinovat! Copiii voştri au Stăpânul lor, au Îngrijitorul lor. De la Acesta au primit viaţa şi tot de la El aşteaptă și mijloacele de trai. Oare, nu și pentru cei însurați s-a scris porunca aceasta a Evangheliei: „Dacă vrei să fi desăvârşit, vinde-ți averile tale şi dă-le săracilor" (Matei 19, 21)? Când cereai Domnului copii, când te rugai să ajungi tată, adăugai oare și aceste cuvinte: Dă-mi copii, ca să nu ascult de poruncile Tale? Dă-mi copii, ca să nu ajung în Împărăția cerurilor? Cine-ți garantează că fiul tău va avea

gânduri bune, că va întrebuința cum trebuie averea ce i-o vei lăsa? Pentru mulți, bogăția a ajuns prilej de desfrânare. Sau n-ai auzit de Eclesiast, zicând: ..Am văzut o boală cumplită; a păstrat bogăția spre răul celui care o va avea" (Eccl. 5, 12); şi iarăşi: ,,Las avuția mea omului ce va veni după mine! Dar cine poate ști de va fi înțelept sau nebun?" (Eccl. 2, 18-19). Bagă de seamă ca nu cumva bogăția strânsă de tine cu mii şi mii de osteneli să o prefaci în materie de păcate pentru copiii tăi şi apoi să fii pedepsit de două ori: o dată pentru păcatele pe care însuți le-ai făcut şi a doua oară pentru acelea cu care ai împovărat pe alții. Nu ti-e oare sufletul mai apropiat decât copilul ? Nu ti-e oare sufletul mai apropiat decât orice lucru? Dă-i, deci, sufletului întâietatea la moștenirea ta! Dă-i lui mai întâi bogate prilejuri pentru dobândirea vieții veșnice! După aceea împarte și copiilor ce ți-a mai rămas. Unii copii, deși n-au moștenit nimic de la părinți, și-au făcut totuși demulte ori case; dar dacă sufletul e părăsit de tine, de cine va fi miluit?** (Omilii și cuvântări, omilia a VII-a, VII, în col. PSB, vol. 17, pp. 418-419)

..Nici chiar dacă bogăția te-ar însoți în viața viitoare, n-ar trebui să-ți fie atât de dragă ! N-ar trebui, pentru că este umbrită de bunătățile de dincolo!" (Cuvânt la Duminica a XII-a după Rusalii, în rev. Mitropolia Olteniei, Anul XX (1968), Nr. 9- 10, p. 787)

„După cum bețivii, cu cât beau mai mult, cu atât doresc să bea mai mult, tot așa și bogații, cu cât au mai mult, cu atât doresc mai mult, iar adaosul le întreține lăcomia. Lăcomia după avere îi îndeamnă la sentimente potrivnice de la început; nu se mai bucură atât de ceea ce au, cât se întristează de ceea ce le lipsește sau de ceea ce-și închipuie că le-ar lipsi. În felul acesta, sufletul lor e mistuit mereu de griji și se iau la întrecere cu cei care au mai multe avuții ca ei. Ar fi cu cale ca să se bucure și să aducă mulțumiri lui Dumnezeu că sunt mai avuţi ca atâția alții; dar nu, ei sunt neliniştiti și sufăr că nu sunt atât de bogați ca unul sau ca doi oameni foarte bogați.

Când ajung tot atât de bogați ca unul mai bogat decât ei, îndată caută să ajungă pe altul şi mai bogat; dacă l-au ajuns și pe acesta, se iau la întrecere cu altul. Și după cum cei care urcă scările pășesc mereu din treaptă-n treaptă și nu se opresc până nu ajung la cea mai de sus, tot aşa şi acești bogati nu pun capăt pornirii lor de a strânge cât mai multe bogății și de a ajunge cât mai puternici, până ce nu-și vor frânge gâtul, căzând de la o înălțime atât de mare". (Onint la Duminica a XII-a după Rusalii, în rev. Mitropolia Olteniei, Anul XX (1968), Nr. 9-10, p. 789)

va urma

 Din “Lumină din Scripturi şi din zidiri – ANTOLOGIE TEMATICA DIN OPERA SF. VASILE CEL MARE”